ÎCCJ, decizie (scj.ro #85445)

Societate comercială.taxă pentru autorizație de comercializare. Plata taxei cu întârziere. Consecințe În cazul în care organele Ministerului Finanțelor Publice a acceptat plata cu întârziere a taxei pentru autorizația de comercializare, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/1998, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr.148/1999, percepând și majorări, nu se mai justifică anularea autorizației. Decizia nr.409 din 6 februarie 2002 Societatea comercială „S.P.U.” a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, solicitând desființarea deciziei nr.172 din 16 mai 2000 prin care s-a dispus anularea autorizației de comercializare pentru neplata în termen a tranșei a doua a taxei de autorizare.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a achitat ambele tranșe ale taxei autorizației de comercializare, 3 milioane de lei la 27 ianuarie 1999 și alte 3 milioane de lei la 24 mai 1999, plus majorările de întârziere la 5 aprilie 2000, astfel încât nu se justifică anularea autorizației. Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.14 din 19 ianuarie 2001, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr.172/2000 emisă de pârâtă. Instanța a reținut că la data încheierii notei de constatare – 5 aprilie 2000 – tranșa a doua a taxei de autorizare fusese deja achitată, astfel că prin acceptarea plății peste termen, inclusiv a majorărilor de întârziere, pârâta nu mai putea lua măsura anulării autorizației.

S-a reținut și faptul că, la data emiterii deciziei contestate, era în vigoare o lege mai favorabilă, care prevede posibilitatea achitării tranșei a doua a taxei de autorizare în termen de 6 luni de la data emiterii autorizației. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, învederând că reclamanta nu a respectat termenul de 3 luni prevăzut pentru plata tranșei a doua a taxei de autorizare, conform dispozițiilor ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/1998 și că sancțiunea pentru nerespectarea acestei dispoziții este anularea autorizației. Că, termenul de 6 luni, la care s-a referit instanța, nu este aplicabil în cauză fiind introdus începând cu data de 29 iulie 1999, prin Legea nr.148/1999, dispozițiile legale respective neputând retroactiva.

Recursul este nefondat. Într-adevăr, reclamanta a achitat tranșa a doua a taxei de autorizare, care era scadentă la 3 mai 1999, la data de 24 mai 1999, cu o întârziere de 21 de zile. Însă, societatea a continuat să desfășoare activitățile pentru care a fost autorizată până la data constatării, 5 aprilie 2000, când a plătit și majorările aferente celor 21 zile întârziere. În raport cu aceste împrejurări și cu faptul, esențial, că pârâta a acceptat plata cu întârziere și deci, continuarea de către reclamantă a activității comerciale, nu se mai justifică măsura de anulare a autorizației. Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.