ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3434/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3434/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 3 noiembrie 2011
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 12 august 2008, reclamantul Teatrul A.D. Pitești a
chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, pentru ca prin hotărâre judecătorească
să se dispună rezilierea contractului de colaborare – asociere înregistrat sub
nr. 546 din 10 august 1992.
La data de 16
octombrie 2008, reclamantul și-a modificat acțiunea, potrivit dispozițiilor
art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a solicitat să se constate prin
sentința ce se va pronunța, nulitatea absolută a contractului nr. 546/1992,
încheiat între părți, iar în subsidiar, să se dispună rezilierea acestuia;
susține că respectivul contract este încheiat fără termen, mai precis pe durata
existenței construcției, ceea ce constituie o cauză de nulitate absolută, în
raport de faptul că terenul și clădirea teatrului aparțin domeniului public
județean.
În cauză, Consiliul
Județean Argeș a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a
solicitat constatarea nulității absolute a contractului nr. 546/1992, încheiat
între reclamant și pârâtă și evacuarea din spațiul respectiv, arătând că prin H.G.
nr. 447/2002, construcția teatrului și terenul aferent de 1.413 mp. au trecut
în proprietatea Județului Argeș și în administrarea Consiliului Județean Argeș;
contractul încheiat între reclamant și pârâtă este nul, prin clauzele sale
aducând o atingere gravă dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 215/2001.
Pârâta a formulat
cerere reconvențională, solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra
imobilului construit pe latura de sud a Teatrului A.D., în temeiul art. 111 C.
proc. civ.
Prin întâmpinare, s-a
invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în raport
de dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998. Cât privește
fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât
convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar
cauzele de nulitate absolută invocate de reclamant cât și de intervenient sunt
ulterioare încheierii contractului, legile invocate neproducând efecte
retroactive. S-a mai arătat că trebuie făcută distincție între imobilul
construcție, edificat în anul 1992, cu acordul proprietarului de atunci și
terenul care, în prezent, este domeniul public.
Prin sentința
comercială nr. 292/C din 9 martie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a respins
excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de
pârâtă; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, așa cum a fost modificată,
formulată de reclamant; a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională,
precum și cererea de intervenție în interes propriu.
Împotriva sentinței
comerciale nr. 292/C din 9 martie 2009 au declarat apel Teatrul A.D. Pitești și
Consiliul Județean Argeș. Prin decizia nr. 61/A-C din 27 mai 2009 pronunțată de
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și
fiscal, s-au admis apelurile, s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre
rejudecare la Tribunalul Argeș, complet specializat de contencios.
Prin decizia nr. 145
din 20 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
declarat de pârâta SC A. SRL Pitești, a casat decizia și a trimis cauza
aceleiași instanțe pentru judecata apelurilor formulate.
După rejudecare prin
decizia nr. 99/A-C din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-au admis apelurile
formulate de reclamantul Teatrul A.D. Pitești și de intervenientul în nume
propriu Consiliul Județean Argeș; s-a schimbat în parte sentința de mai sus, în
sensul că a admis acțiunea și cererea de intervenție, s-a constatat nulitatea
contractului de colaborare-asociere nr. 546 din 10 august 1992 și a dispus
evacuarea pârâtei din spațiul din litigiu s-a menținut în rest sentința.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a reținut în principal că reclamantul Teatrul A.D. Pitești
nu era la data încheierii contractului proprietarul terenului pe care s-a
ridicat construcția din litigiu, având doar un drept de folosință al acestuia,
terenul aparținea doar domeniului public al statului, conform dispozițiilor
art. 72 din Legea nr. 69/1991, astfel că reclamantul nu putea hotărî cu privire
la exploatarea în comun a acestuia.
În ceea ce privește
construcția ridicată de pârâtă în urma contractului de colaborare-asociere
încheiat între reclamant și aceasta s-a reținut că are situația juridică a
construcției făcută pe terenul altuia reglementată de dispozițiile art. 494 C.
civ.
Împotriva deciziei
nr. 99/A-C din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs
SC A. SRL invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel: 1. în
raport de motivarea dată deciziei recurate, a luat în considerare alte aspecte
decât cele invocate de către reclamantul apelant, făcând trimitere la natura
juridică a terenului de sub construcția edificată, la aplicabilitatea
dispozițiilor Legii nr. 69/1991; 2. față de decizia nr. 145 din 20 ianuarie
2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai avea competența
de a repune în discuție regimul juridic al terenului; 3. în mod greșit a
respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului; 4. nu a
pus în discuția părților, în ședință publică aspectele menționate în motivarea
deciziei, respectiv dispozițiile Legii nr. 69/1991, fiind încălcate principiile
contradictorialității și oralității în procesul civil.
