ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 decembrie 2013 sub nr. x/2013 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, obligarea pârâtei la plata dobânzii evaluată provizoriu la suma de 1.716.965,61, aferentă creanței de 3.432.558,19 RON, precum și în continuare de la data formulării acțiunii și până la data plății efective a dobânzii, precum și la plata contravalorii ratei de inflație aferentă sumei de 3.432.558,19 RON, evaluată provizoriu la 410.190,70 RON, precum și în continuare de la data formulării acțiunii și până la data plății efective a sumei datorate cu acest titlu.

Prin Sentința civilă nr. 1128 din 4 aprilie 2014, Curtea de Apel București a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantei, reținând prescrierea dreptului material la acțiune.

Prin Decizia civilă nr. 3058/07.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a fost admis recursul declarat de recurentă, s-a casat sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, reținându-se că cererea în despăgubiri a fost formulată în interiorul termenului de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât data la care recurenta reclamantă a cunoscut, respectiv trebuia să cunoască întinderea pagubei pretinse este data anulării titlului de creanță, până la această anulare prin hotărâre judecătorească, titlul de creanță bucurându-se de prezumția de legalitate și executorialitate conferită actelor administrative.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013* și a fost administrată proba cu expertiză contabilă.

Prin Sentința nr. 2830 din 30 septembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.059.620,72 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 6800 RON.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond, în soluționarea cauzei, a aplicat greșit normele de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală.

În opinia recurentei, caracterul ilicit al faptei este înlăturat atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, îndeplinirii unei activități impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv și existența consimțământului victimei.

În speță, prin emiterea actelor administrative contestate și anulate în procedura judiciară, recurenta s-a aflat în exercitarea unei obligații legale. Astfel, prin Nota de informare x/11.05.2010 înregistrată la A.P.D.R.P. cu nr. x/28.05.2010 privind proiectul Cl. x/15.08.2006 "Modernizare frigorifer și abator vită, construcție stație de epurare S.C. A. S.R.L., comuna Bujoreni, județul Vâlcea" finanțat din Programul SAPARD, OLAF a adus la cunoștința A.P.D.R.P. o serie de nereguli cu privire la implementarea de către intimată a proiectului sus arătat, solicitând APDRP recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat, sens în care a fost emis Procesul-verbal de constatare nr. x/29.06.2010.

Totodată, în cauză a existat și consimțământul intimatei-reclamante care, prin încheierea Contractului de finanțare x/15.08.2006, a consimțit la realizarea controalelor din partea A.P.D.R.P. sau altor instituții și a acceptat eventualitatea retragerii sprijinului financiar nerambursabil în situația în care cu ocazia verificărilor efectuate se descoperă vreo neregulă/încălcare a clauzelor contractuale, conform dispozițiilor art. 15 din Anexa 1 la contractul de finanțare citate mai sus.

A mai învederat că nu este îndeplinită nici condiția existenței prejudiciului, în condițiile în care bugetul intimatei nu a fost diminuat prin fapta recurentei, de vreme ce, aceasta din urmă și-a îndeplinit obligația legală de restituire a sumelor plătite de beneficiar în baza actului administrativ anulat.

Nefiind îndeplinite condițiile impuse de legea contenciosului administrativ sau de dreptul comun pentru antrenarea răspunderii autorității recurente, apreciază că se impune admiterea recursului și respingerea cererii intimatei-reclamante privind plata dobânzilor și penalităților în cuantum total de 2.059.620,72 RON.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.12.2016, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei.

În esență, a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a recurentei, fapta ilicită a acesteia constând în emiterea de acte administrative nelegale, anulate în mod definitiv și irevocabil de către instanțele de judecată.

Întrucât recurenta a întocmit un act nelegal în baza căruia a încasat suma de 3.432.558,19 RON de la societatea intimată, urmare a hotărârii irevocabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție de anulare a actului administrativ și de obligare la restituirea sumei încasate, intimata consideră că este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului încercat urmare a indisponibilizării resurselor financiare, constând în dobândă și actualizare cu rata inflației de la data plății până la data restituirii sumei.

Prin rezoluția din 18.10.2018 a completului investit cu soluționarea cauzei, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului, în ședință publică.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu o acțiune în despăgubire pentru repararea pagubei produse print-un act administrativ nelegal, formulată ulterior acțiunii în anularea actului administrativ.

În esență, prin Decizia civilă nr. 5363/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2010 pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost obligată să restituie reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 3.432.558,19 RON reprezentând creanță bugetară stabilită în sarcina sa printr-un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Această sumă a fost achitată integral de reclamantă în conturile pârâtei la data de 04.08.2010, fiind restituită parțial de aceasta din urmă suma de 2.574.418,64 RON la data de 04.10.2013, iar restul de 858.139,55 RON la data de 08.01.2014.

Învestită cu soluționarea cauzei, în rejudecare, după constatarea formulării cererii în despăgubire în interiorul termenului de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin Decizia civilă nr. 3058/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc. , apreciind că însăși legea prezumă producerea unui prejudiciu constând în dobânda aferentă sumei plătite nedatorat, fiind neîntemeiate apărările autorității pârâte sub aspectul neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt, necontestată de părți.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează o situație de excepție de la regula acțiunilor de plină jurisdicție prevăzută de art. 8 coroborat cu art. 11 din lege, instituind posibilitatea introducerii acțiunii în despăgubiri printr-o cerere separată, ulterioară cererii principale de anulare a actului administrativ.

Întreaga reglementare a acțiunii în contencios administrativ subiectiv conduce la ideea că acțiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului administrativ nelegal.

În speță, așa cum rezultă din situația de fapt, actele administrative emise de către autoritatea recurentă, respectiv Procesul-verbal de constatare nr. x/29.06.2010 privind proiectul "Modernizare frigorifer și abator vită construcție stație de epurare S.C. A. S.R.L. Râmnicu Vâlcea, comuna Bujoreni, județul Vâlcea" și Notificarea nr. x/5.07.2010 privind constituirea debitului în sumă de 3.432.558,19 RON au fost supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ.

Prin Decizia civilă nr. 5363/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2010 pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost obligată să restituie reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 3.432.558,19 RON reprezentând creanță bugetară stabilită în sarcina sa printr-un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Prin urmare, culpa autorității publice, ca o condiție a angajării răspunderii administrativ-patrimoniale, a fost constatată în cadrul acțiunii în anularea actelor administrative emise.

Susținerile recurentei în sensul inexistenței faptei ilicite din perspectiva îndeplinirii unei activități permise/impuse de lege nu pot fi primite, de vreme ce constatările instanței de judecată cu privire la caracterul nelegal al actelor administrative emise au intrat în puterea lucrului judecat.

Așadar, autoritatea recurentă nu poate susține că faptei sale îi este aplicabilă cauza de înlăturare a caracterului ilicit reprezentată de aplicarea prevederilor legale, câtă vreme actul administrativ emis a fost anulat ca fiind nelegal.

Nici cea de-a doua cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei constând în consimțământul victimei nu poate fi primită, întrucât societatea intimată nu a consimțit la emiterea unor acte nelegale, ci dimpotrivă, a contestat legalitatea acestora prin promovarea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. x/2010.

În ceea ce privește condiția producerii unui prejudiciu, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. (forma în vigoare la data formulării cererii) "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2

1

) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, însăși legea prezumă producerea unui prejudiciu constând în dobânda aferentă sumei plătită nedatorat.

Criticile autorității recurentei în sensul că bugetul intimatei nu a fost diminuat prin acțiunea/inacțiunea recurentei în condițiile în care aceasta și-a îndeplinit obligația legală de restituire a sumelor plătite de intimată în baza actului administrativ anulat sunt nefondate, întrucât prejudiciul suferit de intimată constă în echivalentul lipsei de folosință a sumei de bani pe perioada cât aceasta a fost reținută în mod nelegal de către recurentă precum și în devalorizarea sumei respective pe aceeași perioadă.

În acest fel se asigură tratament rezonabil și echitabil între părți: dacă, potrivit art. 7

1

alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 (în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate) pentru neachitarea la termen a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, debitorul datorează după acest termen majorări de întârziere, conform prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale, tot astfel dobânzile aferente sumelor de restituit de la buget trebuie acordate de la data plății lor, cum în mod corect a stabilit și judecătorul fondului.

Pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani percepută nelegal se impune și actualizarea acestor sume în vederea asigurării recuperării creanței la valoarea ei reală.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât sunt neîntemeiate criticile autorității recurente în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond reține caracterul întemeiat al acțiunii în despăgubire pentru înlăturarea efectelor juridice produse prin actele administrative nelegale emise de către recurentă.

În consecință, nefiind identificate motive de reformare a sentinței recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs va fi respinsă ca nefondată, constatându-se că, potrivit art. 452 C. proc. civ., intimata nu a făcut dovada efectuării acestora în faza procesuală a recursului.

Astfel, factura depusă de către intimată la dosar recurs (factura seria x/2008 nr. x/12.03.2015 se regăsește și la dosarul de fond în baza acesteia fiind acordate cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de către instanța de fond.

Întrucât intimata nu a formulat critici sub aspectul reducerii din oficiu, de către instanța de fond, a onorariului de avocat, Înalta Curte constată că dovada existenței cheltuielilor de judecată depusă la instanța de fond nu poate fi folosită și în recurs pentru a pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea adversă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 2830 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2019.

GGC - NN