ÎCCJ, decizie (scj.ro #84900)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84900) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Discriminare.
Condiția privind existența unui
tratament diferit aplicat unor situații comparabile.
O.G. nr. 137/2000, art. 2
alin. (1)
Menționarea în pledoaria avocatului, în
cursul unui proces având ca obiect
cererea de
reîncredințare
a minorului, a situației
particulare a unuia dintre părinți din cauza orientării sexuale
a acestuia, nu îndeplinește elementele constitutive ale faptei de
discriminare astfel cum este aceasta definită prin dispozițiile art.
2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea
tuturor formelor de discriminare, conform cărora pentru a ne găsi în
prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două
situații comparabile la care tratamentul să fi fost diferit.
Decizia
nr. 5738 din 21 decembrie 2010
Reclamantul AA a chemat
în judecată
Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării , solicitând instanței ca în
contradictoriu
cu aceasta
să se constate
că pârâtul
nu i-a soluționat în termen
acțiunea și să-l
oblige
să-i soluționeze
cererea
și să-i
plătească
100.000 lei daune
morale.
În
motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data
de 17 iulie
2008 a
înregistrat
la Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării
sesizarea nr. x având ca obiect
faptele de discriminare săvârșite de către un avocat la
adresa sa, în mai multe cauze
având ca
obiect reglementarea situației drepturilor
sale
părintești și
ale fiicei sale minore.
Reclamantul
a mai arătat că Consiliul
Național pentru Combaterea Discriminării a formulat dosarul nr.
5xx/2008 pentru soluționarea căruia a trimis
prin fax o cerere la data de 28 aprilie 2009,
dar pârâtul nu i-a
comunicat nici un
răspuns, încălcându-i dreptul său la
soluționarea
echitabilă
a acestui
conflict care
are
legătură atât cu drepturile
sale fundamentale, cât și cu fiica
sa minoră, ale cărui drepturi și imagine au fost
lezate
indirect.
Prin
întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării
a invocat
excepția
rămânerii fără
obiect a acțiunii,
motivat
de împrejurarea că, în dosarul
nr.
5xx/2008 a fost pronunțată Hotărârea nr. 102/12 august 2009.
Curtea
de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal , prin sentința civilă nr. 1014 din 24 februarie 2010
a respins
excepția rămânerii fără obiect a acțiunii
invocată de pârât, ca neîntemeiată și a admis în parte
acțiunea formulată de reclamant, în sensul anulării Hotărârii
nr. 102/12 august 2008 emisă de pârât și a obligării acestuia
din urmă să reanalizeze petiția reclamantului înregistrată
la Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării cu nr. x/11 iulie 2008, în termen
de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile
a prezentei hotărâri.
Totodată,
a respins
în rest
acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această
sentință, instanța a reținut următoarele:
Cu
privire la excepția
rămânerii fără obiect a
acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, se constată
că este neîntemeiată în raport de cererea modificatoare
formulată de reclamant și comunicată autorității
pârâte.
Față
de
situația că din actul
administrativ contestat nu rezultă în ce a constatat
investigarea și cum
s-a
ajuns la concluzia de neconstatare a faptei de discriminare, Curtea a
constatat că hotărârea Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării este practic nemotivată .
Actul
administrativ contestat în speță, reține instanța
de fond, nu poate fi apreciat
că ar cuprinde o motivare „în formă
rezumată” a tuturor argumentelor
și cererilor reclamantului, situație față
de care se impune anularea Hotărârii nr.
102/2008 emisă de pârât și obligarea acestuia
să
reanalizeze plângerea
reclamantului în termen de 90 de zile de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii.
În
raport
de această soluționare
a capătului trei
din cererea
modificatoare, capetele de cerere
privind
constatarea că
pârâtul
nu a răspuns
cererilor reclamantului dar și
capătul de cerere privind obligarea
pârâtului la plata sumei de 100.000 lei reprezentând
daune morale au fost respinse de către
instanță.
Împotriva
acestei sentințe considerată
nelegală
și netemeinică a
declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ,
susținând în esență următoarele
critici.
