ÎCCJ, decizie (scj.ro #83114)

Competența materială în cererea de despăgubiri din valoarea cauțiunii. Natura juridică a acțiunii Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor Index alfabetic : acțiune în despăgubiri - cauțiune - excepția necompetenței materiale și teritoriale C. proc . civ ., art. 332, art. 723, art. 723 1 Cererea în despăgubire din valoarea cauțiunii este o cerere contencioasă, care presupune examinarea elementelor răspunderii civile delictuale sub aspectul exercițiului abuziv al acțiunii, al prejudiciului produs și al legăturii de cauzalitate dintre paguba pricinuită și conduita procesuală a părții, competența de soluționare a unei astfel de acțiuni patrimoniale, fiind reglementată de dispozițiile generale cuprinse în Cartea I din Codul de procedură civilă.

Secția comercială, Decizia nr. 4170 din 30 noiembrie 2010 Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamantele SC A. Leasing AG Viena , A.I.I. USA și SC A. Leasing IFN SA au solicitat obligarea pârâtei SC C.F.

Moldova SA la plata sumei de 36.418,77 lei cu titlu de despăgubire datorată de pârâta în temeiul art. 723 coroborat cu art. 723 1 alin. (3) C. proc . civ ., sumă ce urmează a fi reținută din valoarea cauțiunii consemnate de această parte în dosarul nr. 6912/2/2008 al Curții de Apel București, cauțiune achitată în vederea suspendării executării silite a sentinței arbitrale nr. 144 din 3 iulie 2008 până la soluționarea acțiunii în anulare ce a făcut obiectul dosarului susmenționat, aflat pe rolul Curții de Apel București și finalizat la data de 16 decembrie 2009. În motivarea cererii de despăgubire astfel formulată, reclamantele au susținut următoarele: Împotriva sentinței arbitrale nr. 144 din 3 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, pârâta SC C.F.

Moldova SA a formulat acțiune în anulare arbitrală, în cadrul căreia a solicitat și suspendarea executării hotărârii arbitrale până la soluționarea acțiunii în anulare. Curtea de Apel București investită cu soluționarea acțiunii în anulare și a cererii de suspendare a executării (dosar nr. 6912/2/2008), prin Încheierea din data de 18 februarie 2009 a admis cererea de suspendare a executării sentinței arbitrale nr. 144/2008, luând act de faptul că pârâta a achitat cauțiunea de 20.000 lei fixată de instanță, și a dispus suspendarea executării sentinței arbitrale până la soluționarea acțiunii în anulare.

Prin decizia pronunțată la data de 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamante împotriva încheierii de suspendare a executării sentinței arbitrale, în sensul respingerii cererii pârâtei de suspendare a executării, iar la data de 16 decembrie 2009 Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare promovată de pârâta SC C.F. Moldova SA. Au susținut reclamantele că în acest context factual și legal sunt îndreptățite la repararea prejudiciului suferit prin imposibilitatea punerii în executare silită a sentinței arbitrale, prejudiciu cuantificat prin aplicarea ratei dobânzii legale la valoarea întregii creanțe, pe perioada cuprinsă între momentul în care instanța a încuviințat măsura suspendării executării și data la care instanța supremă a admis recursul împotriva încheierii de suspendare.

Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, astfel investită, prin sentința comercială nr. 88 pronunțată la 14 iunie 2010 a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că dispozițiile art. 723 C . proc . civ . pe care reclamantele își întemeiază cererea de plată a despăgubirii din valoarea cauțiunii achitată potrivit legii nu conțin nicio prevedere specială în legătură cu competența materială și teritorială de soluționare a unei astfel de cereri, așa încât, devin aplicabile dispozițiile generale cu privire la competența instanțelor judecătorești cuprinse în art. 1, 2 și 7 C . proc . civ ., în raport de care, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Iași în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei, suma pretinsă cu titlu de despăgubire fiind sub 100.000 lei noi.

Împotriva acestei sentințe declinatorii de competență reclamantele au declarat recurs solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel, ca primă instanță. Argumentele recurentelor în susținerea recursului au vizat două aspecte, esențiale în opinia lor, în stabilirea competenței în favoarea curții de apel, respectiv natura juridică a acțiunii cu care a fost investită instanța și rolul cauțiunii în accepțiunea codului de procedură civilă. Potrivit recurentelor cauțiunea, indiferent de materia în care se regăsește, reprezintă o garanție în vederea dezdăunării în situația în care prin măsurile dispuse, creditorii ar fi prejudiciați în drepturile lor, și, în același timp, cauțiunea are un caracter punitiv deoarece sancționează neseriozitatea cererii debitorului cauzată de atitudinea abuzivă a acestuia.

