ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4858/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei nr. 15220/09.05.2014 de soluționare a contestației și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014.

A solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 904 din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 07.04.2014, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 904 din 18 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând repunerea în termenul de recurs, pe motiv că avocatul nu i-a comunicat hotărârea recurată, sens în care societatea a făcut propriile demersuri pentru a intra în posesia acesteia.

Pe fond, solicită admiterea recursului, invocând lipsa bunei credințe a intimatei-pârâte, care anterior a considerat eligibilă cererea de finanțare, a semnat contractul de finanțare, a admis cererea de plată și nu a avut observații cu ocazia controlului ex post din data de 16.11.2012.

Consideră că lipsa autonomiei funcționale nu este, prin ea însăși, o dovadă de pierdere a eligibilității ori a existenței condițiilor artificiale.

Mai arată că aprecierea conivenței dintre societatea recurentă și S.C. C. S.R.L. s-a făcut fără administrarea vreunui probatoriu, doar pe baza prezumției că D. este rudă într-un grad relevant cu asociatul unic și administratorul recurentei, ceea ce consideră că poate fi asimilat lipsei motivării.

Critică faptul că prima instanță a făcut referire la achiziționarea de utilaje cu scopul exclusiv de a completa gama de utilaje a societății C. S.R.L., fără administrarea unui probatoriu și fără ca intimata AFIR să critice acest aspect, invocând totodată depășirea plafonului ajutorului de minimis, de 200.000 euro.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată conține și motive contradictorii ori străine de natura cauzei, cum ar fi aspectul privind exclusivitatea societății C. S.R.L. în prestarea serviciilor, deși ulterior s-a reținut faptul că suprafața lucrată reprezintă doar 62 % din totalul suprafeței lucrate, iar încasările numai 75,8 % din totalul acestora.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că au fost interpretate și aplicate eronat prevederile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, prima instanță apreciind eronat și în lipsa unui probatoriu relevant, existența caracterului legat al societăților C. S.R.L. și A. S.R.L., în considerarea administratorilor acestor societăți și nu a asociaților.

De asemenea, consideră că au fost interpretate și aplicate eronat și prevederile art. 197 din Legea nr. 31/1990, prima instanță stabilind eronat o legătură de afiliere între aceste societăți, prin aceea că asociații unici au fost de acord cu numirea administratorilor, prelungind drepturile lor de dispoziție către E..

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită în principal anularea recursului ca tardiv formulat și, în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului.

În esență, susține că recurenta-reclamantă a creat condiții artificiale pentru accesarea unei finanțări nerambursabile prin încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, având obligația menținerii tuturor criteriilor de eligibilitate avute în vedere inițial la depunerea cererii de finanțare, precum și încălcarea obiectivului măsurii 312 care constă în diversificarea activităților economice în mediul rural.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu prealabil, se constată că prin încheierea din 16 mai 2019, Înalta Curte a admis cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei nr. 15220/09.05.2014 de soluționare a contestației și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, precum și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că, deși prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat atât asupra cererii de suspendare a executării, cât și pe cererea în anulare, recurenta-reclamantă a înțeles în recurs să formuleze critici doar în ceea ce privește acțiunea în anularea actelor administrative atacate.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.

În susținerea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă invocă existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, cum ar fi aspectul privind exclusivitatea societății C. S.R.L. în prestarea serviciilor, deși ulterior s-a reținut faptul că suprafața lucrată reprezintă doar 62 % din totalul suprafeței lucrate, iar încasările numai 75,8 % din totalul acestora.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă este în eroare, prima instanță reținând în cadrul considerentelor care au stat la baza pronunțării soluției, că:

"Potrivit actelor dosarului, S.C. C. S.R.L. este principalul beneficiar al activității prestate de reclamantă, din fișele de cont reieșind că din cele 621,8 ha pe care A. S.R.L. a efectuat activități de prestări servicii, cca 387,8 ha erau ale clientului C. S.R.L., respectiv cca 62%", fără a face vorbire de vreo exclusivitate în prestarea acestor servicii (paragraful 7 pagina 8 a hotărârii recurate).

De fapt, recurenta-reclamantă își exprimă dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta: (...) expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege, iar nemulțumirea exprimată de recurentă cu privire la soluția dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 și a art. 197 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la critica potrivit căreia anterior autoritatea contractantă a considerat eligibilă cererea de finanțare, a semnat contractul de finanțare, a admis cererea de plată și nu a avut observații cu ocazia controlului ex post din data de 16.11.2012, Înalta Curte reține că această critică este nefondată, legiuitorul european stabilind posibilitatea unor controale ulterioare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, potrivit cărora:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operațiunile de investiții pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

Se constată că, deși la momentul încheierii contractului a fost verificată îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, totuși la acel moment Agenția nu a avut la dispoziție toate datele privind implementarea proiectului și modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptățită ca pe perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Referitor la critica privind aplicarea greșită a art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat lipsa unui probatoriu relevant, aspect invocat formal de către aceasta, având în vedere că nu a arătat în concret ce alt probatoriu ar fi trebuit administrat în cauză.

Față de acest aspect și în acord cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că împrejurarea că E. are calitatea de asociat unic și administrator la S.C. A. S.R.L. și administrator cu puteri depline la S.C. C. S.R.L., se încadrează în ipoteza de la art. 4

4

alin. (1) lit. c), art. 4

4

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, întrucât prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice, se creează posibilitatea întreprinderii reclamante de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi și invers.

În aceste condiții, susținerea recurentei în sensul că nu ar fi vorba despre societăți afiliate, respectiv legate, este nefondată.

Astfel fiind, Înalta Curte achiesează la interpretarea primei instanțe, constatând că hotărârea criticată reflectă o corectă aplicare a principiilor statuate de Curtea Europeană de Justiție pe marginea înțelesului noțiunii de condiții artificiale și a contextului în care intervine obligația de restituire a sprijinului financiar obținut prin condiții artificiale.

Potrivit art. 4

4

din Legea nr. 346/2004:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4^2.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală prevede că:

"fără a aduce atingere dispozițiilor speciale nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile de punere în aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, atât în ceea ce privește elementul obiectiv, cât și în ceea ce privește elementul subiectiv, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea preliminară pronunțată de CJUE în cauza C-434/12. Ca urmare, actele atacate sunt legale.

Înalta Curte are în vedere că din actele dosarului rezultă prezența elementului obiectiv, întrucât finalitatea urmărită de măsura 312 (schemă de ajutor din cadrul FEADR) nu poate fi atinsă prin proiectul derulat în cauză. Aceasta dat fiind faptul că nu a fost atins obiectivul specific constând în crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală.

Analiza contractelor și facturilor depuse de reclamantă în dovedirea activității economice desfășurate relevă că S.C. C. S.R.L., societate la care calitatea de unic asociat este deținută de D., iar calitatea de administrator cu puteri depline este deținută de E., este principalul beneficiar al activității prestate de reclamantă, din fișele de cont reieșind că din cele 621,8 ha pe care A. S.R.L. a efectuat activități de prestări servicii, 387,8 ha erau ale clientului C. S.R.L., respectiv aproximativ 62% din totalul acestora. În ceea ce privește sumele încasate pentru activitățile prestate, analiza procentuală relevă faptul că 75,8% dintre acestea au provenit de la clientul C. S.R.L..

În consecință, nu se poate reține că serviciile create/diversificate de către recurenta-reclamantă ar fi corespuns cerințelor măsurii 312, de care ar fi trebuit să beneficieze, în concret, populația rurală, ceea ce atrage incidența art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului.

De asemenea, nu poate fi considerat ca îndeplinit nici obiectivul operațional al măsurii 312 referitor la încurajarea activităților meșteșugărești/tradiționale și reducerea gradului de dependență față de agricultură, având în vedere că înscrisurile depuse la dosar nu atestă desfășurarea de către intimata-reclamantă a unor asemenea activități și nici că persoanele angajate de aceasta ar fi fost angrenate anterior în activități agricole.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși finanțarea din fonduri europene a fost acordată recurentei-reclamante pentru proiectul intitulat "Crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală din zona localității Stănești, județul Giurgiu, prin dotarea cu utilaje și echipamente agricole a microîntreprinderii S.C. A. S.R.L., crearea și diversificarea serviciilor de mecanizare în mediul rural", prin achiziționarea de utilaje, aceasta a prestat preponderent servicii către S.C. C. S.R.L..

Acest fapt, analizat în contextul în care S.C. C. S.R.L. are activitatea principală cod CAEN 0111 "cultivarea cerealelor", iar S.C. A. S.R.L. are activitatea principală cod CAEN 0161 "activități auxiliare pentru producția vegetală" și activitate secundară cod CAEN 7731 "activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente agricole", precum și legătura dintre acționariatul celor două societăți sau faptul că societățile aveau același administrator, conduc la concluzia unei acțiuni deliberate de creare de condiții artificiale pentru obținerea de fonduri nerambursabile, cele două societăți nefiind autonome în sensul art. 4

2

din Legea nr. 346/2004.

O altă critică adusă hotărârii recurate vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 197 din Legea nr. 31/1990.

Nici această critică nu este fondată, având în vedere că potrivit art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990:

"(2) Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același fel de comerț ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune."

Astfel, pentru a avea calitatea de administrator într-o altă societate concurentă sau având același obiect de activitate, era necesară autorizarea adunării asociaților primei societăți. Or, în condițiile în care calitatea de asociat unic la societatea A. S.R.L. o deținea E., iar calitatea de asociat unic la C. S.R.L. era deținută de D., recurenta-reclamantă nu se poate prevala de textul de lege de mai sus pentru a justifica caracterul imparțial al numirii lui E. în funcția de administrator la ambele societăți.

Prin urmare, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că și acest aspect este de natură să demonstreze influența dominantă între cele două societăți, fiind evidentă legătura dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., la societatea recurentă calitatea de administrator și unic asociat fiind deținută de E., iar la societatea C. S.R.L., E. deține calitatea de administrator unic, iar calitatea de unic asociat este deținută de D. și, în consecință această împrejurare este de natură să influențeze deciziile pe care cele două societăți le iau, motiv pentru care societatea recurentă nu poate fi considerată o societate autonomă.

În consecință, instanța de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă și menținută de către instanța de fond respectă exigențele legale, câtă vreme obligația returnării integrale a finanțării a fost asumată contractual de părți, astfel că retragerea integrală a finanțării este singura măsură care se putea dispune, în condițiile în care se face aplicarea art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare, ce prevede, ca sancțiune, încetarea contractului de plin drept.

Aceasta întrucât întreaga finanțare a fost acordată în mod nelegal ca urmare a condițiilor artificial create de beneficiar.

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăd că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, iar alin. (3) din același articol statuează că "Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

În același sens sunt și prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidențiind incidența motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva sentinței nr. 904 din 18 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva sentinței nr. 904 din 18 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.