-
Hotărârea
judecătorească
este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În
mod eronat instanța de fond a reținut faptul că, Consiliul
Național pentru Combaterea Discriminării nu a analizat în concret
faptele
de discriminare
sesizate.
Arată
recurentul că „faptele” pe care
le
indică
instanța
ca semnificând
„fapte
de discriminare sesizate” se constituie în realitate
în expresii bănuite
de efecte discriminatorii corelative aceluiași
ipotetic tratament discriminatoriu pe criteriul orientării sexuale.
Se
arată că aceste expresii au fost redate cu ocazia
unui eveniment singular, respectiv prin
intermediul „motivelor de apel din 1 iunie 2008, dosar
nr. 9xxx/197/2006 Tribunalul
pentru minori și familie Brașov”.
Consideră
recurentul că expresiile în cauză nu pot fi divizate,
ele nereprezentând
capete de cerere individuale, ele
reprezintă atât prin substanța structurii lor cât și în raport
cu singularitatea ocaziei utilizării, o singură faptă de
discriminare – pe criteriul orientării sexuale.
Pentru
ca respectivele expresii să se fi analizat
distinct, percepându-se ca fapte de discriminare diferite, acestea
trebuiau să se delimiteze categoric în timp și spațiu sau
să se cuprindă elemente
constitutive diferite.
-Hotărârea
instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a
oferit
Hotărârii Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării
nr. 102/2008 un control de legalitate
greșit prin prisma art. 6 paragraf 1 din CEDO
privind cerințele referitoare la
desfășurarea
unui proces de
judecată.
Arată
recurentul
că dispozițiile
art. 6 din CEDO nu au aplicabilitate în ceea ce privește
jurisdicția
Consiliului Național pentru Combaterea
Discriminării , această concluzie fiind
statuată definitiv și general
obligatoriu
de către Curtea Constituțională
prin
Decizia nr.
1096/2008, Decizia
nr. 444/31 martie 2009, Decizia nr. 1470/2009.
- Sentința
pronunțată de instanța de fond
este ineficientă în lipsa unor elemente
concrete care să conducă la o
soluție administrativă opusă celei anulate.
În ceea ce
privește
lipsa
naturii
discriminatorii
a faptei sesizate
se învederează
că trebuie
apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.
14 din Convenție când se induc distincții între situații
analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o
justificare rezonabilă și obiectivă.
Se arată că în
contextul
ivirii conjecturalului
tratament diferențiat reclamat, cei doi soți se aflau
în circumstanțe
juridice absolut distincte atât în raport cu
sursa discriminării cât și cu ipoteticul generator al actului
„fărădelegii” – avocat SL, apărătorul exclusiv al
intereselor
părții aflate în
opoziție procesuală cu intimatul.
De asemenea, explică
recurentul în completarea
determinării elementelor definitorii juridic pentru discriminare
că „ pârâta de discriminare urmărea exclusiv îndeplinirea
adecvată a mandatului de apărător al părții
procesuale aflate în contradictoriu cu
actualul reclamant
și nu
discriminarea reclamantului pe criteriul
orientării sexuale.
În drept cererea de
recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod
procedură civilă.
Reclamantul intimat AA a
formulat
întâmpinare și a solicitat
respingerea
recursului. Se arată
că și dacă ne referim la faptele de discriminare aferente
motivelor de apel,
expresiile în
cauză trebuie divizate întrucât vizează
aspecte
diferite legate
de identitatea
sa, raportate la orientarea
sexuală:lucruri,
comportament, valori, cultură.
Analizând cererea de
recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în
conformitate cu prevederile art. 304
1
Cod procedură
civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție
a constatat că aceasta
este fondată pentru următoarele
considerentele:
În mod eronat
instanța de fond a reținut că recurentul Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării nu a analizat faptele de discriminare
invocate de reclamant ca fiind făcute în dosarele de recurs nr. 15xxx/1971/2007
și în apel nr. 9xxx/197/2006 de către avocatul fostei sale soții
– SL.
În considerentele
Hotărârii Consiliului Național
pentru Combaterea Discriminării
nr. 102/12 august 2008 sunt
enunțate expresiile considerate
jignitoare de către reclamant în cererea
sa și sunt
analizate prin prisma
condițiilor cerute de art. 2 alin. (1)
din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenție și jurisprudența
comunitară.
Înalta Curte
consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale art. 2
alin. 1, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința
trebuie să aibă la bază unul
din criteriile prevăzute, trebuie
să se refere la persoane aflate în situații
comparabile și care sunt tratate
diferit.
Reclamantul a
susținut că în cazul altor divorțuri nu se face vorbire despre
orientarea sexuală a taților – dincolo de faptul că această
afirmație nu este probată, fiind ipotetică ca celelalte temeri
ale reclamantului – se reține că această situație
particulară privind orientarea sexuală a
reclamantului a fost tratată de
apărătorul fostei soții a reclamantului ca
un element important
în argumentația apărării,
fiind
o situație
reală care
nu putea fi ignorată în contextul unui proces de
reîncredințare
minor, așa cum
în cazul altor tați
se invocă alcoolismul sau violența
sau alte
motive
de
discuție ale
cuplurilor.
Este evident că
expresiile
folosite în pledoaria
apărătorului, soției reclamantului, în cursul procesului de
reîncredințare
nu întrunesc, condiția
tratamentului diferențiat într-o situație analogă și comparabilă.
Așa cum a
reținut și Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării – în mod corect, avocatul urmărea exclusiv
să-și îndeplinească cu succes
mandatul său de apărător și nu să discrimineze
reclamantul pe criteriul
orientării
sexuale, sau să încalce dreptul la demnitate
și imagine ale reclamantului.
-
În mod eronat
instanța de fond a
considerat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea
Discriminării
nu a fost
motivată, făcând referire la
dispozițiile art. 6 CEDO – privind
procesul echitabil în condițiile în care toate expresiile
invocate ca fiind jignitoare – sunt
făcute cu ocazia procesului de
reîncredințare
a minorei reclamantului
nu reprezintă fiecare cuvânt în sine – o
ocazie sau situație comparabilă – în scopul ipotetic de a-l denigra,
discrimina pe
reclamant, CNCD, a
analizat corect „expresiile” invocate prin prisma caracterului unitar
al petiției
reclamantului.
În
altă ordine de idei, așa
cum
s-a
precizat pertinent
de către
recurent, dispozițiile
art.
6 din CEDO
nu au
aplicabilitate
în ceea ce
privește
procedura
jurisdicțională
din
cadrul CNCD în accepțiunea prevederilor art. 21 alin. 4 Constituția
României . Această argumentare
se
desprinde
și din practica
jurisprudențială
a Curții Constituționale (Dec CC
444/2009).
În
acord cu principiile enunțate de jurisprudența CEDO
(a se vedea
cauzele
Hoffmann
v.Austria
,
Fredin
v. Suedia,
Stubbings
și alții
v.U.K
.) diferența de
tratament devine discriminare când se
induc distincții între situații analoage sau comparabile,
fără ca acestea să se bage pe o justificare
rezonabilă și obiectivă.
În
același sens
este art. 2 alin. 1
din O.G. nr. 137/2000 – care
prevede
pentru a ne găsi în situația
unei fapte de discriminare să avem 2 situații comparabile la
care tratamentul să fi fost diferit.
Din
petiția reclamantului către CNCD – rezultă că cele
două condiții prezentate mai sus nu au fost îndeplinite.
Concluzionând,
Înalta Curte
în aplicarea
dispozițiilor art. 304 pct. 9 CPC, a admis
recursul, a modificat în parte sentința atacată în sensul
că a respins
ca neîntemeiate
capetele de cerere
privind
anularea Hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării nr. 102/12 august 2008 și obligarea pârâtului la
reanalizarea petiției
reclamantului
din data de 11 iulie 2008, înregistrată sub nr. x
la Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării . Celelalte
dispoziții ale sentinței au fost
menținute.