ÎCCJ, decizie (scj.ro #82099)

Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr . 223/1974. Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin. ultim din Normele metodologice de aplicare unitarăa Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr . 223/1974. Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr . 223/1974; - Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 Legea nr.10/2001: art . 2 alin. 1 Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003: pct . 1.4 lit.B Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 rezultă din încălcarea art.2 alin.1 din Lege care enumeră situațiile juridice ce constituie preluări abuzive.

Dispozițiile legale citate sunt astfel în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice, întrucât, Constituția României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior . Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2142 din 27 februarie 2006 La 28 octombrie 2004, R.O . a solicitat anularea dispoziției nr.1587 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca, prin care i-a fost respinsă notificarea nr.266 din 25 iunie 2001 și obligarea pârâtului la emiterea deciziei de restituire în natură a unui apartament din municipiul Cluj Napoca, preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, urmând să restituie despăgubirile încasate, actualizate.

Prin sentința nr.293 din 9 februarie 2005, Tribunalul Cluj , secția civilă a admis acțiunea reclamantei și a dispus restituirea în natură a imobilului, compus din 3 camere și dependințe, instanța reținând, în esență, că preluarea imobilului a fost abuzivă, întrucât Decretul nr.223/1974, raportat la Constituția din 1965 și acordurile internaționale pe care România le ratificase, era neconstituțional . S-a constatat totodată că imobilul nu a fost înstrăinat, fiind ocupat de un chiriaș.. A obligat reclamanta să restituie despăgubirile încasate în sumă de 43.468 lei, la valoarea actualizată. Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj , secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr.711/A din 19 iunie 2005, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca.

Instanța de apel a reținut că acțiunea a fost exercitată în termenul de 30 de zile prevăzut de art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001 întrucât pârâtul nu a făcut dovada comunicării către reclamantă a dispoziției prin care s-a respins notificarea și că identitatea dintre fosta proprietară a imobilului și persoana care a formulat notificarea a fost dovedită nu numai de declarația notarială ci și de copia actului de identitate al reclamantei. S-a arătat că faptul că unul din petitele cererii reclamantei, respectiv acela al anulării dispoziției, nu a fost soluționat, are interes a-l critica doar reclamanta și că dispunându-se restituirea în natură a imobilului, instanța a anulat implicit dispoziția de respingere a notificării.

S-a constatat că tribunalul a apreciat corect că Hotărârea Guvernului nr.498/2003, fiind un act inferior legii, trebuie să fie conform cu acesta, în speță Legea nr.10/2001, din dispozițiile exprese ale art.10 și art.11 reieșind că și persoanele care au beneficiat de despăgubiri la data preluării imobilului sunt beneficiare ale măsurilor reparatorii prevăzute de lege, legiuitorul având în vedere că, de regulă, despăgubirile plătite foștilor proprietari au fost inferioare valorii imobilelor preluate și nu au constituit o reparație echitabilă. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca, arătând că își menține susținerile conform cărora simpla declarație notarială nu poate conduce la concluzia identității de persoană între reclamantă și persoana de la care s-a preluat imobilul și că acțiunea nu a fost exercitată în termen.

S-a arătat totodată că instanța nu s-a pronunțat asupra unui petit solicitat de reclamantă, respectiv acela al anulării dispoziției atacate. Pe fond, a precizat că soluția de respingere a notificării își are temeiul în dispozițiile art.1 pct.1.4 lit.B din Hotărârea Guvernului nr.498/2003, preluarea nefiind abuzivă în ipoteza în care persoana care a făcut cererea de plecare definitivă din țară a fost despăgubită rezonabil prin prețul plătit. Recursul este nefondat . În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la lipsa identității reclamantei cu persoana de la care s-a preluat imobilul, la tardivitatea exercitării acțiunii și la nesoluționarea unuia din petitele cererii formulată de reclamantă, respectiv cel al anulării dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001, se reține că acestea au fost corect soluționate de instanța de apel.

Astfel, prin decizia nr.357 din 14 noiembrie 1988 emisă de Comitetul executiv al Consiliului popular al județului Cluj , în baza Decretelor nr.223/1974 și nr.182/1977, la art.2 s-a prevăzut că „se trece în proprietatea statului cu plată un apartament situat în Cluj Napoca, înscris în c.f . colectivă nr.55415 combinată cu c.f . individuală a dreptului de superficie nr.55449 nr.ser.1, nr.top.23432/S/XXXIV aparținând numitei R.O . născută P.”, iar potrivit declarației notariale și cărții de identitate reiese că numele reclamantei este R.O . Prin adresa către Consiliul local al municipiului Cluj Napoca – Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr.16788/45 din 11 martie 2003, reclamanta a solicitat ca răspunsul la notificare să-i fie comunicat la domiciliul ales din România, localitatea Câmpia Turzii , județul Cluj . Dispoziția nr.1587 din 6 aprilie 2004 a fost expediată în data de 8 aprilie 2004 către avocat, pârâtul nefăcând dovada unei alte date a comunicării dispoziției către reclamantă la adresa indicată de aceasta.

Chiar dacă reclamanta ar fi solicitat comunicarea dispoziției la o anumită adresă peste termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, se reține că acesta nu reprezintă un înscris, în sensul legii, de dovedire a dreptului de proprietate, de care pârâtul să nu țină cont. Totodată, urmare solicitării reclamantei, prin adresa nr.64942/452 din 29 septembrie 2004, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca a comunicat acesteia că notificarea a fost soluționată prin emiterea dispoziției comunicată avocatului. Se reține totodată că doar reclamanta are interes de a solicita soluționarea tuturor petitelor care au făcut obiectul acțiunii sale, cu atât mai mult cu cât dispunându-se restituirea în natură către aceasta a imobilului în litigiu, instanța judecătorească a anulat implicit dispoziția prin care notificarea a fost respinsă.

Referitor la motivul de recurs vizând fondul cauzei, se reține că în speță imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, prin care cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internațional, astfel încât acesta era în contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu dispozițiile art.480 și art.481 Cod civil și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte și prin urmare titlul statului nu este valabil constituit. Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

Împrejurarea că reclamanta a fost despăgubită urmare a deposedării nu are relevanță câtă vreme în aplicarea legii s-a dispus restituirea în natură a imobilului condiționat de restituirea despăgubirilor primite, la valoarea actualizată. Motivarea dispoziției de respingere a notificării ignoră împrejurarea că în situația părăsirii definitive a țării, reclamanta, precum și toți cei aflați în situații similare, erau obligați să procedeze la înstrăinarea imobilelor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă. Se reține totodată că în raport cu spiritul și rațiunea Legii nr.10/2001, guvernată explicit de principiul restituirii în natură și atâta vreme cât restituirea în natură este posibilă este corectă soluția instanței de apel.

Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 rezultă din încălcarea art.2 alin.1 din lege care enumeră situațiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice. Constituția României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior. Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat .