ÎCCJ, decizie (scj.ro #83673)

Cesionarea pachetului de acțiuni. Nulitate Conform prevederilor art.98 alin.2 dinLegea nr.31/1990 privind societățile comerciale: „dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață organizată se transmite în conformitate cu Legea nr.52/1994”, ceea ce determină ca intermedierea în afara piețelor organizate, fără respectarea prevederilor legale cu privire la concurența pieței și protecția investitorilor împotriva fraudelor, să fie nulă de drept și prin urmare, convenția privind cesionarea pachetului de acțiuni încheiată cu nerespectarea acestor dispoziții să fie desființată.

Secția comercială, decizia nr.1664 din 6 martie 2002 Prin sentința civilă nr.329 din 20 iunie 2000, Tribunalul Vrancea a admis acțiunea reclamantei SC „A” SA Constanța împotriva pârâtei SC „V.I” SRL și a desființat convenția intervenită între părți la 14 ianuarie 2000 autentificată, reținând că pârâta nu s-a prezentat să încheie contractul de cesiune și să achite prima tranșă din preț, așa cum s-a stabilit prin convenție.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.739 din 18 octombrie 2000 a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea, reținând că, prin convenția încheiată, reclamanta s-a obligat ca în termen de 5 zile de la data plății pachetului de acțiuni la FPS să încheie un contract de cesiune prin care să cesioneze pârâtei un procent de 50% din pachetul de acțiuni adjudecat, iar pârâta avea obligația de a achita pachetul de acțiuni cesionat în cel mult șase luni de la data semnării contractului de cesiune, obligația acesteia fiind subsecventă obligației reclamantei, potrivit art.3 din convenție.

Reclamanta a declarat recurs, susținând că obligația pârâtei nu era subsecventă obligației sale deoarece dispozițiile art.3 din convenție trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeași convenție. În ceea ce privește termenul în care trebuia încheiat contractul de cesiune, reclamanta a arătat că acesta este de 5 zile lucrătoare de la data plății pachetului de acțiuni către FPS; la 17 mai 2000 s-a efectuat plata iar pârâta a fost notificată la 22 mai 2000 pentru încheierea contractului, dar nu s-a prezentat. Recursul declarat de reclamantă este fondat. Referitor la fondul litigiului, Curtea a constatat că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică. Prin convenția încheiată între părți la 14 ianuarie 2000, s-a stipulat în art.1 că în situația în care reclamanta va fi declarată ofertant câștigător la negocierea directă va cesiona un procent de 50% din pachetul de acțiuni adjudecat.

Potrivit art.2 din convenție, în termen de 5 zile lucrătoare de la data plății pachetului de acțiuni la FPS, părțile urmau să încheie un contract de cesiune prin care reclamanta să cesioneze către pârâtă procentul de 50% din pachetul adjudecat, iar pârâta să achite prețul în termen de 6 luni de la data semnării contractului, din care prima tranșă, la data semnării acestuia. Conform contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a cumpărat pachetul de acțiuni la data de 25 februarie 2000 și a achitat prețul iar ulterior, a notificat-o pe pârâtă să se prezinte în termen de 5 zile, la sediul său în vederea încheierii contractului de cesiune, potrivit art.2 din convenție. Întrucât pârâta nu s-a prezentat, reclamanta a solicitat rezoluțiunea convenției.

În mod greșit, instanța de apel a reținut că pârâta nu a primit notificarea întrucât a fost afișată la o altă adresă. Astfel pârâta, în convenția încheiată între părți a indicat sediul său în municipiul Focșani, unde a fost notificată. Mai mult, în cererea sa de apel a indicat același sediu. Referitor la fondul litigiului nu se poate reține că obligațiile pârâtei privind achitarea prețului pachetului de acțiuni cesionat sunt subsecvente obligațiilor reclamantei, care nu ar fi fost îndeplinite cu bună credință. Este adevărat că pârâta s-a obligat, potrivit art.3 din convenția încheiată între părți la 14 ianuarie 200, să achite pachetul de acțiuni cesionat în cel mult 6 luni de la data semnării contractului de cesiune.

Aceste prevederi însă trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeași convenție, prin care „părțile au convenit ca la data semnării contractului de cesiune, pârâta să plătească reclamantei o primă tranșă, urmând ca restul pachetului să fie achitat în șase rate lunare egale. Din interpretarea acestor clauze ale convenției părților, rezultă că pârâta avea obligația să achite la încheierea contractului prima tranșă, în valoare de șase miliarde de lei, pentru care a fost notificată de reclamantă, conform art.2, la sediul indicat, dar pârâta nu s-a prezentat. De altfel, la data încheierii convenției erau în vigoare dispozițiile Legii nr.31/1990, privind societățile comerciale, conform cărora la art.98 (2) „dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață organizată se transmite în conformitate cu Legea nr.52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori.

Acest act normativ prevede că intermedierea de valori mobiliare se va realiza pe piețe organizate, și care funcționează conform autorizării și sub supravegherea Comisiei Naționale a Valorilor Imobiliare, iar intermedierea de valori mobiliare în afara piețelor reglementate sau fără respectarea prevederilor din reglementările cu privire la transparența pieței și protecția investitorilor împotriva fraudelor, este nulă de plin drept. Așa fiind, convenția din 14 ianuarie 2000, privind cesionarea pachetului de acțiuni a fost încheiată cu nerespectarea dispozițiilor legale și în mod corect instanța de fond a dispus desființarea acesteia. În consecință, recursul a fost admis , decizia atacată a fost modificată în sensul că a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.