ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5258/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5258/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului:
Circumstanțele cauzei.
Prin cererea
formulată și înregistrată la data de 27 octombrie 2011, pe rolul Curții de Apel
Pitești sub nr. 1189/46/2011, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca,
prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia să emită decizie
conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul ce face obiectul
dispoziției emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea la 18 decembrie 2006,
iar în situația neemiterii deciziei în termen de 30 de zile de la data
sentinței, să fie obligată la plata unei penalități de 300 RON pe zi întârziere
până la îndeplinirea obligației dispuse și la plata amenzii de 20% din salariul
minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru președintele pârâtei, precum
și la plata sumei de 15.000 RON daune morale.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 9817 din 27 decembrie 2001 pronunțată
de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost declarat nul absolut contractul de donație
autentificat în 1984. În acest sens, terenul care a făcut obiectul notificării a
fost restituit în natură, iar pentru casa ce se afla pe acesta și care a fost demolată
s-a întocmit dosar de despăgubire conform Legii nr. 10/2001 în baza dispoziției
din 2006 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, dosar ce a fost înaintat de primărie
A.N.R.P.
Reclamantul a susținut
că din anul 2007 și până în prezent a purtat anual corespondență cu pârâta, dar
de fiecare dată răspunsurile acesteia au avut un caracter general sau contradictoriu.
În drept, acțiunea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 13 lit. a) și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,
art. 18 și art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susținut că cererea de chemare în judecată
a reclamantului este neîntemeiată sub aspectul primului capăt de cerere și inadmisibilă
sub aspectul celorlalte capete de cerere.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin sentința nr. 487/F-Cont
din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.G.
și a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform
Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul ce face obiectul dispoziției
din 18 decembrie 2006 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea.
A respins capătul 2 de
cerere referitor la plata de penalități, amendă și daune morale.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin dispoziția Primarului
municipiului Râmnicu Vâlcea din 18 decembrie 2006 emisă în temeiul dispozițiilor
Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii
în echivalent către reclamantul T.G., în calitate de moștenitor legal al autorului
T.N., pentru construcția demolată identificată în notificare, în actul de proprietate
(certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971) și declarația notarială aflate la
dosar, situată înainte de demolare în Râmnicu Vălcea, str. P.S.
Dispoziția din 2006 a
fost transmisă către A.N.R.P.
Curtea
a reținut că este esențial pentru respectarea legii, pe care instanța este ținută
să o aplice în spiritul art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul atingerii scopului
ei, nu doar ca dosarul să fie soluționat, ci și ca soluționarea să fie realizată
într-un timp care să-i permită atât autorității publice să se asigure de respectarea
prescripțiilor legii în activitatea ei, cât și destinatarului legii și despăgubirilor
să se bucure efectiv și cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea
abuzivă de proprietatea sa.
Or,
o durată de peste 5 ani, cât a trecut de la emiterea dispoziției Primarului municipiului
Râmnicu Vâlcea și înaintarea ei la
Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor
și până în prezent, nu constituie un termen rezonabil
de soluționare a dosarului.
În ceea
ce privește susținerea pârâtei, formulată prin întâmpinare în sensul că este necesară
completarea dosarului cu
înscrisuri din care să reiasă descrierea anexei, magazie
de scândură și istoricul de număr poștal al imobilului, având în vedere neconcordanțele
dintre actele depuse la dosar sub aspectul numărului imobilului, Curtea a constatat
că aceasta este nefondată
În primul rând, adresa
din 11 noiembrie 2011, remisă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și D.J.A.N.
Vâlcea, prin care se solicită înscrisuri a fost emisă numai ulterior cererii de
chemare în judecată (transmise la 27 octombrie 2011) și a survenit după 5 ani de
la înregistrarea dosarului la A.N.R.P., perioadă în care pârâta a emis adrese succesive
reclamantului, arătând că dosarul este în analiză, fără a-i solicita niciun înscris.
