ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3691/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.L.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., constatarea refuzului nejustificat privind soluționarea în termenul legal de 30 de zile a plângerii prealabile formulate împotriva avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010 și obligarea autorității pârâte să soluționeze plângerea prealabilă. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva avizului C.N.V..M. din 14 octombrie 2010 criticându-l pentru nelegalitate, plângerea fiind înregistrată din 8 noiembrie 2010. La data de 7 decembrie 2010, pârâta i-a transmis adresa de răspuns din care reieșea că cererea pe care a depus-o urmează să fie soluționată în cel mai scurt timp.

Cu toate acestea, nici la data formulării acțiunii, pârâta nu i-a comunicat răspunsul solicitat, răspuns care trebuia să fie primit în termen de 30 de zile. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4477 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta C.N.V.M. să soluționeze plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva avizului nr. 44/2010. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a apreciat că, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la un drept, fapt juridic asimilat actului administrativ, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C.N.V.M., solicitând modificarea sentinței nr. 4477 din 28 iunie 2011 în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în speță este aplicabilă teza I a alin. (1) art. 8 din Legea nr. 554/2004, și anume, în cazul în care autoritatea publică nu răspunde plângerii prealabile în termenul de 30 de zile, persoana fizică are deschisă calea în justiție pentru apărarea drepturilor sale. A mai susținut că nerezolvarea în termen a plângerii prealabile echivalează cu menținerea în vigoare a actului administrativ respectiv, nu cu un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004.

Recurenta a mai învederat că intimatul-reclamant nu a făcut dovada, prin cererea de chemare în judecată, a dreptului/drepturilor și/sau interesului său încălcat prin neemiterea unui act administrativ de soluționare a plângerii prealabile. Prin cererea precizatoare depusă la 10 septembrie 2012, recurenta a arătat că prin Decizia nr. 31 din 12 ianuarie 2012, ulterior declarării recursului, C.N.V.M. a admis în parte contestația formulată de către B.D. împotriva Avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010, iar prin adresa din 13 ianuarie 2012 a comunicat intimatului actul administrativ individual menționat, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă înregistrată din 8 noiembrie 2010. Soluția instanței de recurs.

Examinând actele și înscrisurile cauzei, față de susținerile părților și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. În cauză, este necontestat că în data de 8 noiembrie 2010 reclamantul-intimat a formulat plângere prealabilă împotriva avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010 și că până la data de 28 iunie 2011, când a fost pronunțată hotărârea recurată, pârâta-recurentă C.N.V.M. nu răspunsese acestei plângeri.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „î nainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia” iar alin. (4) prevede că „plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).” Potrivit art. 8. alin. (1) din același act normativ, „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. ” Procedura plângerii prealabile a fost instituită pentru a da posibilitatea autorității publice de a reveni asupra unui act administrativ, în scopul remedierii cu celeritate a încălcării unui drept sau interes legitim, fără sesizarea, în acest scop, a instanței de contencios administrativ. Persoana vătămată se poate adresa instanței de contencios administrativ numai după parcurgerea procedurii prealabile, în termenii fixați de dispozițiile legale sus-citate.

Nerespectarea procedurii prealabile de către persoana vătămată se sancționează cu respingerea cererii ca prematură sau, după caz, inadmisibilă. Pe de altă parte, însă, legiuitorul a fixat obligații, legate de parcurgerea acestei etape, și în sarcina autorității publice. Astfel, potrivit art. 7 alin. (4), autoritatea publică are obligația de a soluționa plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h). În speță, față de obiectul cererii intimatului-reclamant, acest termen a fost depășit mai mult decât ar fi fost rezonabil. Nu se poate reține în sarcina reclamantului-intimat o culpă, așa cum a susținut recurenta, pentru faptul că a ales să urmărească, în mod legal și legitim, finalitatea procedurii prealabile înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune în anularea actului administrativ, această posibilitate fiind conferită de dispozițiile art. 8 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă fără putință de îndoială faptul că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, care a parcurs procedura prealabilă fără a primi un răspuns din partea autorității publice, are posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ fie pentru anulare actului, fie pentru a fi obligată autoritatea să-i răspundă plângerii, așa cum a procedat, în speță, intimatul. De altfel, ca rezultat al acestor demersuri, a fost emisă Decizia nr. 31 din 12 ianuarie 2012, prin care CNVM a admis în parte contestația formulată de către B.D. împotriva Avizului C.N.V.M. din 14 octombrie 2010. În aceste condiții, susținerile recurentei cu privire la utilitatea demersului intimatului și faptul că nerezolvarea în termen a plângerii prealabile ar echivala cu menținerea în vigoare a actului administrativ respectiv apar ca neîntemeiate.

Nu poate fi primit nici argumentul privind respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, câtă vreme Decizia nr. 31 din 12 ianuarie 2012 a fost emisă după pronunțarea hotărârii recurate, reprezentând, astfel, practic, o punere în aplicare a dispozițiilor acesteia, contrar susținerilor recurentei, și nu un aspect de nelegalitate al hotărârii instanței de fond, de natură a justifica admiterea recursului. Pentru aceste considerente, neputând fi reținute motive de reformare a sentinței instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.N.V.M. împotriva sentinței civile nr. 4477 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.