ÎCCJ, decizie (scj.ro #83741)

Casare cu trimitere spre

rejudecarea apelului dispusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Instanța competentă. Căi de atac

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile

competenței. Competență după materie și după calitatea persoanei

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

casare

cu trimitere spre rejudecarea apelului dispusă după intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010

Legea

nr. 202/2010,

art. XXIV alin. (1) și (3)

Prevederile

art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare

cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la

competență sunt aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanța

de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea

hotărârii pronunțate de prima instanță, cât și casarea deciziei pronunțate în

apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

În cazul în care curtea de apel, ca instanță de recurs, dispune

după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea deciziei pronunțate de

tribunal, ca instanță de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului -

sentința judecătoriei fiind pronunțată înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010 - competența de judecată a apelului îi aparține tribunalului, iar

decizia pronunțată de tribunal este supusă căii de atac a recursului, fiind

incidente prevederile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, în temeiul

cărora

h

otărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în

vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de legea sub care a început procesul.

I.C.C.J., Secția penală,

încheierea nr. 178 din 1 februarie 2012

Prin decizia nr. 1121 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București, Secția I penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de

inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 21 din 1 februarie 2011

pronunțată de Tribunalul Teleorman.

A casat decizia penală recurată și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că instanța de apel a

pronunțat o soluție cu privire la o altă persoană, care în cauză nu avea nici

calitatea de parte vătămată și nici de parte civilă.

S-a apreciat că hotărârea este lovită de nulitate, care nu poate

fi remediată decât prin reluarea judecății în apel.

Ulterior, prin decizia nr. 249 din 1 noiembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Teleorman, Secția penală, s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

S-a constatat existența unui conflict negativ de competență,

dispunându-se trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

regulator de competență.

Tribunalul Teleorman a reținut că, în raport cu dispozițiile

art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, în caz de casare cu trimitere spre

rejudecare sunt aplicabile noile norme de competență, astfel că instanța a

calificat calea de atac exercitată împotriva sentinței penale nr. 102 din 13

mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele ca fiind recurs, de competența curții de

apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 13 mai 2010 pronunțată de

Judecătoria Turnu Măgurele s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului R.V. pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tâlhărie.

Ulterior, prin decizia penală nr. 21 din 1 februarie 2011

pronunțată de Tribunalul Teleorman, s-a dispus admiterea apelurilor declarate

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele și partea civilă, cauza

fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 1121 din 20

mai 2011, a admis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.

21 din 1 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman și a dispus

trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor la tribunal.

Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr.

202/2010, „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în

vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de legea sub care a început procesul.”

În alin. (3) al aceluiași articol se arată că, „în caz de

desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei

legi privitoare la competență sunt aplicabile.”

În cauza dedusă judecății rezultă că hotărârea primei instanțe a

fost pronunțată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 13 mai

2010 -, iar în recurs a fost casată numai deciziei instanței de apel,

dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce înseamnă că, sub

aspectul căilor de atac, este aplicabilă norma tranzitorie ce se regăsește în

alin. (1) al art. XXIV.

Doar în ipoteza în care, prin decizia instanței de recurs, erau

casate ambele hotărâri, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță,

deveneau aplicabile dispozițiile art. XXIV alin. (3) C. proc. pen., hotărârea

pronunțată de judecătorie în primă instanță fiind supusă recursului la curtea

de apel.

În consecință, constatând că, în speță, sentința instanței de

fond a fost pronunțată la data de 13 mai 2010, aceasta rămâne supusă căilor de

atac existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, ca atare,

competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Teleorman, decizia

fiind supusă recursului la Curtea de Apel București.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul R.V.

în favoarea Tribunalului Teleorman, instanță căreia i-a trimis dosarul.