ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2011, SC V.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei și a recipisei de consemnare din data de 4 august 2010, precum și eliberarea exemplarelor originale ale chitanței și recipisei de consemnare. Prin sentința civilă nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a-II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea privind restituirea cauțiunii în Dosarul nr. 1095/46/2009, formulată de reclamanta SC V.A.

SA – prin Cabinet Insolvență M.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., pentru eliberarea cauțiunii celui care a depus-o, scopul acesteia fiind de a constitui o garanție pentru pârâta-creditoare în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite. Împotriva sentinței civile nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC V.A.

SA, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ., iar prin Decizia nr. 1844 din 4 aprilie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC V.A. SA , prin administrator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvență M.D., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723 1 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece contestația formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2756 din 13 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a apreciat că soluția este greșită în condițiile în care instanța de fond nu a cercetat și cea de-a doua condiție impusă de textul de lege indicat, respectiv promovarea unei acțiuni în despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cererii cu care a fost investită. Înalta Curte a apreciat că, atâta vreme cât din considerentele hotărârii recurate nu rezultă cercetarea ambelor condiții impuse de art. 723 1 din C. proc. civ., indicate de reclamant ca temei de drept al cererii formulate în fața instanței de fond, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a apreciat că, văzând și dispozițiile art. 314 din C. proc. civ. , în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se relua judecata. Instanța de casare a stabilit că instanța de fond va aprecia asupra cererii de restituire a cauțiunii, prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiții reglementate de art. 723 1 alin. (3) din C. proc. civ., sens în care va verifica dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri a căror plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauțiunea, sau dacă a pornit măsuri de executare silită asupra sumei consemnată cu titlu de cauțiune, a cărei funcție predominantă rămâne aceea a garantării plății unor eventuale despăgubiri.

Prin sentința nr. 251/F-CONT din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a admis cererea formulată de petenta SC V.A. SA, prin Cabinet Insolvență M.D., privind restituirea cauțiunii consemnată în Dosarul nr. 1095/46/2009, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei către petentă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că petenta a depus suma de 100.000 lei cauțiune în Dosarul nr. 1095/46/2009, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 624 din 6 iulie 2009 emisă de intimată și că prin sentința nr. 149/F-Cont din 2 octombrie 2009 i-a fost admisă cererea de suspendare în dosarul susmenționat, soluția fiind menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 1519 din 17 martie 2010. În raport de cele expuse, Curtea a constatat că hotărârea de fond este irevocabilă, fiind îndeplinită prima condiție pentru restituirea cauțiunii prevăzută de textul evocat, iar partea interesată, respectiv intimata-creditoare nu a făcut dovada că a formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune, ori că a declanșat executarea silită asupra acesteia, fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție impusă de lege.

Așa fiind, Curtea a apreciat că cererea este întemeiată și a admis-o, dispunând restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei către petentă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se invocă prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta arată că în mod eronat instanța a admis cererea formulată și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei, depusă cu recipisa de consemnare din data de 4 august 2010, având în vedere că fondul litigiului dintre părți nu a fost soluționat în mod irevocabil în favoarea intimatei-reclamante, motiv pentru care la data formulării cererii de recurs aceasta datora sumele de 597.126 lei cu titlu de T.V.A.

suplimentară și 131.415 lei cu titlu de accesorii aferente. În acest sens, recurenta arată că prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 175/46/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2756 din 13 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de SC V.A. SA și s-au menținut actele fiscale pentru sumele de 597.126 lei cu titlu de T.V.A. suplimentară și de 131.415 lei cu titlu de obligații fiscale accesorii. Recurenta apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu s-a declanșat executarea silită asupra debitoarei, sens în care depune la dosarul cauzei adresa din 25 iunie 2012 a Administrației Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită și Stingere a Creanțelor Fiscale, împreună cu actele de executare anexate acesteia, făcând precizarea că, începând cu data de 17 august 2011, SC V.A.

SA se află sub incidența Legii nr. 85/2006, executarea silită fiind suspendată în temeiul prevederilor art. 36 din acest act normativ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin decizia de casare, respectiv Decizia nr. 1844 din 04 aprilie 2012, s-a impus ca în rejudecare instanța de fond să verifice temeinicia cererii de restituire prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiții din art. 723 1 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea condițiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri, a căror plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauțiune sau dacă a pornit măsuri de executare silita asupra sumei consemnate cu titlu de cauțiune. Temeiul juridic al cererii intimatei-reclamante l-a constituit art. 723 1 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia „Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.

Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate". Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauțiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiții imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă și, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune. Înalta Curte constată că instanța de fond, cu ocazia rejudecării, a verificat îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 723 1 alin. (3) din C. proc. civ.

pentru restituirea cauțiunii, reținând în mod corect că hotărârea de fond este irevocabilă, că partea interesată, respectiv intimata-creditoare, nu a făcut dovada formulării unei cereri pentru plata de despăgubiri, în termenul legal de 30 de zile, din suma achitată cu titlu de cauțiune și nu a făcut dovada declanșării executării silite asupra sumei achitate cu titlu de cauțiune. În raport de probele administrate în cauză, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate și a dispus în mod întemeiat admiterea cererii reclamantei și restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei către aceasta. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 251/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.