În al doilea rând,
potrivit
art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale
procedează la analizarea dosarelor numai în privința verificării legalității respingerii
cererii de restituire în natură și, dacă constată că în mod întemeiat cererea de
restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului sau
societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Or,
în cauză, descrierea imobilului rezultă cu claritate din certificatul de moștenitor
din 2 iunie 1971, depus la dosarul cauzei. Pe de altă parte, imobilul fiind în integralitate
demolat, lucru care nu se contestă în speță, este evident că o astfel de descriere
nu poate fi furnizată decât prin raportare la actele deja depuse la dosar, (respectiv
certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971 și autorizația de demolare din 3
noiembrie 1983) și nu influențează în niciun fel verificarea legalității respingerii
cererii de restituire în natură.
În ceea
ce privește
istoricul
de număr poștal al imobilului, instanța de fond a constatat că acesta rezultă de
asemenea cu claritate din actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, din
certificatul
de moștenitor din 2 iunie 1971, reiese cu claritate faptul că este vorba de imobilul
situat
înainte
de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S.
Dispoziția din 2006 emisă
de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea menționează că este vorba de imobilul situat
înainte
de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S., deci nu este vorba de nicio neconcordanță.
Referitor
la termenul de 30 de zile în care reclamantul a solicitat să îi fie emisă decizia,
Curtea a reținut că, potrivit soluției de unificare a practicii judiciare adoptate
de Înalta Curte de Casație și Justiție în Plenul judecătorilor secției de contencios
administrativ și fiscal, din 3 mai 2007, s-a statuat cu valoare de principiu că,
„în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emiterea de către
A.N.R.P. a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele care nu pot
fi restituite în natură, conform Legii nr. 10/2001, se realizează într-un termen
rezonabil. În privința acestui tip de cerere, nu sunt incidente dispozițiile
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul legal de
30 de zile pentru soluționarea cererii.”
În ce
privește penalitățile solicitate, Curtea a apreciat că în speță deși pot fi incidente
dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora
„Soluțiile
prevăzute la alin. (1) (…) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile
părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere”, apreciază
că
nu se impune aplicarea unei astfel de sancțiuni pârâtei, având în vedere că emiterea
deciziei reprezentând titlul de despăgubire depinde și de un factor de timp care
scapă unei cuantificări exacte din partea pârâtei: evaluarea imobilului, etapă în
care acțiunea îi aparține unui evaluator și care în timp poate fi mai scurtă sau
mai îndelungată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui obiectiv de evaluat.
Relativ la aplicarea unei
amenzi conducătorului autorității în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004,
prima instanță a apreciat că s
ancțiunea prevăzută la
alin. (2) al acestui text este subsecventă, ca și ipoteză juridică, alin. (1). Astfel,
„în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității
publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut
pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru
întârziere.”
Prin urmare, dispoziția
legală invocată de reclamant este incidentă numai dacă există o hotărâre definitivă
și irevocabilă în cauză, iar autoritatea nu o pune în executare, ceea ce nu este
cazul în speță, reclamantul tinzând la obținerea unei astfel de hotărâri tocmai
pe calea prezentei acțiuni.
Totodată instanța a respins
și capătul de cerere cu privire la acordarea daunelor morale, pe considerentul că
acest capăt de cerere nu este în niciun fel motivat, reclamantul arătând că le-a
solicitat pentru că „a constatat că pârâta înțelege să soluționeze numai dosarele
pentru care a fost obligată la plata de penalități și/sau daune materiale sau morale”.
Recursul declarat în
cauză.
Împotriva acestei hotărâri
a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susținut în
esență că instanța de fond a reținut în mod greșit că autoritatea pârâtă a nesocotit
termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
precum și a faptului că notificarea a fost depusă de 5 ani.
Astfel procedura administrativă
reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura
prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei
motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite de întreaga documentație
ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor
art. 16 alin. (2
1
)
din Titlul VII, astfel că nu se poate imputa
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor faptul că în marea majoritate
a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile investite cu soluționarea
notificărilor.
