Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5238/2013

HOTĂRÂRE
14.05.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5238/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 12 august 2011, reclamantul V.P.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 85475/G/II din 28 iulie 2011. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin raportul pe care îl contestă s-a reținut în mod greșit în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 motivat de împrejurarea că în perioada 10 iulie 2009 - 12 noiembrie 2009 a deținut funcția publica de consilier superior în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, precum și funcția de administrator în cadrul SC P.I.

Gorj SA, aflându-se astfel în starea de incompatibilitate prevăzută de textul menționat, deși nu a exercitat efectiv nici măcar o zi funcția de consilier în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, imediat după promovarea examenului formulând o cerere de concediu fără plată. A mai arătat reclamantul că dobândirea calității de funcționar public are loc doar după depunerea jurământului de funcționar public, potrivit art. 54 alin. (6) și (7) din Legea nr. 188/1999, iar lipsa acestuia atrage revocarea măsurii de numire, care trebuia făcută de către Minister.

În susținerea acțiunii a mai susținut că nu se poate reține starea de incompatibilitate întrucât se încadrează în situația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 161/2003, care prevede că nu se află în stare de incompatibilitate în sensul prevederilor art. 2 lit. a) și c) funcționarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte sau să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare, fiind desemnat prin hotărâre a Consiliului Județean Gorj și a AGA SC P.I. Gorj SA ca președinte - director general (administrator), societate la care Consiliul Județean Gorj este acționar unic.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 52 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V.P.M.E. în contradictoriu cu pârâta Inspecția de Integritate a Agenției Naționale de Integritate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs se face prin act administrativ emis de conducătorii autorităților și instituțiilor publice care au organizat concursul, iar reclamantul a fost numit în baza Ordinului nr. 4530 din data de 10 iulie 2009 emis de E.A., Ministrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, raportul de serviciu încetând la data de 29 decembrie 2009. A mai reținut instanța fondului că deși reclamantul nu a depus jurământul, potrivit alin. (7) din art. 62 din Legea nr. 188/1999 doar refuzul de a depune jurământul atrage revocarea actului de numire în funcția publică, nu și nedepunerea jurământului din alte motive.

De asemenea, a apreciat Curtea de apel că nici faptul că reclamantul nu a fost remunerat pentru activitatea de consilier în cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, aflându-se în concediu fără plată, nu este de natură să înlăture starea de incompatibilitate. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din cuprinsul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 49 din Legea nr. 188/1999 rezultă fără dubiu ca funcționarul public nu poate exercita vreo altă funcție publică sau privată, alta decât cea în care a fost numit, incompatibilitatea nefiind condiționată de existența sau cuantumul veniturilor realizate ca urmare a exercitării celor două funcții incompatibile.

În ceea ce privește susținerea reclamantului că nu ar exista stare de incompatibilitate în raport de dispozițiile art. 94 alin. (2 2 ) din Legea nr. 161/2003 (introdus prin Legea nr. 171/2004), potrivit cărora nu se află în stare de incompatibilitate funcționarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte sau să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare, instanța fondului a reținut că desemnarea reclamantului în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC P.I. Gorj SA, la care Consiliul Județean Gorj este acționar unic, nu a fost făcută de Ministerul Educației, Cercetării și Inovației și nici în calitate de reprezentant al acestei instituții.

În fine, Curtea de Apel a apreciat că reclamantul a deținut concomitent în perioada 10 iulie 2009 - 12 noiembrie 2009 atât funcția publică de consilier superior în cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, cât și calitatea de administrator al SC P.I. Gorj SA, exercitând ambele calități cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităților impus funcției publice. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul V.P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșită aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea legalității raportului de evaluare din 28 iulie 2011 încheiat de intimata ANI.

Recurentul arată că soluția de respingere a contestației, formulate împotriva raportului de evaluare prin care se constatase existența unei situații de incompatibilitate în raport de dispozițiile art. 94 (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 este nelegală și netemeinică în raport de situația de fapt și probele administrate. Recurentul arată că nu a încălcat dispozițiile art. 94 (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 deoarece nu a exercitat efectiv funcția de consilier în cadrul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului deoarece după promovarea examenului a formulat cerere de concediu fără plată și nu a depus jurământul în raport e dispozițiile art. 54 alin. (6) și (7) din Legea nr. 188/1999, ca o condiție pentru dobândirea calității de funcționar public.

Alt aspect de nelegalitate invocat de recurent este faptul că nu se încadra în situația prevăzută de art. 21 pct. 1 din Legea nr. 171/2004 deoarece a fost desemnat prin Hotărârea Consiliului Județean Gorj și a Adunării Generale a Acționarilor și a Consiliului de Administrație al SC P.I. Gorj SA ca președinte director general. Iar aprecierea instanței în sensul că desemnarea trebuia făcută de Ministerul Educației nu are temei legal, în condițiile în care pe fond situația de incompatibilitate nu există. Se solicită admiterea recursului și pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată. La dosar intimata ANI a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului a nefondat.

Analizând recursul declarat și menținut ca atare de recurent conform poziției exprimate în ședința publică din 14 mai 2013 Curtea va aprecia pentru următoarele că recursul este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod corect și legal prin sentința atacată a fost respinsă contestația și menționat raportul de evaluare contestat prin care s-a reținut încălcarea de către recurent a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 și existența în consecință a stării de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă de către recurent în perioada 10 iulie 2009 - 12 noiembrie 2009 atât a funcției de consilier superior în cadrul Ministerului Educației cât și în calitate de administrator al SC P.I.

Gorj SA. Aspectele de nelegalitate invocate de recurent nu pot fi reținute deoarece faptul că nu a executat efectiv funcția în care a fost numit în baza unui ordin emis de conducătorul instituției nu poate avea ca efect înlăturarea stării de incompatibilitate în care acesta s-a aflat. În ceea ce privește nedepunerea jurământului prevăzut ca obligație conform art. 62 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, acest aspect nu poate fi reținut deoarece doar refuzul de a depune jurământul atrage provocarea actului de numire în funcția publică conform art. 62 (7) din Legea nr. 188/1999. În ceea ce privește aspectul că recurentul a fost desemnat prin Hotărârea Consiliului Județean Gorj în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC P.I.

Gorj SA la care Consiliul Județean Gorj, Curtea apreciază că reclamantul nu se încadrează în situația de excepție reglementată de art. 94 alin. (2 1 ) din Legea nr. 161/2003. Potrivit art. 94 alin. (2 1 ) din Legea nr. 161/2003, introdus prin Legea nr. 171/2004, nu se afla în situația de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c), funcționarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte sau să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare. Întrucât desemnarea sa în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC P.I.

Gorj SA, la care Consiliul Județean Gorj este acționar unic, nu a fost făcută de Ministerul Educației, Cercetării și Inovației și nici în calitate de reprezentant al acestei instituții, recurentul se află în situație de incompatibilitate. Cum actele depuse la dosarul cauzei atestă că recurentul - reclamant a deținut calitatea de administrator la societatea comercială sus arătată, în perioada supusă evaluării, susținerile sale sunt nerelevante pentru înlăturarea situației de incompatibilitate în care s-a aflat, astfel că raportul de evaluare ce a statuat asupra cazului de incompatibilitate, raportat la prevederile legale, a fost emis cu aplicarea corectă a prevederilor legii. Față de cele expuse mai, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.P.M.E. împotriva Sentinței nr. 52 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2013. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2015
Decizia nr. 2686/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2017-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 886/2017
Decizia nr. 886/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția cont
ÎCCJ 2013-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7422/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23 iunie 2011 sub nr. 874/59/2011 cont
ÎCCJ 2019-12-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6501/2019
i și de anulare în parte a raportului de evaluare nr. x din 15 noiembrie 2016 în ceea ce privește înlăturarea situației de incompatibilitate cu pârâtele la deținerea simultană de către reclamant a calității de viceprimar și aceea de membru
ÎCCJ 2020-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat anularea raportului de eval
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă