ÎCCJ, decizie (scj.ro #83762)

Sentință pronunțată de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Căi de atac. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile competenței. Competență după materie și după calitatea persoanei Indice alfabetic: Drept procesual penal - sentință pronunțată de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 Legea nr. 202/2010, art. XXIV Potrivit dispozițiilor a rt. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. În temeiul dispozițiilor a rt.

XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, sentințele pronunțate de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse apelului la tribunalul militar teritorial, iar deciziile instanțelor de apel sunt supuse recursului la Curtea Militară de Apel. În consecință, în cazul în care tribunalul militar teritorial a admis apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și a dispus rejudecarea cauzei de către tribunalul militar, iar Curtea Militară de Apel a casat decizia pronunțată de tribunalul militar teritorial și a dispus judecarea apelului de către această instanță, tribunalul militar teritorial este instanța competentă să soluționeze apelul.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 967 din 26 iunie 2012 Prin sentința penală nr. 1 din 31 ianuarie 2012 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost admisă excepția de necompetență materială și funcțională a Tribunalului Militar Teritorial București, iar în temeiul art. 42 alin. (1) raportat la art. 28 2 C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a căilor de atac declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul colonel (rez.) N.T. și părțile civile M.F. și E.G. împotriva sentinței nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, în favoarea Curții Militare de Apel. S-a reținut, în esență, că prin sentința nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, inculpatul colonel (rez.) N.T.

a fost condamnat la pedepsele de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen.; 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) și art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) și art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin decizia nr. 3 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București au fost admise apelurile declarate în cauză de inculpatul colonel (rez.) N.T., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și părțile civile M.F.

și E.G., s-a desființat hotărârea atacată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Prin decizia nr. 30 din 5 octombrie 2011, Curtea Militară de Apel a admis recursul procurorului, a casat hotărârea atacată și a dispus rejudecarea apelurilor de către Tribunalul Militar Teritorial București. Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Militar Teritorial București la data de 16 decembrie 2011. Examinând excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului Militar Teritorial București, invocată din oficiu, această instanță a reținut că, anterior modificărilor aduse art. 28 C. proc.

pen. prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit competenței materiale și funcționale, tribunalul militar teritorialul judeca în primă instanță, ca instanță de apel (apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare, cu excepția infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani) și ca instanță de recurs.

S-a constatat că, potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, numai hotărârile pronunțate înainte de data intrării în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul și, prin urmare, hotărârile pronunțate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin această lege, fiind lipsită de relevanță data sesizării instanței de judecată. În speță, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

S-a reținut, totodată, că în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile tranzitorii din alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, în conformitate cu care, în aceste cazuri, dispozițiile respectivei legi privitoare la competență erau aplicabile, o atare interpretare fiind în spiritul Legii nr. 202/2010, acela de a se ajunge la o accelerare a soluționării proceselor; dispozițiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu se referă la căile de atac, ci la competența instanțelor cu privire la procesele în curs de judecată, în care instanțele au fost sesizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și nu au pronunțat hotărâri până la data intrării în vigoare a acestei legi, în materia căilor de atac fiind aplicabile numai dispozițiile art. XXIV alin. (1), iar în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, ca în speță, dispozițiile art. XXIV alin. (3). Din interpretarea prevederilor art. 27 și art. 28, respectiv art. 28 1 și art. 28 2 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, s-a concluzionat că, în ceea ce privește competența de soluționare a apelului în materie penală, curtea de apel a dobândit o competență exclusivă, iar în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie penală, curtea de apel are competență generală, iar tribunalul are competență specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 și în art. 28 pct. 3 C. proc. pen.

S-a mai apreciat că hotărârea instanței de recurs prin care s-a casat decizia instanței de apel cu trimitere spre rejudecare a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, instanța de rejudecare trebuind însă să fie legal sesizată și impunându-se deci să verifice regularitatea sesizării sale atât sub aspectul respectării dispozițiilor legale care prevăd sesizarea originară, cât și sub aspectul respectării dispozițiilor legale care prevăd sesizarea cu trimitere, această cerință rezultând din specificul nulității absolute (art. 197 alin. 2 C. proc. pen.) de a nu putea fi înlăturată în niciun mod și de a putea fi invocată în orice stare a procesului, chiar și din oficiu.

Având în vedere normele care, ulterior datei de 25 noiembrie 2010, reglementau competența tribunalului militar teritorial (judecata în primă instanță și ca instanță de recurs) și față de excepțiile prevăzute în art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, s-a concluzionat că, începând cu data de 25 noiembrie 2010, tribunalul militar teritorial nu mai putea fi sesizat cu rejudecarea unor apeluri, întrucât pct. 2 al art. 28 C. proc. pen. era abrogat prin art. XVIII pct. 6 din Legea nr. 202/2010; competentă să soluționeze, în rejudecare, căile de atac formulate în speță împotriva sentinței penale nr. 48 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara este Curtea Militară de Apel care, în ceea ce privește competența de soluționare a apelului în materie penală, a dobândit o competență exclusivă, iar în ceea ce privește competența de soluționare a recursului are competență generală (art. 28 2 pct. 2 și 3 C. proc.

pen.), Tribunalul Militar Teritorial București având competență specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 28 pct. 3 C. proc. pen., obiectul cauzei neregăsindu-se printre cele expres și limitativ prevăzute de lege. Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2012 la Curtea Militară de Apel. În fața acestei instanțe, inculpatul, prin apărătorul său, a ridicat excepția necompetenței materiale a Curții Militare de Apel, susținând că, întrucât hotărârea primei instanțe a fost pronunțată mai înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, aceasta este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală până la apariția acestei legi. Prin decizia nr. 4 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea Militară de Apel a fost admisă excepția de necompetență invocată de inculpatul N.T.

și declinată competența de soluționare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpat și părțile civile M.F. și E.G. în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București. S-a constatat existența conflictului negativ de competență între Curtea Militară de Apel și Tribunalul Militar Teritorial București, cauza fiind trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală pentru soluționarea conflictului de competență.

Examinând excepția ridicată, Curtea Militară de Apel a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, cauza fiind soluționată în primă instanță prin sentința nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, anterior datei de 25 octombrie 2010, la care a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, hotărârea instanței de fond rămânând, deci, supusă apelului și recursului, căi de atac prevăzute de legea sub care a început procesul. S-a reținut, totodată, că ulterior modificărilor aduse Codului de procedură penală, curțile de apel judecă, ca instanțe de apel, numai apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale.

S-a concluzionat că hotărârea instanței de fond a rămas supusă apelului chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, neavând relevanță împrejurarea că hotărârea instanței de recurs, prin care s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial București, a fost pronunțată după intrarea în vigoare a acestei legi și că instanța Curții Militare de Apel nu este competentă să judece apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunalele militare, competența de soluționare a apelurilor declarate în cauză revenind Tribunalului Militar Teritorial București. Constatându-se ivit un conflict negativ de competență între această instanță și Tribunalul Militar Teritorial București, cauza s-a trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, pentru rezolvarea conflictului.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Curtea Militară de Apel și Tribunalul Militar Teritorial București, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar procesele pendinte la data schimbării competenței instanțelor legal învestite continuă să se judece de respectivele instanțe. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 28 2 C. proc. pen., Curtea Militară de Apel judecă, ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare teritoriale.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse speței de față se constată că, în cauză, procesul penal a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar soluționarea în primă instanță a cauzei s-a realizat prin sentința nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin decizia nr. 3 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București, au fost admise apelurile declarate, a fost desființată sentința apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de aceeași instanță. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva acestei ultime decizii a fost ulterior admis, prin decizia nr. 30 din 5 octombrie 2011 pronunțată de Curtea Militară de Apel, a fost casată decizia atacată și s-a dispus judecarea apelurilor de către Tribunalul Militar Teritorial București.

Prevederile tranzitorii ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 își găseau aplicabilitatea în speță; astfel, ulterior judecării în primă instanță, instanța de apel a apreciat că se impune rejudecarea cauzei în fond (pentru nepronunțarea de către prima instanță asupra unor fapte), hotărâre ce a fost însă casată de instanța de recurs care a dispus judecarea apelurilor de instanța de apel, Tribunalul Militar Teritorial București. Așadar, în speță, nu a avut loc o rejudecare a cauzei, cursul judecății fiind practic întrerupt la momentul ivirii conflictului negativ de competență în soluționarea apelurilor. Rezultă, deci, că judecata era în mod evident guvernată de normele de competență în vigoare anterior modificărilor aduse prevederilor Codului de procedură penală prin dispozițiile Legii nr. 202/2010.

Astfel, sentința pronunțată în primă instanță de către Tribunalul Militar Timișoara era supusă apelului - a cărui competență de judecată revine Tribunalului Militar Teritorial București, decizia instanței de apel fiind supusă recursului (de competența Curții Militare de Apel). O concluzie contrară, în sensul că, în speță, competența de soluționare a apelurilor declarate ar reveni Curții Militare de Apel, iar nu Tribunalului Militar Teritorial București, nu poate fi primită, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 28 2 pct. 2 C. proc. pen., ce prevede competența Curții Militare de Apel ca instanță de apel în cauze având ca obiect hotărâri pronunțate în primă instanță de tribunalele militare teritoriale, ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat întrerupt cursul justiției și, cu motivarea ce precede, a stabilit că, în cauză, competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva sentinței nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara revine Tribunalului Militar Teritorial București, potrivit dispozițiilor art. 28 pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, instanță căreia i s-a trimis cauza în vederea soluționării apelurilor.