ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4208/2011

Ședința publică de la 16 decembrie 2011 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC C.P. SRL, a chemat în judecată pe pârâții S.V. și A.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 35.700 Euro sau 137.445 lei reprezentând contravaloarea proiectului efectuat pentru lucrarea „P.F.” și la plata cheltuielilor de judecată. Susține reclamanta că la data de 25 ianuarie 2008 a încheiat un contract cu procuratoarea pârâtei S.V. prin care s-a obligat să elaboreze un proiect pentru construcția „P.F.”, pentru suma de 35.000 Euro, lucrare efectuată dar pe care beneficiarul nu a plătit-o. Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 711 din 1 iunie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea, considerând că beneficiarul lucrării este procuratoarea S.L.D., semnatara contractului de proiectare.

Prin decizia civilă nr. 28 din 23 februarie 2010, Tribunalul Vrancea admite recursul declarat de reclamantă, casează sentința nr. 711/2009 și constată competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță a tribunalului și acordă termen pentru judecata pricinii. S-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care atribuie tribunalelor competența de a soluționa în primă instanță, procesele în materie comercială al căror obiect este cu valoare peste 100.000 lei. Soluționând ca instanță de fond litigiul, tribunalul, prin sentința civilă nr. 13 din 16 februarie 2011 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 41.650 Euro în echivalent în lei cu titlu de preț al serviciilor prestate care include și TVA de 19% și la plata sumei de 10.931,3 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta S.V. a mandatat pe S.L. să întreprindă toate formalitățile pentru obținerea autorizațiilor de construire, aceasta presupunând și contractarea unui proiect pentru lucrarea „P.F.” pe care mandatara l-a încheiat cu reclamanta. În privința opozabilității mandatului și față de pârâtul A.P., instanța a considerat că mandatul fiind dat pentru construcția pe terenurile dobândite de pârâți se prezumă consimțământul soțului ce nu a semnat mandatul. Împrejurarea că pârâții au renunțat la construcție, după obținerea autorizației și după efectuarea lucrărilor de proiectare a fost considerată de către instanța de fond, imputabilă pârâților, datori față de reclamantă cu prețul proiectului efectuat.

Curtea de Apel Galați, prin decizia nr. 47 din 27 mai 2011, a respins ca nefondat apelul pârâților, obligându-i la 1.500 lei cheltuieli de judecată. Curtea de apel a considerat că nu există incompatibilitate a judecătorului care s-a pronunțat mai întâi cu privire la competența instanței și apoi asupra fondului litigiului, iar procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. îndeplinită, în condițiile în care reclamanta prin notificare și-a precizat pretențiile și temeiul juridic iar pârâții nu au prezentat un punct de vedere și, în fața instanței de fond, nu au invocat decât excepția lipsei calității procesuale pasive și alte apărări de fond. În privința mandatului acordat, instanța a reținut că pârâta S.V.

a împuternicit pe mandatară cu acte de administrare a bunului comun al soților, contractând o datorie comună în sensul art. 37 C. civ. Totodată instanța de apel a apreciat că mandatul acordat cuprindea și contractarea unei lucrări de proiectare, fără de care nu ar fi fost posibilă întocmirea autorizației de construcție, iar raporturile cu SC M.C. SRL s-au limitat la promisiunea pârâților de a realiza lucrări de construcții cu aceasta, promisiune nerespectată. Împotriva deciziei astfel pronunțată, pârâții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții susțin că în mod greșit curtea de apel a soluționat excepția incompatibilității ridicată la termenul din 14 aprilie 2010 în fața Tribunalului Vrancea nesoluționată de această instanță, care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, încălcându-se art. 24 C. proc.

civ. Greșit instanța de apel a soluționat excepția prematurității acțiunii respingând apelul asupra încheierii din 19 mai 2010 a tribunalului, care a considerat îndeplinită procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., încălcând astfel o normă imperativă caracterizată astfel de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională. Notificările prin executorul judecătoresc, mai susțin recurenții, nu îndeplinesc cerințele de formă impuse de textul de lege enunțat, iar împrejurarea că prin întâmpinare nu s-a formulat excepția prematurității, este lipsită de relevanță. Pe fondul litigiului, recurenții susțin că în mod greșit instanțele au considerat existența mandatului dat mandatarei S.L.D.

să încheie cu reclamanta contract de proiectare. În contract nu există nicio mențiune din care să rezulte că aceasta acționează ca mandatar, iar aprecierea instanțelor că mandatul este fără reprezentare este greșită. S.V. a mandatat pe S.L.D. să îndeplinească toate formalitățile necesare obținerii certificatelor de urbanism și autorizațiile de construcție în numele mandantei și pentru aceasta, iar contractul de proiectare a fost semnat de mandatară în nume propriu. Față de aceste precizări mandatul era unul special iar mandatara nu era împuternicită să încheie contract de proiectare. Mai susțin recurenții că înțelegerea între aceștia și mandatară a fost aceea că proiectul să fie realizat de SC M.C.

SRL, care în reclamele acesteia preciza că proiectul și documentația tehnică se realizează gratis. O ultimă critică a deciziei atacate are în vedere schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, reținându-se motive contradictorii pe care niciuna dintre părți nu le-a invocat încălcându-se dreptul la apărare, prin aceea că instanța de apel a calificat mandatul încheiat drept o simulație în care terții de bună credință pot alege actul secret ca temei al acțiunii. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 24 C. proc. civ. stabilesc că un judecător care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

Concepția legiuitorului este rezultatul asigurării independenței și imparțialității judecătorului care nu trebuie supus situației de a se pronunța de mai multe ori asupra aceleiași cauze. De aceea atât jurisprudența cât și doctrina, în interpretarea ultimei teze a textului de lege citat au statuat că în cazul casării cu reținere în vederea rejudecării fondului, judecătorii care s-au pronunțat asupra recursului, judecă ei înșiși fondul, fără să fie aceasta considerată o incompatibilitate; iar argumentele de analogie sunt extrase și din Decizia II din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite. Așadar, astfel cum instanțele de fond au hotărât, condiția incompatibilității presupune ca judecătorul să se fi pronunțat o dată asupra fondului litigiului.

În privința pronunțării asupra incompatibilității evocate la termenul din 28 aprilie 2010 în fața Tribunalului Vrancea, apărătorul pârâților s-a rezumat a afirma o stare de incompatibilitate, declarând expres că nu formulează cerere de recuzare, situație față de care instanța nu avea a se pronunța. Apar astfel neîntemeiate motivele de recurs care privesc greșita pronunțare asupra excepției incompatibilității și nelegala compunere a completului de judecată. Prin notificarea din 21 noiembrie 2008 reclamanta a solicitat pârâților soluționarea litigiului lor pe cale amiabilă, indicând temeiul în baza căruia solicită plata sumei de 36.000 Euro și eventualitatea chemării în judecată în cazul în care nu vor ajunge la înțelegere.

Procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. este obligatorie, iar legiuitorul a prevăzut-o în scopul soluționării pe cale amiabilă a litigiilor și de asigurare celeritatea soluționării proceselor înaintate instanțelor statale. Este adevărat că formalismul cerut de norma de drept nu a fost deplin îndeplinit în situația de față, în sensul că nu au fost înaintate pârâților actele doveditoare în sprijinul convocării iar termenele nu au fost respectate. Însă, cererea de chemare în judecată în fața Judecătoriei Focșani și apărările formulate au condus la concluzia rezonabilă la care a ajuns instanța de fond după casare, aceea că notificarea înaintată la data de 21 noiembrie 2008 realizează scopul încercării de a soluționa pe cale amiabilă pretențiile solicitate.

Admiterea excepției, după o judecată de fond, chiar a unei instanțe necompetente ar lipsi de conținut rațiunea pentru care norma a fost edictată – celeritatea proceselor comerciale. Contractul de mandat presupune că o persoană, mandatar, se obligă să îndeplinească anumite acte juridice pe seama unei alte persoane, mandant, care îi dă împuternicirea și pe care o reprezintă. Întrucât reprezentarea nu este de esența, ci numai de natura contractului de mandat, poate exista situația în care mandatarul lucrează în interesul mandantului, dar o face în nume personal, fără a-l reprezenta pe acesta din urmă. Acest contract de interpunere de persoane (prête nom) apare astfel ca un mandat simulat cu consecința terțului de bună-credință de a se subroga în drepturile mandatarului.

În această măsură, instanțele de fond au caracterizat judicios actul dedus judecății interpretând procura specială drept un mandat fără reprezentare, în care mandatara era obligată să întreprindă orice acțiune pentru obținerea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construcție, condiționate indiscutabil de existența unui proiect și a unei documentații tehnice, iar reclamanta, în calitate de terț de bună-credință să poată acționa pe mandant, subrogându-se în drepturile mandatarului. În privința existenței unei convenții între pârâți și firma soților S. în vederea realizării proiectului și documentației tehnice gratuit, aceasta apare mai degrabă ca o situație de fapt explicată în motivarea instanței de apel: condiția executării gratuite a proiectului și documentației tehnice, a constituit-o realizarea construcției, pe care pârâții în final au refuzat-o.

Faptul că mandatara a fost remunerată cu suma de 5.000 Euro nu schimbă situația de fapt și de drept, ci definește mandatul acordat ca fiind cu titlu oneros. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 47 din 27 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați. În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a recurenților, urmează ca aceștia să fie obligați la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții S.V. și A.P. împotriva deciziei nr. 47/2011 din 27 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, ca nefondat. Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.P. SRL FOCȘANI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.