ÎCCJ, decizie (scj.ro #84998)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84998) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Excepție de
neconstituționalitate
.
Soluționare odată cu fondul. Inadmisibilitate.
Legea
nr
. 47/1992,
art
. 29 alin. (6)
În soluționarea
excepției de
neconstituționalitate
, instanța are
obligația de a urma procedura specială instituită prin Legea
nr
. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale care în
art
. 29 alin. (6) stabilește
că instanța în cazul în care apreciază ca inadmisibilă excepția, va respinge
cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată, ce va
putea fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de
ore de la pronunțare. Rezultă astfel că instanța nu poate soluționa excepția de
neconstituționalitate
odată cu soluționarea cauzei pe
fondul ei.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
.
222 din 17 ianuarie 2007
Notă: Legea
nr
. 47/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții Constituționale a fost republicată în
M.Of
. 643 din 16/07/2004
Prin cererea înregistrată sub nr.2899/2004
la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, reclamantul Institutul Academic „TE”, a chemat în judecată pe pârâtul
Secretariatul General al Guvernului – Guvernul României, solicitând ca prin
sentința ce va pronunța instanța să constate refuzul nejustificat al acestei
autorități de a elibera acordul pentru denumirea societății, potrivit
dispozițiile Legii nr.183 privind aprobarea O.G. nr.15/2003 pentru completarea
Legii nr.26/1990, privind registrul comerțului – art.39 alin. (1).
Reclamantul a susținut în motivarea acțiunii că pârâtul în mod nejustificat nu
i-a eliberat avizul solicitat, înregistrat la 4 iunie 2004, deși a depus
documentația necesară.
În ședința publică din 2 noiembrie 2006, reclamantul a invocat excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor art.39 din Legea
nr.26/1990, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile
art.II
alin.(3 ) și (4) din O.G. nr.72/2004.
S-au administrat probatorii cu acte și în urma analizării acestora, Curtea de
Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat
sentința civilă nr.2705 din 2 noiembrie 2006, prin care a respins ca
neîntemeiate cererea de sesizare a Curții Constituționale, considerând că
nefiind
întrunite condițiile prevăzute de 29 alin. (1), (2)
și (3) din Legea nr.47/1992 republicată, cât și acțiunea formulată de
reclamant.
S-a reținut că excepția de
neconstituționalitate
invocată nu are legătură cu fondul cauzei, așa cum a fost aceasta formulată, și
faptul că prin Decizia nr.188 din 31 martie 2005 Curtea Constituțională s-ar fi
pronunțat asupra excepției de
neconstituționalitate
invocată, prin respingerea ei. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că
acțiunea reclamantului nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.29/1990
și anume condiția existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei
cereri privind un drept recunoscut de lege, întrucât răspunsul emis la 23 iulie
2004 ce a fost contestat ca fiind nejustificat, este unul legal, pentru că
reclamantul nu se încadrează în dispozițiile art.2 din Legea nr.88/1993,
nefiind
o instituție de învățământ superior.
S-a reținut de către instanța de fond că reclamantul este o societate
comercială înființată și înregistrată la Registrul Comerțului, fiind astfel
aplicabile dispozițiile art.39 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr.26/1990 în
sensul ca acordarea denumirii de „institut” sau „academie”, nu poate fi avizată
unei firme comerciale, aceste denumiri fiind de natură a crea confuzie cu
denumirea unor instituții publice.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate
și netemeinicie, susținând că s-a dat o
rezolvare greșită cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor art.39 din Legea
nr.26/1990 privind registrul comerțului respingând această cerere în mod
nelegal și soluționând-o în același timp cu fondul cauzei, încălcându-se
astfel dispozițiile Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale.
Recurentul critică soluția primei instanțe și sub aspectul soluționării
nelegale a fondului cauzei, soluția fiind pronunțată fără a se analiza și a se
ține seama de probele administrate instanța considerând în mod eronat că refuzul
de eliberare a avizului solicitat este unul legal.
Prin cerere separată reclamantul a declarat recurs și împotriva încheierii de
ședință din 2 noiembrie 2006, dar de fapt aceasta face corp comun cu sentința
pronunțată și
recurată
, fiind
practicaua
hotărârii.
Intimatul Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului a formulat
întâmpinare, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și
solicitând respingerea recursului ca
nefondat
.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de
dispozițiile legale aplicabile, Curtea l-a admis pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
Din cuprinsul sentinței
recurate
, mai precis din
practicaua
acesteia, rezultă că recurentul-reclamant
înainte de a pune concluzii pe fondul cauzei a ridicat excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor art.39,
art.II
alineatele (3) și (4) din O.G.nr.72 din 27 august
2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.519 din 26 noiembrie
2004, socotind că de constituționalitatea sau
neconstituționalitatea
acestui text de lege depinde modul de soluționare a fondului cauzei.
Soluționând cererea reclamantei-recurente de sesizare a Curții Constituționale
cu excepția de
neconstituționalitate
invocată, odată
cu fondul cauzei, instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii
nr.47/1992, republicată în condițiile în care rezolvarea dată a fost aceea de
respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Art.29 alin. (6) din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, republicată, instituie calea de atac a recursului
împotriva încheierilor prin care este respinsă cererea de sesizare a Curții
Constituționale pentru a se decide asupra excepțiilor de
neconstituționalitate
ridicate în fața instanței de judecată „în orice fază a litigiului și oricare
ar fi obiectul acestuia”.
Așadar, până la soluționarea irevocabilă a cererii de sesizare a Curții
Constituționale (în cazul în care aceasta a fost respinsă la fond), instanța
fondului nu poate soluționa cauza pe fondul ei.
În plus, trebuie dată eficiența textului de lege sus-menționat – art.29 alin.
(6) din Legea nr.47/1992, republicată care se referă în mod expres la
încheierile prin care este respinsă cererea de sesizare a Curții
Constituționale și împotriva cărora exista calea de atac a recursului.
Deci, instanța de fond, avea obligația legală de a pronunța mai întâi o
încheiere, prin care să arate considerentele pentru care a procedat la
respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, temeinicia și
legalitatea acesteia fiind supusă controlului judiciar la instanța imediat
superioară.
Invocarea excepției de
neconstituționalitate
este de
fapt un incident procedural, acesta urmând a fi dezbătut în contradictoriu cu
toate părțile din proces.
Or, prima instanță avea obligația să ceară recurentei-reclamante (care a
invocat oral excepția) să-și motiveze în scris excepția de
neconstituționalitate
, aceasta urmând a fi comunicată
părții adverse pentru a-și exprima punctul său de vedere cu privire la
admisibilitatea sesizării Curții Constituționale.
Trecând la soluționarea pe fond a cauzei, concomitent cu soluționarea cererii
de sesizare a Curții Constituționale, cerere ce a fost respinsă, prima instanță
a încălcat grav formele de procedură și dispozițiile legale în materie,
prevăzute de Legea nr.47/1992, republicată, astfel încât soluția pronunțată
este nelegală și
netemeinică
.