ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1566/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 30 decembrie

2013 sub nr. 35254/212/2013 reclamantul N.A. a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 480-481 C. civ. de la 1865, art. 563 Noul C. proc. civ., art.

1 din Primul Protocol adițional Ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.

6 din Convenție, în contradictoriu cu pârâta SC J.P.R.I. SRL, obligarea

acesteia la plata contravalorii imobilului teren în suprafață de 125 mp, ocupat

de pârâtă, situat în Eforie Sud.

Prin sentința nr. 7307 din 26 iunie 2014

pronunțată în Dosar nr. 35254/212/2013 Judecătoria Constanța a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București,

reținând că, raportat la obiectul acțiunii, respectiv solicitarea unei sume de

bani reprezentând contravaloarea unui bun imobil, competența este determinată

de obligația pârâtului de a plăti această sumă de bani, sens în care este vorba

de o acțiune personală în care competența este reglementată de dispozițiile art.

107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce

la instanța de la domiciliul pârâtului, în speță, Judecătoria sector 1

București.

Prin sentința nr. 376 din 14 ianuarie 2015

pronunțată în Dosar nr. 38284/299/2014 Judecătoria sector 1 București a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța,

a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, reținând că, fiind vorba de o acțiune personală,

iar excepția de necompetențâ nefiind invocată prin întâmpinare, invocarea din

oficiu a necompetenței materiale s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130

alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparținând

instanței pe care reclamantul a înțeles să o învestească, respectiv, judecătoria

Constanța.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a camei în favoarea Judecătoriei

Constanța, pentru argumentele ce succed:

Competența teritorială este

reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite

particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de

necompetențâ, respectiv, necompetențâ relativă poate fi invocată numai de pârât

și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel

târziu la primul termen de judecată Ia care părțile sunt legal citate în fața

primei instanțe (art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.).

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4)

Noul C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată „partea care a

făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței''.

în această situație nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare

în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe

competente.

În prezenta cauză, instanța de

judecată a fost învestită cu o acțiune personală în pretenții (reclamantul

solicită contravaloarea bunului imobil pe care pârâta îl are în posesie, deci

despăgubiri bănești), situație în care devin incidente normele ce reglementează

competența teritorială relativă. Aceste norme ocrotesc interesele particulare

ale părților, iar instanța sesizată nu poate invoca din oficiu excepția

necompetenței teritoriale.

Potrivit art. 116 Noul C. proc. civ.

„Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente",

iar potrivit art. 107 alin. (1) din același cod „Cererea de chemare în judecată

se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are

sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel".

Prin alegerea făcută de reclamant a

Judecătoriei Constanța, ca instanță de la sediul pârâtei, aceasta a devenit

exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de Ia

care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această

prerogativă.

Aceasta deoarece fiind vorba de o

competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârâtă, în condițiile art.

130 alin. (3) Noul C. proc. civ., a excepției de necompetențâ, prezumă

împrejurarea că părțile au convenit tacit Ia prorogarea competenței în favoarea

instanței sesizate, instanța de judecată neputând să își decline competența din

oficiu.

Astfel, prin alegerea exprimată de

reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu

neinvocarea, de către pârâtă, a excepției de necompetență teritorială,

Judecătoria Constanța a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul

litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

10 iunie 2015.