ÎCCJ, decizie (scj.ro #223159)

Cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 alin. (3) și (4) din Legea nr. 265/2022. Admiterea în parte a cererii. Recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare cu privire la neconstituționalitatea art. 121 alin. (4)

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic: Încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale

Recurs

Lipsa legăturii cu soluționarea cauzei

Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1)-(3), alin. (5)

Legea nr. 265/2022, art. 121 alin. (3), alin. (4)

În cazul în care cererea de înregistrare a unei societăți a fost respinsă ca urmare a nesocotirii dispozițiilor art. 121 alin. (3) din Legea nr. 265/2022, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor specifice de autorizare a activităților cuprinse în codul CAEN 6920, conform legilor speciale care impun cerințe de funcționare societăților care aleg să desfășoare activitățile respective, este nefondat argumentul societății recurente privind legătura sine qua non dintre alineatul (3) și alineatul (4) ale art. 121 din Legea nr. 265/2022, a cărei consecință ar fi necesitatea de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a ambelor texte de lege, întrucât nu ambele dispoziții au legătură cu demersul judiciar al acesteia, ci numai prima normă de drept cu privire la care curtea de apel a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional.

Prevederile art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022, care obligă instituțiile publice implicate în procedura de autorizare să încheie protocoale de colaborare cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, în scopul desfășurării în condițiile legii a activităților alese de profesioniștii supuși înregistrării în registrul comerțului, nu au nicio legătură cu motivul respingerii cererii de înmatriculare a societății. Acest text de lege impune obligații ambelor părți ce vor încheia protocoale: pe de o parte, instituțiilor publice competente, pe acelea de a transmite periodic lista codurilor CAEN care necesită condiții speciale de autorizare/notificare, iar, pe de altă parte, Oficiului Național al Registrului Comerțului pe acelea de a transmite lista profesioniștilor având ca obiect de activitate principal sau secundar aceste activități, registratorii având obligația de a dispune, prin încheiere, necesitatea obținerii acestor autorizații sau a notificării, în vederea desfășurării, în condiții legale, a activității respective.

Astfel, nu obligația de a impune semnarea unor protocoale sau conținutul obligațiilor ce revin părților semnatare ale acestora au fundamentat respingerea cererii de înmatriculare, ci nesocotirea de către societatea petentă a unor cerințe cuprinse în legile speciale indicate expres în motivarea încheierii pronunțate de intimată, a căror existență și obligativitate nu este condiționată de prevederile contestate.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1041 din 15 mai 2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj la 06.03.2023, înaintată și înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 08.03.2023, petentul A., în calitate de asociat și administrator al societății în curs de constituire B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, a formulat plângere împotriva încheierii nr. 5320/22.02.2023, pronunțată de intimat în dosarul nr. x/17.02.2023, solicitând admiterea acesteia și, în consecință, a cererii de înregistrare în Registrul Comerțului a societății în curs de constituire B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 959/23.05.2023, Tribunalul Specializat Cluj a respins plângerea.

Împotriva acestei sentințe civile, petenta S.C. B. S.R.L. prin administrator A., a declarat apel.

Prin cererea de apel, autoarea căii de atac a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 121 alin. (3) și (4) din Legea nr. 265/2022, întrucât, în opinia sa, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 45 din Constituția României.

Prin încheierea civilă din 11.03.2024, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă a admis în parte cererea, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 alin. (3) din Legea nr. 265/2022 și a respins-o cu privire la excepția de neconstituționalitate a alin. (4) al aceleiași norme de drept.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării, întrucât dispozițiile art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022 nu au legătură cu soluționarea cauzei, acestea reglementând exclusiv modul în care Oficiului Național al Registrului Comerțului îi sunt aduse la cunoștință activitățile ce reclamă autorizări speciale pentru societăți, în vederea înregistrării lor.

Petenta S.C. B. S.R.L., prin administrator A., a recurat încheierea civilă din 11.03.2023 a Curții de Apel Cluj, Secția a II-a civilă cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare, solicitând casarea ei în parte și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022.

În motivare, recurenta a susținut că cererea sa îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, iar legătura textului de lege anterior menționat cu soluționarea cauzei rezultă din împrejurarea că temeiul respingerii cererii de înmatriculare a societății depinde de aplicarea celor două dispoziții legale cu privire la care a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

A mai arătat că textele de lege contestate încalcă mai multe norme constituționale, întrucât acestea permit unor persoane de drept privat să restrângă abuziv terților dreptul de a avea sau de a desfășura activități care intră sau ar putea intra în competiție, cel mult parțial, cu aceștia.

În opinia societății, deși dispozițiile art. 121 alin. (3) din Legea nr. 265/2022, analizate izolat, apar ca fiind constituționale, întrucât oferă prerogativa autorizării activităților reglementate de către autoritățile sau instituțiile de resort, totuși, în ipoteza examinării coroborate cu cele ale alin. (4) al aceluiași articol, se desprinde concluzia că legiuitorul a înțeles să acorde anumitor instituții posibilitatea de a bloca coduri statistice, iar nu numai activități specifice încadrate în respectivele coduri CAEN, reglementate de legi speciale.

Sub acest aspect, a arătat că sintagma „transmiterea periodică a listei codurilor CAEN care necesită condiții speciale de autorizare/notificare” perpetuează, în mod greșit, concluzia potrivit căreia codurile CAEN ar necesita condiții speciale de autorizare sau notificare, în timp ce scopul acestor coduri este unul pur statistic, iar nu unul de reglementare; a precizat că acest aspect a fost confirmat, în mod repetat, de Institutul Național de Statistică, potrivit căruia codurile CAEN nu sunt exclusive unor activități, nu descriu exhaustiv activitățile conținute de acestea și nu generează de la sine drepturi sau libertăți, fiind responsabilitatea și răspunderea societăților, iar nu a terților, aceea de a-și alege codurile.

Recurenta a subliniat faptul că textul de lege vizat permite instituțiilor de resort la care face referire legiuitorul nu doar blocarea activităților ilicite, ci chiar restricționarea și blocarea celor licite, nereglementate ca fiind interzise, cum este cazul activității sale de automatizare cu un soft a contabilității primare, activitate permisă oricui, potrivit Legii nr. 82/1991 a contabilității; a susținut că, deși nu i-au fost puse la dispoziție protocoalele încheiate potrivit art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022, este evident că blocarea activităților legale s-a realizat nu de către instituții ale statului supuse controlului legii și separației puterilor în stat, ci de către grupuri profesionale, relevând un conflict de interese.

În finalul cererii de recurs, autoarea căii de atac a arătat că toate condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare erau îndeplinite, relevanța textelor contestate fiind arătată pe larg în cererea sa de apel, iar admiterea în parte a solicitării nu permite verificarea în întregime a constituționalității ambelor alineate criticate ale art. 121 din Legea nr. 265/2022; astfel, lipsa sesizării cu privire le neconstituționalitatea alin. (4) limitează Curții Constituționale puterea de a declara neconstituționalitatea exclusivă a alin. (3), fiind nevoită să declare neconstituționalitatea unei dispoziții care are efecte pozitive și care, în lipsa alin. (4), ar fi util în blocarea uzurpării unor calități protejate.

La 27.08.2023 a fost înregistrată la dosar o cerere prin care recurenta a completat motivele de recurs.

În cuprinsul acesteia, a arătat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale formulată în cadrul memoriului de apel îndeplinea toate condițiile de admisibilitate cu privire la ambele texte de lege criticate pentru neconstituționalitate.

A susținut că raționamentul instanței de apel privind lipsa legăturii dispozițiilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022 cu soluționarea cauzei este greșit, întrucât soluția de respingere a cererii de înmatriculare a societății a fost justificată de către intimată prin argumentul că ar desfășura „activități reglementate”, concluzie rezultând din simpla selectare a codului CAEN x. în obiectul său de activitate.

