ÎCCJ, decizie (scj.ro #83597)

Recurs.

Aspecte legate de fondul pricinii

art.1314 C.proc.civ.

Potrivit art.314 C.proc.civ.,Curtea

Supremă de Justiție(în prezent Î.C.C.J.)hotărăște  asupra fondului

pricinii  numai  în scopul aplicării corecte a legii la imprejurări

de fapt care au fost deplin stabilite.Or,în decizia recurată,acestea  nu

au fost stabilite iar aspectele  legate de  fondul pricinii nu pot fi

lămurite în recurs.

(Secția  comercială,decizia nr1077 din 20   februarie

2003)

Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr.488 din 20 octombrie 1999, a

admis acțiunea precizată a reclamantei S:M.”M.N.” și a obligat pârâta

S.C.”N.F.R.”SA la despăgubiri,

instanța reținând că evenimentul de navigație s-a produs din culpa cărăușului,

care a efectuat transportul cu barjă necorespunzătoare și că în cauză nu se

poate reține forța majoră, așa cum a invocat pârâta., ci culpa acesteia, de a

nu  executa obligația asumată prin contract, urmând să suporte integral

prejudiciul cauzat reclamantei..

Prin decizia civilă nr.328 din 4 aprilie 2000, Curtea de Apel Craiova, Secția

comercială a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva

hotărârii  primei instanțe.

În  temeiul art.304 pct.3,5,7,.9.și

pct.10 C.proc.civ. ,pârâta a declarat recurs.

În criticile formulate ,pârâta  a susținut: că ambele instanțe au făcut o

confuzie între cele două instituții de drept  ale răspunderii,

contractuală și delictuală, fără o motivare în drept a soluțiilor pronunțate;

în opinia sa, cărăușul neputând fi obligat pentru culpă contractuală la plata

integrală a daunelor.Părăta  recurentă a mai susținut că, în mod greșit,

s-a reținut că evenimentul de navigație s-a produs înainte de punerea mărfii la

dispoziția beneficiarului, fără să se aibă în vedere că operațiunea de

transport a fost considerată încheiată prin punerea barjei la cheiul de descărcare

iar din acel  moment obligația ei a încetat, contractul fiind deja

executat, or, față de acest aspect răspunderea era a beneficiarului.

Se mai susține că s-a făcut o apreciere

eronată a probelor administrate,a scrisorii de trăsură fluvială și avizului de

expediție,care erau hotărâtoare pentru dezlgarea pricinii iar contractul de

transport nu include nici o clauză privitoare la subvenție, care, de altfel, a

fost încasată de reclamantă.

Recursul este fondat.

Curtea, analizând hotărârea prin prisma

criticilor formulate în raport cu actele și lucrările dosarului, a

constatat  că acestea sunt de natură a conduce la casarea deciziei, fiind

întrunite condițiile prevăzute de art.304 C.proc. Civ..

Potrivit dispozițiilor art.130C.proc.civ.,

judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a

descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor,

să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor lor, fiind,

totodată ,obligați să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul

pricinii suspuse judecății.

Or, față de criticile, în care se contestă

modul de aplicare a convenției părților, se impunea analiza actelor de la dosar

din care să rezulte motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

de apel, că pe fond, soluția este întemeiată și numai în baza acestor concluzii

să se aprecieze că s-a intrat în cercetarea fondului de către instanța de apel.

Prin caracterul său devolutiv, apelul este

nu numai o cale de atac ordinară împotriva fondului, dar și o garantare a

dreptului la apărare.

Aspectele legate de fondul pricinii nu pot

fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art.314 C.proc.civ., Curtea Supremă de

Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a

legii în împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în decizia

recurată acestea nu au fost stabilite.

Astfel , prin acțiunea introductivă,

reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei, reprezentând cupru, metal,

sulf și metale prețioase din concentrat de cupru, (valoarea mărfii aflate la

bordul vasului și valoarea subvenției, pe care reclamanta trebuia să o încaseze

de le bugetul de stat, în baza H.G. nr.1041/1995),  pentru ca, ulterior

să-și precizeze acțiunea la suma, reprezentând suma inițială corijată cu

indicele de inflație, sumă la care a și fost obligată pârâta de  către

instanța de fond, fără să se stabilească, însă, structura acesteia, cât

reprezintă prețul mărfii, cât subvenția și cât actualizarea ei în raport cu

inflația și fără să se administreze probe , cu privire la subvenție, din care

să rezulte dacă aceasta a fost încasată de la buget de reclamantă, dacă

subvenția s-a dedus sau nu din valoarea inițială.

Nu au fost lămurite aspecte legate de

momentul în care s-a încheiat operațiunea de transport, natura juridică care

antrenează răspunderea pârâtei pentru daunele la care a fost obligată.

De altfel, cu ocazia rejudecării,

instanța  va răspunde motivelor de apel și recursși se va pronunța în

raport cu probele dosarului.

În consecință, recursul  a fost admis

și, potrivit art.313C.proc.civ.., s-a dispus casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, care,conform.295

C.proc.civ., va putea să administreze și alte probe utile cauzei pentru

stabilirea temeiniciei pretențiilor în raport cu obiectul cererii și apărările

pârâtei apelante.