ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5269/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 641 din 13 decembrie

2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC "D." SRL în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, astfel cum a fost precizată și a dispus suspendarea pct. 6

și 9 din Anexa 2 a Ordinului M.T.I. nr. 1614/2012 și Ordinului M.A.I. nr.

240/2012, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că legiuitorul național a fost

obligat să găsească criterii pertinente, pentru suspendarea executării actelor

administrative, până la clarificarea exactă a gradului de conformare a

acestora, cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter

provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului

social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată

principiului legalității.

De altfel, trebuie

semnalat faptul că, la nivel european, există preocupări în domeniu.

(Recomandarea nr. R (89)) adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, referitoare la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă).

De asemenea, Recomandarea

anterior arătată, a reținut faptul că autoritățile administrative acționează în

numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură să afecteze drepturile,

libertățile și interesele persoanelor. Mai mult, același act european a statuat

că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau

susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe,

un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura

posibilului.

Prin acțiunea formulată

reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actului

atacat, ce constituie fără îndoială un caz bine justificat, în accepțiunea art.

2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanța

de fond a apreciat că există o aparență de nelegalitate a actelor

administrative a căror suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta

acțiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului

ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus.

Curtea de Apel a

apreciat că, în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente

impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind prejudiciul material viitor și

previzibil.

Astfel, actele

administrative aflate în litigiu determină o situație care nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, situația de fapt generată în urma emiterii deciziilor fiind de natură

să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării

drepturilor fundamentale ale reclamantei ca urmare a imposibilității

desfășurării activității respectiv a realizării obiectului de activitate, fiind

practic exclusă de pe piață, aceasta fiind o sarcină excesivă și

disproporționată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul

Transporturilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

I. Ministerul

Afacerilor Interne, susține că în cauză nu a fost dovedit cazul bine

justificat, respectiv aparența de nelegalitate a actului atacat, în raport de

prevederile explicite ale art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Practic, toate

argumentele juridice care, în viziunea instanței de fond "conduc"

spre ideea existenței cazului bine justificat, se rezumă, în mod evident, la

simplele considerații invocate de către intimata-reclamantă fără o minimă

dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate

de care beneficiază actul administrativ.

Pentru a accepta

hotărârea instanței de fond era nevoie ca intimata-reclamantă să

"producă" probe atât de evidente despre nelegalitatea aparentă a

actului administrativ contestat încât, pentru pronunțarea unei sentințe legale și

temeinice, să nu fie necesară nicio cercetare a fondului cauzei, ceea ce, în

speță, evident nu este cazul.

Recurentul consideră

că nici cerința pagubei iminente nu a fost demonstrată și dovedită în cauză,

Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în mod constant, în practica sa,

că simpla referire la pretinsele prejudicii materiile ce rezultă din executarea

actului administrativ în discuție, nu este de natură a satisface cerința

textului de lege aplicabil, câtă vreme legiuitorul a stabilit, ca regulă, că

actul administrativ este executoriu, iar suspendarea executării acestuia este

excepția.

II. Ministerul

Transporturilor consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 (2) C.

proc. civ.

În susținerea acestui

motiv de reformare acesta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 105 C. proc.

civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule.

Recurentul arată că a

fost citat pentru termenul din data de 13 decembrie 2012, prin fax, la data de

11 decembrie 2012, cu doar o zi înaintea termenului de judecată.

Potrivit

dispozițiilor art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., în pricinile

urgente, așa cum este calificată cauza prin dispozițiile art. 14 alin. (2) din

Legea contenciosului administrativ, înmânarea citației și a cererii de chemare

în judecată se impune a se realiza cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen

de judecată.

De asemenea,

recurentul mai arată că reclamanta a înțeles să își precizeze acțiunea, act de

procedură care deși, fiind depus la primul termen acordat de instanță, trebuia

a fi comunicat părților pentru a fi supus contradictorialității.

Se mai susține că din

economia considerentelor soluției astfel pronunțate nu se poate reține motivat

cazul bine justificat de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la

legalitatea actului contestat.

Nici condiția

vătămării, apreciată de instanța de fond ca fiind complinită în speță, nu se

susține în expunerea raționamentului, întrucât hotărârea nu identifică

elementele probatorii care să certifice susținerile reclamantei.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursurile sunt fondate.

Pentru a putea ajunge

la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Conform art. 85 C.

proc. civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după

citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune

altfel".

Potrivit art. 86 C.

proc. civ. "Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va

face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt

salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în

ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (...) În cazul

în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face

prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin alte

mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii

acestuia".

Astfel, realizarea

citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale

reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului

civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Principiul

contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie

supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă

posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură

cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest

principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat

efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în

prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului,

conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile

dintre părți și instanță.

În acest sens

judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau

înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a

fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de

citare.

Nu în ultimul rând,

citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a

asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată

că în cauză este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. pentru că prin hotărârea dată s-au încălcat formele de procedură sub sancțiunea

nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Legea nr. 554/2004

precizează că litigiile în materia contenciosului administrativ se judecă de

"urgență" dar fără a identifica un termen când este vorba de citarea

părților, iar în lipsa unei prevederi speciale se aplică dispozițiile C. proc.

civ. care în art. 114

1

alin. (3) prevede că primul termen de

judecată, în procesele urgente, se stabilește cu cel puțin 5 zile înainte de

data primirii citației.

În cauza de față este

evident faptul că dreptul la apărare al recurenților-pârâți a fost încălcat

pentru că au fost citați în data de 11 decembrie 2012, iar termenul stabilit

pentru judecata cauzei a fost 13 decembrie 2012, termen la care reclamanta și-a

precizat acțiunea, iar această precizare a acțiunii nu a fost comunicată

pârâților, aceștia neavând posibilitatea de a se exprima în legătură cu

pretențiile reclamantei.

Deci, în cauză, sunt

incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și pe cale de

consecință poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care

urmează a fi casată.

În rejudecare,

instanța de fond va cerceta fondul cauzei, în raport cu susținerile și

apărările tuturor părților implicate în litigiu.

Motivul de casare

astfel reținut, face inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de

recurenții-pârâți.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și

art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul

Transporturilor împotriva Sentinței nr. 641 din 13 decembrie 2012 a Curții de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - CL