ÎCCJ, decizie (scj.ro #85500)

Despăgubiri civile stabilite de organele de jurisdicție ale Curții de Conturi. Răspunderea ordonatorului principal de credite și a contabilului Primarul localității în calitate de ordonator de credite și contabilul răspund pentru paguba produsă prin efectuarea unor cheltuieli de protocol la care primăria nu avea dreptul chiar dacă consiliul local, fără a avea competență, a hotărât a fi efectuate.

Secția de contencios administrativ, decizia nr.2975 din 10 octombrie 2002 Prin decizia nr.68 din 26 septembrie 2001, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată, a admis recursul în anulare jurisdicțional declarat de procurorul general financiar împotriva sentinței nr.1 din 10 ianuarie 2001 a Colegiului Jurisdicțional Tulcea, în sensul admiterii în parte a încheierii de sesizare și obligării pârâților - primar și contabil - la plata în solidar a sumei de 4.808.069 lei, reprezentând cheltuieli nelegale pentru acțiuni de protocol și a dobânzii aferente de 49,65% pe an, de la data efectuării plăților nelegale până la plata integrală a sumei, către Consiliul local al comunei „T”.

Pentru a decide astfel, instanța Curții de Conturi a reținut, în esență, că potrivit art.1 din Ordonanța Guvernului nr.63/1994 și Anexei l la această ordonanță, consiliile locale comerciale nu pot constituit legal fonduri pentru acțiuni de protocol, încât cheltuielile comunale cu această destinație din bugetul local sunt imputabile celor care au dispus efectuarea lor. Împotriva acestei soluții, T.Gh. și M.M. au declarat recurs criticând-o pentru încălcarea și greșita aplicare a legii (art.304 pct.9 C.proc.civ.). Se susține în motivele de casare că plățile au fost făcute în baza hotărârilor date de consiliul local pentru aplicarea bugetului comunei și pentru efectuarea cheltuielilor de protocol, iar din moment ce aceste hotărâri nu au fost atacate, revocate sau anulate, ele trebuiau puse în executare, primarul având chiar obligația legală de a asigura executarea și aplicarea lor (art.44 lit.b din Legea nr.69/1991, atunci în vigoare).

Se mai susține, totodată, că în absența vinovăției, răspunderea recurenților-pârâți a fost în mod greșit antrenată de către organele Curții de Conturi și că, pe de altă parte, nu există nici un act normativ care să fi fost încălcat. Recursul este nefondat. Într-adevăr, prin Ordonanța Guvernului nr.63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice, aprobată și modificată prin Legea nr.13/1995, au fost stabilite dreptul unor autorități și instituții publice de a efectua cheltuieli de protocol, precum și limitele exercitării acestuia, între care nu figurează și consiliile locale comunale. Prin urmare, Consiliul local al comunei „T”. Nu avea un drept prevăzut de lege pentru a include în bugetul local cheltuieli pentru acțiuni de protocol, iar primarul, în calitate de ordonator de credite și contabilul instituției nu puteau dispune, respectiv aviza, în mod legal, efectuarea acestora.

Susținerea recurenților în sensul că ordonanța în cauză nu conține o normă expresă care să le interzică dreptul de a face cheltuieli pentru acțiuni de protocol, nu poate fi primită, deoarece un asemenea drept nu a fost prevăzut pentru consiliul comunal. Cum deja s-a arătat, prin O.G. nr.63/1994 (art.4 și Anexa 1), s-a stabilit dreptul de a efectua cheltuieli pentru acțiuni de protocol numai în favorea unor anumiți subiecți, între care nu se regăsesc și cosiliile locale comunale. Așa fiind, întrucât plățile făcute sunt nelegale, în mod corect s-a antrenat răspunderea pârâților recurenți pentru recuperearea sumei de 4.808.069 lei. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.