ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 61/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar,constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 63 din 19

mai 1997, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.I. la o

pedeapsă rezultantă de 19 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art.

174 C. pen. raportat la art. 175 lit. f) și art. 176 lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și de tâlhărie prevăzută de art. 211

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului,

pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.

323 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 940/1994 a

Judecătoriei Oradea și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în

cauză.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Județean Bihor

suma de 310.345 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda aferentă.

S-a reținut că la data de 16 august

1996, un grup de cinci persoane, din care făcea parte și inculpatul, a pătruns

pe terenul Fermei de fructe din comuna Paleu, județul Bihor, intenționând să

fure piersici. Toți membrii grupului, care și anterior acestei date s-au

îndeletnicit cu furtul de fructe și comercializarea acestora pe piețele

municipiului Oradea, aveau supra lor plase.

În timp ce fiecare culegea piersici,

a apărut un câine care i-a lătrat, după care de grup s-a apropiat paznicul I.I.L.

La vederea acestuia, o parte din membrii grupului au fugit.

Inculpatul C.I. a rămas pe loc, cu

intenția de a-l înfrunta pe paznic. Pentru aceasta, el a rupt o creangă groasă

dintr-un copac, cu care a încercat să alunge câinele, iar la apropierea

paznicului a cerut ajutor celor din grup.

Membrii grupului au reapărut și au

aruncat în paznic cu știuleți de porumb și piersici, iar inculpatul C.I i-a

aplicat acestuia o lovitură în cap cu creanga ruptă.

Paznicul S.E. a încercat să-și ajute

colegul, însă inculpatul, îndemnat de ceilalți membri ai grupului, a intenționat

să îl lovească și pe el. Acesta nu a fost lovit, apărându-se cu o bâtă, moment în

care a fost atins de știuleții de porumb și piersicile aruncate de restul

grupului.

Paznicul I.I.L. s-a prăbușit la

pământ, inconștient. Inculpatul l-a ridicat și l-a rezemat de un pom. Văzând că

cel lovit nu putea vorbi, S.E. a strigat după ajutor. La fața locului a venit

paznicul B.I. și gardianul public G.I., la vederea cărora cei cinci au părăsit

ferma.

Prin grija gardianului public,

victima a fost transportată la spital, decesul intervenind la 20 august 1996.

Raportul de constatare medico-legală

a reținut, că moartea victimei a fost violentă, aceasta fiind determinată de contuzia

și dilacerarea cerebrală, consecutivă unui traumatism cranian cu fractură de

boltă și bază de craniu. Actul medico-legal a concluzionat în sensul că există

legătură de cauzalitate directă între leziunile menționate și decesul victimei.

Împotriva hotărârii primei instanțe

a declarat apel, printre alții, inculpatul C.I., solicitând schimbarea

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor calificat în

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în

raport de împrejurarea că nu a lovit victima cu intenția de a o ucide ci, doar

din greșeală, în timp ce se apăra de câini.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.

89/2000 a respins apelul declarat de către inculpat, cu motivarea că vinovăția

acestuia este confirmată de probele de la dosar și că încadrarea juridică este

corectă, întrucât chiar dacă nu a dorit moartea victimei, trebuia să prevadă

urmările loviturii aplicate, cu putere, într-o zonă vitală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpatul a declarat recurs și invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen.

Prin decizia nr. 410/2001, Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul, a casat hotărârile

pronunțate în cauză și a trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru rejudecare.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

că instanța care a soluționat fondul cauzei nu s-a conformat dispozițiilor art.

117 C. proc. pen., cu referire la obligativitatea efectuării expertizei

psihiatrice în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, ceea ce atrage

nulitatea în condițiile art. 197 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 30 din 11

februarie 2002, Tribunalul Bihor, în rejudecare, a condamnat pe inculpatul C.I.

la 18 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. f) și art. 176 lit. d), cu

aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și la 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit.

a) și art. 13 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 83 C. pen., a revocat

suspendarea condiționată privind pedeapsa de un an închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 940/1994 a Judecătoriei Oradea și a

dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 323 C. pen.

A constatat că partea vătămată I.I.L.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A obligat pe inculpat la plata sumei

de 310.435 lei cheltuieli spitalizare în favoarea Spitalului Județean Bihor, cu

dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței și până la plată.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat corpurile delicte, respectiv 9 plase de rafie.

S-a apreciat că, cu referire la

starea de fapt reținută de către instanțele a căror hotărâri au fost casate, nu

au intervenit modificări esențiale.

Reanalizând probele administrate și

apărările formulate de către inculpat, pe care le-a înlăturat motivat, instanța

de fond a concluzionat în sensul că la data de 16 august 1996 inculpatul, aflat

la furat de piersici și surprins de paznic, a acționat violent, lovindu-l pe

acesta și provocându-i decesul.

Apelul declarat de către inculpat

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 113/ A din 23 mai 2002.

În consecință, curtea a desființat

sentința atacată, a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de un an, a redus

pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

174 raportat la art. 175 lit. f) combinat cu art. 176 lit. d) cu aplicarea art.

37 lit. a) și art. 13 C. pen., de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare și

a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Pentru a hotărî în sensul reducerii

pedepsei stabilite pentru infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav,

instanța de control judiciar a reapreciat pericolul social concret și în raport

de antrenarea inculpatului la săvârșirea infracțiunilor de ceilalți 4

participanți și a ținut cont de concluziile raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul C.I. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 17, 14, 18 și 12 C. proc. pen.

S-a reiterat apărarea formulată atât

în etapa judecării în fond a cauzei, cât și ca motiv de apel privitoare la

incidența dispozițiilor art. 46 C. pen., în sensul că inculpatul a fost

constrâns a se apăra de câini, condiții în care creanga aruncată spre aceștia a

lovit partea vătămată, apărută în acel loc, împrejurare ce nu putea fi prevăzută

de către făptuitor.

În concluzie, în raport de această

stare de fapt, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. Totodată, pentru lipsa probelor, a

solicitat achitarea și pentru infracțiunea de tâlhărie .

Pe de altă parte, întrucât în

favoarea inculpatului există circumstanțe reale atenuante, pedeapsa aplicată

este excesivă sub aspectul cuantumului. Totodată, s-a susținut că se impune

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen.

În concluzie, inculpatul a solicitat

admiterea recursului,casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea în

temeiul menționat și, în subsidiar, redozarea pedepsei în sensul coborârii

acesteia sub minimul prevăzut de norma incriminatoare sau, schimbarea

încadrării juridice și aplicarea unei pedepse orientate la nivelul celei deja

executate.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată cu intensitate,de cel puțin

două ori, în zona capului, că loviturile au fost aplicate de sus în jos și că

leziunile constatate nu puteau fi cauzate prin lovirea cu bâta din aruncare.

Așa fiind, corect s-a înlăturat

apărarea inculpatului în sensul că nu a intenționat să-l lovească pe paznic, ci

să se apere de câini, aruncând în direcția acestora.

In raport de intensitatea

loviturilor aplicate de inculpat cu bucata de lemn într-o zonă vitală, cu

cauzarea contuziei și dilacerării cerebrale consecutive unui traumatism cranian

cu fractură de boltă și bază de craniu și care s-au soldat cu moartea victimei,

nu se poate susține că acesta nu a prevăzut rezultatul letal al acțiunilor

sale.

De asemenea din probele administrate

rezultă că inculpatul s-a deplasat la fermă împreună cu ceilalți 4 inculpați cu

intenția de a fura piersici, având asupra lor 9 plase din rafie și, în timp ce

culegeau fructele a apărut paznicul I.I.L. În acest context, fiind surprins,

inculpatul i-a aplicat lovituri victimei, pentru a-și asigura scăparea.

În raport de această situație de

fapt, corect instanțele au reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, în cauză nefiind incidente

dispozițiile art. 46 C. pen. și art. 183 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa, s-au

avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

referitoare la fapte și persoana infractorului, instanțele orientându-se spre o

pedeapsă care corespunde scopului preventiv și educativ prevăzută de art. 52 C.

pen.

Așa fiind, constatând că hotărârile

pronunțate sunt legale și temeinice urmează ca potrivit art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 1994 la 11

martie 1994 și de la 1 martie 2000 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 113/ A din 23 mai

2002 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 1994 la 11 martie 1994 și de

la 1 martie 2000 la 9 ianuarie 2003.

Obligă recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

ianuarie 2003.