ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5

octombrie 2011, SC V.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș,

restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei și a recipisei de consemnare din

data de 4 august 2010, precum și eliberarea exemplarelor originale ale

chitanței și recipisei de consemnare.

Prin sentința civilă nr.

481/F-CONT din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a-II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea privind restituirea

cauțiunii în Dosarul nr. 1095/46/2009, formulată de reclamanta SC V.A. SA –

prin Cabinet Insolvență M.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt întrunite

cerințele dispozițiilor art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., pentru

eliberarea cauțiunii celui care a depus-o, scopul acesteia fiind de a constitui

o garanție pentru pârâta-creditoare în ceea ce privește acoperirea eventualelor

daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.

Împotriva sentinței

civile nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta

SC V.A. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ., iar prin

Decizia nr. 1844 din 4 aprilie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC V.A. SA ,

prin administrator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvență M.D.,

a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a reținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723

1

alin.

(3) din C. proc. civ., deoarece contestația formulată împotriva deciziei de

impunere a fost respinsă prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010,

irevocabilă prin Decizia nr. 2756 din 13 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție. S-a apreciat că soluția este greșită în

condițiile în care instanța de fond nu a cercetat și cea de-a doua

condiție impusă de textul de lege indicat, respectiv promovarea unei acțiuni în

despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune, ceea ce echivalează cu

necercetarea fondului cererii cu care a fost investită.

Înalta Curte a

apreciat că, atâta vreme cât din considerentele hotărârii recurate nu rezultă

cercetarea ambelor condiții impuse de art. 723

1

din C. proc. civ.,

indicate de reclamant ca temei de drept al cererii formulate în fața instanței

de fond, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce

atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

S-a apreciat că, văzând

și dispozițiile art. 314 din C. proc. civ. , în vederea pronunțării unei

hotărâri legale și temeinice, se impune casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se relua

judecata.

Instanța de

casare a stabilit că instanța de fond va aprecia asupra cererii de restituire a

cauțiunii, prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiții reglementate

de art. 723

1

alin. (3) din C. proc. civ., sens în care va verifica

dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea dispozițiilor legale în

materie, o cerere de despăgubiri a căror plată să poată fi realizată din suma

reprezentând cauțiunea, sau dacă a pornit măsuri de executare silită asupra

sumei consemnată cu titlu de cauțiune, a cărei funcție predominantă rămâne

aceea a garantării plății unor eventuale despăgubiri.

Prin sentința nr. 251/F-CONT

din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei

în fond după casare, a admis cererea formulată de petenta SC V.A. SA, prin

Cabinet Insolvență M.D., privind restituirea cauțiunii consemnată în Dosarul nr.

1095/46/2009, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a dispus restituirea

cauțiunii în sumă de 100.000 lei către petentă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut, în esență, că petenta a depus suma de 100.000 lei

cauțiune în Dosarul nr. 1095/46/2009, având ca obiect suspendarea executării Deciziei

de impunere nr. 624 din 6 iulie 2009 emisă de intimată și că prin sentința

nr. 149/F-Cont din 2 octombrie 2009 i-a fost admisă cererea de suspendare în

dosarul susmenționat, soluția fiind menținută de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 1519

din 17 martie 2010.

În raport de cele

expuse, Curtea a constatat că hotărârea de fond este irevocabilă, fiind

îndeplinită prima condiție pentru restituirea cauțiunii prevăzută de textul

evocat, iar partea interesată, respectiv intimata-creditoare nu a făcut dovada

că a formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de

cauțiune, ori că a declanșat executarea silită asupra acesteia, fiind

îndeplinită și cea de-a doua condiție impusă de lege.

Așa fiind, Curtea a

apreciat că cererea este întemeiată și a admis-o, dispunând restituirea

cauțiunii în sumă de 100.000 lei către petentă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului declarat se invocă

prevederile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în sensul că

hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta

arată că în mod eronat instanța a admis cererea formulată și a dispus

restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei, depusă cu recipisa de consemnare

din data de 4 august 2010, având în vedere că fondul litigiului dintre părți nu

a fost soluționat în mod irevocabil în favoarea intimatei-reclamante, motiv

pentru care la data formulării cererii de recurs aceasta datora sumele de 597.126

lei cu titlu de T.V.A. suplimentară și 131.415 lei cu titlu de accesorii

aferente.

În

acest sens, recurenta arată că prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010

pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 175/46/2010, irevocabilă

prin Decizia nr. 2756 din 13 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de SC V.A. SA și s-au

menținut actele fiscale pentru sumele de 597.126 lei cu titlu de T.V.A.

suplimentară și de 131.415 lei cu titlu de obligații fiscale accesorii.

Recurenta

apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu s-a declanșat

executarea silită asupra debitoarei, sens în care depune la dosarul cauzei

adresa din 25 iunie 2012 a Administrației Finanțelor Publice Pentru Contribuabili

Mijlocii Serviciul Executare Silită și Stingere a Creanțelor Fiscale, împreună

cu actele de executare anexate acesteia, făcând precizarea că, începând cu data

de 17 august 2011, SC V.A. SA se află sub incidența Legii nr. 85/2006,

executarea silită fiind suspendată în temeiul prevederilor art. 36 din acest

act normativ.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prin decizia

de casare, respectiv Decizia nr. 1844 din 04 aprilie 2012, s-a impus ca în

rejudecare instanța de fond să verifice temeinicia cererii de restituire prin

prisma verificării îndeplinirii ambelor condiții din art. 723

1

alin.

(3) din C. proc. civ., respectiv dacă intimata-creditoare a formulat, cu

respectarea condițiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri, a căror

plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauțiune sau dacă a pornit măsuri

de executare silita asupra sumei consemnate cu titlu de cauțiune.

Temeiul

juridic al cererii intimatei-reclamante l-a constituit art. 723

1

alin.

(3) din C. proc. civ., potrivit căruia „Cauțiunea se eliberează celui care a

depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a

formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea

termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a

soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată,

dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții

adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".

Din interpretarea

acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a

cauțiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiții imperative: hotărârea

de fond să fie irevocabilă și, în al doilea rând, partea interesată, respectiv

creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma

achitată cu titlu de cauțiune.

Înalta

Curte constată că instanța de fond, cu ocazia rejudecării, a verificat

îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 723

1

alin. (3) din C.

proc. civ. pentru restituirea cauțiunii, reținând în mod corect că hotărârea de

fond este irevocabilă, că partea interesată, respectiv intimata-creditoare, nu

a făcut dovada formulării unei cereri pentru plata de despăgubiri, în termenul

legal de 30 de zile, din suma achitată cu titlu de cauțiune și nu a făcut

dovada declanșării executării silite asupra sumei achitate cu titlu de

cauțiune.

În

raport de probele administrate în cauză, prima instanță a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale sus menționate și a dispus în mod întemeiat

admiterea cererii reclamantei și restituirea cauțiunii în sumă de 100.000 lei

către aceasta.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței

nr. 251/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.