ÎCCJ, decizie (scj.ro #83673)

Cesionarea pachetului de acțiuni. Nulitate

Conform

prevederilor art.98 alin.2 dinLegea nr.31/1990 privind societățile comerciale:

„dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată și

tranzacționate pe o piață organizată se transmite în conformitate cu Legea

nr.52/1994”, ceea ce determină ca  intermedierea în afara piețelor

organizate, fără respectarea prevederilor legale cu privire la concurența

pieței și protecția investitorilor împotriva fraudelor, să fie nulă de drept și

prin urmare, convenția privind cesionarea pachetului de acțiuni încheiată cu

nerespectarea acestor dispoziții să fie desființată.

Secția

comercială, decizia nr.1664 din 6 martie 2002

Prin sentința civilă nr.329 din  20 iunie 2000, Tribunalul Vrancea a admis

acțiunea reclamantei  SC „A” SA Constanța împotriva pârâtei SC „V.I”

SRL  și  a desființat convenția intervenită între părți la 14

ianuarie 2000 autentificată, reținând că pârâta nu s-a prezentat să încheie

contractul de cesiune și să achite prima tranșă din preț, așa cum s-a stabilit

prin convenție.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin

decizia nr.739 din 18 octombrie 2000 a admis  apelul declarat de pârât

împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul  că a

respins ca nefondată acțiunea, reținând că, prin convenția încheiată,

reclamanta s-a obligat ca  în termen de 5 zile de la data plății

pachetului de acțiuni la FPS să încheie un contract de cesiune prin care să

cesioneze pârâtei un procent de 50% din pachetul de acțiuni adjudecat, iar

pârâta avea obligația de a  achita pachetul de acțiuni cesionat în cel

mult șase luni de la data semnării contractului de cesiune, obligația acesteia

fiind subsecventă obligației reclamantei, potrivit art.3 din convenție.

Reclamanta a declarat recurs, susținând că obligația pârâtei nu era subsecventă

obligației sale deoarece dispozițiile art.3 din convenție trebuie coroborate cu

cele ale art.5 din aceeași convenție.

În ceea ce privește termenul  în care trebuia încheiat contractul de

cesiune, reclamanta a arătat că acesta este de 5 zile lucrătoare de la data

plății pachetului de acțiuni către FPS; la 17 mai 2000 s-a efectuat plata iar

pârâta a fost notificată la 22 mai 2000 pentru încheierea contractului, dar nu

s-a prezentat.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Referitor la fondul litigiului, Curtea a constatat că decizia instanței de apel

este nelegală și netemeinică.

Prin convenția încheiată între părți la 14 ianuarie 2000, s-a stipulat în art.1

că în situația în care reclamanta va fi declarată ofertant câștigător la negocierea

directă va cesiona un procent de 50% din pachetul de acțiuni adjudecat.

Potrivit art.2 din convenție, în termen de 5 zile lucrătoare de la data plății

pachetului de acțiuni la FPS, părțile urmau să încheie un contract de cesiune

prin care reclamanta să cesioneze către pârâtă procentul de 50% din pachetul

adjudecat, iar pârâta să achite prețul în termen de 6 luni de la data semnării

contractului, din care prima tranșă, la data semnării acestuia.

Conform contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a cumpărat pachetul de

acțiuni la data de 25 februarie 2000 și  a achitat prețul iar ulterior, a

notificat-o pe pârâtă să se prezinte în termen de 5 zile, la sediul său în

vederea încheierii contractului de cesiune, potrivit art.2 din convenție.

Întrucât pârâta nu s-a prezentat, reclamanta a solicitat rezoluțiunea

convenției.

În mod greșit, instanța de apel a reținut că pârâta nu a primit notificarea

întrucât a fost afișată la o  altă adresă.

Astfel pârâta, în convenția încheiată între părți a indicat sediul său în

municipiul Focșani, unde a fost notificată.

Mai mult, în cererea sa de apel a indicat același sediu.

Referitor la fondul litigiului nu se poate reține că obligațiile pârâtei

privind achitarea prețului pachetului de acțiuni cesionat sunt subsecvente

obligațiilor reclamantei, care nu ar fi fost îndeplinite cu bună credință.

Este adevărat că pârâta s-a obligat, potrivit art.3 din convenția încheiată

între părți la 14 ianuarie 200, să  achite pachetul de acțiuni cesionat în

cel mult 6 luni de la data semnării contractului de cesiune.

Aceste prevederi însă trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeași

convenție, prin care „părțile au convenit ca la data semnării contractului de

cesiune, pârâta să plătească reclamantei o primă  tranșă, urmând ca restul

pachetului să fie achitat în șase rate lunare egale.

Din interpretarea acestor clauze ale convenției părților, rezultă că pârâta

avea obligația să achite  la încheierea contractului prima tranșă, în

valoare de șase miliarde de lei, pentru care a fost notificată de reclamantă,

conform art.2, la sediul indicat, dar pârâta nu s-a prezentat.

De altfel, la data încheierii convenției erau în vigoare dispozițiile Legii

nr.31/1990, privind societățile comerciale, conform cărora la art.98 (2)

„dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată și

tranzacționate pe o piață organizată se transmite în conformitate cu Legea

nr.52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori.

Acest act normativ prevede că intermedierea de valori mobiliare se va realiza

pe piețe organizate, și care funcționează conform autorizării și sub

supravegherea Comisiei Naționale a Valorilor Imobiliare, iar intermedierea de

valori mobiliare în afara piețelor reglementate sau fără respectarea

prevederilor din reglementările cu privire la transparența pieței și protecția

investitorilor împotriva fraudelor, este nulă de plin drept.

Așa fiind, convenția din 14 ianuarie 2000,  privind cesionarea pachetului

de acțiuni a fost încheiată cu  nerespectarea dispozițiilor legale și în

mod corect instanța de fond a dispus desființarea acesteia.

În consecință, recursul a fost admis , decizia atacată a fost modificată în

sensul că a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței tribunalului.