ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2010

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2271 din 12 mai 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității

acțiunii, invocate de A.N.R.P., și a admis excepția de nelegalitate formulată

de reclamanții B.C.A.E. și B.M.A., constatând nelegalitatea art. 25 din Norma

metodologică pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații

cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în

urma aplicării Tratatului între România și Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aprobată prin H.G. nr. 753/1998.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs

A.N.R.P., Comisia Municipiului București pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 și Statul Român prin M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În prealabil, Înalta

Curte, verificând data la care au fost formulate recursurile, constată că acestea

au fost declarate peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 „Soluția instanței de contencios administrativ este supusă

recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului se constată că sentința atacată a fost comunicată, așa

cum rezultă din dovezile de comunicare, A.N.R.P. la 14 iunie 2010, iar recursul

a fost declarat la data de 22 iunie 2010 astfel cum reiese din rezoluția de

înregistrare a cererii de recurs ( fila 2); Comisiei Municipiului București

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-a fost comunicată sentința la 11 iunie

2010, iar recursul a fost formulat la 28 iunie 2010, așa cum rezultă din plicul

de corespondență (fila 27) și Statului Român prin M.F.P. i-a fost comunicată

sentința la 11 iunie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 25 iunie 2010

potrivit rezoluției de înregistrare a recursului (fila 19 din dosar) depășindu-se,

așadar, termenul legal de 5 zile de la comunicare, prevăzut de textul de lege

sus menționat.

Potrivit

dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de

atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage

decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedește că

a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Constatând că recursurile

nu au fost declarate în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 și că recurenții nu au pretins și nu au dovedit că au fost

împiedicați în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai

presus de voința lor, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor

legale sancționatorii sus invocate și să respingă recursurile ca tardiv

formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de A.N.R.P., Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

și Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 2271 din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.