ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 99 din 28 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 8058/62/2009 al Tribunalului Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal: s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesual pasive a pârâților, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC G.G.

SRL Codlea împotriva pârâților Direcția Sanitar Veterinară și pentru siguranța alimentelor, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice cu consecința obligării pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să achite reclamantei suma de 17.312.449,1 lei (RON) cu titlu de despăgubiri precum și dobânda legală aferente acestei sume începând cu data pronunțării hotărârii și până la achitarea efective a sumei și 242.344,69 lei (RON) cheltuieli de judecată fiind respinse ca nefondate restul pretențiilor. În conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii cu motivarea că raportat la natura comercială a litigiului nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar pe de altă parte reclamanta a făcut dovada concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului că pretențiile reclamantei vizează o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, iar termenul de prescripție a început să curgă la data la care reclamanta a cunoscut paguba. Având în vedere că aceasta a obținut despăgubiri în conformitate cu HG nr. 1415/2004, ulterioare anului 2006, nu se poate considera ca moment de începere al cursului prescripției,data la care a fost declarată epizootia sau la care s-a luat măsura eutanasierii tuturor păsărilor din fermele reclamantei.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a tuturor pârâților, de asemenea respinsă, s-a reținut că legitimarea procesuală a acestora decurge din scopul asigurării unei desfășurări corecte a procesului în condiții de contradictorialitate în considerarea faptului că acțiunea este întemeiată și pe dispozițiile H.G. nr. 1415/2004. Referitor la fondul pretențiilor, tribunalul a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat constând în paguba suferită și beneficiu nerealizat ca urmare a măsurilor luate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor de importanță deosebită ce s-au întreprins pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, respectiv, gripa aviară.

În motivarea acțiunii reclamanta, invocând dispozițiile art. 998-999 C. civ. și H.G. nr. 1415/2004, a arătat că este profilată pe creșterea puilor de găină și de curcă desfășurându-și activitatea in mai multe ferme, la o parte dintre acestea, prin mai multe acte sanitar-veterinare întocmite de pârâta DSVSA în cursul lunii mai 2006 a fost declarată epizootia și s-au instituit măsuri de carantină de gradul I, de sechestrare a cărnii și deșeurilor de abator, precum și eutanasierea tuturor păsărilor care populau fermele vizate. Totodată a motivat că pretențiile solicitate, astfel cum au fost precizate, nu cuprind despăgubirile acordate pe baza deconturilor întocmite, verificate și aprobate conform legii speciale.

În baza H.G. 1415/2004 reclamantei i-au fost acordate o serie de despăgubiri reprezentând contravaloarea păsărilor eutanasiate, producția de carne confiscată, cheltuieli de neutralizare, contravaloarea furajelor confiscate, obiectul prezentului litigiu constând în prejudiciile suferite ca urmare a imposibilității onorării contractelor în curs de derulare, a plății unor credite și altor datorii către furnizorii de servicii având în vedere și împrejurarea că perioada de inactivitate a reclamantei determinată de măsurile luate pentru eradicarea focarelor de gripă aviară a fost cuprinsă între 13 mai - 13 septembrie 2006, precum și ulterior. Înlăturând apărările pârâților referitoare la neîndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, tribunalul a argumentat că cerințele prevăzute de art. 998-999 C. civ.

sunt îndeplinite în sensul că fapta ilicită este determinată de măsurile luate de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov constând în eutanasierea păsărilor și a puilor, a distrugerii furajelor, măsuri care au avut drept consecință paralizarea întregii activități a reclamantei și imposibilitatea onorării unor obligații contractuale și a realizării de profit. Condiția vinovăției este în egală măsură îndeplinită, apreciază prima instanță, având în vedere că răspunderea delictuală intervine nu numai în cazul intenției ci și a culpei manifestate sub forma imprudenței sau a neglijenței, în speță, vinovăția existând sub forma culpei deoarece prejudiciul era previzibil atunci când s-au dispus măsurile de eutanasierea.

