ÎCCJ, decizie (scj.ro #84224)

Tâlhărie. Abuz de încredere. Încadrare

juridică

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială.

Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Abuzul de încredere

Indice alfabetic:

Drept penal

-

tâlhărie

-

abuz de încredere

C. pen.,

art. 211, art. 213

Dacă partea vătămată,

din cauza temerii, a remis inculpatului un bun aflat asupra sa, pe care

inculpatul a refuzat ulterior să i-l restituie, însușindu-și bunul, fapta

constituie infracțiunea de tâlhărie, și nu infracțiunea de abuz de încredere.

Într-un atare caz, lipsește situația premisă a infracțiunii de abuz de

încredere, și anume deținerea bunului de către inculpat în baza unui titlu, iar

refuzul inculpatului de a restitui bunul nu realizează latura obiectivă a

acestei infracțiuni, în condițiile în care la momentul refuzului infracțiunea

de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea bunului de către partea vătămată

ca urmare a temerii.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

467 din 25 ianuarie 2006

Prin sentința nr. 1388

din 11 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat

pe inculpatul A.S. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Instanța a reținut că, la 19 februarie 2005,

în timp ce se întorcea acasă, partea vătămată D.A., minor în vârstă de 15 ani,

a fost oprită de inculpat, care a pus mâna pe telefonul mobil de la gâtul

părții vătămate, a tras de acesta și i l-a cerut. Speriată, partea vătămată a

oferit inculpatului telefonul, iar acesta i-a spus că nu i-l restituie și a plecat

cu telefonul asupra sa. Ulterior, inculpatul a dat telefonul martorului C.M.,

în schimbul unui alt telefon, urmând să primească și suma de un milion de lei.

Prin decizia nr. 844 din

2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, a respins apelul inculpatului.

Recursul declarat de

inculpat, prin care a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen., este nefondat.

Din probele administrate

în cauză rezultă că partea vătămată, fiind speriată, a încredințat telefonul

mobil inculpatului, care, ulterior, a refuzat să i-l restituie și l-a

valorificat.

Rezultă, așadar, că

partea vătămat i-a remis inculpatului telefonul mobil pentru că îi era teamă de

acesta, situație în care fapta nu poate fi încadrată în infracțiunea de abuz de

încredere, întrucât lipsește situația premisă, și anume deținerea telefonului

de către inculpat în baza unui titlu. Refuzul inculpatului de a restitui telefonul

nu realizează latura obiectivă a infracțiunii de abuz de încredere, deoarece,

la acel moment, infracțiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea

telefonului de către partea vătămată, ca urmare a temerii.

Cum încadrarea

juridică dată faptei de către prima instanță și cea de apel este cea corectă,

recursul inculpatului a fost respins.