ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 99 din 28 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

8058/62/2009 al Tribunalului Brașov, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal: s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii,

prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesual pasive

a pârâților, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta

SC G.G. SRL Codlea împotriva pârâților Direcția Sanitar Veterinară și pentru

siguranța alimentelor, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală,

Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul

Finanțelor Publice cu consecința obligării pârâtului Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale să achite reclamantei suma de 17.312.449,1 lei

(RON) cu titlu de despăgubiri precum și dobânda legală aferente acestei sume

începând cu data pronunțării hotărârii și până la achitarea efective a sumei și

242.344,69 lei (RON) cheltuieli de judecată fiind respinse ca nefondate restul

pretențiilor.

În conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii cu motivarea că

raportat la natura comercială a litigiului nu se impunea parcurgerea procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, iar pe de altă parte reclamanta a făcut dovada concilierii

directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost

respinsă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului

că pretențiile reclamantei vizează o perioadă de 3 ani anterioară introducerii

acțiunii, iar termenul de prescripție a început să curgă la data la care

reclamanta a cunoscut paguba. Având în vedere că aceasta a obținut despăgubiri

în conformitate cu HG nr. 1415/2004, ulterioare anului 2006, nu se poate

considera ca moment de începere al cursului prescripției,data la care a fost

declarată epizootia sau la care s-a luat măsura eutanasierii tuturor păsărilor

din fermele reclamantei.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a

tuturor pârâților, de asemenea respinsă, s-a reținut că legitimarea procesuală

a acestora decurge din scopul asigurării unei desfășurări corecte a procesului

în condiții de contradictorialitate în considerarea faptului că acțiunea este

întemeiată și pe dispozițiile H.G. nr. 1415/2004.

Referitor la fondul pretențiilor, tribunalul a arătat

că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru

prejudiciul cauzat constând în paguba suferită și beneficiu nerealizat ca

urmare a măsurilor luate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor de

importanță deosebită ce s-au întreprins pentru lichidarea rapidă a focarelor de

boli transmisibile, respectiv, gripa aviară.

În motivarea acțiunii reclamanta, invocând dispozițiile art. 998-999

C. civ. și H.G. nr. 1415/2004, a arătat că este profilată pe creșterea puilor

de găină și de curcă desfășurându-și activitatea in mai multe ferme, la o parte

dintre acestea, prin mai multe acte sanitar-veterinare întocmite de pârâta DSVSA

în cursul lunii mai 2006 a fost declarată epizootia și s-au instituit măsuri de

carantină de gradul I, de sechestrare a cărnii și deșeurilor de abator, precum

și eutanasierea tuturor păsărilor care populau fermele vizate. Totodată a

motivat că pretențiile solicitate, astfel cum au fost precizate, nu cuprind

despăgubirile acordate pe baza deconturilor întocmite, verificate și aprobate

conform legii speciale.

În baza H.G. 1415/2004 reclamantei i-au fost acordate o

serie de despăgubiri reprezentând contravaloarea păsărilor eutanasiate,

producția de carne confiscată, cheltuieli de neutralizare, contravaloarea

furajelor confiscate, obiectul prezentului litigiu constând în prejudiciile

suferite ca urmare a imposibilității onorării contractelor în curs de derulare,

a plății unor credite și altor datorii către furnizorii de servicii având în

vedere și împrejurarea că perioada de inactivitate a reclamantei determinată de

măsurile luate pentru eradicarea focarelor de gripă aviară a fost cuprinsă

între 13 mai - 13 septembrie 2006, precum și ulterior.

Înlăturând apărările pârâților referitoare la

neîndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile

delictuale, tribunalul a argumentat că cerințele prevăzute de art. 998-999 C.

civ. sunt îndeplinite în sensul că fapta ilicită este determinată de măsurile

luate de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Brașov constând în eutanasierea păsărilor și a puilor, a distrugerii furajelor,

măsuri care au avut drept consecință paralizarea întregii activități a

reclamantei și imposibilitatea onorării unor obligații contractuale și a

realizării de profit.

