ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4208/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4208/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 16 decembrie 2011
Asupra recursului,
din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC C.P. SRL,
a chemat în judecată pe pârâții S.V. și A.P., solicitând obligarea acestora la plata
sumei de 35.700 Euro sau 137.445 lei reprezentând contravaloarea proiectului
efectuat pentru lucrarea „P.F.” și la plata cheltuielilor de judecată.
Susține reclamanta că
la data de 25 ianuarie 2008 a încheiat un contract cu procuratoarea pârâtei S.V.
prin care s-a obligat să elaboreze un proiect pentru construcția „P.F.”, pentru
suma de 35.000 Euro, lucrare efectuată dar pe care beneficiarul nu a plătit-o.
Judecătoria Focșani,
prin sentința civilă nr. 711 din 1 iunie 2009, a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea, considerând că
beneficiarul lucrării este procuratoarea S.L.D., semnatara contractului de
proiectare.
Prin decizia civilă nr.
28 din 23 februarie 2010, Tribunalul Vrancea admite recursul declarat de
reclamantă, casează sentința nr. 711/2009 și constată competența materială de
soluționare a cauzei în primă instanță a tribunalului și acordă termen pentru
judecata pricinii.
S-a reținut
aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care
atribuie tribunalelor competența de a soluționa în primă instanță, procesele în
materie comercială al căror obiect este cu valoare peste 100.000 lei.
Soluționând ca
instanță de fond litigiul, tribunalul, prin sentința civilă nr. 13 din 16
februarie 2011 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată
de pârâți, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de
41.650 Euro în echivalent în lei cu titlu de preț al serviciilor prestate care
include și TVA de 19% și la plata sumei de 10.931,3 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a
reținut, în esență, că pârâta S.V. a mandatat pe S.L. să întreprindă toate
formalitățile pentru obținerea autorizațiilor de construire, aceasta
presupunând și contractarea unui proiect pentru lucrarea „P.F.” pe care
mandatara l-a încheiat cu reclamanta.
În privința
opozabilității mandatului și față de pârâtul A.P., instanța a considerat că mandatul
fiind dat pentru construcția pe terenurile dobândite de pârâți se prezumă
consimțământul soțului ce nu a semnat mandatul.
Împrejurarea că
pârâții au renunțat la construcție, după obținerea autorizației și după
efectuarea lucrărilor de proiectare a fost considerată de către instanța de
fond, imputabilă pârâților, datori față de reclamantă cu prețul proiectului
efectuat.
Curtea de Apel
Galați, prin decizia nr. 47 din 27 mai 2011, a respins ca nefondat apelul
pârâților, obligându-i la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a
considerat că nu există incompatibilitate a judecătorului care s-a pronunțat
mai întâi cu privire la competența instanței și apoi asupra fondului
litigiului, iar procedura prealabilă prevăzută de art. 720
1
C. proc.
civ. îndeplinită, în condițiile în care reclamanta prin notificare și-a
precizat pretențiile și temeiul juridic iar pârâții nu au prezentat un punct de
vedere și, în fața instanței de fond, nu au invocat decât excepția lipsei
calității procesuale pasive și alte apărări de fond.
În privința
mandatului acordat, instanța a reținut că pârâta S.V. a împuternicit pe
mandatară cu acte de administrare a bunului comun al soților, contractând o
datorie comună în sensul art. 37 C. civ.
Totodată instanța de
apel a apreciat că mandatul acordat cuprindea și contractarea unei lucrări de
proiectare, fără de care nu ar fi fost posibilă întocmirea autorizației de
construcție, iar raporturile cu SC M.C. SRL s-au limitat la promisiunea
pârâților de a realiza lucrări de construcții cu aceasta, promisiune
nerespectată.
Împotriva deciziei
astfel pronunțată,
pârâții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9
C. proc. civ.
Recurenții susțin că
în mod greșit curtea de apel a soluționat excepția incompatibilității ridicată
la termenul din 14 aprilie 2010 în fața Tribunalului Vrancea nesoluționată de
această instanță, care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, încălcându-se
art. 24 C. proc. civ.
Greșit instanța de
apel a soluționat excepția prematurității acțiunii respingând apelul asupra
încheierii din 19 mai 2010 a tribunalului, care a considerat îndeplinită
procedura prevăzută de
art.
720
1
C. proc. civ., încălcând astfel o normă imperativă
caracterizată astfel de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea
Constituțională. Notificările prin executorul judecătoresc, mai susțin
recurenții, nu îndeplinesc cerințele de formă impuse de textul de lege enunțat,
iar împrejurarea că prin întâmpinare nu s-a formulat excepția prematurității,
este lipsită de relevanță.
Pe fondul litigiului,
recurenții susțin că în mod greșit instanțele au considerat existența
mandatului dat mandatarei S.L.D. să încheie cu reclamanta contract de
proiectare. În contract nu există nicio mențiune din care să rezulte că aceasta
acționează ca mandatar, iar aprecierea instanțelor că mandatul este fără
reprezentare este greșită. S.V. a mandatat pe S.L.D. să îndeplinească toate
formalitățile necesare obținerii certificatelor de urbanism și autorizațiile de
construcție în numele mandantei și pentru aceasta, iar contractul de proiectare
a fost semnat de mandatară în nume propriu. Față de aceste precizări mandatul
era unul special iar mandatara nu era împuternicită să încheie contract de
proiectare.
Mai susțin recurenții
că înțelegerea între aceștia și mandatară a fost aceea că proiectul să fie
realizat de SC M.C. SRL, care în reclamele acesteia preciza că proiectul și
documentația tehnică se realizează gratis.
O ultimă critică a
deciziei atacate are în vedere schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al actului
dedus judecății, reținându-se motive contradictorii pe care niciuna dintre
părți nu le-a invocat încălcându-se dreptul la apărare, prin aceea că instanța
de apel a calificat mandatul încheiat drept o simulație în care terții de bună
credință pot alege actul secret ca temei al acțiunii.
Recursul este
nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 24 C.
proc. civ. stabilesc că un judecător care a pronunțat o hotărâre într-o pricină
nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs și nici în
caz de rejudecare după casare.
Concepția
legiuitorului este rezultatul asigurării independenței și imparțialității judecătorului
care nu trebuie supus situației de a se pronunța de mai multe ori asupra
aceleiași cauze.
De aceea atât
jurisprudența cât și doctrina, în interpretarea ultimei teze a textului de lege
citat au statuat că în cazul casării cu reținere în vederea rejudecării
fondului, judecătorii care s-au pronunțat asupra recursului, judecă ei înșiși
fondul, fără să fie aceasta considerată o incompatibilitate; iar argumentele de
analogie sunt extrase și din Decizia II din 15 ianuarie 2007 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite.
Așadar, astfel cum
instanțele de fond au hotărât, condiția incompatibilității presupune ca
judecătorul să se fi pronunțat o dată asupra fondului litigiului.
În privința
pronunțării asupra incompatibilității evocate la termenul din 28 aprilie 2010
în fața Tribunalului Vrancea, apărătorul pârâților s-a rezumat a afirma o stare
de incompatibilitate, declarând expres că nu formulează cerere de recuzare,
situație față de care instanța nu avea a se pronunța. Apar astfel neîntemeiate
motivele de recurs care privesc greșita pronunțare asupra excepției
incompatibilității și nelegala compunere a completului de judecată.
Prin notificarea din
21 noiembrie 2008 reclamanta a solicitat pârâților soluționarea litigiului lor
pe cale amiabilă, indicând temeiul în baza căruia solicită plata sumei de
36.000 Euro și eventualitatea chemării în judecată în cazul în care nu vor
ajunge la înțelegere.
Procedura prealabilă
prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ. este obligatorie, iar legiuitorul
a prevăzut-o în scopul soluționării pe cale amiabilă a litigiilor și de
asigurare celeritatea soluționării proceselor înaintate instanțelor statale.
Este adevărat că
formalismul cerut de norma de drept nu a fost deplin îndeplinit în situația de
față, în sensul că nu au fost înaintate pârâților actele doveditoare în
sprijinul convocării iar termenele nu au fost respectate.
Însă, cererea de
chemare în judecată în fața Judecătoriei Focșani și apărările formulate au
condus la concluzia rezonabilă la care a ajuns instanța de fond după casare,
aceea că notificarea înaintată la data de 21 noiembrie 2008 realizează scopul
încercării de a soluționa pe cale amiabilă pretențiile solicitate. Admiterea
excepției, după o judecată de fond, chiar a unei instanțe necompetente ar lipsi
de conținut rațiunea pentru care norma a fost edictată – celeritatea proceselor
comerciale.
Contractul de mandat
presupune că o persoană, mandatar, se obligă să îndeplinească anumite acte
juridice pe seama unei alte persoane, mandant, care îi dă împuternicirea și pe
care o reprezintă.
Întrucât
reprezentarea nu este de esența, ci numai de natura contractului de mandat,
poate exista situația în care mandatarul lucrează în interesul mandantului, dar
o face în nume personal, fără a-l reprezenta pe acesta din urmă. Acest contract
de interpunere de persoane (prête nom) apare astfel ca un mandat simulat
cu consecința terțului de bună-credință de a se subroga în drepturile
mandatarului.
În această măsură,
instanțele de fond au caracterizat judicios actul dedus judecății interpretând
procura specială drept un mandat fără reprezentare, în care mandatara era
obligată să întreprindă orice acțiune pentru obținerea certificatelor de
urbanism și autorizațiilor de construcție, condiționate indiscutabil de existența
unui proiect și a unei documentații tehnice, iar reclamanta, în calitate de
terț de bună-credință să poată acționa pe mandant, subrogându-se în drepturile
mandatarului.
În privința
existenței unei convenții între pârâți și firma soților S. în vederea realizării
proiectului și documentației tehnice gratuit, aceasta apare mai degrabă ca o
situație de fapt explicată în motivarea instanței de apel: condiția executării
gratuite a proiectului și documentației tehnice, a constituit-o realizarea
construcției, pe care pârâții în final au refuzat-o. Faptul că mandatara a fost
remunerată cu suma de 5.000 Euro nu schimbă situația de fapt și de drept, ci
definește mandatul acordat ca fiind cu titlu oneros.
Așa fiind, în temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va
respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 47 din 27 mai
2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați.
În considerarea
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a recurenților,
urmează ca aceștia să fie obligați la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de
judecată, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâții S.V. și A.P. împotriva deciziei nr. 47/2011 din 27
mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, ca
nefondat.
Obligă
recurenții-pârâți la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către
intimata SC C.P. SRL FOCȘANI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi
16
decembrie 2011.