ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1844/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a-II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea privind restituirea cauțiunii în Dosarul nr. 1095/46/2009, formulată de reclamanta SC V.A. SA – prin Cabinet Insolvență M.D. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-D.G.F.P. Argeș.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: În cauză, reclamanta a depus suma de 100.000 RON, cauțiune în Dosarul nr. 1095/46/2009, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere din 6 iulie 2009 emisă de pârâtă, în care, prin sentința nr. 147/F-CONT din 2 octombrie 2009 i-a fost admisă cererea de suspendare a executării actului administrative fiscal, soluție menținută de instanța supremă prin decizia din 17 martie 2010. Pe fondul cauzei, se constată că, contestația formulată împotriva aceleiași deciziei de impunere a fost, însă respinsă prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010, devenită irevocabilă prin decizia nr. 2756 din 13 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a apreciat că, în speță, nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., pentru eliberarea cauțiunii celui care a depus-o, scopul acesteia fiind de a constitui o garanție pentru pârâta-creditoare în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC V.A. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta că interpretarea dată de instanța de fond stării de fapt și de drept, corect reținute, în motivarea respingerii cererii de restituire a cauțiunii, este greșită, încălcându-se, astfel, dispozițiile aplicabile în materie, respectiv art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, susține recurenta că în mod eronat, instanța de fond, a apreciat că întrucât reclamanta a pierdut irevocabil fondul cauzei, în Dosarul nr. 175/46/2010, nu sunt incidente cerințele art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care respectivele dispoziții legale nu condiționează restituirea cauțiunii de câștigarea sau pierderea acțiunii în fond, ci de cu totul alte condiții prevăzute în cuprinsul textului de lege indicat drept temei al acțiunii formulate.

În acest sens, arată recurenta că dacă intimata se considera prejudiciată prin suspendarea executării deciziei de impunere, avea la îndemână beneficiul unei acțiuni în despăgubiri, formulată în termen de 30 de zile de la soluția irevocabilă asupra fondului, respectiv până la data de 14 iunie 2011, acțiune care nu s-a formulat și nici nu s-a făcut vreo dovadă scrisă în acest sens până la termenul la care instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de restituire a cauțiunii, implicit fără verificarea acestei condiții. Printr-o altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurenta că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Astfel, se arată că împrejurarea că intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de restituire a cauțiunii motivat exclusiv pe faptul că reclamanta a pierdut în mod irevocabil contestația asupra deciziei de impunere, nu poate fi calificată drept o intenție a unei eventuale cereri în despăgubire, fie ca o apărare în acest sens. Consideră recurenta că o astfel de apreciere constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, instanței de fond nefiindu-i permis a califica o apărare drept o cerere în despăgubiri dacă partea nu înțelege să o precizeze în acest sens. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 art. 304 1 C. proc.

civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte constată că în cauză nu-și găsește incidență motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în condițiile în care prin simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, și nicidecum calificarea greșită a unei apărări, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Însă, Înalta Curte, constatând greșita aplicare a dispozițiilor art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., va reține, însă, toate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauțiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiții imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă și, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune.

Instanța de fond, în mod greșit a apreciat că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., deoarece contestația formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010, irevocabilă prin decizia din 13 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care nu a cercetat și cea de-a doua condiție impusă de textul de lege indicat, respectiv promovarea unei acțiuni în despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cererii cu care a fost investită. În aceste condiții, este evident că atâta vreme cât din considerentele hotărârii recurate nu rezultă cercetarea ambelor condiții impuse de art. 723 1 C. proc.

civ., indicate de reclamant ca temei de drept al cererii formulate în fața instanței de fond, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se relua judecata. Cu ocazia rejudecării instanța de fond va aprecia asupra cererii de restituire a cauțiunii, prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiții reglementate de art. 723 1 alin. (3) C. proc.

civ., sens în care va verifica dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri a căror plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauțiunea sau daca a pornit măsuri de executare silită asupra sumei consemnată cu titlu de cauțiune, a cărei funcție predominantă rămâne aceea a garantării plății unor eventuale despăgubiri. În consecință, dat fiind faptul că în cauză devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) din același act normativ va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC V.A. SA, prin administrator judiciar Cabinet Individual De Practician în Insolvență M.D. împotriva sentinței nr. 481 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2012.