ÎCCJ, decizie (scj.ro #85104)

Medic

rezident. Schimbarea specializării. Condiții.

H.G.

nr

. 899/2002

Potrivit

art

.

10 alin. (2) din H.G.

nr

. 899/2002 privind

organizarea învățământului

postunniversitar

medical

și farmaceutic uman, în cazuri justificate, schimbarea specialității în

care a fost admis rezidentul se poate face prin ordin al ministrului sănătății

și familiei, dacă solicitantul îndeplinește condițiile minime la specializarea

cerută.

Întrunește  cerințele prevăzute

de

art

. 10 alin. (2) din H.G.

nr

.

899/2002 cererea prin care un medic rezident care, ulterior admiterii sale

într-o specializare, constatând că suferă de o afecțiune ce ar putea reprezenta

un pericol atât pentru sine cât și pentru pacienții săi, solicită schimbarea

specialității în care a fost admis, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea a

fost sprijinită printre altele, și pe argumentul că la examenul de

rezidențiat

punctajul pe care l-a obținut s-a aflat peste

cel minim necesar admiterii în specializarea în care cere schimbarea.

Î.C.C.J., Secția de

contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

4664 din 20 decembrie 2006

Prin sentința civilă nr.164/F din 14.07.2006 Curtea de Apel

Brașov

– Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de

reclamantul PA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Institutul

Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă (INEMRCM), a

dispus anularea actului administrativ nr.VIIId/56358 din 14.12.2005 emis de

Ministerul Sănătății – Direcția de Resurse Umane și Dezvoltare Profesională și

a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să emită un ordin prin care să dispună

schimbarea specialității de rezident a reclamantului din medicina de familie în

psihiatrie adulți.

În motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat pârâtului

Ministerul Sănătății schimbarea specialității din Medicina de Familie în

Psihiatrie Adulți, solicitare ce i-a fost respinsă, potrivit adresei

nr.VIIId/56358 din 14.12.2005, cu precizarea că acest lucru este posibil numai

printr-un nou concurs de

rezidențiat

.

Instanța de fond a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile minime

prevăzute de art.10 alin. (2) din H.G. nr.899/2002 pentru a justifica

schimbarea specialității, respectiv pe de o parte starea de sănătate care

reprezintă un pericol atât pentru reclamant, cât și pentru pacienții cu care ar

intra în contact direct (reclamantul a constatat că este infectat cu virusul

hepatic C), iar pe de altă parte punctajul obținut la examenul de

rezidențiat

(superior celui minim obținut la specialitatea

psihiatrie) și calitatea de cadru didactic la catedra de psihologie în cadrul

Facultății de Psihologie a Universității „T”.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății

Publice, susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică

,

fiind dată cu aplicarea greșită a art.10 din H.G. nr.899/2002 privind

organizarea învățământului postuniversitar medical și farmaceutic uman, cu

modificările și completările ulterioare.

Recurentul precizează că starea de sănătate

a intimatului-reclamant nu conduce la îndeplinirea condițiilor minime în

specializarea cerută; condițiile minime cerute de lege ar fi fost îndeplinite

numai în condițiile în care la momentul concursului cele două specialități –

medicina de familie și psihiatrie – ar fi făcut parte din aceeași grupă, ceea

ce ar fi însemnat ca pentru ambele specialități să se publice aceeași

bibliografie și tematică de concurs. În realitate, specialitatea Psihiatrie s-a

regăsit, conform publicației de concurs din ziarul Viața Medicală nr.39 din

27.09.2002 în Grupa Specialităților Medicale, iar specialitatea Medicina de

Familie, pentru care a concurat intimatul-reclamant, s-a regăsit în Grupa

Medicina de Familie.

De asemenea,

recurentul precizează că reclamantul-intimat este cadru didactic asociat (deci

nu titular de post, prin concurs) la o disciplină didactică care nu face parte

din nomenclatorul specialităților medicale, respectiv Neuropsihologia

comportamentului.

În cadrul unul ultim

motiv de recurs, pârâtul-recurent susține că în prezent intimatul-reclamant a

susținut și promovat examenul de medic specialist – medicina de familie,

încheindu-și stagiul de

rezidențiat

, astfel că

obligarea M.S.P. la emiterea „unui ordin prin care să dispună schimbarea

specialității de

rezidențiat

” nu are efecte juridice.

Recursul este

nefondat

.

Potrivit art.10 alin. (2) din H.G. nr.899/2002 privind organizarea

învățământului postuniversitar medical și farmaceutic uman „Schimbarea

specialității în care a fost admis rezidentul este posibilă printr-un nou

concurs de

rezidențiat

. În cazuri justificate

schimbarea se poate face numai prin ordin al ministrului sănătății și familiei,

dacă solicitatul îndeplinește condițiile minime la specializarea cerută”.

Astfel, în condițiile în care textul actului normativ nu precizează ce se

înțelege prin „cazuri justificate”, în mod corect instanța de fond a apreciat

că starea de sănătate a reclamantului constituie un caz justificat, având în

vedere actele medicale depuse, precum și practica Ministerului Sănătății

exemplificată cu Ordinul nr.739 din 6.08.2003 prin care specialitatea unui

medic rezident a fost schimbată pe baza declarației acestuia, că nu are

aptitudini pentru specialitatea respectivă și nu se poate adapta mediului de

lucru.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că specialitatea

pentru care optează reclamantul nu face parte din aceeași grupă de

specialități, cu Medicina de Familie, acest motiv este, de asemenea,

neîntemeiat, deoarece actul normativ citat nu prevede o astfel de condiție, ci

doar ca solicitantul să îndeplinească „condițiile minime la specializarea

cerută”; în speță, instanța de fond a considerat în mod corect că această

cerință a textului este îndeplinită, deoarece la examenul de

rezidențiat

reclamantul a obținut un punctaj superior celui

minim obținut la specialitatea psihiatrie, iar practica Ministerului Sănătății

evidențiată prin Ordinele 723 și 777/2003 (dovedită în cauză)  este în

sensul de a se aproba schimbarea specialității medicina de familie cu

specialități din altă grupă, respectiv cu nefrologia sau cardiologia, astfel că

refuzul pentru acest motiv ar fi însemnat un tratament discriminatoriu.

De asemenea, instanța de fond în mod corect nu a făcut aplicarea O.G.

nr.58/2001 invocată de recurentă, această ordonanță referindu-se la confirmarea

prin ordin al ministrului sănătății a preparatorilor și asistenților

universitari titulari ca medici rezidenți într-una din specialitățile

corespondente disciplinei didactice, fără ca aceștia să fi susținut examenul de

rezidențiat

; în speță, situația reclamantului-intimat

este reglementată de H.G. nr.899/2002, fiind vorba de un medic care a susținut

și promovat examenul de

rezidențiat

și care solicită

schimbarea specialității din „motive justificate”, iar invocarea activității

sale didactice în disciplina Neuropsihologia comportamentului s-a făcut într-un

mod secundar, motivele determinate fiind starea de sănătate și rezultatele

obținute la examenul de

rezidențiat

.

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, acela că reclamantul-intimat și-a

încheiat deja stagiul de rezident, susținând și promovând examenul de medic

specialist în medicina de familie, această împrejurare nu reprezintă un

impediment juridic în menținerea soluției instanței de fond, efectele hotărârii

pronunțate constând în începerea unui nou

rezidențiat

de către reclamantul-intimat în specialitatea solicitată.

Recursul a fost respins.