A mai susținut recurenta
că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII sunt parcurse mai
multe etape:
Etapa transmiterii și
înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea
de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției
din 2006 a fost transmis de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de
entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale. Totodată,
dosarul amintit a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire
în natură a imobilului notificat și s-a constatat faptul că acesta trebuie completat
cu înscrisuri din care să reiasă descrierea anexei- magazie de scândură și istoricul
de număr poștal al imobilului, având în vedere neconcordanțele dintre actele depuse
la dosar sub aspectul numărului imobilului. În acest sens, prin adresa din 11
noiembrie 2011, remisă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și D.J.A.N. Vâlcea,
s-a solicitat aceste înscrisuri.
Referitor la etapa evaluării,
s-a subliniat faptul că dosarul de despăgubire al reclamantului urmează a fi transmis
la evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate/raportul
de evaluare, după completarea acestuia cu informațiile solicitate.
Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse
în continuare:
Potrivit art. 16
alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „N
otificările formulate
potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001/R, care nu au fost soluționate în sensul
arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a legii, se predau pe bază
de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite
cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor
conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de
acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect
al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte
juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită
și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii
definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
Potrivit
art. 16 alin. (4) și alin. (5) din același act normativ, Secretariatul Comisiei
Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității
respingerii cererii de restituire în natură și, dacă constată că în mod întemeiat
cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului
sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Ulterior,
pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală procedează fie la emiterea deciziei
reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare,
potrivit art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005.
În speță,
deși dispoziția Primarului municipiului Pitești
din 2006 a fost transmisă
către A.N.R.P.,
Secretariatul Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor
în anul 2006,
Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire
până în prezent.
Intervalul mare de timp
pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile
imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul
încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat
de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în
care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispozița
din 2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești.
Complexitatea procedurii
administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr,
nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2
alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite
pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de
autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a
legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice,
în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte
garanții ale bunei administrări.
În afara argumentului
decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației
de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere
noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale
ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional
nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin
art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România
prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice
sau juridice.
În speța de față, prin
comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât
și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază
că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă
cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea
ce privește susținerea recurentei pârâtei, în sensul că este necesară completarea
dosarului cu
înscrisuri din care să reiasă descrierea anexei, magazie de scândură și istoricul
de număr poștal al imobilului, având în vedere neconcordanțele dintre actele depuse
la dosar sub aspectul numărului imobilului, Înalta Curte reține că în mod corect
prima instanță a constatat că și aceasta este nefondată
Astfel, adresa din 11
noiembrie 2011, remisă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și D.J.A.N. Vâlcea,
prin care se solicită înscrisuri a fost emisă numai ulterior cererii de chemare
în judecată (transmise la 27 octombrie 2011) și a survenit după 5 ani de la înregistrarea
dosarului la A.N.R.P., perioadă în care pârâta a emis adrese succesive reclamantului,
arătând că dosarul este în analiză, fără a-i solicita niciun înscris.
Pe de altă parte,
potrivit
art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale
procedează la analizarea dosarelor numai în privința verificării legalității respingerii
cererii de restituire în natură și, dacă constată că în mod întemeiat cererea de
restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului sau
societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Or,
în cauză, descrierea imobilului rezultă cu claritate din certificatul de moștenitor
din 2 iunie 1971, depus la dosar. Pe de altă parte, imobilul fiind în integralitate
demolat, lucru care nu se contestă în speță, este evident că o astfel de descriere
nu poate fi furnizată decât prin raportare la actele deja depuse la dosar, (respectiv
certificatul de moștenitor din 2 iunie 1971 și autorizația de demolare din 3
noiembrie 1983) și nu influențează în niciun fel verificarea legalității respingerii
cererii de restituire în natură.
În ceea
ce privește
istoricul
de număr poștal al imobilului, Înalta Curte reține că și acesta rezultă de asemenea
cu claritate din actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, din
certificatul
de moștenitor din 2 iunie 1971 rezultă cu claritate faptul că este vorba de imobilul
situat
înainte
de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S.
Dispoziția din 2006 emisă
de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea menționează că este vorba de imobilul situat
înainte
de demolare în Râmnicu Vâlcea, str. P.S., deci nu este vorba de nicio neconcordanță.
Având în vedere toate
aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va
respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 487/F-CONT
din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 11 decembrie 2012.