ÎCCJ, decizie (scj.ro #81845)

Competența instanței de la domiciliul pârâtului de a soluționa o acțiune personală cu privire la un imobil. Obligație de a face. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență teritorială. Index alfabetic : competență teritorială - conflict negativ - obligație de a face Cod procedură civilă, art. 5, art. 13 Cod civil, art. 480 Instanța de la domiciliul pârâtului este competentă să soluționeze acțiunea prin care s-a solicitat obligarea la eliberarea unui spațiu, obiectul cererii fiind o „obligația de a face”. În atare condiții nu sunt aplicabile dispozițiile art.13 C.proc.civ., care vizează acțiunile imobiliare, întrucât în sensul acestui text prin „cereri privitoare la bunuri nemișcătoare” se înțeleg numai acțiunile reale imobiliare, nu și cele personale, chiar dacă ele se referă la bunuri imobiliare.

ICCJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6316 din 22 septembrie 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta SC T.A.A. SA a solicitat obligarea pârâților D.I. și D.C. la eliberarea podului din imobilul situat în București, pod aflat în coproprietate forțată precum și obligarea pârâților la plata a 100 euro/zi în cazul în care nu eliberează spațiul de bună voie. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 C.civ. și art.15 din Legea nr.114/1996. Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr.15462/ 2010 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând că, potrivit art.13 C.proc.civ., cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele, în speță Judecătoria Sectorului 1 București.

Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr.10054/ 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului se constată îndeplinite dispozițiile art.20 C.proc.civ. în sensul existenței conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Constanța și Judecătoria Sectorului 1 București. Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, în considerentele celor ce succed: Regula este că pricinile sunt de competența instanței de drept comun din punct de vedere teritorial.

De la această regulă există două excepții: competența teritorială alternativă sau facultativă și competența teritorială exclusivă sau excepțională. Instanța de drept comun din punct de vedere teritorial este instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului, ea fiind sesizată ori de câte ori prin lege nu se prevede competența unei alte instanțe. În speță așa cum a precizat reclamanta obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie „obligația de a face”, respectiv obligarea pârâților la eliberarea podului. În atare condiții nu sunt aplicabile dispozițiile art.13 C.proc.civ. care vizează acțiunile imobiliare. Art.13 C.proc.civ., prevede că cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căruia se află nemișcătorul.

În sensul acestui text prin „cereri privitoare la bunuri nemișcătoare” se înțeleg numai acțiunile reale imobiliare, nu și cele personale, chiar dacă ele se referă la bunuri imobiliare. Cum în speța supusă analizei nu se dezleagă o cerere privitoare la un nemișcător, ci este o acțiune personală ce vizează un nemișcător, se vor aplica în determinarea competenței teritoriale, dispozițiile art.5 C.proc.civ. potrivit cu care „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”. Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.