ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5275/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 202 din 09 martie 2005,

pronunțată în Dosarul nr. 2545/2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a admis excepția tardivității contestației; a respins, ca tardiv formulată, contestația

formulată de E.M.M., în contradictoriu cu pârâții Prefectura Municipiului București

și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță în ședința publică din anul

2004 a admis excepția inadmisibilității

primului capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la

plata primei de asigurare, apreciind că această cerere este inadmisibilă în raport

de dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează regimul juridic al imobilelor

preluate abuziv și, totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Ministerul Apărării Naționale motivat de faptul că, reclamanta s-a adresat

cu notificare numai Prefecturii Municipiului București, astfel că pârâta Ministerul

Apărării Naționale nu are calitate procesuală pasivă în cererea având ca obiect

obligația de a răspunde la notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că, în ședința publică

de la 19 ianuarie 2005 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus note scrise

prin care solicită respingerea cererii ca inadmisibilă motivat de faptul că, obligația

corelativă dreptului reclamantei de a primi răspuns la notificare în termen de 60

de, zile este reglementată de lege în sarcina unității deținătoare a imobilului

preluat abuziv de stat, iar nu în competența tuturor organelor statului așa cum

susține reclamanta. A mai solicitat, de asemenea, respingerea cererii față de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât

procedura de soluționare a litigiilor, reglementată de art. 31 din Legea nr. 10/2001

este aplicabilă numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil care sunt proprietatea

unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, precum

și cele care au fost deținute de o organizație cooperatistă și au fost înstrăinate

de către aceasta cu respectarea legii

[

art. 27 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001].

S-a dispus atașarea la dosar a

tuturor actelor depuse de către reclamantă împreună cu notificarea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, înscrisurile fiind depuse la data de 01 martie 2005.

S-a considerat că în raport de

înscrisurile depuse de către pârâtă din care rezultă că notificarea din 14

februarie 2002, formulată de către reclamantă a fost soluționată prin procesul-verbal

din 5 decembrie 2002 comunicat la 18 iunie 2003, invocând excepția tardivității

depunerii contestației.

S-a menționat asupra excepției

invocate că, potrivit art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 decizia emisă de către

unitatea deținătoare poate fi contestată în justiție în 30 de zile de la data comunicării

acesteia, dar aceasta a fost comunicată la 18 iunie 2003, iar cererea de chemare

în judecată a fost introdusă la 27 iulie 2004, fiind depășit termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamanta E.M.M., iar prin decizia civilă nr. 20 din 14 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VII–a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Apărării Naționale,

Curtea reține că instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că reclamanta

nu a notificat în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 Ministerul Apărării Naționale.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că recurenta-reclamantă s-a adresat cu notificare numai Prefecturii

Municipiului București, înregistrată din 14 februarie 2002, la care a și primit

răspuns prin adresa din 18 iunie 2003, astfel că în raport de obiectul cererii sale

privind obligația de a răspunde la notificare Ministerul Apărării Naționale nu are

calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea

pârâților la plata primei de asigurare de 5% lunar reținută din solda lunară cuvenită

autorului reclamant; Curtea reține că, Tribunalul în mod corect a admis această

excepție, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001

și în raport de care cererea reclamantei este inadmisibilă.

S-a reținut astfel că,

prima instanță judicios și temeinic a reținut neîndeplinirea cerințelor prevăzute

de art. 27 alin. (4) constând în nerespectarea termenului de formulare a contestației.

Potrivit dispozițiilor

art. 27 alin. (4)

[

art.

26 alin. (3) după republicare] din Legea nr. 10/2001, „decizia sau după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate

fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau, după caz, al

unității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile”, astfel

că, Tribunalul în mod corect a apreciat că în raport de data comunicării procesului-verbal

emisă de către Prefectura Municipiului București, respectiv 18 iunie 2003, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamantă și înregistrată la data de 27

iunlie 2004 la instanță, este tardivă.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta E.M.M., solicitând modificarea ei în sensul admiterii

apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține astfel că în

mod greșit s-a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile

în care prin Decretul nr. 68 din 24 februarie 1949 patrimoniul Casei O. a trecut

în proprietatea Statului care prin Ministerul Apărării Naționale va proceda la lichidarea

lui.

Or, susține reclamanta,

imobilele a căror contravaloare o solicită, se află în patrimoniul ministerului,

situație în care acesta are calitate procesuală pasivă.

Se mai arată că, prin

actele depuse a solicitat măsuri reparatorii pentru că fiind persoană asociată a

persoanei juridice, nu era în măsură să primească efectiv bunurile imobile, deoarece

nu era singurul proprietar, ci la nivelul anului 1940 erau 60.000 membri, situație

în care restituirea în natură este imposibilă.

Examinând hotărârea instanței

de apel prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Astfel notificarea reclamantei

înaintată în condițiile Legii nr. 10/2001 a fost soluționată la 5 decembrie 2002

prin respingerea ei și comunicată această soluție la 18 iunie 2003 de către Prefectura

Municipiului București.

Or, în temeiul art. 24

alin. (7) din Legea nr. 10/2001, termenul în care putea fi atacată în instanță soluția

de respingere a notificării, este de 30 de zile de la data comunicării ei.

Cum, acțiunea a fost înaintată

doar la 27 iulie 2007, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din

Legea nr. 10/2001 a fost depășit, motiv pentru care este incidentă excepția dirimantă

și absolută a tardivității.

Din perspectiva incidenței

acestei excepții absolute și dirimante , susținerile recurentei sunt nu numai nefondate,

dar ele nici nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care ,recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta E.M.M. împotriva deciziei nr. 20A din 14 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2011.