Condiția vinovăției este în egală măsură îndeplinită,

apreciază prima instanță, având în vedere că răspunderea delictuală intervine

nu numai în cazul intenției ci și a culpei manifestate sub forma imprudenței

sau a neglijenței, în speță, vinovăția existând sub forma culpei deoarece

prejudiciul era previzibil atunci când s-au dispus măsurile de eutanasierea.

Referitor la raportul de cauzalitate s-a reținut că și

această condiție este îndeplinită, prejudiciul fiind doar urmarea măsurilor

luate de pârâtă.

În privința cuantumului prejudiciului s-a stabilit pe

baza expertizei efectuate în cauză că reclamanta a suferit un prejudiciu cert

în valoare de 17.921.832,4 lei reprezentând paguba suferită prin nepopularea

totală cu pui de găină și de curcă pe perioada inactivității societății

comerciale și apoi parțială, pe perioada ulterioară.

Referitor la suma solicitată de reclamantă cu titlu de alocații

acordate în condițiile Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 1280/2005, prima instanță

a reținut că aceasta reprezintă un prejudiciu eventual și prin urmare nu se

poate acorda deoarece nu se poate prezuma că dacă nu ar fi fost supusă

măsurilor determinate de epizootie, reclamanta ar fi beneficiat în continuare

de aceste alocații.

De asemenea a fost respinsă și cererea reclamantei de

acordare a dobânzilor și penalităților datorate de aceasta furnizorilor cu care

avea încheiate contracte de prestări servicii, cu motivarea că, raportat la

data emiterii facturilor enumerate în considerentele sentinței și având în

vedere că reclamanta a beneficiat și de despăgubirile stabilite în baza H.G. nr.

1415/2004 nu se poate reține îndeplinirea condiției legăturii de cauzalitate

între evenimentele clin cursul anului 2006 și acest prejudiciu.

Prin decizia nr. 89 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel

Brașov, secția comercială, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC G.G. SRL

Codlea, s-au admis apelurile declarate de pârâți cu consecința schimbării în

parte a sentinței și diminuării obligației de plată atât în privința

despăgubirilor cât și a cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, fiind

păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a înlăturat

criticile apelantelor pârâte referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate

având în vedere aceleași considerente care au determinat pronunțarea sentinței.

În privința criticilor de fond s-a reținut că acțiunea

reclamantei este admisibilă în raport de condițiile răspunderii civile

delictuale stabilite prin act 998-999 C. civ., ale art. 1 din Protocolul

adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, a dispozițiilor art.

3 din H.G. nr. 1415/2004 și art. 4 alin. (1) din același act normativ modificat

și completat prin H.G. nr. 1580/2005.

Prin urmare, arată instanța de apel, făcând aplicarea

principiului constituțional al apărării dreptului de proprietate, prin

dispozițiile legii speciale, respectiv hotărârea de guvern menționată s-a

stabilit obligația statului de a despăgubi persoanele fizice și juridice care

au fost păgubite prin măsurile de combatere a extinderii gripei aviare, astfel

că în principiu este admisibilă cererea reclamantei întemeiată de dispozițiile art.

998-999 C. civ. privind obligarea instituțiilor vizate de H.G. nr. 1415/2004 la

repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a sacrificării animalelor

în vederea combaterii epizootiei.

În acest context s-a apreciat, pe baza expertizelor efectuate

în cauză, că prejudiciul cauzat reclamantei prin măsurile luate de autorități

este în sumă de 9.769.101,7 lei compus din penalitățile achitate de reclamantă

furnizorilor pentru neonorarea la termen a obligațiilor contractuale în

perioada 31 oct 2006 - 21 martie 2007 și beneficiile nerealizate ca urmare a

imposibilității realizării programului de populare cu pui în perioada

menționată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

SC G.G. SRL Codlea și pârâții Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

