ÎCCJ, decizie (scj.ro #83762)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83762) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Sentință

pronunțată de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

202/2010. Căi de atac. Instanța competentă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea generală. Competența. Felurile competenței. Competență după materie și

după calitatea persoanei

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

sentință pronunțată de tribunalul militar înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010

Legea

nr. 202/2010,

art. XXIV

Potrivit dispozițiilor a

rt. XXIV alin.

(1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. În

temeiul dispozițiilor

a

rt. XXIV alin.

(1) din Legea nr. 202/2010, sentințele pronunțate de tribunalul

militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse

apelului la tribunalul militar teritorial, iar deciziile instanțelor de apel

sunt supuse recursului la Curtea Militară de Apel.

În consecință, în cazul în care tribunalul

militar teritorial a admis apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de

tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și a

dispus rejudecarea cauzei de către tribunalul militar, iar Curtea Militară de

Apel a casat decizia pronunțată de tribunalul militar teritorial și a dispus

judecarea apelului de către această instanță, tribunalul militar teritorial

este instanța competentă să soluționeze apelul.

I.C.C.J., Secția penală,

încheierea nr. 967 din 26 iunie 2012

Prin sentința penală nr. 1 din 31 ianuarie 2012 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost admisă excepția de necompetență materială și

funcțională a Tribunalului Militar Teritorial București, iar în temeiul art. 42

alin. (1) raportat la art. 28

2

C. proc. pen., a fost declinată

competența de soluționare a căilor de atac declarate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

inculpatul colonel (rez.) N.T. și părțile civile M.F. și E.G. împotriva

sentinței nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, în

favoarea Curții Militare de Apel.

S-a reținut, în esență, că prin sentința nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, inculpatul colonel (rez.) N.T. a fost condamnat la pedepsele

de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen.;

5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) și art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) și art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare,

dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata unui

termen de încercare de 4 ani.

Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea a două

infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. și art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin decizia nr. 3 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București au fost admise apelurile declarate în cauză de

inculpatul colonel (rez.) N.T., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și părțile civile M.F. și E.G.,

s-a desființat hotărârea atacată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Prin decizia nr. 30 din 5 octombrie 2011, Curtea Militară de

Apel a admis recursul procurorului, a casat hotărârea atacată și a dispus

rejudecarea apelurilor de către Tribunalul Militar Teritorial București.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Militar Teritorial București la data de 16 decembrie 2011.

Examinând excepția necompetenței materiale și funcționale a

Tribunalului Militar Teritorial București, invocată din oficiu, această

instanță a reținut că, anterior modificărilor aduse art. 28 C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit

competenței materiale și funcționale, tribunalul militar teritorialul judeca în

primă instanță, ca instanță de apel (apelurile împotriva hotărârilor pronunțate

în primă instanță de tribunalele militare, cu excepția infracțiunilor contra

ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de

cel mult 2 ani) și ca instanță de recurs.

S-a constatat că, potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr.

202/2010, numai hotărârile pronunțate înainte de data intrării în vigoare a

acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de

lege sub care a început procesul și, prin urmare, hotărârile pronunțate

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală,

astfel cum au fost modificate prin această lege, fiind lipsită de relevanță

data sesizării instanței de judecată.

În speță, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată înainte de

data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

S-a reținut, totodată, că în caz de desființare sau casare cu

trimitere spre rejudecare, dispozițiile tranzitorii din alin. (1) al art. XXIV

din Legea nr. 202/2010 trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile

alin. (3) al aceluiași articol, în conformitate cu care, în aceste cazuri,

dispozițiile respectivei legi privitoare la competență erau aplicabile, o atare

interpretare fiind în spiritul Legii nr. 202/2010, acela de a se ajunge la o

accelerare a soluționării proceselor; dispozițiile art. XXIV alin. (2) din

Legea nr. 202/2010 nu se referă la căile de atac, ci la competența instanțelor

cu privire la procesele în curs de judecată, în care instanțele au fost

sesizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și nu au pronunțat

hotărâri până la data intrării în vigoare a acestei legi, în materia căilor de

atac fiind aplicabile numai dispozițiile art. XXIV alin. (1), iar în caz de desființare

sau casare cu trimitere spre rejudecare, ca în speță, dispozițiile art. XXIV

alin. (3).

