ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4012/2012

Asupra cererii de suspendare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Reclamanta Societatea de Investiții Financiare B. SA a chemat în judecată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în continuare C.N.V.M.), solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 994 din 6 octombrie 2011, emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia contestată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a reglementat cu putere de lege, modificând dispozițiile legale organice în materia acțiunilor concertate, deși o atare posibilitate excede sferei de competență a C.N.V.M., prin Decizia nr. 994 din 6 octombrie 2011 dispunându-se: Art. 1 alin. (1) „Exercitarea de către acționarii unei societăți comerciale ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital, a drepturilor prevăzute la art. 117A1 alin. (1) și art. 119 din Legea nr. 31/1990, precum și la art. 243 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, respectiv la art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009, nu intră sub incidența art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 și a prevederilor art. 2 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 1/2006. (2) Acționarii care și-au exercitat dreptul conferit de art. 117A1 și 119 din Legea nr. 31/1990, de art. 243 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 și de art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009, pot fi prezumați ca fiind persoane care acționează în mod concertat în condițiile existenței altor informații sau documente suplimentare care să ateste acțiunea concertată". Împotriva Deciziei C.N.V.M. nr. 994 din 6 octombrie 2011 reclamanta a formulat, în termenul legal, contestație, prin care a solicitat C.N.V.M. revocarea actului contestat deoarece l-a considerat nelegal, contestație înregistrată la C.N.V.M. la data de 20 octombrie 2011, sub numărul 31134, ce a fost soluționată prin Decizia nr. 1294/2011.

Reclamanta își întemeiază cererea de suspendare a actului administrativ arătat pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". La 10 noiembrie 2011, pârâta a depus întâmpinare, invocând excepția de necompetență materială. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 6657 din 11 noiembrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că C.N.V.M. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, prevăzute la alin. (1) și (2). În caz de litigiu, actele individuale emise de către C.N.V.M. cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6) pot fi atacate cu recurs în fața Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța judecătorească, executarea actelor C.N. V.M. nu se suspendă”. Din aceste motive, în baza art. 7 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 25/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 514 din 12 iulie 2002 și a art. 158 C. proc.

civ., Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 10 februarie 2012, Societatea de Investiții Financiare B. SA a invocat în cauză excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de a judeca cererea de suspendare a Deciziei C.N.V.M. nr. 994 din 6 octombrie 2011. Tot la această dată Societatea de Investiții Financiare B. SA a depus și o cerere de precizare și completare de acțiune prin care se arată că pe lângă petitul deja formulat prin acțiunea introductivă, reclamanta înțelege să solicite și suspendarea Deciziei nr. 1294/2011 emisă de C.N.V.M., prin care această autoritate a respins contestația formulată de SIF B. împotriva Deciziei C.N.V.M.

nr. 994 din 6 octombrie 2011. La termenul din 14 februarie 2012, intimata-pârâtă C.N.V.M. a invocat tardivitatea precizărilor formulate prin cererea completatoare, arătând că prin pronunțarea instanței asupra primei decizii se stabilește și legalitatea soluționării cauzei în raport de această etapă. Prin Încheierea de ședință din 28 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra excepției tardivității cererii completatoare și a excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți, a dispus respingerea acestora ca nefondate, acordând termen pentru continuarea judecății.

Ulterior, la 21 mai 2012, Societatea de Investiții Financiare B. SA a depus la dosarul cauzei două cereri prin care invocă excepțiile de neconvenționalitate și de neconstituționalitate a art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, iar la data de 13 iunie 2012 a depus și o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv SIF T. și SIF M. Prin Încheierea de ședință din 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, luând în dezbatere cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G.

nr. 25/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002, a dispus respingerea acesteia prorogând discutarea cererii de chemare în judecată a altor persoane și a excepției de neconvenționalitate pentru termenul din 9 octombrie 2012, acestea fiind respinse astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. 2. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, analizând cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea de Investiții Financiare B. SA, astfel cum a fost formulată și completată, apreciază că aceasta este nefondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, prin cererea precizată și completată, reclamanta S.I.F.

B. SA a solicitat suspendarea Deciziilor C.N.V.M. nr. 994 din 6 octombrie 2011 și nr. 1294 din 13 decembrie 2011, prin care i s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 994/2011. În esență, s-a susținut că măsura suspendării este justificată, fiind dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Referitor la îndeplinirea condiției cazului bine justificat s-a menționat că în ceea ce privește deciziile a căror suspendare a executării se solicită există indicii cu privire la aparența de nelegalitate a acestora. Cu privire la Decizia nr. 994/2011, se susține că aceasta încalcă o serie de prevederi legale ale pieței de capital, astfel: în materia competenței C.N.V.M.

de a adopta norme juridice, dispozițiile acesteia excedând limitelor de competență stabilite prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 297/2004; încalcă prevederile Statutului C.N.V.M. prin faptul că aspectele reglementate de decizia menționată nu pot face obiectul unei decizii ca act individual al C.N.V.M.; încalcă prevederile art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 25/2002, fiind nemotivată în drept; prezumțiile instituite prin decizia contestată încalcă Legea nr. 297/2004 a pieței de capital. În ceea ce privește Decizia nr. 1294/2011, se susține, în esență, că măsura suspendării este justificată, fiind dovedită condiția referitoare la cazul bine justificat, câtă vreme actul administrativ criticat și contestat nu îndeplinește condițiile unui act interpretativ, iar în considerarea caracterului calificativ al actului, este evidentă coliziunea actului administrativ cu normele legale imperative.

Reclamanta S.I.F. B. SA susține și faptul că este îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente întrucât cele două decizii îi produc prejudicii iminente și ireparabile prin faptul că dacă nu se suspendă executarea deciziilor menționate există posibilitatea ca în caz de neîndeplinire a dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. 994/2011, menținută prin Decizia nr. 1294/2011, apreciate ca nelegale, să-i fie aplicată o amendă cuprinsă între 274.414,63 RON și 2.744.246,34 RON, fapt care ar perturba grav funcționarea sa. Înalta Curte reține că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. După cum se constată, în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat” întrucât reclamanta nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Aceste împrejurări nu au fost dovedite. Prin Încheierea din 28 februarie 2012, Înalta Curte a constatat că Decizia nr. 994/2011 a fost emisă în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale ale C.N.V.M. de a interpreta oficial propriile reglementări conform art. 7 alin. (6) din O.U.G.

nr. 95/2002, modificată prin Legea nr. 514/2002. În altă ordine, reclamanta, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative contestate și la interpretări ale dispozițiilor legale reținute în cuprinsul acestor acte, ori în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ-fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. În consecință, nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative în cauză. Cât privește susținerile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele în justificarea pagubei iminente nu se prezumă, ci aceasta trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Reclamanta nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice. De altfel, reclamanta justifică îndeplinirea acestei condiții printr-o eventuală amendă care i-ar putea fi aplicată și care i-ar perturba grav funcționarea, or, în cazul de față o astfel de situație nu a fost dovedită. În altă ordine, pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi dovedită îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât, așa cum s-a reținut anterior, nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, verificarea îndeplinirii celeilalte condiții care vizează noțiunea de pagubă iminentă nici nu mai prezintă relevanță sub aspectul soluției care vizează suspendarea executării deciziilor menționate. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de Societatea de Investiții Financiare B. SA, astfel cum a fost precizată și completată, a Deciziilor nr. 994 din 6 octombrie 2011 și nr. 1294 din 13 decembrie 2011 emise de C.N.V.M., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de suspendare, astfel cum a fost formulată și completată, de Societatea de Investiții Financiare B. SA, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