ÎCCJ, decizie (scj.ro #84224)

Tâlhărie. Abuz de încredere. Încadrare juridică Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Abuzul de încredere Indice alfabetic: Drept penal - tâlhărie - abuz de încredere C. pen., art. 211, art. 213 Dacă partea vătămată, din cauza temerii, a remis inculpatului un bun aflat asupra sa, pe care inculpatul a refuzat ulterior să i-l restituie, însușindu-și bunul, fapta constituie infracțiunea de tâlhărie, și nu infracțiunea de abuz de încredere. Într-un atare caz, lipsește situația premisă a infracțiunii de abuz de încredere, și anume deținerea bunului de către inculpat în baza unui titlu, iar refuzul inculpatului de a restitui bunul nu realizează latura obiectivă a acestei infracțiuni, în condițiile în care la momentul refuzului infracțiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea bunului de către partea vătămată ca urmare a temerii.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 467 din 25 ianuarie 2006 Prin sentința nr. 1388 din 11 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul A.S. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Instanța a reținut că, la 19 februarie 2005, în timp ce se întorcea acasă, partea vătămată D.A., minor în vârstă de 15 ani, a fost oprită de inculpat, care a pus mâna pe telefonul mobil de la gâtul părții vătămate, a tras de acesta și i l-a cerut. Speriată, partea vătămată a oferit inculpatului telefonul, iar acesta i-a spus că nu i-l restituie și a plecat cu telefonul asupra sa. Ulterior, inculpatul a dat telefonul martorului C.M., în schimbul unui alt telefon, urmând să primească și suma de un milion de lei.

Prin decizia nr. 844 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul inculpatului. Recursul declarat de inculpat, prin care a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen., este nefondat. Din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată, fiind speriată, a încredințat telefonul mobil inculpatului, care, ulterior, a refuzat să i-l restituie și l-a valorificat. Rezultă, așadar, că partea vătămat i-a remis inculpatului telefonul mobil pentru că îi era teamă de acesta, situație în care fapta nu poate fi încadrată în infracțiunea de abuz de încredere, întrucât lipsește situația premisă, și anume deținerea telefonului de către inculpat în baza unui titlu.

Refuzul inculpatului de a restitui telefonul nu realizează latura obiectivă a infracțiunii de abuz de încredere, deoarece, la acel moment, infracțiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea telefonului de către partea vătămată, ca urmare a temerii. Cum încadrarea juridică dată faptei de către prima instanță și cea de apel este cea corectă, recursul inculpatului a fost respins.