ÎCCJ, decizie (scj.ro #84667)

Abuz de încredere. Dispunerea fără drept de bunul deținut Fapta de a efectua, timp de trei luni, convorbiri pentru suma de peste 33 de milioane de lei de la postul telefonic dobândit o dată cu cumpărarea apartamentului dar rămas pe numele vânzătorului, fără a se face de către părți demersurile necesare pentru transferul postului pe numele cumpărătorului apartamentului, nu constituie infracțiunea de abuz de încredere și deschide persoanei păgubite numai calea unei acțiuni în daune la instanța civilă, deoarece existând în contract clauză de transfer a postului, deținătorul nu a dispus de el fără drept. Decizia Secției penale nr.20 din 8 ianuarie 2002 Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința penală nr.1268 din 27 octombrie 1999, a dispus achitarea inculpatului B.P.

pentru infracțiunea de abuz de încredere prevăzută în art.213 C.pen. și a respins acțiunea civilă. Instanța a reținut că, la 8 aprilie 1997, părțile vătămate au vândut inculpatului apartamentul lor, înscriind în contract clauza de trasfer al postului telefonic existent în apartament. Inculpatul nu a făcut demersurile necesare pentru transferul postului telefonic pe numele său și a efectuat, în contul părților vătămate, rămase titulare ale postului, convorbiri de la acest telefon, în perioada 15 aprilie – 7 iulie 1997, în valoare de 33.625.000 de lei.

Tribunalul București, secția I-a penală, prin decizia nr.152/R din 14 februarie 2000, a admis recursurile declarate de părțile vătămate și a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, cu motivarea că inculpatul, profitând de buna credință a părților vătămate, a amânat întocmirea formalităților de preluare a postului telefonic, a dispus de acesta pe nedrept și a efectuat convorbirile telefonice menționate. Recursul în anulare declarat în cauză, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, este fondat. Potrivit art.213 C.pen., infracțiunea de abuz de încredere constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.

Pentru existența acestei infracțiuni este necesar, în primul rând, să existe un raport juridic între partea vătămată și făptuitor, în temeiul căruia acesta din urmă dobândește detenția bunului mobil și, totodată, are îndatorirea să-l păstreze, să-l restituie la termenul și în condițiile stabilite ori să-i dea destinația indicată de cel de la care l-a primit. Devenit detentor al bunului, făptuitorul intervertește în mod abuziv detenția într-o stăpânire deplină, comportându-se ca și cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzând astfel de încrederea celui care i l-a încredințat. A dispune de un bun, în sensul dispozițiilor art.213 C.pen., înseamnă a face acte la care numai proprietarul bunului este îndreptățit, ca, de pildă, să-l înstrăineze, să-l consume, să-l prelucreze, acte pe care detentorul să le facă pe nedrept, adică raportul juridic în temeiul căruia acesta deține bunul să nu-l fi îndreptățit să le efectueze.

În speță, fapta inculpatului nu se încadrează în prevederile art.213 C.pen. întrucât, cumpărând apartamentul el a dobândit, conform înțelegerii cu vânzătorii, dreptul utilizării postului telefonic până la definitivarea formalităților privitoare la titularul acestuia. Faptul că părțile vătămate nu au efectuat formalitățile legale de cedare a postului telefonic, are implicații numai cu privire la raporturile acestora cu ROMTELECOM, precum și la cele cu inculpatul, însă litigiul survenit în aceste condiții nu-și poate afla rezolvarea decât la instanța civilă. În consecință, recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.b C.proc.pen.

și, conform prevederilor art.346 alin.ultim din același cod, acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată.