ÎCCJ, decizie (scj.ro #84667)

Abuz de

încredere. Dispunerea fără drept de bunul deținut

Fapta de a

efectua, timp de trei luni, convorbiri pentru suma de peste 33 de milioane de

lei de la postul telefonic dobândit o dată cu cumpărarea apartamentului dar

rămas  pe numele vânzătorului, fără a se face de către părți demersurile

necesare pentru transferul postului pe numele cumpărătorului apartamentului, nu

constituie infracțiunea de abuz de încredere și deschide persoanei păgubite

numai calea unei acțiuni în daune la instanța civilă, deoarece existând în

contract clauză de transfer a postului, deținătorul nu a dispus de el fără

drept.

Decizia Secției penale nr.20 din 8 ianuarie

2002

Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința penală nr.1268 din 27

octombrie 1999, a dispus achitarea inculpatului  B.P. pentru infracțiunea

de abuz de încredere prevăzută în art.213 C.pen. și a respins acțiunea civilă.

Instanța a reținut că, la 8 aprilie 1997, părțile vătămate au vândut

inculpatului apartamentul lor, înscriind în contract clauza de trasfer al

postului telefonic existent în apartament.

Inculpatul nu a făcut demersurile necesare pentru transferul postului telefonic

pe numele său și a efectuat, în contul părților vătămate, rămase titulare ale

postului, convorbiri de la acest telefon, în perioada 15 aprilie – 7 iulie

1997, în valoare de 33.625.000 de lei.

Tribunalul București, secția I-a penală, prin decizia nr.152/R din 14 februarie

2000, a admis recursurile declarate de părțile vătămate și a condamnat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, cu motivarea că

inculpatul, profitând de buna credință a părților vătămate, a amânat întocmirea

formalităților de preluare a postului telefonic, a dispus de acesta pe nedrept

și  a efectuat convorbirile telefonice menționate.

Recursul în anulare declarat în cauză, cu motivarea că fapta nu este prevăzută

de legea penală, este fondat.

Potrivit art.213 C.pen., infracțiunea de abuz de încredere constă în însușirea

unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe

nedrept ori refuzul de a-l  restitui.

Pentru existența acestei infracțiuni este necesar, în primul rând, să existe un

raport juridic între partea vătămată și făptuitor, în temeiul căruia acesta din

urmă dobândește detenția bunului mobil și, totodată, are îndatorirea să-l

păstreze, să-l restituie la termenul și în condițiile stabilite ori să-i dea

destinația indicată de cel de la care l-a primit.

Devenit detentor al bunului, făptuitorul intervertește în mod abuziv detenția

într-o stăpânire deplină, comportându-se ca și cum ar fi proprietarul acelui

bun, abuzând astfel de încrederea celui care i l-a încredințat.

A dispune de un bun, în sensul  dispozițiilor art.213 C.pen., înseamnă a

face acte la care numai proprietarul bunului este îndreptățit, ca, de pildă,

să-l înstrăineze, să-l consume, să-l prelucreze, acte pe care detentorul să le

facă pe nedrept, adică raportul juridic în temeiul căruia acesta deține bunul

să nu-l fi îndreptățit să le efectueze.

În speță, fapta inculpatului nu se încadrează în prevederile art.213 C.pen.

întrucât, cumpărând apartamentul el a dobândit, conform înțelegerii cu

vânzătorii, dreptul utilizării postului telefonic până la definitivarea formalităților

privitoare la titularul acestuia. Faptul că părțile vătămate nu au efectuat

formalitățile legale de cedare a postului telefonic, are implicații numai cu

privire la raporturile acestora cu ROMTELECOM, precum și la cele cu inculpatul,

însă litigiul survenit în aceste condiții nu-și poate afla rezolvarea decât la

instanța civilă.

În consecință, recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia atacată și

s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la

art.10 alin.1 lit.b C.proc.pen. și, conform prevederilor art.346 alin.ultim din

același cod, acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată.