ÎCCJ, decizie (scj.ro #82797)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82797) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Răspundere

civilă delictuală. Criterii de apreciere a caracterului ilicit al

faptei. Cauză exoneratoare de răspundere

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Obligații

Index alfabetic:

acțiune în despăgubiri

-

răspundere civilă delictuală

-

cumul despăgubiri

C.

civ., art. 998-999

H.G.

nr. 1415/2004

Săvârșirea

faptei prejudiciabile în exercitarea unor obligații legale și pentru

protejarea unui interes general constituie o cauză care înlătură

caracterul ilicit al faptei, fiind exoneratoare de răspundere, cu

excepția abuzului de drept.

Prin

urmare, în cazul măsurilor aplicate de autoritățile statului

pentru lichidarea focarelor de gripă aviară, justificate, în temeiul

H.G. nr. 1415/2004, de protejarea unui interes public, este exclusă

antrenarea răspunderii civile delictuale chiar și în condițiile

dreptului comun.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 635 din 19 februarie 2013

Notă

:

În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil

-  H.G. nr. 1415/2004 a

fost abrogată prin H.G. nr. 1214/2009 la data de 9 noiembrie 2009

Prin

sentința civilă  nr. 991 din 28 aprilie 2011 pronunțată în

dosarul nr. xx58/62/2009

al Tribunalului  Brașov, Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins

excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției

dreptului material la acțiune și lipsei calității

procesuale pasive a pârâților, s-a admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC G.G. SRL Codlea

împotriva pârâților Direcția Sanitar Veterinară și pentru

siguranța alimentelor, Direcția pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice cu

consecința obligării pârâtului Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale să achite reclamantei suma

de 17.312.449,1 lei (Ron) cu titlu de despăgubiri, precum și dobânda

legală aferente acestei sume începând cu data pronunțării

hotărârii și până la achitarea efectivă a sumei, și

242.344,69 lei (ron) cheltuieli de judecată, fiind respinse ca nefondate

restul pretențiilor.

În

conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a

respins excepția inadmisibilității acțiunii cu motivarea

că raportat la natura comercială a litigiului nu se impunea

parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554

/2004 privind contenciosul administrativ, iar pe de altă parte reclamanta

a făcut dovada concilierii directe prevăzute de  art. 720

1

C. proc. civ.

Excepția

prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă în

temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului că

pretențiile reclamantei vizează o perioadă de 3 ani

anterioară introducerii acțiunii, iar termenul de prescripție a

început să curgă la data la care reclamanta a cunoscut paguba. Având

în vedere că aceasta a obținut despăgubiri în conformitate cu

H.G. nr. 1415/2004, ulterioare anului 2006, nu se poate considera ca moment de

începere al cursului prescripției data la care a fost declarată

epizootia sau la care s-a luat măsura eutanasierii tuturor

păsărilor din fermele reclamantei.

În

privința excepției lipsei calității procesuale pasive a

tuturor pârâților, de asemenea respinsă, s-a reținut că

legitimarea procesuală a acestora decurge din scopul asigurării unei

desfășurări corecte a procesului în condiții de

contradictorialitate în considerarea faptului că acțiunea este

întemeiată și pe dispozițiile  H.G. nr. 1415/2004.

Referitor

la fondul pretențiilor, tribunalul a arătat că reclamanta a

solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru

prejudiciul cauzat constând în paguba suferită și beneficiu

nerealizat ca urmare a măsurilor luate pentru aducerea la îndeplinire a

acțiunilor de importanță deosebită ce s-au întreprins

pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, respectiv

gripa aviară.

În

motivarea acțiunii reclamanta, invocând dispozițiile art. 998-999 C. civ. și H.G. nr. 1415/2004, a arătat că este profilată pe creșterea

puilor de găină și de curcă desfășurându-și

activitatea în mai multe ferme, la o parte dintre acestea, prin mai multe acte

sanitar-veterinare întocmite de pârâta DSVSA în cursul lunii mai 2006 a fost declarată epizootia și s-au instituit măsuri de carantină de gradul

I, de sechestrare a cărnii și deșeurilor de abator, precum

și eutanasierea tuturor păsărilor care populau fermele vizate.

Totodată, a motivat că pretențiile  solicitate, astfel cum au

fost precizate, nu cuprind despăgubirile acordate pe baza  deconturilor

întocmite, verificate și aprobate conform legii speciale.

