ÎCCJ, decizie (scj.ro #82733)

Recurs în

anulare.  Încălcarea esențială a legii prin acordarea de către instanțe

a ceea ce nu s-a solicitat

Este nelegală hotărârea

prin care, în cadrul unei acțiuni în revendicarea unui bun comun formulată de

soți împotriva unui terț dobânditor, instanța procedează la o impărțeală a

bunului în timpul căsătoriei, fără  să fi fost investită în acest sens

.

Secția civilă,

decizia nr. 725 din 22 februarie

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat

recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.6609 din 3 martie 2000 a Judecătoriei

Sectorului 3, a deciziei nr.2713/A din 3 octombrie 2000 a Tribunalului București,

secția a IV – a civilă și a deciziei nr.876 din 28 martie 2001 a Curții de Apel

București, secția a III – a civilă, considerând potrivit prevederilor art.330

pct.2 Cod procedură civilă că hotărârile judecătorești menționate au fost date

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În motivarea recursului în anulare, s-a arătat că numiții C.M. și M.C. au chemat

în judecată pe pârâtul M.I., pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate

și liniștită posesie apartamentul, solicitând totodată și evacuarea acestuia

din imobil.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de soți sunt coproprietarii

apartamentului în litigiu, conform unui contract de construire din anul 1978 și

că pe calea unui comandament, apartamentul a fost adjudecat pentru o datorie a reclamantei

C.M. față de Asociația de Locatari în favoarea pârâtului M.I.. În consecință, reclamanții

au solicitat ca instanța să procedeze la compararea celor două titluri.

Prin sentința civilă nr.6609/3 mai 2000, Judecătoria Sector 3 București a respins

acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, urmare Ordonanței de adjudecare din

16 noiembrie 1999 definitivă și irevocabilă, prin care s-a adjudecat apartamentul

în favoarea pârâtului,  soții reclamanți au pierdut dreptul de proprietate

asupra bunului revendicat.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia

nr.2713/A  din 3 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă;

sentința a fost  schimbată în totalitate, acțiunea în revendicare fiind admisă.

Pârâtul M.I. a declarat recurs împotriva acestei decizii, care a fost admis prin

decizia nr.876 din 28 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Au fost casate ambele hotărâri și pe fond s-a admis acțiunea numai în ceea ce-l

privește pe reclamantul C.M., obligând pârâtul să-i lase acestuia în deplină proprietate

și posesie ½ din apartamentul în litigiu, cu motivarea că bunul fiind dobândit

de soți în timpul căsătoriei este un bun comun și în conformitate cu art.30 C.fam.,

C.M.  deține cota de ½ din apartament.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că aceste hotărâri au fost pronunțate

cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

în fond deoarece curtea de apel s-a pronunțat direct în recurs asupra unei cereri

de partaj cu care nu fusese investită.

Recursul în anulare este întemeiat.

Curtea de Apel București, admițând în parte acțiunea în revendicare și constatând

că reclamantul C.M. are o cotă de ½ din apartament, a procedat la un partaj

judiciar de bunuri comune în timpul căsătoriei, fără să fi fost investită cu o asemenea

cerere, care nu putea fi soluționată direct în recurs, fără să fie în discuția părților

și fără a se administra probe.

Împărțirea bunurilor comune ale soților în timpul căsătoriei se poate face numai

în mod excepțional și pentru unul din următoarele cazuri: a). la cererea oricăruia

dintre soți pentru motive temeinice; b). la cererea creditorilor personali ai oricăruia

dintre soți; c). în cazul confiscării averii unuia dintre soți.

Așa cum rezultă din petitul acțiunii, instanțele au fost investite să soluționeze

o acțiune în revendicare, fără ca măcar, pe cale incidentă, vreuna dintre părți

să solicite partajarea bunurilor comune ale soților  C. astfel încât, instanța

de recurs s-a pronunțat acordând ceea ce nu s-a solicitat. În acest mod instanța

a îngrădit posibilitatea părților de  a-și formula apărări și de a administra

probatorii, lipsindu-le astfel de două grade de jurisdicție.

În consecință, recursul în anulare urmează a fi admis în baza disp.art.330

3

C. proc. civ.,  raportat la art.312  C.proc. civ., casându-se decizia

Curții de apel cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului la aceeași instanță.