Recurenta reclamantă SC G.G. SRL Codlea invocând

motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că

hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în

sensul că, deși reține incidența prevederilor art. 1 din Protocolul adițional

la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și

ale art. 998-999 C. civ., instanța de apel încalcă aceste prevederi, pe de o

parte, și pe de altă parte le aplică greșit, iar prin rezolvarea fondului

cauzei a golit de conținut prevederile art. 167, 201 C. proc. civ. și a

nesocotit dispozițiile art. 211, 212, C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, după reluarea stării de

fapt, recurenta susține că, contrar celor reținute prin decizia recurată,

cuantumul prejudiciului a fost greșit determinat precizând că încasarea

despăgubirilor acordate conform legii speciale, nu are nicio înrâurire asupra

cuantumului total al prejudiciului suferit deoarece, despăgubirea acordată prin

legea specială a fost parțială, motiv pentru care se impunea acordarea în întregime

a sumelor cerute și dovedite prin expertiza efectuată în cauză. Caracterul cert

al prejudiciului fiind evident, acordarea despăgubirilor a fost in mod greșit

diminuată, deși, desfășurarea normală a activității a fost grav afectată ca

urmare a măsurilor luate de autoritățile statului pentru înlăturarea efectelor

gripei aviare.

În egală măsură, susține recurenta, soluția este

greșită și din perspectiva aprecierii lipsei legăturii de cauzalitate între

evenimentele din anul 2006 și sumele neacordate, cu motivarea că, după

încasarea despăgubirilor în temeiul legii speciale în iulie 2007, sumele

obținute puteau fi folosite pentru popularea fermelor.

Prin această interpretare au fost aplicate greșit prevederile

art. 998-999 C. civ., care consacră principiul justei și integralei

despăgubiri, cu consecința nelegalității hotărârii prin care s-au diminuat

pretențiile acordate de prima instanță, deși prejudiciul era cert și dovedit.

Pe de altă parte, susține recurenta, deși prin legea

specială, respectiv H.G. nr. 1415/2104 și H.G. nr. 1280/2005 se recunoaște caracterul

prejudiciant al măsurilor luate pentru înlăturarea situației de urgență,

despăgubirile acordate privesc doar pagubele efective nefiind avute în vedere

și cauzele ca e au generat aceste despăgubiri atât pentru prejudiciile efective

cât și pentru beneficiile nerealizate. Această reglementare nu corespunde

principiului legal al despăgubirii integrale, motiv pentru care acest principiu

trebuie aplicat în condițiile prevăzute de alte temeiuri de drept, respectiv

irt.998-999 C. civ. și art. 21, 44 din Constituție privind accesul la justiție

și respectiv dreptul de proprietate, precum și ale art. 1 din primul Protocol

la Convenția pentru drepturile omului.

În consecință, apreciază recurenta, deși erau

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în mod greșit nu i s-au

acordat în întregime despăgubirile solicitate, motiv pentru care solicită în

principal admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii

apelului propriu și respingerii apelurilor pârâților, iar în subsidiar, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Sub acest din urmă aspect s-a

invocat faptul că în mod eronat s-a reținut că unele pretenții nu au fost

dovedite și, prin urmare, prejudiciul are un caracter eventual și respectiv nu

există un raport de cauzalitate între toate despăgubirile solicitate și

evenimentele din anul 2006.

Recurentul pârâi Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov a criticat decizia pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 998-999 C. civ. și H.G. nr. 1415/2004.

În mod concret, recurentul susține că prin decizia

recurată, fără o motivare corespunzătoare, instanța de apel preluând în

considerente doar susținerile părților nu a analizat excepțiile invocate și a

apreciat greșit că este justificată admiterea în parte a acțiunii deoarece s-a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

În acest context, susține recurentul, în mod greșit a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, deși o atare

calitate nu se justifică prin prisma H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și nici a H.G. nr. 1415/2004 și nr.

1580/2005, deoarece legitimarea sa procesuală există doar în ipoteza în care

s-ar parcurge procedura prevăzută de legile speciale aplicabile în această

materie și în măsura în care această procedură ar fi fost finalizată, ceea ce

în speță nu a fost cazul.

O altă critică vizează modul de soluționare a excepției

prescripției drept material la acțiune și inadmisibilității acțiunii, excepții

insuficient motivate.

În privința fondului litigiului, concluzia instanței de apel

este de asemenea, eronată și insuficient argumentată, deoarece reclamanta a

beneficiat de despăgubirile acordate în conformitate cu legea specială iar

prejudiciul la data identificării lui a fost evaluat de o comisie special

constituită în acest scop, s-au întocmit procese-verbale însușite de

reclamantă, care nu Ie-a contestat ceea ce demonstrează faptul că prejudiciul a

fosl acoperit în întregime cu sumele încasate de la bugetul de stat.

În aceste condiții, apreciază recurenta fiind o situație de

excepție, reglementate prin acte normative edictate în acest scop, pe calea

dreptului comun nu se pot acorda alte despăgubiri decât acelea stabilite în

condițiile legii speciale și pe care reclamanta Ie-a încasat.

De altfel, prin decizia recurată, fără o motivare

corespunzătoare s-a menționat doar că sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale, iar referirea la dispozițiile art. 1 din Protocolul

adițional la Convenție nu este suficientă pentru justificarea soluției

pronunțate, având în vedere că reclamanta a beneficiat de repararea

prejudiciului cauzat.

Recurentul pârât M.A.D.R. invocând prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică decizia sub aspectul modului de soluționare a

excepției lipsei calității procesuale pasive arătând că prin O.U.G. nr. 27/2009

și chiar anterior intrării în vigoare a ordonanței, în temeiul subrogației

legale, calitatea de autoritate publică centrală a fost preluată de

A.N.S.V.S.A., cu consecința dobândirii calității procesuale pasive, adică

pârâtă în cauză și, respectiv sub aspectul dreptului substanțial, de dobândire

a calității de autoritate din bugetul căreia se asigură sumele pentru plata

despăgubirilor date în aplicarea H.G. nr. 1415/2004.

În privința modului de interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 998-999 C. civ., arată recurentul, este eronată concluzia

instanței de apel potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale, deoarece sacrificarea păsărilor nu poate fi calificată ca

fiind un fapt personal prin care a produs un prejudiciu reclamantei atât timp

cât măsurile luate pentru eradicarea epizootiei au fost dispuse pentru

protejarea unui interes public, iar despăgubirile acordate au fost suportate

din bugetul statului.

Prin urmare, în mod greșit s-a apreciat că, în speță, refuzul

de a acorda despăgubirile solicitate poate fi asimilat unei fapte ilicite culpabile,

deși este evident că măsurile care au cauzat un prejudiciu reclamantei au fost

dispuse la nivel național, în îndeplinirea unei activități impuse de lege

astfel încât existența unei fapte ilicite personale care să atragă incidența

dispozițiilor art. 998-999 C. civ. este exclusă.

Pe de altă parte, susține recurentul prin decizia

recurată, în mod greșit s-a înlăturat incidența art. 1081, 1082 C. civ.

deoarece răspunderea, nu poate fi antrenată dacă neexecutarea provine dintr-o

cauză străină ce nu-i poate fi imputată. în speță, măsurile pretins păgubitoare

pentru reclamantă au fost luate în îndeplinirea unei activități prevăzute de

lege pentru protejarea unui interes public, general astfel încât există o cauză

exoneratoare de răspundere și nu se poate susține săvârșirea unei fapte

ilicite, condiție în absența căreia răspunderea civilă delictuală nu operează

având în vedere și faptul că reclamanta a fost despăgubită în conformitate cu

legea specială.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor

invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că

sunt fondate recursurile pârâților, iar recursul reclamantei este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi în continuare expuse, cu următoarele precizări

în privința criticilor referitoare la modul de soluționare a excepțiilor

invocate în cauză.

Astfel, reclamanta SC G.G. SRL Codlea a solicitat obligarea

pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul - compus din paguba

produsă și beneficiul nerealizat - cauzat prin măsurile luate pentru aducerea

la îndeplinire a acțiunilor întreprinse pentru lichidarea rapidă a focarelor de

boli transmisibile, respectiv gripă aviară.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 998-999 C. civ. raportat

la H.G. nr. 1415/2004 modificată și completată și art. 3 alin. (3) O.G. nr. 9/2000,

ulterior reclamanta precizându-și acțiunea în privința cuantumului

pretențiilor.

În acest context, în mod corect prin decizia recurată -

confirmând în această privință soluției primei instanțe - s-au respins excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.F.P. și respectiv M.A.P.D.R.,

cu motivarea că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru măsurile dispune în

anul 2006, astfel că potrivit art. 1 C. civ., care consacră principiul

neretroactivității legii civile și în conformitate cu art. 26 alin. (7) din O.G.

nr. 42/2004, în forma în vigoare la acea dată, plata despăgubirilor pentru

animalele sacrificate în vederea prevenirii și combaterii epizootiilor se

asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii Pădurilor

și Dezvoltării Rurale. Forma modificată a legii, în care calitatea procesuală

aparține A.N.S.V.S.A. se aplică doar situațiilor ivite după intrarea în vigoare

a acestei modificări.

De asemenea, și excepția prescripției dreptului

material la acțiune a fost corect soluționată în sensul respingerii în

considerarea faptului că despăgubirile solicitate vizează prejudiciul suferit

ulterior datei de 28 septembrie 2006, astfel încât acțiunea înregistrată la

data de 28 septembrie 2009 se încadrează în termenul general de prescripție de

trei ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii s-a

argumentat prin decizia recurată că procedura concilierii directe prevăzute de art.

720

1

C. proc. civ. a fost îndeplinită, motiv pentru care în mod

corect a fost înlăturată și această critică.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților pârâți,

instanța de apel a soluționat corect aceste excepții argumentând corespunzător

decizia sub acest aspect, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile reluate

în recurs în această privință.

Referitor la criticile de fond, se impune precizarea

că, recurenta reclamantă apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.

998-999 C. civ. critică decizia sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate, iar recurenții pârâți prin criticile formulate invocă nelegalitatea

deciziei prin care s-au aplicat dispozițiile dreptului comun în condițiile în

care reclamanta a beneficiat de despăgubiri acordate în conformitate cu legea

specială, respectiv H.G. nr. 1415/2004. în acest context se va analiza în ce

măsură, prin decizia recurată aceste dispoziții legale au fost corect aplicate,

respectiv, dacă este posibili cumulul despăgubirilor acordate în conformitate

cu legea specială cu cele reglementate de art. 998-999 C. civ., urmând a se

răspunde printr-un considerent comun.

De menționat că, deși recurenta reclamantă SC G.G. SRL a

invocat nelegalitatea deciziei și din perspectiva modului de aplicare a

dispozițiilor art. 167, 201, 211 și 212 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor nu

cuprinde critici concrete în această privință. Susținerea recurentei potrivit

căreia înlăturarea unor concluzii ale expertizei efectuate în cauză echivalează

cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate nu reprezintă o critică

de nelegalitate ci vizează interpretarea probelor administrate în cauză,

atribut ce revine instanței de apel în considerarea caracterului devolutiv al

acestei căi de atac.

În conformitate cu art. 1 din H.G. nr. 1415/2004

abrogată prin H.G. nr 1214/2009 privind acordarea despăgubirilor pentru

animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a

focarelor de boli transmisibile ale animalelor, apărarea sănătății animalelor,

prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, siguranța alimentelor de

origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor și protecția mediului

constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

Potrivit art. 2 din ordonanță în cazul măsurilor ce se

întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale

animalelor, ce implică tăierea sau uciderea acestora se acordă despăgubiri

proprietarilor de animale, în afara celor cuvenite prin asigurări și a sumelor

recuperate prin valorificarea produselor și supraproduselor.

Despăgubirile se acordă, conform art. 3 alin. (3) din

actul normativ menționat pe baza documentației întocmite de Direcția Județeană

Sanitar-Veterinară și pentru siguranța alimentelor, avizată de Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltării Rurale, iar potrivit art. 4 alin. (1) din același

act normativ, modificat și completat prin H.G. nr. 1580/2005, plata acestora se

face din fondurile prevăzute în bugetul M.A.D.R., acestea fiind asigurate de M.F.P.

Valorificându-și drepturile conferite de legea

specială, reclamanta a obținut despăgubiri în conformitate cu actele normative

evocate, însă apreciază că despăgubirile acordate potrivit legii speciale

reprezintă doar o reparare parțială a prejudiciului, care poate fi acoperit în

întregime doar în condițiile dreptului comun, respectiv potrivit art. 998-999 C.

civ. raportat la art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Drepturile

Omului și Libertăților Fundamentale.

