ÎCCJ, decizie (scj.ro #82099)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82099) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului

nr

. 223/1974.

Nelegalitatea

prevederii cuprinsă în textul pct.1.4

lit.B

alin.

ultim din Normele metodologice de aplicare

unitarăa

Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003.

Cuprins

pe materii.

Drept civil. Drept de proprietate. Imobil

preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului

nr

.

223/1974.

Nelegalitatea

prevederii cuprinsă în textul

pct.1.4

lit.B

alin.ultim

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr.498/2003

Index

alfabetic. Drept civil.

-

Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului

nr

. 223/1974;

-

Nelegalitatea

prevederii cuprinsă în textul pct.1.4

lit.B

alin.ultim

din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003

Legea nr.10/2001:

art

. 2 alin. 1

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001,

aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003:

pct

.

1.4

lit.B

Nelegalitatea

prevederii cuprinsă în textul pct.1.4

lit.B

alin.ultim

din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 rezultă din

încălcarea art.2 alin.1 din Lege care

enumeră

situațiile juridice ce constituie preluări abuzive.

Dispozițiile legale citate sunt astfel în contradicție cu

dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice,

întrucât,  Constituția României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru

organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art.4 alin.3 din Legea

nr.24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în

limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o

anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului

reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic

modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de

rang inferior

.

Î.C.C.J

., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 2142 din 27 februarie 2006

La 28 octombrie 2004,

R.O

. a solicitat anularea

dispoziției nr.1587 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului

Cluj

Napoca, prin care i-a fost respinsă notificarea nr.266

din 25 iunie 2001 și obligarea pârâtului la emiterea deciziei de restituire în

natură a unui apartament din municipiul

Cluj

Napoca,

preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, urmând să restituie despăgubirile

încasate, actualizate.

Prin sentința nr.293 din 9 februarie 2005, Tribunalul

Cluj

,

secția civilă a admis acțiunea reclamantei și a dispus restituirea în natură a

imobilului, compus din 3 camere și dependințe, instanța  reținând, în

esență,  că preluarea imobilului a fost abuzivă, întrucât Decretul

nr.223/1974, raportat la Constituția din 1965 și acordurile internaționale pe

care România le ratificase, era

neconstituțional

. S-a

constatat totodată că imobilul nu a fost înstrăinat, fiind ocupat de un

chiriaș.. A obligat reclamanta să restituie despăgubirile încasate în sumă de

43.468 lei, la valoarea actualizată.

Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel

Cluj

,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin

decizia nr.711/A din 19 iunie 2005, prin care s-a respins ca

nefondat

apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului

Cluj

Napoca.

Instanța de apel a reținut că acțiunea a fost exercitată în termenul de 30 de

zile prevăzut de art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001 întrucât pârâtul nu a făcut

dovada comunicării către reclamantă a dispoziției prin care s-a respins

notificarea și că identitatea dintre fosta proprietară a imobilului și persoana

care a formulat notificarea a fost dovedită nu numai de declarația notarială ci

și de copia actului de identitate al reclamantei. S-a arătat că faptul că unul

din

petitele

cererii reclamantei, respectiv acela al

anulării dispoziției, nu a fost soluționat, are interes a-l critica doar

reclamanta și că dispunându-se restituirea în natură a imobilului, instanța a

anulat implicit dispoziția de respingere a notificării. S-a constatat că

tribunalul a apreciat corect că Hotărârea Guvernului nr.498/2003, fiind un act

inferior legii, trebuie să fie conform cu acesta, în speță Legea nr.10/2001,

din dispozițiile exprese ale art.10 și art.11 reieșind că și persoanele care au

beneficiat de despăgubiri la data preluării imobilului sunt beneficiare ale

măsurilor reparatorii prevăzute de lege, legiuitorul având în vedere că, de

regulă, despăgubirile plătite foștilor proprietari au fost inferioare valorii

imobilelor preluate și nu au constituit o reparație echitabilă.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâtul Primarul

municipiului

Cluj

Napoca, arătând că își menține

susținerile conform cărora simpla declarație notarială nu poate conduce la

concluzia identității de persoană între reclamantă și persoana de la care s-a

preluat imobilul și că acțiunea nu a fost exercitată în termen. S-a arătat

totodată că instanța nu s-a pronunțat asupra unui petit solicitat de

reclamantă, respectiv acela al anulării dispoziției atacate. Pe fond, a

precizat că soluția de respingere a notificării își are temeiul în dispozițiile

art.1 pct.1.4

lit.B

din Hotărârea Guvernului

nr.498/2003, preluarea

nefiind

abuzivă în ipoteza în

care persoana care a făcut cererea de plecare definitivă din țară a fost

despăgubită rezonabil prin prețul plătit.