În baza

H.G. 1415/2004 reclamantei i-au fost acordate o serie de despăgubiri

reprezentând contravaloarea păsărilor eutanasiate, producția de

carne confiscată, cheltuieli de neutralizare, contravaloarea furajelor

confiscate, obiectul prezentului litigiu constând în prejudiciile suferite ca

urmare a imposibilității onorării contractelor în curs de

derulare, a plății unor credite și altor datorii către

furnizorii de servicii având în vedere și împrejurarea că perioada de

inactivitate a reclamantei determinată de măsurile luate pentru

eradicarea focarelor de gripă aviară a fost cuprinsă între 13

mai – 13 septembrie 2006, precum și ulterior.

Înlăturând

apărările pârâților referitoare la neîndeplinirea

condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale,

tribunalul a argumentat că cerințele prevăzute de art. 998-999 C. civ. sunt îndeplinite în sensul că fapta ilicită este determinată de

măsurile luate de pârâta Direcția Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor Brașov constând în eutanasierea

păsărilor și a puilor, a distrugerii furajelor, măsuri care

au avut drept consecință paralizarea întregii activități a

reclamantei și imposibilitatea onorării unor obligații

contractuale și a realizării de profit.

Condiția

vinovăției este în egală măsură îndeplinită, a

apreciat prima instanță, având în vedere că răspunderea

delictuală intervine nu numai în cazul intenției, ci și a culpei

manifestate sub forma imprudenței sau a neglijenței, în

speță, vinovăția existând sub forma culpei deoarece

prejudiciul era previzibil atunci când s-au dispus măsurile de

eutanasiere.

Referitor

la raportul de cauzalitate s-a reținut că și această

condiție este îndeplinită, prejudiciul fiind doar urmarea

măsurilor luate de pârâtă.

În

privința cuantumului prejudiciului s-a stabilit pe baza expertizei

efectuate în cauză că reclamanta a suferit un prejudiciu cert în

valoare de 17.921.832,4 lei reprezentând paguba suferită prin nepopularea

totală cu pui de găină și de curcă pe perioada

inactivității societății comerciale și apoi

parțială, pe perioada ulterioară.

Referitor

la suma solicitată de reclamantă cu titlu de alocații acordate

în condițiile Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 1280/2005, prima

instanță a reținut că aceasta reprezintă un

prejudiciu eventual și, prin urmare, nu se poate acorda deoarece nu se

poate prezuma că dacă nu ar fi fost supusă măsurilor

determinate de epizootie, reclamanta ar fi beneficiat în continuare de aceste

alocații.

De

asemenea, a fost respinsă și cererea reclamantei de acordare a

dobânzilor și penalităților datorate de aceasta furnizorilor cu

care avea încheiate contracte de prestări servicii, cu motivarea că, raportat

la data emiterii facturilor enumerate în considerentele sentinței și

având în vedere că reclamanta a beneficiat și de despăgubirile

stabilite în baza H.G. nr. 1415/2004, nu se poate reține îndeplinirea

condiției legăturii de cauzalitate între evenimentele din cursul

anului 2006 și acest prejudiciu.

Prin

decizia nr. 89 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov,

Secția comercială, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC G.G.

SRL Codlea, s-au admis apelurile declarate de pârâți cu consecința schimbării

în parte a sentinței și diminuării obligației de plată

atât în privința despăgubirilor cât și a cheltuielilor de

judecată acordate reclamantei, fiind păstrate celelalte

dispoziții ale hotărârii primei instanțe.

Pentru

a proceda astfel, instanța de apel a înlăturat criticile

apelantelor-pârâte referitoare la modul de soluționare a excepțiilor

invocate având în vedere aceleași considerente care au determinat

pronunțarea sentinței.

În

privința criticilor de fond s-a reținut că acțiunea

reclamantei este admisibilă în raport de condițiile răspunderii

civile delictuale stabilite prin art. 998-999 C. civ., ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale, ratificat de România prin Legea nr.

30/1994, a dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 1415/2004 și art. 4

alin. (1) din același act normativ modificat și completat prin H.G.

nr. 1580/2005.

Prin urmare,

a arătat instanța de apel, făcând aplicarea principiului

constituțional al apărării dreptului de proprietate, prin

dispozițiile legii speciale, respectiv hotărârea de Guvern

menționată, s-a stabilit obligația statului de a despăgubi

persoanele fizice și juridice care au fost păgubite prin

măsurile de combatere a extinderii gripei aviare, astfel că, în

principiu, este admisibilă cererea reclamantei întemeiată de

dispozițiile art. 998-999 C. civ. privind obligarea instituțiilor

vizate de H.G. nr. 1415/2004 la repararea integrală a prejudiciului

suferit ca urmare a sacrificării animalelor în vederea combaterii

epizootiei.

În acest

context s-a apreciat, pe baza expertizelor efectuate în cauză, că

prejudiciul cauzat reclamantei prin măsurile luate de autorități

este în sumă de 9.769.101,7 lei compus din penalitățile achitate

de reclamantă furnizorilor pentru neonorarea la termen a obligațiilor

contractuale în perioada 31 oct 2006 – 21 martie 2007 și beneficiile

nerealizate ca urmare a  imposibilității realizării programului

de populare cu pui în perioada menționată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Codlea și

pârâții Ministerul  Agriculturii și Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Brașov.

Recurenta-reclamantă

SC G.G. SRL Codlea invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. a susținut că hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, în sensul că, deși reține

incidența prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și ale art. 998-999 C. civ., instanța de apel

încalcă aceste prevederi, pe de o parte, și, pe de altă parte,

le aplică greșit, iar prin rezolvarea fondului cauzei a golit de

conținut prevederile art. 167, 201 C. proc. civ. și a nesocotit dispozițiile art. 211, 212 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor, după reluarea stării de fapt, recurenta a

susținut că, contrar celor reținute prin decizia recurată,

cuantumul prejudiciului a fost greșit determinat precizând că

încasarea despăgubirilor acordate conform legii speciale, nu are nicio

înrâurire asupra cuantumului total al prejudiciului suferit deoarece

despăgubirea acordată prin legea specială a fost

parțială, motiv pentru care se impunea acordarea în întregime a

sumelor cerute și dovedite  prin expertiza efectuată în cauză.

Caracterul cert al prejudiciului fiind evident, acordarea despăgubirilor a

fost în mod greșit diminuată, deși, desfășurarea

normală a activității a fost grav afectată ca urmare a

măsurilor luate de autoritățile statului pentru înlăturarea

efectelor gripei aviare.

În

egală măsură, a susținut recurenta, soluția este

greșită și din perspectiva aprecierii lipsei legăturii de

cauzalitate între evenimentele din anul 2006 și sumele neacordate, cu

motivarea că, după încasarea despăgubirilor în temeiul legii speciale

în iulie 2007, sumele obținute puteau fi folosite pentru  popularea

fermelor.

Prin

această interpretare au fost aplicate greșit prevederile art. 998-999 C. civ., care consacră principiul justei și integralei despăgubiri, cu

consecința nelegalității hotărârii prin care s-au diminuat

pretențiile acordate de prima instanță, deși prejudiciul

era cert și dovedit .

Pe de

altă parte, a susținut recurenta, deși prin legea specială,

respectiv H.G. nr. 1415/2004 și H.G. nr. 1280/2005 se recunoaște

caracterul prejudiciant al măsurilor luate pentru înlăturarea

situației de urgență, despăgubirile acordate privesc doar

pagubele efective, nefiind avute în vedere și cauzele care au generat

aceste despăgubiri atât pentru prejudiciile efective cât și pentru

beneficiile nerealizate. Această reglementare nu corespunde principiului

legal al despăgubirii integrale, motiv pentru care acest principiu trebuie

aplicat în condițiile prevăzute de alte temeiuri de drept, respectiv

art. 998-999 C. civ. și art. 21, 44 din Constituție privind accesul

la justiție și respectiv dreptul de proprietate, precum și ale

art. 1 din primul Protocol la

Convenția pentru drepturile omului.

În

consecință, a apreciat recurenta, deși erau îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale, în mod greșit nu i

s-au acordat în întregime despăgubirile solicitate, motiv pentru care a

solicitat, în principal, admiterea recursului și modificarea deciziei în

sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelurilor pârâților,

iar, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Sub acest din urmă aspect s-a invocat faptul că în mod eronat s-a

reținut că unele pretenții nu au fost dovedite și, prin

urmare, prejudiciul are un caracter eventual și respectiv nu există

un raport de cauzalitate între toate despăgubirile solicitate și

evenimentele din anul 2006.

Recurentul-pârât

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov a criticat decizia

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. și H.G. nr. 1415/2004.

În mod

concret, recurentul a susținute că prin decizia recurată,

fără o motivare corespunzătoare, instanța de apel, preluând

în considerente doar susținerile părților, nu a analizat

excepțiile invocate și a apreciat greșit că este

justificată admiterea în parte a acțiunii deoarece s-a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

În

acest context, a susținut recurentul, în mod greșit a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive,

deși o atare calitate nu se justifică prin prisma H.G. nr. 34/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor

Publice și nici a H.G. nr. 1415/2004 și nr. 1580/2005, deoarece

legitimarea sa procesuală există doar în ipoteza în care s-ar

parcurge procedura prevăzută de legile speciale aplicabile în

această materie și în măsura în care această procedură

ar fi fost finalizată, ceea ce în speță nu a fost cazul.

O altă

critică vizează modul de soluționare a excepției

prescripției dreptului material la acțiune și

inadmisibilității acțiunii, excepții insuficient motivate.

În

privința fondului litigiului, concluzia instanței de apel este, de

asemenea, eronată și insuficient argumentată, deoarece

reclamanta a beneficiat de despăgubirile acordate în conformitate cu legea

specială, iar prejudiciul la data identificării lui a fost evaluat de

o comisie special constituită în acest scop, s-au întocmit procese-verbale

însușite de reclamantă, care nu le-a contestat ceea ce

demonstrează faptul că prejudiciul a fost acoperit în întregime cu

sumele încasate de la bugetul de stat.

În aceste

condiții, a apreciat recurenta, fiind o situație de excepție,

reglementată prin acte normative edictate în acest scop, pe calea dreptului

comun nu se pot acorda alte despăgubiri decât acelea stabilite în

condițiile legii speciale și pe care reclamanta le-a încasat.

De altfel,

prin decizia recurată, fără o motivare corespunzătoare, s-a

menționat doar că sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale, iar referirea la dispozițiile art. 1 din Protocolul

adițional la Convenție nu este suficientă pentru justificarea

soluției pronunțate, având în vedere că reclamanta a beneficiat

de repararea  prejudiciului cauzat.

Recurentul-pârât

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocând prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia sub aspectul modului de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive

arătând că prin O.U.G. nr. 27/2009 și chiar anterior intrării

în vigoare a ordonanței, în temeiul subrogației legale, calitatea de

autoritate publică centrală a fost preluată de A.N.S.V.S.A., cu

consecința dobândirii calității procesuale pasive, adică

pârâtă în cauză și, respectiv sub aspectul dreptului substanțial,

de dobândire a calității de autoritate din bugetul căreia se

asigură sumele pentru plata despăgubirilor date în aplicarea H.G. nr.

1415/2004.

În

privința modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 998-999 C. civ., a arătat recurentul, este eronată concluzia

instanței de apel potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale, deoarece sacrificarea păsărilor

nu poate fi calificată ca fiind un fapt personal prin care a produs un

prejudiciu reclamantei atât timp cât măsurile luate pentru eradicarea

epizootiei au fost dispuse pentru protejarea unui interes public, iar

despăgubirile acordate au fost suportate din bugetul statului.

Prin urmare,

în  mod greșit s-a apreciat că, în speță, refuzul de a

acorda despăgubirile solicitate poate fi asimilat unei fapte ilicite

culpabile, deși este evident că măsurile care au cauzat un

prejudiciu reclamantei au fost dispuse la nivel național, în îndeplinirea

unei activități impuse de lege astfel încât existența unei fapte

ilicite personale care să atragă incidența dispozițiilor

art. 998-999 C. civ. este exclusă.

Pe de

altă parte, a susținut recurentul, prin decizia recurată, în

mod  greșit s-a înlăturat incidența art. 1081, 1082 C. civ. deoarece răspunderea nu poate fi antrenată dacă neexecutarea  provine

dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi  imputată. În

speță, măsurile pretins păgubitoare pentru reclamantă

au fost luate în îndeplinirea unei activități prevăzute de lege

pentru protejarea unui interes public, general, astfel încât există o

cauză exoneratoare de răspundere și nu se poate susține

săvârșirea unei fapte ilicite, condiție în absența

căreia răspunderea civilă delictuală nu operează având

în vedere și faptul că reclamanta a fost despăgubită în

conformitate cu legea specială.

Analizând

recursurile formulate, prin  prisma motivelor invocate și

dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată

că sunt fondate recursurile pârâților, iar recursul reclamantei este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi în continuare expuse, cu

următoarele precizări în privința criticilor referitoare la

modul de soluționare a excepțiilor  invocate în cauză.

