Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5187/2013

HOTĂRÂRE
25.04.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5187/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 25 ianuarie 2012, reclamanții Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin Primar și Municipiul Drobeta-Turnu Severin prin Primar au chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 5.037.939,51 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate de către SC C.S. SRL, în baza Contractului de lucrări nr. AA din 13 noiembrie 2007, precum și plata sumei de 1.669.270,64 RON reprezentând lucrări suplimentare executate de SC C.S.

SRL, nerecepționate de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, sumă la care reclamanții au fost obligați prin Sentința nr. 1032/2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți. 2. Hotărârea Curții de Apel Craiova Prin Sentința nr. 435 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin Primar, Municipiul Drobeta-Turnu Severin prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția comercială.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.". Instanța a reținut că obiectul prezentei cauze privește executarea Contractului de lucrări nr. AA din 13 noiembrie 2007, încheiat între Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin și SC C.S.

SRL, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. În raport de obiectul cauzei, respectiv executarea unui contract de achiziție publică și de dispozițiile legale incidente cauzei, care atribuie competența materială de soluționare a unui astfel de litigiu în primă instanță secției comerciale a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, respectiv Tribunalul Mehedinți, secția comercială, Curtea a apreciat că prezenta cerere introductivă a fost adresată unei instanțe necompetente material. 3. Hotărârea Tribunalului Mehedinți Prin Sentința nr. 307 din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului Mehedinți a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Instanța a constatat existența unui conflict negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în realitate prezentul dosar nu are ca obiect litigiul dintre Primăria Drobeta-Turnu Severin și SC C.S. SRL, pentru a determina competența în favoarea Tribunalului Mehedinți, ci urmărește obligarea unei instituții publice centrale să transfere din bugetul său către bugetul Primăriei Drobeta-Turnu Severin a sumelor necesare pentru finanțarea lucrărilor de natură investițională la unitățile din învățământul preuniversitar. A reținut instanța că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a fost parte în contractul de achiziție publică încheiat între Primăria Drobeta-Turnu Severin și SC C.S.

SRL, concluzionând că prezentului litigiu nu îi sunt aplicabile prevederile art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006. Instanța a constatat că în cauză există un litigiu ce vizează acte ale unei autorități centrale, motiv pentru care competența aparține curții de apel în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc.

civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că reclamanții Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin Primar și Municipiul Drobeta-Turnu Severin prin Primar au chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului la plata sumei de 5.037.939,51 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate de către SC C.S. SRL, în baza Contractului de lucrări nr. AA din 13 noiembrie 2007, precum și plata sumei de 1.669.270,64 RON, reprezentând lucrări suplimentare executate de SC C.S.

SRL, nerecepționate de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, sumă la care reclamanții au fost obligați prin Sentința nr. 1032/2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți. Contractul în discuție, având ca obiect executarea unor lucrări de interes public, a fost încheiat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare.

Contractul respectiv este un contract administrativ, asimilat actelor administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect (...) executarea lucrărilor de interes public (...)". Însă, în privința competenței de soluționare a litigiilor legate de un asemenea contract nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile cu caracter special ale art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum au fost modificate prin O.U.G.

nr. 76/2010, conform cărora: "Art. 286 - (1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.". Astfel fiind, prezentul litigiu se soluționează în fond de secția civilă a tribunalului, care are în competență soluționarea litigiilor de natură comercială, respectiv Tribunalului Mehedinți, în a cărui circumscripție se află sediul autorității contractante.

Având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Municipiul Drobeta-Turnu Severin prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale (în calitate de succesor al fostului Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative) în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4428/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea formulată la data de 8 iunie 2011 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 8093/225/2011, reclamanții V.A.F. și V
ÎCCJ 2012-07-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2012
declarat apel pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria Drobeta Turnu Severin, care a fost soluționat de Curtea de Apel Bucu
ÎCCJ 2012-05-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2829/2012
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată că: Reclamanta SC C.T. SRL a solicitat Tribunalului Dolj să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata prejudi
ÎCCJ 2007-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2007
fondat apelul declarat de Primăria Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 69 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Mehedinți. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că reclamanta este persoană îndreptățit
ÎCCJ 2011-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1946/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.E. a solicitat, în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă