ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5258/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea formulată și înregistrată la data de 27 octombrie 2011, pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. 1189/46/2011, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia să emită decizie conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul ce face obiectul dispoziției emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea la 18 decembrie 2006, iar în situația neemiterii deciziei în termen de 30 de zile de la data sentinței, să fie obligată la plata unei penalități de 300 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligației dispuse și la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru președintele pârâtei, precum și la plata sumei de 15.000 RON daune morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 9817 din 27 decembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost declarat nul absolut contractul de donație autentificat în 1984. În acest sens, terenul care a făcut obiectul notificării a fost restituit în natură, iar pentru casa ce se afla pe acesta și care a fost demolată s-a întocmit dosar de despăgubire conform Legii nr. 10/2001 în baza dispoziției din 2006 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, dosar ce a fost înaintat de primărie A.N.R.P. Reclamantul a susținut că din anul 2007 și până în prezent a purtat anual corespondență cu pârâta, dar de fiecare dată răspunsurile acesteia au avut un caracter general sau contradictoriu.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13 lit. a) și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art. 18 și art. 24 din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susținut că cererea de chemare în judecată a reclamantului este neîntemeiată sub aspectul primului capăt de cerere și inadmisibilă sub aspectul celorlalte capete de cerere. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 487/F-Cont din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.G. și a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul ce face obiectul dispoziției din 18 decembrie 2006 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea.

A respins capătul 2 de cerere referitor la plata de penalități, amendă și daune morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin dispoziția Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea din 18 decembrie 2006 emisă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent către reclamantul T.G., în calitate de moștenitor legal al autorului T.N., pentru construcția demolată identificată în notificare, în actul de proprietate (certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971) și declarația notarială aflate la dosar, situată înainte de demolare în Râmnicu Vălcea, str. P.S. Dispoziția din 2006 a fost transmisă către A.N.R.P.

Curtea a reținut că este esențial pentru respectarea legii, pe care instanța este ținută să o aplice în spiritul art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul atingerii scopului ei, nu doar ca dosarul să fie soluționat, ci și ca soluționarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorității publice să se asigure de respectarea prescripțiilor legii în activitatea ei, cât și destinatarului legii și despăgubirilor să se bucure efectiv și cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa. Or, o durată de peste 5 ani, cât a trecut de la emiterea dispoziției Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea și înaintarea ei la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și până în prezent, nu constituie un termen rezonabil de soluționare a dosarului.

În ceea ce privește susținerea pârâtei, formulată prin întâmpinare în sensul că este necesară completarea dosarului cu înscrisuri din care să reiasă descrierea anexei, magazie de scândură și istoricul de număr poștal al imobilului, având în vedere neconcordanțele dintre actele depuse la dosar sub aspectul numărului imobilului, Curtea a constatat că aceasta este nefondată În primul rând, adresa din 11 noiembrie 2011, remisă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și D.J.A.N. Vâlcea, prin care se solicită înscrisuri a fost emisă numai ulterior cererii de chemare în judecată (transmise la 27 octombrie 2011) și a survenit după 5 ani de la înregistrarea dosarului la A.N.R.P., perioadă în care pârâta a emis adrese succesive reclamantului, arătând că dosarul este în analiză, fără a-i solicita niciun înscris.

În al doilea rând, potrivit art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor numai în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și, dacă constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Or, în cauză, descrierea imobilului rezultă cu claritate din certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971, depus la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, imobilul fiind în integralitate demolat, lucru care nu se contestă în speță, este evident că o astfel de descriere nu poate fi furnizată decât prin raportare la actele deja depuse la dosar, (respectiv certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971 și autorizația de demolare din 3 noiembrie 1983) și nu influențează în niciun fel verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură. În ceea ce privește istoricul de număr poștal al imobilului, instanța de fond a constatat că acesta rezultă de asemenea cu claritate din actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, din certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971, reiese cu claritate faptul că este vorba de imobilul situat înainte de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S.

Dispoziția din 2006 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea menționează că este vorba de imobilul situat înainte de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S., deci nu este vorba de nicio neconcordanță. Referitor la termenul de 30 de zile în care reclamantul a solicitat să îi fie emisă decizia, Curtea a reținut că, potrivit soluției de unificare a practicii judiciare adoptate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, din 3 mai 2007, s-a statuat cu valoare de principiu că, „în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emiterea de către A.N.R.P. a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, conform Legii nr. 10/2001, se realizează într-un termen rezonabil.

În privința acestui tip de cerere, nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea cererii.” În ce privește penalitățile solicitate, Curtea a apreciat că în speță deși pot fi incidente dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Soluțiile prevăzute la alin. (1) (…) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere”, apreciază că nu se impune aplicarea unei astfel de sancțiuni pârâtei, având în vedere că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire depinde și de un factor de timp care scapă unei cuantificări exacte din partea pârâtei: evaluarea imobilului, etapă în care acțiunea îi aparține unui evaluator și care în timp poate fi mai scurtă sau mai îndelungată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui obiectiv de evaluat.

Relativ la aplicarea unei amenzi conducătorului autorității în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că s ancțiunea prevăzută la alin. (2) al acestui text este subsecventă, ca și ipoteză juridică, alin. (1). Astfel, „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Prin urmare, dispoziția legală invocată de reclamant este incidentă numai dacă există o hotărâre definitivă și irevocabilă în cauză, iar autoritatea nu o pune în executare, ceea ce nu este cazul în speță, reclamantul tinzând la obținerea unei astfel de hotărâri tocmai pe calea prezentei acțiuni.

Totodată instanța a respins și capătul de cerere cu privire la acordarea daunelor morale, pe considerentul că acest capăt de cerere nu este în niciun fel motivat, reclamantul arătând că le-a solicitat pentru că „a constatat că pârâta înțelege să soluționeze numai dosarele pentru care a fost obligată la plata de penalități și/sau daune materiale sau morale”. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta a susținut în esență că instanța de fond a reținut în mod greșit că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a faptului că notificarea a fost depusă de 5 ani.

Astfel procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII, astfel că nu se poate imputa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor faptul că în marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.

A mai susținut recurenta că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII sunt parcurse mai multe etape: Etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției din 2006 a fost transmis de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale. Totodată, dosarul amintit a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat faptul că acesta trebuie completat cu înscrisuri din care să reiasă descrierea anexei- magazie de scândură și istoricul de număr poștal al imobilului, având în vedere neconcordanțele dintre actele depuse la dosar sub aspectul numărului imobilului.

În acest sens, prin adresa din 11 noiembrie 2011, remisă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și D.J.A.N. Vâlcea, s-a solicitat aceste înscrisuri. Referitor la etapa evaluării, s-a subliniat faptul că dosarul de despăgubire al reclamantului urmează a fi transmis la evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate/raportul de evaluare, după completarea acestuia cu informațiile solicitate. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „N otificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001/R, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a legii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

Potrivit art. 16 alin. (4) și alin. (5) din același act normativ, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și, dacă constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Ulterior, pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală procedează fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, potrivit art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005. În speță, deși dispoziția Primarului municipiului Pitești din 2006 a fost transmisă către A.N.R.P., Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire până în prezent.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispozița din 2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești. Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice.

În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față, prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește susținerea recurentei pârâtei, în sensul că este necesară completarea dosarului cu înscrisuri din care să reiasă descrierea anexei, magazie de scândură și istoricul de număr poștal al imobilului, având în vedere neconcordanțele dintre actele depuse la dosar sub aspectul numărului imobilului, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a constatat că și aceasta este nefondată Astfel, adresa din 11 noiembrie 2011, remisă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și D.J.A.N.

Vâlcea, prin care se solicită înscrisuri a fost emisă numai ulterior cererii de chemare în judecată (transmise la 27 octombrie 2011) și a survenit după 5 ani de la înregistrarea dosarului la A.N.R.P., perioadă în care pârâta a emis adrese succesive reclamantului, arătând că dosarul este în analiză, fără a-i solicita niciun înscris. Pe de altă parte, potrivit art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor numai în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și, dacă constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Or, în cauză, descrierea imobilului rezultă cu claritate din certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971, depus la dosar. Pe de altă parte, imobilul fiind în integralitate demolat, lucru care nu se contestă în speță, este evident că o astfel de descriere nu poate fi furnizată decât prin raportare la actele deja depuse la dosar, (respectiv certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971 și autorizația de demolare din 3 noiembrie 1983) și nu influențează în niciun fel verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură. În ceea ce privește istoricul de număr poștal al imobilului, Înalta Curte reține că și acesta rezultă de asemenea cu claritate din actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, din certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971 rezultă cu claritate faptul că este vorba de imobilul situat înainte de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S.

Dispoziția din 2006 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea menționează că este vorba de imobilul situat înainte de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S., deci nu este vorba de nicio neconcordanță. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 487/F-CONT din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.