ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2499/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 29 decembrie 2014 sub nr, 66871/299/2014, reclamanta SC O.V.I.G. SA a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 2210 C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, în contradictoriu cu pârâtul M.R., obligarea acestuia la plata sumei de 16.923,38 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii acordate și Ia plata dobânzii legale calculate conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 ce se vor calcula de la 03 octombrie 2013 și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 7198 din 21 aprilie 2015 pronunțată în dosarul sus menționat Judecătoria sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța reținând că, față de obiectul cauzei, pretenții civile, iar nu pretenții rezultate dintr-un contract de asigurare, având în vedere că între părți nu există raporturi juridice, regula aplicabilă este cea de drept comun, respectiv, competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul pârâtului, domiciliu ce se află în municipiul Constanța, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Constanța.

Prin sentința nr. 10250 din 23 septembrie 2015 pronunțată în același dosar, Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere patrimonială personal, respectiv, obligarea pârâtului la plata sumei de 16.923,38 RON plus dobânda legală calculate de la 03 octombrie 2013 și până la achitarea debitului. În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) noul C. proc. civ. conform cărora cererea de chemare în judecată este de competența instanței în a cărei circumscripție domiciliază ori își are sediul pârâtul.

Fiind vorba de o necompetență teritorială de ordine privată, devin incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ. conform cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Cum în cauză pârâtul nu a depus întâmpinare deși aceasta era obligatorie, iar reclamanta a înțeles să introducă acțiunea Ia instanța în circumscripția căreia își are sediul, respectiv, în București, instanța nu avea prerogativa de a invoca din oficiu excepția de necompetența, sens în care competența de soluționare a pricinii aparține Judecătoriei sector 1 București.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, pentru argumentele ce succed: Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetența, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe [art. 130 alin. (3) noul C. proc.

civ.]. Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) noul C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței''. În această situație nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente. În prezenta cauză, instanța de judecată de la sediul reclamantei a fost învestită cu o acțiune personală în pretenții [reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 16.92338 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii acordate și la plata dobânzii legale calculate conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.G.

nr. 13/2011 ce se vor calcula de la 03 octombrie 2013 și până la data plății efective], situație în care devin incidente normele ce reglementează competența teritorială relativă. Fiind vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., a excepției de necompetență, prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând să își decline competența din oficiu. Astfel, prin introducerea cererii de chemare în judecată la sediul reclamantei, coroborată cu neinvocarea, de către pârât, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria sector 1 București a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a pricinii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.