Referitor la raportul de cauzalitate s-a reținut că și această condiție este îndeplinită, prejudiciul fiind doar urmarea măsurilor luate de pârâtă. În privința cuantumului prejudiciului s-a stabilit pe baza expertizei efectuate în cauză că reclamanta a suferit un prejudiciu cert în valoare de 17.921.832,4 lei reprezentând paguba suferită prin nepopularea totală cu pui de găină și de curcă pe perioada inactivității societății comerciale și apoi parțială, pe perioada ulterioară. Referitor la suma solicitată de reclamantă cu titlu de alocații acordate în condițiile Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 1280/2005, prima instanță a reținut că aceasta reprezintă un prejudiciu eventual și prin urmare nu se poate acorda deoarece nu se poate prezuma că dacă nu ar fi fost supusă măsurilor determinate de epizootie, reclamanta ar fi beneficiat în continuare de aceste alocații.

De asemenea a fost respinsă și cererea reclamantei de acordare a dobânzilor și penalităților datorate de aceasta furnizorilor cu care avea încheiate contracte de prestări servicii, cu motivarea că, raportat la data emiterii facturilor enumerate în considerentele sentinței și având în vedere că reclamanta a beneficiat și de despăgubirile stabilite în baza H.G. nr. 1415/2004 nu se poate reține îndeplinirea condiției legăturii de cauzalitate între evenimentele clin cursul anului 2006 și acest prejudiciu. Prin decizia nr. 89 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC G.G. SRL Codlea, s-au admis apelurile declarate de pârâți cu consecința schimbării în parte a sentinței și diminuării obligației de plată atât în privința despăgubirilor cât și a cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, fiind păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a înlăturat criticile apelantelor pârâte referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate având în vedere aceleași considerente care au determinat pronunțarea sentinței. În privința criticilor de fond s-a reținut că acțiunea reclamantei este admisibilă în raport de condițiile răspunderii civile delictuale stabilite prin act 998-999 C. civ., ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, a dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 1415/2004 și art. 4 alin. (1) din același act normativ modificat și completat prin H.G. nr. 1580/2005.

Prin urmare, arată instanța de apel, făcând aplicarea principiului constituțional al apărării dreptului de proprietate, prin dispozițiile legii speciale, respectiv hotărârea de guvern menționată s-a stabilit obligația statului de a despăgubi persoanele fizice și juridice care au fost păgubite prin măsurile de combatere a extinderii gripei aviare, astfel că în principiu este admisibilă cererea reclamantei întemeiată de dispozițiile art. 998-999 C. civ. privind obligarea instituțiilor vizate de H.G. nr. 1415/2004 la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a sacrificării animalelor în vederea combaterii epizootiei.

În acest context s-a apreciat, pe baza expertizelor efectuate în cauză, că prejudiciul cauzat reclamantei prin măsurile luate de autorități este în sumă de 9.769.101,7 lei compus din penalitățile achitate de reclamantă furnizorilor pentru neonorarea la termen a obligațiilor contractuale în perioada 31 oct 2006 - 21 martie 2007 și beneficiile nerealizate ca urmare a imposibilității realizării programului de populare cu pui în perioada menționată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Codlea și pârâții Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Recurenta reclamantă SC G.G. SRL Codlea invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că, deși reține incidența prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale art. 998-999 C. civ., instanța de apel încalcă aceste prevederi, pe de o parte, și pe de altă parte le aplică greșit, iar prin rezolvarea fondului cauzei a golit de conținut prevederile art. 167, 201 C. proc. civ. și a nesocotit dispozițiile art. 211, 212, C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, după reluarea stării de fapt, recurenta susține că, contrar celor reținute prin decizia recurată, cuantumul prejudiciului a fost greșit determinat precizând că încasarea despăgubirilor acordate conform legii speciale, nu are nicio înrâurire asupra cuantumului total al prejudiciului suferit deoarece, despăgubirea acordată prin legea specială a fost parțială, motiv pentru care se impunea acordarea în întregime a sumelor cerute și dovedite prin expertiza efectuată în cauză. Caracterul cert al prejudiciului fiind evident, acordarea despăgubirilor a fost in mod greșit diminuată, deși, desfășurarea normală a activității a fost grav afectată ca urmare a măsurilor luate de autoritățile statului pentru înlăturarea efectelor gripei aviare.

În egală măsură, susține recurenta, soluția este greșită și din perspectiva aprecierii lipsei legăturii de cauzalitate între evenimentele din anul 2006 și sumele neacordate, cu motivarea că, după încasarea despăgubirilor în temeiul legii speciale în iulie 2007, sumele obținute puteau fi folosite pentru popularea fermelor. Prin această interpretare au fost aplicate greșit prevederile art. 998-999 C. civ., care consacră principiul justei și integralei despăgubiri, cu consecința nelegalității hotărârii prin care s-au diminuat pretențiile acordate de prima instanță, deși prejudiciul era cert și dovedit. Pe de altă parte, susține recurenta, deși prin legea specială, respectiv H.G. nr. 1415/2104 și H.G.

nr. 1280/2005 se recunoaște caracterul prejudiciant al măsurilor luate pentru înlăturarea situației de urgență, despăgubirile acordate privesc doar pagubele efective nefiind avute în vedere și cauzele ca e au generat aceste despăgubiri atât pentru prejudiciile efective cât și pentru beneficiile nerealizate. Această reglementare nu corespunde principiului legal al despăgubirii integrale, motiv pentru care acest principiu trebuie aplicat în condițiile prevăzute de alte temeiuri de drept, respectiv irt.998-999 C. civ. și art. 21, 44 din Constituție privind accesul la justiție și respectiv dreptul de proprietate, precum și ale art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru drepturile omului.

În consecință, apreciază recurenta, deși erau îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în mod greșit nu i s-au acordat în întregime despăgubirile solicitate, motiv pentru care solicită în principal admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelurilor pârâților, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Sub acest din urmă aspect s-a invocat faptul că în mod eronat s-a reținut că unele pretenții nu au fost dovedite și, prin urmare, prejudiciul are un caracter eventual și respectiv nu există un raport de cauzalitate între toate despăgubirile solicitate și evenimentele din anul 2006. Recurentul pârâi Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a criticat decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. derivate din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. și H.G. nr. 1415/2004. În mod concret, recurentul susține că prin decizia recurată, fără o motivare corespunzătoare, instanța de apel preluând în considerente doar susținerile părților nu a analizat excepțiile invocate și a apreciat greșit că este justificată admiterea în parte a acțiunii deoarece s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. În acest context, susține recurentul, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, deși o atare calitate nu se justifică prin prisma H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și nici a H.G.

nr. 1415/2004 și nr. 1580/2005, deoarece legitimarea sa procesuală există doar în ipoteza în care s-ar parcurge procedura prevăzută de legile speciale aplicabile în această materie și în măsura în care această procedură ar fi fost finalizată, ceea ce în speță nu a fost cazul. O altă critică vizează modul de soluționare a excepției prescripției drept material la acțiune și inadmisibilității acțiunii, excepții insuficient motivate. În privința fondului litigiului, concluzia instanței de apel este de asemenea, eronată și insuficient argumentată, deoarece reclamanta a beneficiat de despăgubirile acordate în conformitate cu legea specială iar prejudiciul la data identificării lui a fost evaluat de o comisie special constituită în acest scop, s-au întocmit procese-verbale însușite de reclamantă, care nu Ie-a contestat ceea ce demonstrează faptul că prejudiciul a fosl acoperit în întregime cu sumele încasate de la bugetul de stat.

În aceste condiții, apreciază recurenta fiind o situație de excepție, reglementate prin acte normative edictate în acest scop, pe calea dreptului comun nu se pot acorda alte despăgubiri decât acelea stabilite în condițiile legii speciale și pe care reclamanta Ie-a încasat. De altfel, prin decizia recurată, fără o motivare corespunzătoare s-a menționat doar că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar referirea la dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenție nu este suficientă pentru justificarea soluției pronunțate, având în vedere că reclamanta a beneficiat de repararea prejudiciului cauzat. Recurentul pârât M.A.D.R. invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critică decizia sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive arătând că prin O.U.G. nr. 27/2009 și chiar anterior intrării în vigoare a ordonanței, în temeiul subrogației legale, calitatea de autoritate publică centrală a fost preluată de A.N.S.V.S.A., cu consecința dobândirii calității procesuale pasive, adică pârâtă în cauză și, respectiv sub aspectul dreptului substanțial, de dobândire a calității de autoritate din bugetul căreia se asigură sumele pentru plata despăgubirilor date în aplicarea H.G. nr. 1415/2004.

În privința modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., arată recurentul, este eronată concluzia instanței de apel potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece sacrificarea păsărilor nu poate fi calificată ca fiind un fapt personal prin care a produs un prejudiciu reclamantei atât timp cât măsurile luate pentru eradicarea epizootiei au fost dispuse pentru protejarea unui interes public, iar despăgubirile acordate au fost suportate din bugetul statului. Prin urmare, în mod greșit s-a apreciat că, în speță, refuzul de a acorda despăgubirile solicitate poate fi asimilat unei fapte ilicite culpabile, deși este evident că măsurile care au cauzat un prejudiciu reclamantei au fost dispuse la nivel național, în îndeplinirea unei activități impuse de lege astfel încât existența unei fapte ilicite personale care să atragă incidența dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

este exclusă. Pe de altă parte, susține recurentul prin decizia recurată, în mod greșit s-a înlăturat incidența art. 1081, 1082 C. civ. deoarece răspunderea, nu poate fi antrenată dacă neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. în speță, măsurile pretins păgubitoare pentru reclamantă au fost luate în îndeplinirea unei activități prevăzute de lege pentru protejarea unui interes public, general astfel încât există o cauză exoneratoare de răspundere și nu se poate susține săvârșirea unei fapte ilicite, condiție în absența căreia răspunderea civilă delictuală nu operează având în vedere și faptul că reclamanta a fost despăgubită în conformitate cu legea specială.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile pârâților, iar recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi în continuare expuse, cu următoarele precizări în privința criticilor referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză. Astfel, reclamanta SC G.G. SRL Codlea a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul - compus din paguba produsă și beneficiul nerealizat - cauzat prin măsurile luate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor întreprinse pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, respectiv gripă aviară.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 998-999 C. civ. raportat la H.G. nr. 1415/2004 modificată și completată și art. 3 alin. (3) O.G. nr. 9/2000, ulterior reclamanta precizându-și acțiunea în privința cuantumului pretențiilor. În acest context, în mod corect prin decizia recurată - confirmând în această privință soluției primei instanțe - s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.F.P. și respectiv M.A.P.D.R., cu motivarea că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru măsurile dispune în anul 2006, astfel că potrivit art. 1 C. civ., care consacră principiul neretroactivității legii civile și în conformitate cu art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare la acea dată, plata despăgubirilor pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii și combaterii epizootiilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Forma modificată a legii, în care calitatea procesuală aparține A.N.S.V.S.A. se aplică doar situațiilor ivite după intrarea în vigoare a acestei modificări. De asemenea, și excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect soluționată în sensul respingerii în considerarea faptului că despăgubirile solicitate vizează prejudiciul suferit ulterior datei de 28 septembrie 2006, astfel încât acțiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2009 se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii s-a argumentat prin decizia recurată că procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ. a fost îndeplinită, motiv pentru care în mod corect a fost înlăturată și această critică. Prin urmare, contrar susținerilor recurenților pârâți, instanța de apel a soluționat corect aceste excepții argumentând corespunzător decizia sub acest aspect, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile reluate în recurs în această privință. Referitor la criticile de fond, se impune precizarea că, recurenta reclamantă apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 998-999 C. civ. critică decizia sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar recurenții pârâți prin criticile formulate invocă nelegalitatea deciziei prin care s-au aplicat dispozițiile dreptului comun în condițiile în care reclamanta a beneficiat de despăgubiri acordate în conformitate cu legea specială, respectiv H.G.

nr. 1415/2004. în acest context se va analiza în ce măsură, prin decizia recurată aceste dispoziții legale au fost corect aplicate, respectiv, dacă este posibili cumulul despăgubirilor acordate în conformitate cu legea specială cu cele reglementate de art. 998-999 C. civ., urmând a se răspunde printr-un considerent comun. De menționat că, deși recurenta reclamantă SC G.G. SRL a invocat nelegalitatea deciziei și din perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor art. 167, 201, 211 și 212 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor nu cuprinde critici concrete în această privință. Susținerea recurentei potrivit căreia înlăturarea unor concluzii ale expertizei efectuate în cauză echivalează cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate nu reprezintă o critică de nelegalitate ci vizează interpretarea probelor administrate în cauză, atribut ce revine instanței de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

În conformitate cu art. 1 din H.G. nr. 1415/2004 abrogată prin H.G. nr 1214/2009 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, apărarea sănătății animalelor, prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor și protecția mediului constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării. Potrivit art. 2 din ordonanță în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, ce implică tăierea sau uciderea acestora se acordă despăgubiri proprietarilor de animale, în afara celor cuvenite prin asigurări și a sumelor recuperate prin valorificarea produselor și supraproduselor.

Despăgubirile se acordă, conform art. 3 alin. (3) din actul normativ menționat pe baza documentației întocmite de Direcția Județeană Sanitar-Veterinară și pentru siguranța alimentelor, avizată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltării Rurale, iar potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, modificat și completat prin H.G. nr. 1580/2005, plata acestora se face din fondurile prevăzute în bugetul M.A.D.R., acestea fiind asigurate de M.F.P. Valorificându-și drepturile conferite de legea specială, reclamanta a obținut despăgubiri în conformitate cu actele normative evocate, însă apreciază că despăgubirile acordate potrivit legii speciale reprezintă doar o reparare parțială a prejudiciului, care poate fi acoperit în întregime doar în condițiile dreptului comun, respectiv potrivit art. 998-999 C. civ.

raportat la art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Drepturile Omului și Libertăților Fundamentale. Din această perspectivă, pentru angajarea răspunderii civile delictuale urmează a se verifica în ce măsură sunt îndeplinite cumulativ condițiile privind existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa. S-a susținut că fapta ilicită este determinată de măsurile luate pentru uciderea păsărilor, distrugerea furajelor, cu consecința paralizării activității reclamantei și a imposibilității onorării obligațiilor contractuale și a realizării de profit, ar vinovăția există sub forma culpei, prejudiciul fiind previzibil când j-au luat măsurile respective și în raport de cauzalitate cu acțiunile întreprinse.

În acest context se va reține, contrar susținerilor recurentei reclamante și argumentelor avute în vedere de instanțele anterioare, că în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 998-999 C. civ., criticile formulate de recurenții pârâți fiind fondate sub acest aspect. Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficientă existența unei fapte prejudiciabile, ci aceasta trebuie să aibă un caracter ilicit, pentru că în caz contrar, răspunderea civilă reparatorie nu poate exista. În această ordine de idei, se va avea în vedere faptul că măsurile aplicate de autoritățile statului pentru lichidarea focarelor de gripă aviară au fost luate potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2004 anterior evocat, pentru protejarea unui interes public, respectiv apărarea sănătății animalelor, siguranța alimentelor, protecția mediului, care „constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

În alți termeni, săvârșirea faptei prejudiciabile în exercitarea unor obligații legale și pentru protejarea unui interes general constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, fiind o cauză exoneratoare de răspundere, cu excepția abuzului de drept. Prin urmare, într-o astfel de ipoteză este exclusă antrenarea răspunderii civile delictuale chiar și în condițiile dreptului comun. Cu toate acestea, prin H.G. nr. 1415/2004 s-a reglementat acordarea despăgubirilor în condițiile și după metodologia dată în aplicarea acestui act normativ. În acest context se impune precizarea că recurenta reclamantă a invocat prin concluziile scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor și faptul că dreptul la despăgubirile suplimentare este întemeiat și pe abuzul autorităților publice în aplicarea măsurilor de combatere a gripei aviare.

Având în vedere momentul procedural la care a fost formulată această susținere, ea nu va putea fi examinată, în absența unui astfel de motiv de recurs și în condițiile în care prin acțiunea introductivă și ulterior, pe parcursul dezbaterilor nu s-a invocat acest aspect, iar instanțele anterioare nu au verificat cauza din această perspectivă. Totuși, Înalta Curte observă că, în principiu, este recunoscută posibilitatea autorităților publice de a adopta măsuri ce urmăresc un scop de interes public, prin care se aduc atingere dreptului de proprietate privată, cu condiția păstrării unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele drepturilor fondamentale ale individului.

În aplicarea acestui principiu, în cauza M.A. și alții împotriva României, CEDO a statuat că „art. 1 din Protocolul 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, niște obiective legitime, de utilitate publică pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală ” . În concluzie, înalta Curte constată că dispozițiile art. 998-999 C. civ., au fost greșit aplicate, decizia fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel încât recursurile pârâților vor fi admise în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. cu consecința modificării în parte a deciziei și schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Ca urmare, pentru identitate de rațiune rezultă că recursul reclamantei este nefondat, și va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.G. SRL Codlea împotriva deciziei nr. 89/ AP din 27 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Admite recursurile formulate de pârâții M.A.D.R. București și M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte și în consecință: Admite apelurile declarate de pârâții M.A.D.R. București, M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și D.S.V.S.A. Brașov împotriva sentinței civile nr. 991/ C din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și contencios administrativ, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta SC G.G.

SRL Codlea. Menține dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor. Menține dispozițiile deciziei privind respingerea apelului declarat de reclamanta SC G.G. SRL Codlea împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2013.