ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 4 aprilie 2011,

reclamantele Ș.P. și Ț.F.M.

au solicitat

obligarea pârâtei

A.N.R.P.

- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 București la plata sumei de

67669,82 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au arătat că, în urma

Tratatului încheiat între România și Bulgaria la 7 septembrie 1940, M.I.

a fost expropriat cu suprafața de 277 m.p, din care 237 m.p, teren aferent locuinței

și 40 m.p suprafață locuință, situate în B., jud. Caliacra, suprafață trecută în

proprietatea statului bulgar, fără să primească niciun fel de compensații pentru

aceste suprafețe de teren.

De

asemenea, reclamantele au arătat că, în baza acestor prevederi, în calitate de moștenitoare

legale ale defunctului M.I., s-au adresat cu o cerere înregistrată sub nr. 1069/2052

din 23 februarie 1999 la Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 9/1998 prin care au solicitat acordarea de compensații bănești pentru suprafețele

de teren trecute în proprietatea statului bulgar.

Au

mai arătat că, după mai bine de 10 ani de la data înregistrării cererii, timp în

care s-au adresat instituțiilor competente cu zeci de cereri, memorii și acțiuni

în instanță, A.N.R.P a emis Decizia nr. 2491 din 17 noiembrie 2009 prin care se

validează Hotărârea nr. 2645 din 5 decembrie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998 și s-a dispus plata de compensații bănești în cuantum de 67669,82

RON.

Imediat

după ce li s-a comunicat această decizie, la data de 3 decembrie 2009, reclamantele

s-au adresat A.N.R.P. cu o cerere prin care au solicitat efectuarea plății, la care

au atașat, așa cum li s-a pus în vedere, dovada deschiderii unui cont la o bancă

comercială, copii după actele de identitate și procură notarială, însă autoritatea

pârâtă nu a soluționat nici într-un fel cererea reclamantelor, astfel încât de la

data emiterii deciziei prin care s-a dispus plata sumei de 67669,82 RON, respectiv

17 noiembrie 2009, au trecut aproximativ 18 luni.

Pârâta

A.N.R.P., prin Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 București, a depus la

dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Botoșani.

Prin

sentința nr. 2513 din 27 mai 2011, Tribunalul Botoșani, secția civilă a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, reținând, în concret, că acțiunea petenților

nu vizează contestarea hotărârii de validare în raport de care legea instituie o

competență specială și, ca atare, în absența unor dispoziții exprese ale legii speciale,

devin incidente prevederile legii cadru în materia contenciosului administrativ.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința nr. 289 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal a a

dmis cererea

în contencios administrativ

formulată de reclamantele Ș.P. și Ț.F.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. București

– Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a obligat pârâta să plătească reclamantelor

suma de 67.669,82 RON stabilită prin Decizia nr. 2491 din 17 noiembrie 2009 emisă

de vicepreședintele A.N.R.P.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantelor li s-a recunoscut

dreptul la acordarea sumei de 67.669,82 RON prin decizia din 17 noiembrie 2009 emisă

de Vicepreședintele A.N.R.P., în temeiul Legii nr. 9/1998.

Potrivit art. 38

alin. (1) din H.G. nr. 753/1998, plata despăgubirilor se face de către A.N.R.P.

Curtea a constatat că

singura apărare a pârâtului este aceea că nu au fost aprobate în buget sumele de

bani prevăzute pentru plata compensațiilor bănești.

Chiar în situația aceasta,

a apreciat judecătorul fondului, instanța nu poate respinge acțiunea reclamanților,

întrucât nu le poate refuza acestora constituirea unui titlu executoriu constând

într-o hotărâre judecătorească în condițiile în care li s-a recunoscut dreptul la

acordarea compensațiilor. A le respinge acțiunea echivalează cu nerecunoașterea

dreptului la încasarea acestor compensații, iar lipsa banilor în buget constituie

doar o problemă de executare ce nu prezintă relevanță în acest cadru procesual.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta A.N.R.P. a declarat recurs,

invocând în drept dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului

de recurs, autoritatea recurentă face o expunere rezumativă a etapelor derulate

în procedura administrativă de acordare a compensațiilor reglementată de H.G.

nr. 753/1998 și redă dispozițiile legale incidente, solicitând admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

din C.

proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta

Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Înalta Curte constată

faptul că autoritatea recurentă nu și-a structurat motivele de recurs și nu a dezvoltat

argumente care să susțină nelegalitatea sentinței recurate.

Deși recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond a pronunțat o hotărârea nelegală și netemeinică, Înalta

Curte remarcă faptul că motivarea căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici

propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările

de la fond privind complexitatea procedurii de acordare a compensațiilor și inexistența

unei culpe a autorității pârâte.

Înalta Curte reține faptul

că, prin Decizia nr. 2491 din 17 noiembrie 2009 emisă de Vicepreședintele A.N.R.P.,

a fost validată Hotărârea nr. 2645 din 05 decembrie 2008 a Comisiei Municipiului

București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, acordându-se compensații în cuantum

de 67.669,82 RON în favoarea reclamantelor.

În cauză sunt incidente

dispozițiile art. 38 alin. (1) din H.G. nr. 753/1998, conform cărora plata despăgubirilor

se face de către A.N.R.P., precum și prevederile art. 38 alin. (5) și (6) ale aceluiași

act normativ, care stipulează că „(5) Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea

comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,

a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau

hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz,

se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație

în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul

acestora nu depășește 50.000 RON;

b) eșalonat în două tranșe,

pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor,

dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 RON și 100.000 RON;

c) eșalonat în două tranșe,

pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor,

dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 RON.

(6) Suma achitată beneficiarilor

în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor

de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul

Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior.”

Prin urmare Curtea de

apel a apreciat cu justețe, în opinia Înaltei Curți, că reclamantele au dreptul

la acordarea compensațiilor în cuantum de 67.669,82 RON, reținând existența unui

refuz nejustificat al autorității pârâte, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A.N.R.P. împotriva

sentinței nr. 289 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie

2012.