ÎCCJ, decizie (scj.ro #84624)

Abuz

de încredere. Bun dat în custodie de către poliție

Persoana căreia i s-a încredințat de către poliție un bun în custodie nu

săvârșește infracțiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen. dacă

dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui proprietarului, deoarece

raportul juridic nu există  între custode și proprietar, ci între custode

și organul de poliție, față de care ea are obligația de a nu înstrăina,

distruge sau modifica bunul și de a-l restitui la cerere.

Secția

penală, decizia nr. 2941 din 19 iunie 2003

Judecătoria Negrești Oaș, prin sentința penală nr. 98 din 12 aprilie 2000, a

dispus achitarea inculpatului B.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea de abuz de

încredere prevăzută în art. 213 C. pen.

Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr. 50/R din 13 martie 2001, a admis

recursul părții vătămate și a condamnat pe inculpat   pentru

ăsvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, cu motivarea că fapta întrunește

elementele constitutive ale acelei infracțiuni deoarece inculpatul a dispus pe

nedrept de autoturismul părții vătămate, pe care îl avea în

custodie.

Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.

Potrivit art. 213 C. pen., infracțiunea de abuz de încredere constă în

însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de

acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.

Rezultă, așadar, că situația premisă a infracțiunii constă în existența unui

titlu în temeiul căruia făptuitorul deține bunul,    acțiunea

sau inacțiunea acestuia raportându-se la conținutul convenției din care

rezultă dobândirea  detenției.

În cauză autoturismul a fost cumpărat de inculpat fără a ști că provine din

furt. Ulterior, la 12 august 1997, pe baza unui proces-verbal autoturismul a

fost lăsat de organele de poliție în custodia inculpatului, instituindu-se

obligația de a nu-l înstrăina, distruge sau modifica, precum și obligația de

a-l restitui organelor judiciare la solicitarea acestora.

Printr-o ordonanță a procurorului s-a dispus ridicarea autoturismului în

vederea restituirii, astfel că, la 30 aprilie 1998, organele de poliție au

procedat la preluarea acestuia,  iar la 9 iulie 1998 l-au restituit părții

vătămate.

Indisponibilizarea autoturismului de către organele de poliție și lăsarea în

custodia inculpatului cu stabilirea unor obligații în sarcina sa nu a făcut ca

acesta să dobândească deținerea bunului.

Detenția, în acest caz, aparținea organelor de poliție și nu

inculpatului,  între partea vătămată și inculpat neexistând un raport

juridic în temeiul căruia autoturismul să treacă în detenția legitimă a celui

din urmă, astfel încât dispunerea de bunul respectiv să-i angajeze răspunderea

penală.

Mai este de observat că inculpatul nu avea obligația de a restitui părții

vătămate autoturismul, ci organelor de cercetare penală, iar   fapta

sa de a folosi autoturismul și refuzul de restituire către partea vătămată nu

dobândește  caracter penal.

Așa fiind, în mod greșit instanța de recurs condamnat pe inculpat pentru o

faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care recursul în

anulare a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a menținut sentința

judecătoriei.