Or, susțin recurentele, plecând de la această dublă funcție a cauțiunii, acțiunea în despăgubiri din valoarea cauțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 723 1 alin. (3) C. proc . civ ., nu întrunește condițiile unei acțiuni în pretenții, în măsura în care prin textul de lege se instituie o prezumție legală cu privire la existența unei pagube în patrimoniul creditorului, instanța, astfel investită, având numai rolul de a verifica aspectele formale pentru admiterea cererii de despăgubiri. Sub un al doilea aspect, recurentele au susținut că, în mod implicit, din dispozițiile art. 723 1 alin. (3) C. proc . civ . reiese că cererea debitorului privind eliberarea cauțiunii cât și cererea pentru plata despăgubirii se înaintează numai instanței la dispoziția căreia a fost consemnată cauțiunea, singura competentă să o pună la dispoziția celeilalte părți prejudiciate.

Invocând și dispozițiile art. 322 C . proc . civ . în sprijinul raționamentului lor, recurentele au arătat că orice măsură care ar fi dispusă de o instanță de grad inferior cu privire la eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei alte instanțe, în general, și al unei instanțe de grad superior, în special, este criticabilă sub aspectul valabilității.

Asupra recursului, Înalta Curte a constatat următoarele: Chestiunea de drept supusă controlului judiciar prin prezentul recurs vizează stabilirea instanței competente material și teritorial să soluționeze acțiunea în despăgubiri din valoarea cauțiunii promovată de persoana îndreptățită și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 723 C . proc . civ . coroborate cu cele din art. 723 1 alin. (3) C. proc . civ . Deși aserțiunea recurentelor cu privire la scopul și funcțiile cauțiunii astfel cum este reglementată în art. 723 1 C . proc . civ ., de garanție pentru creditor în ceea ce privește eventualele daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite și totodată de prevenire sau limitare a abuzurilor debitorilor rău platnici, sunt corecte, concluzia pe care încearcă să o acrediteze în expunerea raționamentului juridic în sensul că instanța investită cu soluționarea cererii de restituire a cauțiunii este competentă să soluționeze și acțiunea în despăgubiri din cuantumul cauțiunii, este vădit greșită, neavând nici un fundament în dispozițiile legale pertinente în această materie.

Art. 723 C . proc . civ . sancționează exercițiul abuziv al drepturilor procedurale, instituind răspunderea părții pentru pagubele astfel pricinuite în condițiile în care exercitarea unei acțiuni a depășit limitele bunei credințe și ale satisfacerii unui interes legitim și serios, intrând pe tărâmul abuzului de drept. Ipoteza reglementată prin art. 723 C . proc . civ . este o aplicare a principiului general consacrat în art. 998 și 999 C . civ . după care oricine cauzează prin faptul său altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, cu mențiunea că răspunderea civilă antrenată de aplicarea dispozițiile art. 723 C . proc . civ . impune cerința dovedirii abuzului de drept procesual.

Prin urmare, acțiunea în despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite prin exercitarea cu rea-credință sau din greșeală gravă a unei cereri de suspendare a executării silite este o acțiune patrimonială având un obiect evaluabil în bani, competența de soluționare în prima instanță a unei astfel de cereri fiind supusă dispozițiilor generale cuprinse în Cartea I Titlul I - Competența după materie și Titlul II Competența teritorială din Codul de procedură civilă.

Asimilarea cu care recurentele operează în expunerea raționamentului juridic, între instanța competentă să dispună restituirea cauțiunii și instanța competentă să soluționeze cererea de despăgubiri din valoarea cauțiunii formulată de persoana îndreptățită, este lipsită de temei legal, deoarece nici o dispoziție din cuprinsul art. 723 1 C . proc . civ . nu justifică o astfel de concluzie, distinct de faptul că în materie de competență a instanțelor judecătorești funcționează principiul legalității, competența fiind determinată prin lege, iar în materie de competență materială sau de atribuțiune normele care o reglementează au un caracter imperativ. Competența în materia eliberării cauțiunii este statuată în art. 332 cu referire la art. 723 1 C . proc . civ . și implică într-adevăr numai verificări formale sub aspectul îndeplinirii condițiilor prescrise de textul de lege, cererea având un caracter necontencios.

Cererea în despăgubire din valoarea cauțiunii este o cerere contencioasă, care presupune examinarea elementelor răspunderii civile delictuale, sub aspectul exercițiului abuziv al acțiunii, al prejudiciului produs, și al legăturii de cauzalitate dintre paguba pricinuită și conduita procesuală a părții, competența de soluționare a unei astfel de acțiuni patrimoniale, fiind reglementată de dispozițiile generale cuprinse în Cartea I din Codul de procedură civilă. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte constatând că sentința de declinare de competență pronunțată în cauză de Curtea de Apel București respectă dispozițiile legale cu privire la competența materială și teritorială a Judecătoriei Iași, ca primă instanță, a respins recursul ca nefondat.