Recursul este

nefondat

.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la lipsa identității

reclamantei cu persoana de la care s-a preluat imobilul, la tardivitatea

exercitării acțiunii și la

nesoluționarea

unuia din

petitele

cererii formulată de reclamantă, respectiv cel al

anulării dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001, se reține că acestea au

fost corect soluționate de instanța de apel.

Astfel, prin decizia nr.357 din 14 noiembrie 1988 emisă de Comitetul executiv

al Consiliului popular al județului

Cluj

, în baza

Decretelor nr.223/1974 și nr.182/1977, la art.2 s-a prevăzut că „se trece în

proprietatea statului cu plată un apartament situat  în

Cluj

Napoca, înscris în

c.f

.

colectivă nr.55415 combinată cu

c.f

. individuală a

dreptului de superficie nr.55449 nr.ser.1, nr.top.23432/S/XXXIV aparținând

numitei

R.O

. născută P.”, iar potrivit declarației

notariale și cărții de identitate reiese că numele reclamantei este

R.O

.

Prin adresa către Consiliul local al municipiului

Cluj

Napoca – Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, înregistrată sub

nr.16788/45 din 11 martie 2003, reclamanta a solicitat ca răspunsul la

notificare să-i fie comunicat la domiciliul ales din România, localitatea

Câmpia

Turzii

, județul

Cluj

.

Dispoziția nr.1587 din 6 aprilie 2004 a fost expediată în data de 8 aprilie

2004 către avocat, pârâtul

nefăcând

dovada unei alte

date a comunicării dispoziției către reclamantă la adresa indicată de aceasta.

Chiar dacă reclamanta ar fi solicitat comunicarea dispoziției la o anumită

adresă peste termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, se reține că acesta nu

reprezintă un înscris, în sensul legii, de dovedire a dreptului de proprietate,

de care pârâtul să nu țină cont. Totodată, urmare solicitării reclamantei, prin

adresa nr.64942/452 din 29 septembrie 2004, Consiliul local al municipiului

Cluj

Napoca a comunicat acesteia că notificarea a fost

soluționată prin emiterea dispoziției comunicată avocatului.

Se reține totodată că doar reclamanta are interes de a solicita soluționarea

tuturor

petitelor

care au făcut obiectul acțiunii

sale, cu atât mai mult cu cât    dispunându-se restituirea în

natură către aceasta a imobilului în litigiu, instanța judecătorească a anulat

implicit dispoziția prin care notificarea a fost respinsă.

Referitor la motivul de recurs vizând fondul cauzei, se reține că în speță

imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, prin

care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un

drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât

și internațional, astfel încât acesta era în contradicție cu prevederile

Constituției din 1965, cu dispozițiile art.480 și art.481 Cod civil și cu

tratatele și convențiile internaționale la care România era parte și prin

urmare titlul statului nu este valabil constituit.

Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a

plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu

valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin

obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

Împrejurarea că reclamanta a fost despăgubită urmare a deposedării nu are

relevanță câtă vreme în aplicarea legii s-a dispus restituirea în natură a

imobilului condiționat de restituirea despăgubirilor primite, la valoarea

actualizată. Motivarea dispoziției de respingere a notificării ignoră

împrejurarea că în situația părăsirii definitive a țării, reclamanta, precum și

toți cei aflați în situații similare, erau obligați să procedeze la

înstrăinarea imobilelor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le

stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a

bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă.

Se reține totodată că în raport cu spiritul și rațiunea Legii nr.10/2001,

guvernată explicit de principiul restituirii în natură și atâta vreme cât restituirea

în natură este posibilă este corectă soluția instanței de apel.

Pe de altă parte,

nelegalitatea

prevederii cuprinsă

în textul pct.1.4

lit.B

alin.ultim

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr.498/2003 rezultă din încălcarea art.2 alin.1 din lege

care

enumeră

situațiile juridice care constituie

preluări abuzive, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile actului normativ

de rang superior pe care trebuie să le aplice. Constituția României prevede că

hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în

conformitate cu art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, republicată, actele

normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care

le ordonă. Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită

ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului

reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic

modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de

rang inferior.

Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod

procedură civilă, recursul a fost respins ca

nefondat

.