ÎCCJ, decizie (scj.ro #84624)

Abuz de încredere. Bun dat în custodie de către poliție Persoana căreia i s-a încredințat de către poliție un bun în custodie nu săvârșește infracțiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen. dacă dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui proprietarului, deoarece raportul juridic nu există între custode și proprietar, ci între custode și organul de poliție, față de care ea are obligația de a nu înstrăina, distruge sau modifica bunul și de a-l restitui la cerere. Secția penală, decizia nr. 2941 din 19 iunie 2003 Judecătoria Negrești Oaș, prin sentința penală nr. 98 din 12 aprilie 2000, a dispus achitarea inculpatului B.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. pentru infracțiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen. Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr. 50/R din 13 martie 2001, a admis recursul părții vătămate și a condamnat pe inculpat pentru ăsvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, cu motivarea că fapta întrunește elementele constitutive ale acelei infracțiuni deoarece inculpatul a dispus pe nedrept de autoturismul părții vătămate, pe care îl avea în custodie. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. Potrivit art. 213 C. pen., infracțiunea de abuz de încredere constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui. Rezultă, așadar, că situația premisă a infracțiunii constă în existența unui titlu în temeiul căruia făptuitorul deține bunul, acțiunea sau inacțiunea acestuia raportându-se la conținutul convenției din care rezultă dobândirea detenției.

În cauză autoturismul a fost cumpărat de inculpat fără a ști că provine din furt. Ulterior, la 12 august 1997, pe baza unui proces-verbal autoturismul a fost lăsat de organele de poliție în custodia inculpatului, instituindu-se obligația de a nu-l înstrăina, distruge sau modifica, precum și obligația de a-l restitui organelor judiciare la solicitarea acestora. Printr-o ordonanță a procurorului s-a dispus ridicarea autoturismului în vederea restituirii, astfel că, la 30 aprilie 1998, organele de poliție au procedat la preluarea acestuia, iar la 9 iulie 1998 l-au restituit părții vătămate. Indisponibilizarea autoturismului de către organele de poliție și lăsarea în custodia inculpatului cu stabilirea unor obligații în sarcina sa nu a făcut ca acesta să dobândească deținerea bunului.

Detenția, în acest caz, aparținea organelor de poliție și nu inculpatului, între partea vătămată și inculpat neexistând un raport juridic în temeiul căruia autoturismul să treacă în detenția legitimă a celui din urmă, astfel încât dispunerea de bunul respectiv să-i angajeze răspunderea penală. Mai este de observat că inculpatul nu avea obligația de a restitui părții vătămate autoturismul, ci organelor de cercetare penală, iar fapta sa de a folosi autoturismul și refuzul de restituire către partea vătămată nu dobândește caracter penal. Așa fiind, în mod greșit instanța de recurs condamnat pe inculpat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a menținut sentința judecătoriei.