Astfel,

reclamanta SC G.G. SRL Codlea a solicitat obligarea pârâților la plata

despăgubirilor pentru prejudiciul - compus din paguba produsă și

beneficiul nerealizat – cauzat prin măsurile luate pentru aducerea la

îndeplinire a acțiunilor întreprinse pentru lichidarea rapidă a

focarelor de boli transmisibile, respectiv gripă aviară.

În

drept s-au invocat dispozițiile art. 998-999 C. civ. raportat la H.G. nr. 1415/2004  modificată și completată și art. 3

alin. (3) O.G. nr. 9/2000, ulterior reclamanta precizându-și

acțiunea  în privința cuantumului pretențiilor.

În

acest context, în mod corect prin decizia  recurată – confirmând în această

privință soluția primei instanțe - s-au respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Ministerul Finanțelor Publice și respectiv Ministerul Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu motivarea că reclamanta

a solicitat despăgubiri pentru măsurile dispune în anul 2006, astfel

că potrivit art. 1 C. civ. care consacră  principiul

neretroactivității legii civile și în conformitate cu art. 26

alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare la acea dată, plata

despăgubirilor pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii și

combaterii epizootiilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetul

Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Forma

modificată a legii, în care calitatea procesuală aparține ANSVSA

se aplică doar situațiilor ivite după intrarea în vigoare a

acestei modificări.

De

asemenea, și excepția prescripției dreptului material la

acțiune a fost corect  soluționată în sensul respingerii în

considerarea faptului că despăgubirile solicitate vizează

prejudiciul suferit ulterior datei de 28 septembrie 2006, astfel încât

acțiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2009 se

încadrează în termenul general de prescripție de trei ani

prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Referitor

la excepția inadmisibilității acțiunii s-a argumentat prin

decizia recurată că procedura concilierii directe prevăzute de

art. 720

1

C. proc. civ. a fost îndeplinită, motiv pentru care

în mod corect  a fost înlăturată și această critică.

Prin

urmare, contrar susținerilor recurenților-pârâți, instanța

de apel a soluționat  corect  aceste  excepții argumentând

corespunzător decizia sub acest aspect, motiv pentru care vor  fi

înlăturate criticile reluate în recurs în această privință.

Referitor

la criticile de fond, se impune precizarea că recurenta-reclamantă,

apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 998-999 C. civ., critică decizia sub aspectul  cuantumului despăgubirilor acordate, iar

recurenții-pârâți, prin criticile formulate, invocă

nelegalitatea  deciziei prin care s-au aplicat dispozițiile dreptului

comun în condițiile în care reclamanta a beneficiat de despăgubiri

acordate în conformitate cu legea specială, respectiv H.G. nr. 1415/2004.

În acest context se va analiza în ce măsură, prin decizia recurată,

aceste dispoziții legale au fost corect aplicate, respectiv, dacă

este posibil cumulul despăgubirilor acordate în conformitate cu legea

specială cu cele reglementate de art. 998-999 C. civ., urmând a se răspunde printr-un considerent comun.

De

menționat că, deși recurenta-reclamantă SC G.G. SRL a

invocat nelegalitatea deciziei și din perspectiva modului de aplicare a

dispozițiilor art. 167, 201, 211 și 212  C. proc. civ., dezvoltarea

motivelor nu cuprinde critici concrete în această privință.

Susținerea  recurentei potrivit căreia înlăturarea unor

concluzii ale expertizei efectuate în cauză echivalează cu

încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate nu

reprezintă o critică de nelegalitate, ci vizează interpretarea

probelor administrate în cauză, atribut ce revine instanței de apel

în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

În

conformitate cu art. 1 din H.G. nr. 1415/2004 abrogată prin H.G. nr.

1214/2009 privind  acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate,

ucise sau altfel afectate, în vederea  lichidării rapide a focarelor de

boli transmisibile ale animalelor, apărarea sănătății

animalelor, prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, siguranța

alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea

furajelor și protecția mediului constituie o problemă de stat

și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

Potrivit

art. 2 din ordonanță, în cazul măsurilor ce se întreprind pentru

lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, ce implică

tăierea sau uciderea  acestora, se acordă despăgubiri

proprietarilor de animale, în afara celor cuvenite prin asigurări și

a sumelor recuperate prin valorificarea produselor și supraproduselor.

Despăgubirile

se acordă, conform art. 3 alin. (3) din actul normativ menționat, pe

baza documentației întocmite de Direcția Județeană

Sanitar-Veterinară și pentru siguranța alimentelor, avizată

de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltării Rurale, iar

potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, modificat și

completat prin H.G. nr. 1580/2005, plata  acestora se face din fondurile

prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, acestea  fiind asigurate  de  Ministerul Finanțelor Publice.

Valorificându-și

drepturile conferite de legea specială, reclamanta a obținut

despăgubiri în conformitate cu actele normative evocate, însă

apreciază că despăgubirile acordate potrivit legii speciale

reprezintă doar o reparare parțială a prejudiciului, care poate

fi acoperit în întregime doar în condițiile dreptului comun, respectiv

potrivit art. 998-999 C. civ. raportat la art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.

Din

această perspectivă, pentru angajarea răspunderii civile

delictuale urmează a se verifica în ce măsură sunt îndeplinite

cumulativ condițiile privind existența faptei ilicite, prejudiciul,

raportul de cauzalitate și culpa.

S-a

susținut că fapta ilicită este determinată de măsurile

luate pentru uciderea păsărilor, distrugerea furajelor, cu

consecința paralizării activității reclamantei și a

imposibilității onorării obligațiilor contractuale și

a realizării de profit, iar vinovăția există sub  forma

culpei, prejudiciul fiind previzibil când s-au luat măsurile respective

și în raport de cauzalitate cu acțiunile întreprinse.

În

acest context, se va reține, contrar susținerilor

recurentei-reclamante și argumentelor avute în vedere de instanțele

anterioare, că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele

art. 998-999 C. civ., criticile formulate de recurenții-pârâți fiind

fondate sub acest aspect.

Astfel,

pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficientă

existența unei fapte prejudiciabile, ci aceasta trebuie să aibă

un caracter ilicit, pentru că, în caz contrar, răspunderea civilă

reparatorie nu poate exista.

În

această ordine de idei, se va avea în vedere faptul că măsurile

aplicate de autoritățile statului pentru lichidarea focarelor de

gripă aviară au fost luate potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2004

anterior evocat, pentru protejarea unui interes public, respectiv

apărarea  sănătății animalelor, siguranța

alimentelor, protecția mediului, care ,,constituie o problemă de stat

și o îndatorire pentru toți locuitorii țării”.

În

alți termeni, săvârșirea faptei prejudiciabile în exercitarea

unor obligații legale și pentru protejarea unui interes general

constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei,

fiind o cauză exoneratoare de răspundere, cu excepția abuzului

de drept. Prin urmare, într-o astfel de ipoteză este exclusă

antrenarea răspunderii civile delictuale chiar și în condițiile

dreptului comun.

Cu

toate acestea, prin H.G. nr. 1415/2004 s-a reglementat acordarea

despăgubirilor în condițiile și după metodologia dată

în aplicarea acestui act normativ.

În

acest context se impune precizarea că recurenta-reclamantă a invocat,

prin concluziile  scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor, și

faptul că dreptul la despăgubirile  suplimentare este întemeiat

și pe abuzul autorităților publice în aplicarea măsurilor

de combatere a gripei aviare. Având în vedere momentul procedural la care a

fost formulată această susținere, ea nu va putea fi

examinată, în absența unui astfel de motiv de recurs și în

condițiile în care prin acțiunea introductivă și, ulterior,

pe parcursul dezbaterilor nu s-a invocat acest aspect, iar instanțele

anterioare nu au verificat  cauza din această perspectivă.

Totuși,

Înalta Curte observă că, în principiu, este recunoscută

posibilitatea  autorităților publice de a adopta măsuri ce

urmăresc un scop de interes public, prin care se  aduc atingere dreptului

de proprietate privată, cu condiția păstrării unui just

echilibru între  cerințele interesului general al comunității

și imperativele drepturilor fundamentale ale individului.

În

aplicarea  acestui principiu, în cauza M.Atanasiu și alții împotriva

României, CEDO a statuat că ,,art. 1 din  Protocolul 1 nu garantează

un drept la o compensație integrală în orice  circumstanțe, o

compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate

nelegitimă

eo ipso

în toate cazurile. În mod special, niște

obiective legitime, de utilitate publică  pot milita  pentru o  rambursare

mai mică decât valoarea de piață integrală”.

În

concluzie, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 998-999 C. civ. au fost greșit aplicate, decizia fiind  nelegală pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel încât recursurile pârâților au

fost admise în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu

consecința modificării în parte a deciziei și schimbării

sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Ca urmare,

pentru identitate de rațiune rezultă că recursul reclamantei

este nefondat și a fost respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.