ÎCCJ, decizie (scj.ro #84900)

Discriminare. Condiția privind existența unui tratament diferit aplicat unor situații comparabile. O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (1) Menționarea în pledoaria avocatului, în cursul unui proces având ca obiect cererea de reîncredințare a minorului, a situației particulare a unuia dintre părinți din cauza orientării sexuale a acestuia, nu îndeplinește elementele constitutive ale faptei de discriminare astfel cum este aceasta definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, conform cărora pentru a ne găsi în prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul să fi fost diferit.

Decizia nr. 5738 din 21 decembrie 2010 Reclamantul AA a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării , solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să se constate că pârâtul nu i-a soluționat în termen acțiunea și să-l oblige să-i soluționeze cererea și să-i plătească 100.000 lei daune morale. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 17 iulie 2008 a înregistrat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sesizarea nr. x având ca obiect faptele de discriminare săvârșite de către un avocat la adresa sa, în mai multe cauze având ca obiect reglementarea situației drepturilor sale părintești și ale fiicei sale minore.

Reclamantul a mai arătat că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat dosarul nr. 5xx/2008 pentru soluționarea căruia a trimis prin fax o cerere la data de 28 aprilie 2009, dar pârâtul nu i-a comunicat nici un răspuns, încălcându-i dreptul său la soluționarea echitabilă a acestui conflict care are legătură atât cu drepturile sale fundamentale, cât și cu fiica sa minoră, ale cărui drepturi și imagine au fost lezate indirect.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, motivat de împrejurarea că, în dosarul nr. 5xx/2008 a fost pronunțată Hotărârea nr. 102/12 august 2009. Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal , prin sentința civilă nr. 1014 din 24 februarie 2010 a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de pârât, ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în sensul anulării Hotărârii nr. 102/12 august 2008 emisă de pârât și a obligării acestuia din urmă să reanalizeze petiția reclamantului înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu nr. x/11 iulie 2008, în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Totodată, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată în raport de cererea modificatoare formulată de reclamant și comunicată autorității pârâte.

Față de situația că din actul administrativ contestat nu rezultă în ce a constatat investigarea și cum s-a ajuns la concluzia de neconstatare a faptei de discriminare, Curtea a constatat că hotărârea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este practic nemotivată . Actul administrativ contestat în speță, reține instanța de fond, nu poate fi apreciat că ar cuprinde o motivare „în formă rezumată” a tuturor argumentelor și cererilor reclamantului, situație față de care se impune anularea Hotărârii nr. 102/2008 emisă de pârât și obligarea acestuia să reanalizeze plângerea reclamantului în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În raport de această soluționare a capătului trei din cererea modificatoare, capetele de cerere privind constatarea că pârâtul nu a răspuns cererilor reclamantului dar și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale au fost respinse de către instanță.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării , susținând în esență următoarele critici. - Hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În mod eronat instanța de fond a reținut faptul că, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a analizat în concret faptele de discriminare sesizate. Arată recurentul că „faptele” pe care le indică instanța ca semnificând „fapte de discriminare sesizate” se constituie în realitate în expresii bănuite de efecte discriminatorii corelative aceluiași ipotetic tratament discriminatoriu pe criteriul orientării sexuale.

Se arată că aceste expresii au fost redate cu ocazia unui eveniment singular, respectiv prin intermediul „motivelor de apel din 1 iunie 2008, dosar nr. 9xxx/197/2006 Tribunalul pentru minori și familie Brașov”. Consideră recurentul că expresiile în cauză nu pot fi divizate, ele nereprezentând capete de cerere individuale, ele reprezintă atât prin substanța structurii lor cât și în raport cu singularitatea ocaziei utilizării, o singură faptă de discriminare – pe criteriul orientării sexuale. Pentru ca respectivele expresii să se fi analizat distinct, percepându-se ca fapte de discriminare diferite, acestea trebuiau să se delimiteze categoric în timp și spațiu sau să se cuprindă elemente constitutive diferite.

-Hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a oferit Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 102/2008 un control de legalitate greșit prin prisma art. 6 paragraf 1 din CEDO privind cerințele referitoare la desfășurarea unui proces de judecată. Arată recurentul că dispozițiile art. 6 din CEDO nu au aplicabilitate în ceea ce privește jurisdicția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării , această concluzie fiind statuată definitiv și general obligatoriu de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1096/2008, Decizia nr. 444/31 martie 2009, Decizia nr. 1470/2009. - Sentința pronunțată de instanța de fond este ineficientă în lipsa unor elemente concrete care să conducă la o soluție administrativă opusă celei anulate.

În ceea ce privește lipsa naturii discriminatorii a faptei sesizate se învederează că trebuie apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenție când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Se arată că în contextul ivirii conjecturalului tratament diferențiat reclamat, cei doi soți se aflau în circumstanțe juridice absolut distincte atât în raport cu sursa discriminării cât și cu ipoteticul generator al actului „fărădelegii” – avocat SL, apărătorul exclusiv al intereselor părții aflate în opoziție procesuală cu intimatul.

De asemenea, explică recurentul în completarea determinării elementelor definitorii juridic pentru discriminare că „ pârâta de discriminare urmărea exclusiv îndeplinirea adecvată a mandatului de apărător al părții procesuale aflate în contradictoriu cu actualul reclamant și nu discriminarea reclamantului pe criteriul orientării sexuale. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Reclamantul intimat AA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului. Se arată că și dacă ne referim la faptele de discriminare aferente motivelor de apel, expresiile în cauză trebuie divizate întrucât vizează aspecte diferite legate de identitatea sa, raportate la orientarea sexuală:lucruri, comportament, valori, cultură.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că aceasta este fondată pentru următoarele considerentele: În mod eronat instanța de fond a reținut că recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a analizat faptele de discriminare invocate de reclamant ca fiind făcute în dosarele de recurs nr. 15xxx/1971/2007 și în apel nr. 9xxx/197/2006 de către avocatul fostei sale soții – SL. În considerentele Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 102/12 august 2008 sunt enunțate expresiile considerate jignitoare de către reclamant în cererea sa și sunt analizate prin prisma condițiilor cerute de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, art. 14 din Convenție și jurisprudența comunitară. Înalta Curte consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale art. 2 alin. 1, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute, trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile și care sunt tratate diferit. Reclamantul a susținut că în cazul altor divorțuri nu se face vorbire despre orientarea sexuală a taților – dincolo de faptul că această afirmație nu este probată, fiind ipotetică ca celelalte temeri ale reclamantului – se reține că această situație particulară privind orientarea sexuală a reclamantului a fost tratată de apărătorul fostei soții a reclamantului ca un element important în argumentația apărării, fiind o situație reală care nu putea fi ignorată în contextul unui proces de reîncredințare minor, așa cum în cazul altor tați se invocă alcoolismul sau violența sau alte motive de discuție ale cuplurilor.

Este evident că expresiile folosite în pledoaria apărătorului, soției reclamantului, în cursul procesului de reîncredințare nu întrunesc, condiția tratamentului diferențiat într-o situație analogă și comparabilă. Așa cum a reținut și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – în mod corect, avocatul urmărea exclusiv să-și îndeplinească cu succes mandatul său de apărător și nu să discrimineze reclamantul pe criteriul orientării sexuale, sau să încalce dreptul la demnitate și imagine ale reclamantului.

- În mod eronat instanța de fond a considerat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu a fost motivată, făcând referire la dispozițiile art. 6 CEDO – privind procesul echitabil în condițiile în care toate expresiile invocate ca fiind jignitoare – sunt făcute cu ocazia procesului de reîncredințare a minorei reclamantului nu reprezintă fiecare cuvânt în sine – o ocazie sau situație comparabilă – în scopul ipotetic de a-l denigra, discrimina pe reclamant, CNCD, a analizat corect „expresiile” invocate prin prisma caracterului unitar al petiției reclamantului. În altă ordine de idei, așa cum s-a precizat pertinent de către recurent, dispozițiile art. 6 din CEDO nu au aplicabilitate în ceea ce privește procedura jurisdicțională din cadrul CNCD în accepțiunea prevederilor art. 21 alin. 4 Constituția României . Această argumentare se desprinde și din practica jurisprudențială a Curții Constituționale (Dec CC 444/2009).

În acord cu principiile enunțate de jurisprudența CEDO (a se vedea cauzele Hoffmann v.Austria , Fredin v. Suedia, Stubbings și alții v.U.K .) diferența de tratament devine discriminare când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bage pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În același sens este art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 – care prevede pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare să avem 2 situații comparabile la care tratamentul să fi fost diferit. Din petiția reclamantului către CNCD – rezultă că cele două condiții prezentate mai sus nu au fost îndeplinite.

Concluzionând, Înalta Curte în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 CPC, a admis recursul, a modificat în parte sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind anularea Hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nr. 102/12 august 2008 și obligarea pârâtului la reanalizarea petiției reclamantului din data de 11 iulie 2008, înregistrată sub nr. x la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării . Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.