Din interpretarea prevederilor art. 27 și art. 28, respectiv

art. 28

1

și art. 28

2

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 202/2010, s-a concluzionat că, în ceea ce privește

competența de soluționare a apelului în materie penală, curtea de apel a

dobândit o competență exclusivă, iar în ceea ce privește competența de

soluționare a recursului în materie penală, curtea de apel are competență generală,

iar tribunalul are competență specială, limitată strict la cazurile prevăzute

în art. 27 pct. 3 și în art. 28 pct. 3 C. proc. pen.

S-a mai apreciat că hotărârea instanței de recurs prin care s-a

casat decizia instanței de apel cu trimitere spre rejudecare a fost pronunțată

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, instanța de rejudecare

trebuind însă să fie legal sesizată și impunându-se deci să verifice

regularitatea sesizării sale atât sub aspectul respectării dispozițiilor legale

care prevăd sesizarea originară, cât și sub aspectul respectării dispozițiilor

legale care prevăd sesizarea cu trimitere, această cerință rezultând din

specificul nulității absolute (art. 197 alin. 2 C. proc. pen.) de a nu putea fi înlăturată în niciun mod și de a putea fi invocată în orice stare a

procesului, chiar și din oficiu.

Având în vedere normele care, ulterior datei de 25 noiembrie

2010, reglementau competența tribunalului militar teritorial (judecata în primă

instanță și ca instanță de recurs) și față de excepțiile prevăzute în art. XXIV

alin. (1) din Legea nr. 202/2010, s-a concluzionat că, începând cu data de 25

noiembrie 2010, tribunalul militar teritorial nu mai putea fi sesizat cu

rejudecarea unor apeluri, întrucât pct. 2 al art. 28 C. proc. pen. era abrogat prin art. XVIII pct. 6 din Legea nr. 202/2010; competentă să

soluționeze, în rejudecare, căile de atac formulate în speță împotriva

sentinței penale nr. 48 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Militar

Timișoara este Curtea Militară de Apel care, în ceea ce privește competența de

soluționare a apelului în materie penală, a dobândit o competență exclusivă,

iar în ceea ce privește competența de soluționare a recursului are competență

generală (art. 28

2

pct. 2 și 3 C. proc. pen.), Tribunalul Militar Teritorial București având competență specială, limitată strict la cazurile

prevăzute în art. 28 pct. 3 C. proc. pen., obiectul cauzei neregăsindu-se

printre cele expres și limitativ prevăzute de lege.

Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2012 la Curtea Militară de Apel.

În fața acestei instanțe, inculpatul, prin apărătorul său, a

ridicat excepția necompetenței materiale a Curții Militare de Apel, susținând

că, întrucât hotărârea primei instanțe a fost pronunțată mai înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, aceasta este supusă căilor de atac

prevăzute de Codul de procedură penală până la apariția acestei legi.

Prin decizia nr. 4 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea

Militară de Apel a fost admisă excepția de necompetență invocată de inculpatul

N.T. și declinată competența de soluționare a apelurilor declarate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, inculpat și părțile civile M.F. și E.G. în favoarea Tribunalului

Militar Teritorial București. S-a constatat existența conflictului negativ de

competență între Curtea Militară de Apel și Tribunalul Militar Teritorial

București, cauza fiind trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția

penală pentru soluționarea conflictului de competență.

Examinând excepția ridicată, Curtea Militară de Apel a constatat

că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. XXIV din Legea

nr. 202/2010, cauza fiind soluționată în primă instanță prin sentința nr. 48

din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, anterior datei de 25

octombrie 2010, la care a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, hotărârea

instanței de fond rămânând, deci, supusă apelului și recursului, căi de atac

prevăzute de legea sub care a început procesul.