Din această perspectivă, pentru angajarea răspunderii

civile delictuale urmează a se verifica în ce măsură sunt îndeplinite cumulativ

condițiile privind existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de

cauzalitate și culpa.

S-a susținut că fapta ilicită este determinată de măsurile

luate pentru uciderea păsărilor, distrugerea furajelor, cu consecința

paralizării activității reclamantei și a imposibilității onorării obligațiilor

contractuale și a realizării de profit, ar vinovăția există sub forma culpei,

prejudiciul fiind previzibil când j-au luat măsurile respective și în raport de

cauzalitate cu acțiunile întreprinse.

În acest context se va reține, contrar susținerilor

recurentei reclamante și argumentelor avute în vedere de instanțele anterioare,

că în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 998-999 C. civ., criticile

formulate de recurenții pârâți fiind fondate sub acest aspect.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu

este suficientă existența unei fapte prejudiciabile, ci aceasta trebuie să aibă

un caracter ilicit, pentru că în caz contrar, răspunderea civilă reparatorie nu

poate exista.

În această ordine de idei, se va avea în vedere faptul

că măsurile aplicate de autoritățile statului pentru lichidarea focarelor de

gripă aviară au fost luate potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2004 anterior

evocat, pentru protejarea unui interes public, respectiv  apărarea sănătății animalelor,

siguranța alimentelor, protecția mediului, care „constituie o problemă de stat

și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

În alți termeni, săvârșirea faptei prejudiciabile în

exercitarea unor obligații legale și pentru protejarea unui interes general

constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, fiind o cauză

exoneratoare de răspundere, cu excepția abuzului de drept. Prin urmare, într-o

astfel de ipoteză este exclusă antrenarea răspunderii civile delictuale chiar

și în condițiile dreptului comun.

Cu toate acestea, prin H.G. nr. 1415/2004 s-a

reglementat acordarea despăgubirilor în condițiile și după metodologia dată în

aplicarea acestui act normativ.

În acest context se impune precizarea că recurenta reclamantă

a invocat prin concluziile scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor și

faptul că dreptul la despăgubirile suplimentare este întemeiat și pe abuzul

autorităților publice în aplicarea măsurilor de combatere a gripei aviare.

Având în vedere momentul procedural la care a fost formulată această susținere,

ea nu va putea fi examinată, în absența unui astfel de motiv de recurs și în

condițiile în care prin acțiunea introductivă și ulterior, pe parcursul

dezbaterilor nu s-a invocat acest aspect, iar instanțele anterioare nu au

verificat cauza din această perspectivă.

Totuși, Înalta Curte observă că, în principiu, este

recunoscută posibilitatea autorităților publice de a adopta măsuri ce urmăresc

un scop de interes public, prin care se aduc atingere dreptului de proprietate

privată, cu condiția păstrării unui just echilibru între cerințele interesului

general al comunității și imperativele drepturilor fondamentale ale

individului.

În aplicarea acestui principiu, în cauza M.A. și alții

împotriva României, CEDO a statuat că „art. 1 din Protocolul 1 nu garantează un

drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai

parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile.

În mod special, niște obiective legitime, de utilitate publică pot milita

pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală

”

.

În concluzie, înalta Curte constată că dispozițiile art.

998-999 C. civ., au fost greșit aplicate, decizia fiind nelegală pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel încât recursurile pârâților

vor fi admise în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecința

modificării în parte a deciziei și schimbării sentinței în sensul respingerii

acțiunii reclamantei. Ca urmare, pentru identitate de rațiune rezultă că

recursul reclamantei este nefondat, și va fi respins conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC

G.G. SRL Codlea împotriva deciziei nr. 89/ AP din 27 octombrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Admite recursurile formulate de pârâții M.A.D.R. București

și M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică

în parte și în consecință:

Admite apelurile declarate de pârâții M.A.D.R. București, M.F.P.

prin D.G.F.P. Brașov și D.S.V.S.A. Brașov împotriva sentinței civile nr. 991/ C

din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și contencios

administrativ, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea

precizată formulată de reclamanta SC G.G. SRL Codlea.

Menține dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea

excepțiilor.

Menține dispozițiile deciziei privind respingerea apelului

declarat de reclamanta SC G.G. SRL Codlea împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2013.