Intimatul
Consiliul Județean
Argeș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând actele și
lucrările dosarului în funcție de criticile formulate și încadrate în art. 304
pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este
lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
Literatura juridică a
arătat că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a
fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată
ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea
legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii
înseamnă că instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie
le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.
Din această perspectivă
precum și din prima și ultima critică ale deciziei recurate în sensul că au
fost aplicate dispozițiile Legii nr. 69/1991 fără a se pune în discuția
părților încălcându-se astfel principiile contradictorialității și oralității
Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate față de faptul că prin decizia nr. 145
din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, s-a statuat că instanța de apel nu a avut în vedere legea
aplicabilă contractului la momentul încheierii acestuia, în raport de care să
se stabilească și regimul juridic aplicabil contractului. Or, în apel după
casare instanța de judecată a respectat decizia de îndrumare în sensul că a
analizat incidența dispozițiilor legale aplicabile la data încheierii
contractului de colaborare-asociere nr. 546 din 10 august 1992. Faptul că
instanța de apel și-a fundamentat decizia pe dispozițiile Legii nr. 69/1991
fără a pune în discuția părților aplicabilitatea acestora nu înseamnă că au
fost încălcate cele două principii ale procesului civil (contradictorialității
și oralității) deoarece nu se poate interpreta că aplicarea Legii nr. 69/1991 a
fost invocată din oficiu din moment ce Înalta Curte prin decizia nr. 145 din 20
ianuarie 2010 a reținut că nu a fost analizată Legea aplicabilă contractului la
momentul încheierii acestuia. Astfel prin aplicarea dispozițiilor art. 76 din
Legea nr. 69/1991 instanța de apel nu a făcut altceva decât să respecte decizia
de îndrumare a instanței supreme.
Referitor la cea de-a
doua critică – în sensul că instanța de apel nu mai avea competența de a repune
în discuție regimul juridic al terenului – Înalta Curte reține că este
neîntemeiată deoarece prin decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2010 nu s-a tranșat
problema regimului juridic al terenului în litigiu, atât timp cât chiar prin
decizia precizată s-a criticat faptul că instanța de apel nu a analizat legea
aplicabilă contractului la momentul încheierii acestuia în raport de care să
stabilească și regimul juridic aplicabil contractului.
În ceea ce privește
ultima critică a recurentei – în sensul că în mod greșit s-a respins excepția
lipsei calității procesuale active a intervenientului – Înalta Curte reține că
este nefondată deoarece în mod corect a reținut instanța de apel că potrivit
art. 76 din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data încheierii contractului
intervenientul
Consiliul
Județean are calitate procesuală activă. Potrivit textului de lege menționat,
consiliile locale și cele județene hotărăsc cu privire la concesionarea,
închirierea, locația de gestiune a bunurilor aparținând domeniului public sau
privat.
Cu alte cuvinte, față
de faptul că
Teatrul
A.D. Pitești nu era la data încheierii contractului proprietarul terenului pe
care s-a ridicat construcția în litigiu, având doar un drept de folosință al
acestuia rezultă că în mod corect instanța de apel a reținut că intimatul
Consiliul Județean Argeș are calitate procesuală activă în exercitarea cererii
de intervenție în interes propriu având ca obiect principal nulitatea absolută
a contractului de colaborare-asociere încheiat între Teatrul A.D. și SC A. SRL.
Nu este lipsit de
relevanță de a sublinia în acest context că, chiar recurenta prin întâmpinarea
depusă la dosarul nr. 1005/1259/2008 al Tribunalului Comercial Argeș a invocat
(este adevărat în raport de art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 și
nu de art. 76 din Legea nr. 69/1991 aplicabil la data încheierii contractului)
excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Teatrul A.D. Pitești
arătând că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, statul este
reprezentat de Consiliile județene (filele 43-45).
Având în vedere
considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul formulat
de pârâta SC A. SRL, împotriva deciziei Secției comerciale, de contencios
administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești nr. 99/A-C din 17 noiembrie
2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
3 noiembrie 2011.