S-a reținut, totodată, că ulterior modificărilor aduse Codului

de procedură penală, curțile de apel judecă, ca instanțe de apel, numai

apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de

tribunale.

S-a concluzionat că hotărârea instanței de fond a rămas supusă

apelului chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, neavând

relevanță împrejurarea că hotărârea instanței de recurs, prin care s-a trimis

cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial București, a fost

pronunțată după intrarea în vigoare a acestei legi și că instanța Curții

Militare de Apel nu este competentă să judece apelurile împotriva hotărârilor

penale pronunțate în primă instanță de tribunalele militare, competența de

soluționare a apelurilor declarate în cauză revenind Tribunalului Militar

Teritorial București.

Constatându-se ivit un conflict negativ de competență între

această instanță și Tribunalul Militar Teritorial București, cauza s-a trimis

la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, pentru rezolvarea

conflictului.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Curtea

Militară de Apel și Tribunalul Militar Teritorial București, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată următoarele:

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.

XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele

penale înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor

de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început

procesul, iar procesele pendinte la data schimbării competenței instanțelor

legal învestite continuă să se judece de respectivele instanțe.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 28

2

C. proc. pen., Curtea Militară de Apel judecă, ca instanță de apel, apelurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele

militare teritoriale.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse speței de

față se constată că, în cauză, procesul penal a început anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, iar soluționarea în primă instanță a cauzei s-a

realizat prin sentința nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara.

Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin decizia

nr. 3 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București, au

fost admise apelurile declarate, a fost desființată sentința apelată și s-a

dispus rejudecarea cauzei de aceeași instanță.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva acestei ultime

decizii a fost ulterior admis, prin decizia nr. 30 din 5 octombrie 2011

pronunțată de Curtea Militară de Apel, a fost casată decizia atacată și s-a

dispus judecarea apelurilor de către Tribunalul Militar Teritorial București.

Prevederile tranzitorii ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr.

202/2010 își găseau aplicabilitatea în speță; astfel, ulterior judecării în

primă instanță, instanța de apel a apreciat că se impune rejudecarea cauzei în

fond (pentru nepronunțarea de către prima instanță asupra unor fapte), hotărâre

ce a fost însă casată de instanța de recurs care a dispus judecarea apelurilor

de instanța de apel, Tribunalul Militar Teritorial București. Așadar, în speță,

nu a avut loc o rejudecare a cauzei, cursul judecății fiind practic întrerupt

la momentul ivirii conflictului negativ de competență în soluționarea

apelurilor.

Rezultă, deci, că judecata era în mod evident guvernată de

normele de competență în vigoare anterior modificărilor aduse prevederilor

Codului de procedură penală prin dispozițiile Legii nr. 202/2010.

Astfel, sentința pronunțată în primă instanță de către

Tribunalul Militar Timișoara era supusă apelului - a cărui competență de

judecată revine Tribunalului Militar Teritorial București, decizia instanței de

apel fiind supusă recursului (de competența Curții Militare de Apel).

O concluzie contrară, în sensul că, în speță, competența de

soluționare a apelurilor declarate ar reveni Curții Militare de Apel, iar nu

Tribunalului Militar Teritorial București, nu poate fi primită, având în vedere

dispozițiile exprese ale art. 28

2

pct. 2 C. proc. pen., ce prevede competența Curții Militare de Apel ca instanță de apel în cauze având ca

obiect hotărâri pronunțate în primă instanță de tribunalele militare

teritoriale, ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat

întrerupt cursul justiției și, cu motivarea ce precede, a stabilit că, în

cauză, competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva sentinței nr.

48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara revine Tribunalului

Militar Teritorial București, potrivit dispozițiilor art. 28 pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, instanță căreia i s-a trimis

cauza în vederea soluționării apelurilor.