ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5275/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 202 din 09 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2545/2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția tardivității contestației; a respins, ca tardiv formulată, contestația formulată de E.M.M., în contradictoriu cu pârâții Prefectura Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță în ședința publică din anul 2004 a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata primei de asigurare, apreciind că această cerere este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv și, totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Apărării Naționale motivat de faptul că, reclamanta s-a adresat cu notificare numai Prefecturii Municipiului București, astfel că pârâta Ministerul Apărării Naționale nu are calitate procesuală pasivă în cererea având ca obiect obligația de a răspunde la notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că, în ședința publică de la 19 ianuarie 2005 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus note scrise prin care solicită respingerea cererii ca inadmisibilă motivat de faptul că, obligația corelativă dreptului reclamantei de a primi răspuns la notificare în termen de 60 de, zile este reglementată de lege în sarcina unității deținătoare a imobilului preluat abuziv de stat, iar nu în competența tuturor organelor statului așa cum susține reclamanta.

A mai solicitat, de asemenea, respingerea cererii față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât procedura de soluționare a litigiilor, reglementată de art. 31 din Legea nr. 10/2001 este aplicabilă numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil care sunt proprietatea unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, precum și cele care au fost deținute de o organizație cooperatistă și au fost înstrăinate de către aceasta cu respectarea legii [ art. 27 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001].

S-a dispus atașarea la dosar a tuturor actelor depuse de către reclamantă împreună cu notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înscrisurile fiind depuse la data de 01 martie 2005. S-a considerat că în raport de înscrisurile depuse de către pârâtă din care rezultă că notificarea din 14 februarie 2002, formulată de către reclamantă a fost soluționată prin procesul-verbal din 5 decembrie 2002 comunicat la 18 iunie 2003, invocând excepția tardivității depunerii contestației. S-a menționat asupra excepției invocate că, potrivit art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 decizia emisă de către unitatea deținătoare poate fi contestată în justiție în 30 de zile de la data comunicării acesteia, dar aceasta a fost comunicată la 18 iunie 2003, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 27 iulie 2004, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta E.M.M., iar prin decizia civilă nr. 20 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII–a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei pentru următoarele considerente: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Apărării Naționale, Curtea reține că instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că reclamanta nu a notificat în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 Ministerul Apărării Naționale. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă s-a adresat cu notificare numai Prefecturii Municipiului București, înregistrată din 14 februarie 2002, la care a și primit răspuns prin adresa din 18 iunie 2003, astfel că în raport de obiectul cererii sale privind obligația de a răspunde la notificare Ministerul Apărării Naționale nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepția inadmisibilității primului capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata primei de asigurare de 5% lunar reținută din solda lunară cuvenită autorului reclamant; Curtea reține că, Tribunalul în mod corect a admis această excepție, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 și în raport de care cererea reclamantei este inadmisibilă. S-a reținut astfel că, prima instanță judicios și temeinic a reținut neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 27 alin. (4) constând în nerespectarea termenului de formulare a contestației.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (4) [ art. 26 alin. (3) după republicare] din Legea nr. 10/2001, „decizia sau după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau, după caz, al unității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile”, astfel că, Tribunalul în mod corect a apreciat că în raport de data comunicării procesului-verbal emisă de către Prefectura Municipiului București, respectiv 18 iunie 2003, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și înregistrată la data de 27 iunlie 2004 la instanță, este tardivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E.M.M., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține astfel că în mod greșit s-a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care prin Decretul nr. 68 din 24 februarie 1949 patrimoniul Casei O. a trecut în proprietatea Statului care prin Ministerul Apărării Naționale va proceda la lichidarea lui. Or, susține reclamanta, imobilele a căror contravaloare o solicită, se află în patrimoniul ministerului, situație în care acesta are calitate procesuală pasivă.

Se mai arată că, prin actele depuse a solicitat măsuri reparatorii pentru că fiind persoană asociată a persoanei juridice, nu era în măsură să primească efectiv bunurile imobile, deoarece nu era singurul proprietar, ci la nivelul anului 1940 erau 60.000 membri, situație în care restituirea în natură este imposibilă. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Astfel notificarea reclamantei înaintată în condițiile Legii nr. 10/2001 a fost soluționată la 5 decembrie 2002 prin respingerea ei și comunicată această soluție la 18 iunie 2003 de către Prefectura Municipiului București.

Or, în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, termenul în care putea fi atacată în instanță soluția de respingere a notificării, este de 30 de zile de la data comunicării ei. Cum, acțiunea a fost înaintată doar la 27 iulie 2007, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 a fost depășit, motiv pentru care este incidentă excepția dirimantă și absolută a tardivității. Din perspectiva incidenței acestei excepții absolute și dirimante , susținerile recurentei sunt nu numai nefondate, dar ele nici nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care ,recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M.M. împotriva deciziei nr. 20A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.