ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5269/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 641 din 13 decembrie 2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC "D." SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, astfel cum a fost precizată și a dispus suspendarea pct. 6 și 9 din Anexa 2 a Ordinului M.T.I. nr. 1614/2012 și Ordinului M.A.I. nr. 240/2012, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente, pentru suspendarea executării actelor administrative, până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora, cu normele juridice aplicabile în speță.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității. De altfel, trebuie semnalat faptul că, la nivel european, există preocupări în domeniu. (Recomandarea nr. R (89)) adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă). De asemenea, Recomandarea anterior arătată, a reținut faptul că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură să afecteze drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

Mai mult, același act european a statuat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului. Prin acțiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actului atacat, ce constituie fără îndoială un caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta acțiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus.

Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil. Astfel, actele administrative aflate în litigiu determină o situație care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii deciziilor fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantei ca urmare a imposibilității desfășurării activității respectiv a realizării obiectului de activitate, fiind practic exclusă de pe piață, aceasta fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. Ministerul Afacerilor Interne, susține că în cauză nu a fost dovedit cazul bine justificat, respectiv aparența de nelegalitate a actului atacat, în raport de prevederile explicite ale art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Practic, toate argumentele juridice care, în viziunea instanței de fond "conduc" spre ideea existenței cazului bine justificat, se rezumă, în mod evident, la simplele considerații invocate de către intimata-reclamantă fără o minimă dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care beneficiază actul administrativ.

Pentru a accepta hotărârea instanței de fond era nevoie ca intimata-reclamantă să "producă" probe atât de evidente despre nelegalitatea aparentă a actului administrativ contestat încât, pentru pronunțarea unei sentințe legale și temeinice, să nu fie necesară nicio cercetare a fondului cauzei, ceea ce, în speță, evident nu este cazul. Recurentul consideră că nici cerința pagubei iminente nu a fost demonstrată și dovedită în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în mod constant, în practica sa, că simpla referire la pretinsele prejudicii materiile ce rezultă din executarea actului administrativ în discuție, nu este de natură a satisface cerința textului de lege aplicabil, câtă vreme legiuitorul a stabilit, ca regulă, că actul administrativ este executoriu, iar suspendarea executării acestuia este excepția.

II. Ministerul Transporturilor consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 (2) C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de reformare acesta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 105 C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule. Recurentul arată că a fost citat pentru termenul din data de 13 decembrie 2012, prin fax, la data de 11 decembrie 2012, cu doar o zi înaintea termenului de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., în pricinile urgente, așa cum este calificată cauza prin dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, înmânarea citației și a cererii de chemare în judecată se impune a se realiza cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

De asemenea, recurentul mai arată că reclamanta a înțeles să își precizeze acțiunea, act de procedură care deși, fiind depus la primul termen acordat de instanță, trebuia a fi comunicat părților pentru a fi supus contradictorialității. Se mai susține că din economia considerentelor soluției astfel pronunțate nu se poate reține motivat cazul bine justificat de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului contestat. Nici condiția vătămării, apreciată de instanța de fond ca fiind complinită în speță, nu se susține în expunerea raționamentului, întrucât hotărârea nu identifică elementele probatorii care să certifice susținerile reclamantei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate. Pentru a putea ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Conform art. 85 C. proc. civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel". Potrivit art. 86 C. proc. civ. "Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.

(...) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia". Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță. În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că în cauză este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru că prin hotărârea dată s-au încălcat formele de procedură sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Legea nr. 554/2004 precizează că litigiile în materia contenciosului administrativ se judecă de "urgență" dar fără a identifica un termen când este vorba de citarea părților, iar în lipsa unei prevederi speciale se aplică dispozițiile C. proc. civ. care în art. 114 1 alin. (3) prevede că primul termen de judecată, în procesele urgente, se stabilește cu cel puțin 5 zile înainte de data primirii citației.

În cauza de față este evident faptul că dreptul la apărare al recurenților-pârâți a fost încălcat pentru că au fost citați în data de 11 decembrie 2012, iar termenul stabilit pentru judecata cauzei a fost 13 decembrie 2012, termen la care reclamanta și-a precizat acțiunea, iar această precizare a acțiunii nu a fost comunicată pârâților, aceștia neavând posibilitatea de a se exprima în legătură cu pretențiile reclamantei. Deci, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și pe cale de consecință poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată.

În rejudecare, instanța de fond va cerceta fondul cauzei, în raport cu susținerile și apărările tuturor părților implicate în litigiu. Motivul de casare astfel reținut, face inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenții-pârâți. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 641 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2013. Procesat de GGC - CL