ÎCCJ, decizie (scj.ro #83114)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83114) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competența materială
în cererea de despăgubiri din valoarea cauțiunii. Natura
juridică a acțiunii
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența
instanțelor
Index alfabetic : acțiune în despăgubiri
-
cauțiune
-
excepția
necompetenței
materiale și teritoriale
C.
proc
.
civ
., art. 332, art. 723, art. 723
1
Cererea
în despăgubire din valoarea cauțiunii este o cerere
contencioasă, care presupune examinarea elementelor răspunderii
civile delictuale sub aspectul exercițiului abuziv al acțiunii, al
prejudiciului produs și al legăturii de cauzalitate
dintre paguba pricinuită și
conduita procesuală a părții, competența de
soluționare a unei astfel de acțiuni patrimoniale, fiind
reglementată de dispozițiile generale cuprinse în Cartea I din Codul
de procedură civilă.
Secția comercială, Decizia nr. 4170
din 30 noiembrie 2010
Prin acțiunea
introductivă înregistrată pe rolul Curții de Apel București
reclamantele SC A. Leasing AG
Viena
, A.I.I. USA
și SC A. Leasing IFN SA au solicitat obligarea pârâtei SC C.F. Moldova SA
la plata sumei de 36.418,77 lei cu titlu de despăgubire datorată de
pârâta în temeiul art. 723 coroborat cu art. 723
1
alin. (3) C.
proc
.
civ
., sumă ce
urmează a fi reținută din valoarea cauțiunii consemnate de
această parte în dosarul nr. 6912/2/2008 al Curții de Apel
București, cauțiune achitată în vederea suspendării
executării silite a sentinței arbitrale nr. 144 din 3 iulie 2008
până la soluționarea acțiunii în anulare ce a făcut
obiectul dosarului susmenționat, aflat pe rolul Curții de Apel București
și finalizat la data de 16 decembrie 2009.
În motivarea cererii de
despăgubire astfel formulată, reclamantele au susținut
următoarele:
Împotriva
sentinței arbitrale nr. 144 din 3 iulie 2008 pronunțată de
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de
Comerț și Industrie a României, pârâta SC C.F. Moldova SA a formulat
acțiune în anulare arbitrală, în cadrul căreia a solicitat
și suspendarea executării hotărârii arbitrale până la
soluționarea acțiunii
în
anulare.
Curtea de Apel
București investită cu soluționarea acțiunii în anulare
și a cererii de suspendare a executării (dosar nr. 6912/2/2008), prin
Încheierea din data de 18 februarie
2009 a
admis cererea de suspendare a
executării sentinței arbitrale nr. 144/2008, luând act de faptul
că pârâta a achitat cauțiunea de 20.000 lei fixată de
instanță, și a dispus suspendarea executării sentinței
arbitrale până la soluționarea acțiunii în anulare.
Prin decizia
pronunțată la data de 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație
și Justiție a admis recursul declarat de reclamante împotriva încheierii
de suspendare a executării sentinței arbitrale, în sensul respingerii
cererii pârâtei de suspendare a executării, iar la data de 16 decembrie
2009 Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare
promovată de pârâta SC C.F. Moldova SA.
Au susținut
reclamantele că în acest context
factual
și
legal sunt îndreptățite la repararea prejudiciului suferit prin
imposibilitatea punerii în executare silită a sentinței arbitrale,
prejudiciu cuantificat prin aplicarea ratei dobânzii legale la valoarea întregii
creanțe, pe perioada cuprinsă între momentul în care instanța a
încuviințat măsura suspendării executării și data la
care instanța supremă a admis recursul împotriva încheierii de
suspendare.
Curtea de Apel
București, Secția a VI-a comercială, astfel investită, prin
sentința comercială nr. 88 pronunțată la 14 iunie
2010 a
admis excepția
necompetenței
materiale și teritoriale
invocată de pârâtă și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru a hotărî
astfel, curtea de apel a constatat că dispozițiile art.
723 C
.
proc
.
civ
. pe care reclamantele își întemeiază
cererea de plată a despăgubirii din valoarea cauțiunii
achitată potrivit legii nu conțin
nicio
prevedere specială în legătură cu competența materială
și teritorială de soluționare a unei astfel de cereri, așa
încât, devin aplicabile dispozițiile generale cu privire la
competența instanțelor judecătorești cuprinse în art. 1, 2
și
7 C
.
proc
.
civ
., în raport de
care, competența de soluționare a cauzei aparține
Judecătoriei Iași în a cărei rază teritorială se
află sediul pârâtei, suma pretinsă cu titlu de despăgubire fiind
sub 100.000 lei noi.
Împotriva acestei
sentințe declinatorii de competență reclamantele au declarat
recurs solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre
rejudecare curții de apel, ca primă instanță.
Argumentele
recurentelor în susținerea recursului au vizat două aspecte,
esențiale în opinia lor, în stabilirea competenței în favoarea
curții de apel, respectiv natura juridică a acțiunii cu care a
fost investită instanța și rolul cauțiunii în
accepțiunea codului de procedură civilă.
Potrivit recurentelor
cauțiunea, indiferent de materia în care se regăsește,
reprezintă o garanție în vederea dezdăunării în
situația în care prin măsurile dispuse, creditorii ar fi
prejudiciați în drepturile lor, și, în același timp,
cauțiunea
are un caracter punitiv
deoarece sancționează neseriozitatea cererii debitorului cauzată
de atitudinea abuzivă a acestuia.