Evocând cele două dispoziții legale obiect al cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurenta a subliniat că între acestea există o legătura de tip sine qua non, deoarece alin. (4) al art. 121 din Legea nr. 265/2022 vizează exact „cazul prevăzut la alin. (3)...”.

Sub acest aspect, a criticat concluzia instanței de apel potrivit căreia dispozițiile alin. (4) din norma de drept anterior menționată vizează exclusiv modul în care se aduc la cunoștința Oficiului Național al Registrului Comerțului activitățile care reclamă autorizări speciale, arătând că acest text de lege prezintă o anumită neconcordanță, întrucât, în prima sa teză, legiuitorul face trimitere la o listă a codurilor CAEN, pentru ca în teza finală să creeze confuzie asupra acestor coduri pe care le denumește activități în sine, așadar prin prisma unei interpretări gramaticale, legiuitorul a confundat codul CAEN cu activitățile pe care le cuprinde.

Față de această pretinsă confuzie, în opinia sa, registratorul de la registrul comerțului avea obligația să clarifice care sunt activitățile efective pe care petenta le desfășoară, conform declarației pe propria răspundere, iar nu să presupună că indicarea unui cod CAEN, fără precizarea activităților efectiv desfășurate, implică automat activități reglementate, fără excepție.

În continuare, a prezentat alte exemple privind activități reglementate și a criticat modul în care intimata a procedat pentru respingerea cererii sale de înmatriculare a societății.

Reluând argumentele privind neconcordanța juridică din cuprinsul dispozițiilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022, precum și pe cele circumscrise opiniilor Institutului Național de Statistică, a conchis că se impune clarificarea de către legiuitor a aspectului privind necesitatea autorizării doar a unor activități, iar nu a codurilor CAEN, astfel încât să se înlăture prezumția că, prin selectarea unui cod, societatea desfășoară automat activități reglementate, prezumție în temeiul căreia a fost respinsă cererea sa de înregistrare în registrul comerțului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condițiile pe care o excepție de neconstituționalitate trebuie să le întrunească, astfel încât instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă; prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior neconstituționale.

Cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, iar dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Din cuprinsul alin. (1)-(3) din același articol, rezultă că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim-filtru în privința acestora, astfel încât trimiterea la Curtea Constituțională se poate dispune doar sub rezerva constatării întrunirii cumulative a tuturor condițiilor de admisibilitate instituite prin norma legală menționată.

Potrivit art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Or, în analiza sa, prin încheierea din 11.03.2024, instanța de apel și-a exercitat rolul de prim-filtru al sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate de recurentă.

Totodată, Înalta Curte reamintește că, sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa constantă, reperele „legăturii cu soluționarea cauzei”, subliniind că acestea constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, cu scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în contextul unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în speța de față, Înalta Curte reține, în acord cu cele expuse în încheierea atacată, faptul că lipsește cerința existenței unei legături a prevederilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022 cu judecata în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Astfel, după cum rezultă din parcursul procesual al cauzei, necontestat de către recurentă, cererea de înregistrare a societății în registrul comerțului a fost respinsă prin încheierea nr. 5320/22.02.2023 pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, întrucât obiectul de activitate al societății în curs de înmatriculare cuprindea codul CAEN x. - Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal, iar dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, ale O.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, ale art. 3 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative și ale art. 9 din O.G. nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, reglementează condiții speciale pentru desfășurarea activităților cuprinse în acest cod CAEN.

Potrivit art. 121 alin. (3) din Legea nr. 265/2022, „Activitățile pentru care legea reglementează condiții speciale de autorizare/notificare a funcționării sunt autorizate de autoritățile și instituțiile de resort, potrivit procedurilor emise în acest sens, prealabil sau ulterior desfășurării activităților economice pentru care este necesară autorizația”, iar în conformitate cu alin. (4) al aceluiași articol, „În cazul prevăzut la

alin. (3)

, autoritățile/instituțiile publice implicate vor încheia protocoale de colaborare cu ONRC, pentru transmiterea periodică a listei codurilor CAEN care necesită condiții speciale de autorizare/notificare, precum și a profesioniștilor având ca obiect de activitate principal sau secundar aceste activități, pentru care se va dispune, în încheierea pronunțată de registrator, necesitatea obținerii acestor autorizații sau a notificării, în vederea desfășurării, în condiții legale, a activității respective”.

Așadar, cererea de înregistrare a societății B. S.R.L. a fost respinsă ca urmare a nesocotirii dispozițiilor art. 121 alin. (3) din Legea nr. 265/2022, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor specifice de autorizare a activităților cuprinse în codul CAEN x., conform legilor speciale care impun cerințe de funcționare societăților care aleg să desfășoare activitățile respective.

În această împrejurare, astfel cum în mod corect a statuat instanța de apel, prevederile art. 121 alin. (4) din Legea nr. 265/2022, care obligă instituțiile publice implicate în procedura de autorizare să încheie protocoale de colaborare cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, în scopul desfășurării în condițiile legii a activităților alese de profesioniștii supuși înregistrării în registrul comerțului, nu au nicio legătură cu motivul respingerii cererii de înmatriculare a societății recurente. Acest text de lege impune obligații ambelor părți ce vor încheia protocoale: pe de o parte, instituțiilor publice competente, pe acelea de a transmite periodic lista codurilor CAEN care necesită condiții speciale de autorizare/notificare, iar, pe de altă parte, Oficiului Național al Registrului Comerțului pe acelea de a transmite lista profesioniștilor având ca obiect de activitate principal sau secundar aceste activități, registratorii având obligația de a dispune, prin încheiere, necesitatea obținerii acestor autorizații sau a notificării, în vederea desfășurării, în condiții legale, a activității respective.

Astfel, nu obligația de a impune semnarea unor protocoale sau conținutul obligațiilor ce revin părților semnatare ale acestora au fundamentat respingerea cererii de înmatriculare, ci nesocotirea de către societatea petentă a unor cerințe cuprinse în legile speciale indicate expres în motivarea încheierii pronunțate de intimată, a căror existență și obligativitate nu este condiționată de prevederile contestate de recurentă.

Așa fiind, Înalta Curte nu poate reține ca fondat argumentul recurentei privind legătura sine qua non dintre alin. (3) și alin. (4) ale art. 121 din Legea nr. 265/2022, a cărei consecință ar fi necesitatea de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a ambelor texte de lege, întrucât nu ambele dispoziții au legătură cu demersul judiciar al recurentei, ci numai prima normă de drept cu privire la care curtea de apel a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional.

De asemenea, criticile privind pretinsele neconcordanțe din cuprinsul normei de drept vizate prin prezentul recurs, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, având în vedere obiectul și specificul căii de atac în analiză, întrucât procedura de soluționarea a cererii de sesizare a Curții Constituționale se desfășoară după reguli specifice, prin prisma rolului instanței în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, de prim-filtru al sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, consecința fiind aceea că, în recurs, instanța de control judiciar nu va analiza decât modul în care, în faza procesuală anterioară, au fost examinate condițiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanța supremă nu va lua în analiză nici argumentele aduse de recurentă în susținerea temeiniciei excepției de neconstituționalitate, întrucât acestea ar fi fost în competența Curții Constituționale, dacă ar fi fost sesizată de instanța de trimitere.

Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării atrage respingerea cererii, iar în cauză s-a reținut în mod corect lipsa cerinței legăturii excepției invocate cu cauza, rezultă că în mod judicios curtea de apel, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional, în cauză nefiind incidente niciuna dintre criticile  invocate de recurentă și circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu precizarea că invocarea cu totul formală și a motivului de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ va rămâne în afara ariei de analiză în prezentul cadru procesual, în condițiile în care această critică apare ca fiind lipsită de conținut.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și al art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins ca nefondat recursul.