Or, susțin
recurentele, plecând de la această dublă funcție a
cauțiunii, acțiunea în despăgubiri din valoarea cauțiunii
întemeiate pe dispozițiile art. 723
1
alin. (3) C.
proc
.
civ
., nu întrunește
condițiile unei acțiuni în pretenții, în măsura în care
prin textul de lege se instituie o prezumție legală cu privire la
existența unei pagube în patrimoniul creditorului, instanța, astfel
investită, având numai rolul de a verifica aspectele formale pentru
admiterea cererii de despăgubiri.
Sub un al doilea
aspect, recurentele au susținut că, în mod implicit, din
dispozițiile art. 723
1
alin. (3) C.
proc
.
civ
. reiese că cererea debitorului privind
eliberarea cauțiunii cât și cererea pentru plata despăgubirii se
înaintează
numai instanței
la dispoziția căreia a fost consemnată cauțiunea, singura
competentă să o pună la dispoziția celeilalte
părți prejudiciate.
Invocând și
dispozițiile art.
322 C
.
proc
.
civ
. în sprijinul
raționamentului lor, recurentele au arătat că orice
măsură care ar fi dispusă de o instanță de grad
inferior cu privire la eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în
depozitul unei alte instanțe, în general, și al unei instanțe de
grad superior, în special, este criticabilă sub aspectul
valabilității.
Asupra recursului,
Înalta Curte a constatat următoarele:
Chestiunea
de drept supusă controlului
judiciar prin prezentul recurs vizează stabilirea instanței
competente material și teritorial să soluționeze acțiunea
în despăgubiri din valoarea cauțiunii promovată de persoana
îndreptățită și întemeiată în drept pe
dispozițiile
art.
723 C
.
proc
.
civ
. coroborate cu cele din art. 723
1
alin. (3) C.
proc
.
civ
.
Deși
aserțiunea recurentelor cu privire la scopul și funcțiile
cauțiunii astfel cum este reglementată în art.
723
1
C
.
proc
.
civ
., de garanție
pentru creditor în ceea ce privește eventualele daune suferite ca urmare a
întârzierii executării silite și totodată de prevenire sau
limitare a abuzurilor debitorilor rău platnici, sunt corecte, concluzia pe
care încearcă să o acrediteze în expunerea raționamentului
juridic în sensul că instanța investită cu soluționarea
cererii de restituire a cauțiunii este competentă să
soluționeze și acțiunea în despăgubiri din cuantumul
cauțiunii, este vădit greșită, neavând nici un fundament în
dispozițiile legale pertinente în această materie.
Art.
723 C
.
proc
.
civ
. sancționează exercițiul abuziv al
drepturilor procedurale, instituind răspunderea părții pentru
pagubele astfel pricinuite în condițiile în care exercitarea unei
acțiuni a depășit limitele bunei credințe și ale
satisfacerii unui interes legitim și serios, intrând pe tărâmul
abuzului de drept.
Ipoteza
reglementată prin art.
723
C
.
proc
.
civ
.
este o aplicare a principiului general consacrat în art. 998 și
999 C
.
civ
.
după care oricine cauzează prin faptul său
altuia un prejudiciu este obligat a-l repara,
cu mențiunea că răspunderea civilă antrenată de
aplicarea dispozițiile art.
723
C
.
proc
.
civ
.
impune cerința dovedirii abuzului de drept procesual.
Prin urmare, acțiunea
în despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite prin exercitarea cu
rea-credință sau din greșeală gravă a unei cereri de
suspendare a executării silite este o acțiune patrimonială având
un obiect evaluabil în bani, competența de soluționare în prima
instanță a unei astfel de cereri fiind supusă dispozițiilor
generale cuprinse în Cartea I Titlul I - Competența după materie
și Titlul II Competența teritorială din Codul de procedură
civilă.
Asimilarea cu care recurentele operează în
expunerea raționamentului juridic, între instanța competentă
să dispună restituirea cauțiunii și instanța
competentă să soluționeze cererea de despăgubiri din
valoarea cauțiunii formulată de persoana îndreptățită,
este lipsită de temei legal, deoarece nici o dispoziție din cuprinsul
art.
723
1
C
.
proc
.
civ
. nu
justifică o astfel de concluzie, distinct de faptul că în materie de
competență a instanțelor judecătorești
funcționează principiul legalității, competența fiind
determinată prin lege, iar în materie de competență materială
sau de atribuțiune normele care o reglementează au un caracter
imperativ.
Competența în materia eliberării
cauțiunii este statuată în art. 332 cu referire la art.
723
1
C
.
proc
.
civ
. și implică
într-adevăr numai verificări formale sub aspectul îndeplinirii
condițiilor prescrise de textul de lege, cererea având un caracter necontencios.
Cererea în despăgubire din valoarea
cauțiunii este o cerere contencioasă, care presupune examinarea
elementelor răspunderii civile delictuale, sub aspectul exercițiului
abuziv al acțiunii, al prejudiciului produs, și al legăturii de
cauzalitate
dintre paguba
pricinuită și conduita procesuală a părții,
competența de soluționare a unei astfel de acțiuni patrimoniale,
fiind reglementată de dispozițiile generale cuprinse în Cartea I din
Codul de procedură civilă.
Pentru
considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte constatând
că sentința de declinare de competență pronunțată
în cauză de Curtea de Apel București respectă dispozițiile
legale cu privire la competența materială și teritorială a
Judecătoriei Iași, ca primă
instanță, a respins recursul ca nefondat.