ÎCCJ, decizie (scj.ro #82931)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82931) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de
mandat. Clauză de neconcurență.
Nerespectarea clauzei.
Consecințe
Cuprins
pe materii: Drept comercial.
Contracte
Index
alfabetic: acțiune în pretenții
-
contract
de mandat
-
dau
ne-interese
-
daune morale
-
clauză de neconcurență
În
cazul în care colaboratorul unei societăți care își
desfășoară activitatea în domeniul brokeraj-ului în
asigurări își încalcă obligația contractuală de a nu
deține acțiuni sau părți sociale la alte
societăți concurente acțiunea în daune formulată împotriva
acestuia este întemeiată, neavând relevanță faptul că
societățile înființate de colaborator nu ar fi
desfășurat activități.
Secția
a II-a civilă, Decizia nr. 3235 din 14 iunie 2012
Prin
sentința civilă nr. 8544 din 21 decembrie 2010, Tribunalul Comercial
Cluj a admis în parte acțiunea formulată și precizată de
reclamanta SC OVB A.R. Broker Asigurări SRL în contradictoriu cu
pârâții D.P., P.E. și I.A. și, în consecință, a
obligat pârâtul D.P. să plătească reclamantei 4.000 lei daune
morale; a obligat pârâta P.E. să plătească reclamantei 10.000
Euro penalități contractuale și daune morale; a respins
capătul de cerere pentru obligarea pârâtei I.A. la plata de
daune-interese, a obligat pârâții P.E. și D.P. să plătească,
în solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 9.478,58 lei.
Pentru
a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că
între reclamantă în calitate de comitent și pârâtul D.P., în calitate
de comisionar, s-a încheiat contractul de comision nr. 918839/30 ianuarie 2008,
care a reglementat cadrul general de derulare a raporturilor juridice dintre
aceste părți, urmând ca în principiu colaboratorul să
intermedieze și să ofere consultanță în legătură
cu asigurările încheiate, în beneficiul societății reclamante
care își desfășoară activitatea în domeniul brokeraj-ului
în asigurări și pensii.
De
asemenea, între reclamantă și pârâta P.E., în calitate de
colaborator, s-a încheiat contractul de mandat nr. 902497/2 iunie 2008 care a
avut același obiect ca și contractul sus-menționat.
Aceeași
este situația contractului nr. S11/184/17 aprilie 2007 încheiat între
reclamantă și pârâta I.A.
În
contractul de mandat încheiat între reclamantă și pârâta P.E. a fost
stipulată o clauză penală potrivit căreia în cazul în care
colaboratorul își încalcă obligațiile contractuale
prevăzute la art. 8.1 raportat la art. 13.5 (una dintre acestea fiind
obligația de a nu deține acțiuni sau părți sociale
nici direct, nici indirect, nici personal, nici prin interpuși la
societăți concurente), colaboratorul se obligă la plata daunelor
interese în sumă de 3.000 Euro pentru fiecare încălcare în parte.
Pârâta
este asociat și administrator la două societăți care
acționează în același domeniu de activitate cu reclamanta
și care folosesc aceleași politici ca și reclamanta, încercând
totodată să preia colaboratorii și clienții acesteia.
Contractul
încheiat cu pârâtul D.P. nu conține o clauză penală pentru
ipoteza în care acesta și-ar încălca obligația de a nu
deține acțiuni sau părți sociale (respectiv să fie
asociat sau administrator) la societăți concurente.
Însă
acesta a înființat împreună cu P.E. un număr de două firme
care acționează în același domeniu de activitate cu reclamanta,
astfel că instanța a apreciat că sunt întemeiate
pretențiile cu privire la daunele morale pretinse de la pârâtul D.P.
Instanța
a reținut că nu sunt întemeiate pretențiile reclamantei cu
privire la sumele de 500 Euro reprezentând daune-interese compensatorii și
200 Euro cu titlu de penalități contractuale pretinse de la pârâta
I.A.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel pârâții D.P. și P.E.
Prin
decizia civilă nr. 231 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj,
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a
admis apelurile declarate de pârâții D.P. și P.E. și a schimbat
în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea
formulată împotriva pârâtului D.P., a admis în parte acțiunea
formulată împotriva pârâtei P.E. și a obligat-o pe aceasta la plata
sumei de 3.000 Euro reprezentând daune-interese în favoarea reclamantei, a
menținut celelalte dispoziții.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea a reținut că nu
există o obligație în sarcina pârâtului D.P. cu privire la
respectarea vreunei clauze de concurență astfel că în ceea ce îl
privește pe acest pârât nu se poate reține existența vreunei
obligații.
S-a
reținut că nu există probe care să dovedească o stare
de fapt contrară celei afirmate de pârât în apărare, ceea ce
confirmă împrejurarea că între reclamantă și pârâtul D.P.
nu a fost încheiată o convenție în baza căreia să se fi
născut dreptul reclamantei de a cere daune-interese pentru realizarea de
activități de aceeași natură cu cele realizate de
reclamantă.
De
asemenea, în ceea ce privește apelul declarat de pârâta P.E. s-a
reținut că prima instanță în mod eronat a apreciat că
se aplică cumulat obligația de plată a daunelor interese în baza
clauzei penale întrucât din cuprinsul clauzei 8.1 coroborat cu
dispozițiile art. 13.5 în aplicarea prevederilor art. 14 se reține
că, în fapt, realizarea concurenței prin fapta prevăzută la
art. 8.1 este privită ca o singură încălcare, astfel că
obligația urmează a fi stabilită în conformitate cu prevederile
art. 14.1 teza I din Convenția părților astfel că
daunele-interese sunt în sumă de 3.000 Euro pentru fiecare încălcare
în parte.
Probatoriul
administrat, însă, nu confirmă împrejurarea că ar fi întemeiate
pretențiile reclamantei cu privire la diferența de sumă
pretinsă până la 10.000 Euro care ar reprezenta daune morale pentru
prejudiciul de natură nepatrimonială cauzat reclamantei întrucât,
contrar celor reținute de către prima instanță, nu s-a
dovedit activitatea realizată de cele două firme,
desfășurarea activității pe aceeași piață
relevantă și cu privire la aceiași consumatori țintă.
Susținerile privind destabilirea structurii organizatorice prin plecarea
unui colaborator și încurajarea plecării altor colaboratori nu a fost
dovedită.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs P.E., invocând dispozițiile art. 304
pct. 7 și 9 C. proc. civ. și criticând decizia sub următoarele
aspecte:
Acțiunea
reclamantei trebuie respinsă pe excepția insuficientei timbrări
a acțiunii. S-a „trecut” nesperat de ușor peste acest aspect.
Instanța
de apel nu a observat faptul că reclamanta a încălcat în mod abuziv
dreptul la muncă și, nu în ultimul rând, la supraviețuire, prin
inserarea în cadrul contractului a unei clauze „de neconcurență”,
pentru care nu s-a acordat recurentei niciun drept bănesc.
Recurenta
susține că nu a făcut concurență neloială
reclamantei întrucât, pe de o parte, societățile pe care le-a
înființat nu au lucrat efectiv, iar, pe de altă parte, acestea au
figurat în altă zonă a țării, departe de sediul
reclamantei.
Analizând
recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte
apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins
pentru următoarele considerente:
Acțiunea
reclamantei a fost legal timbrată, la valoarea pretențiilor deduse
judecății, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru. În apelul promovat de pârâta P.E. nu se
critică hotărârea instanței de fond sub acest aspect.
Așa
fiind, acest motiv de recurs este nefondat.
Pe
fondul cauzei, Înalta Curte reține că între SC OVB A.R. Broker de
Asigurare SRL și recurentă a fost încheiat contractul de mandat nr.
902497/2 iunie 2008 și, potrivit clauzelor contractuale, recurenta, în
calitate de colaborator, nu poate deține acțiuni sau părți
sociale (respectiv să fie asociat sau administrator) nici direct, nici
indicat, nici indirect, nici prin interpuși la aceste societăți
concurente și nu are dreptul de a promova și stimula activitatea
concurențială a acestor societăți, fie personal, fie prin
terți.
Potrivit
dispozițiilor art. 14.1 din contract, în cazul în care colaboratorul
încalcă oricare din prevederile stipulate la pct. 13.5 se obligă la
plata daunelor interese în sumă de 3.000 Euro pentru fiecare
încălcare în parte.
Este
de necontestat că recurenta are calitatea de asociat și administrator
în societățile: USCF Broker de Asigurare SRL și respectiv USCF
Broker SRL, care au ca obiecte de activitate: activități ale
agenților și broker-ilor de asigurări, evaluare a riscului de
asigurare și a pagubelor, activități de intermediere a
tranzacțiilor financiare.
De
altfel, recurenta recunoaște că a înființat respectivele
societăți, chiar prin motivele de recurs.
Așa
fiind, recurenta și-a încălcat obligațiile pe care și le-a
asumat prin contractul de mandat încheiat cu SC OVB A.R. Broker de Asigurare
SRL și, ca atare, în mod corect a fost obligată la plata
despăgubirilor către aceasta.
Nu
are relevanță că societățile înființate de
recurentă nu ar fi desfășurat activități, câtă
vreme, recurenta răspunde pentru deținerea calității de
asociat și administrator în acestea, potrivit contractului de mandat
încheiat cu societatea intimată.
Față
de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu
există motive de nelegalitate care să impună casarea sau
modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință,
potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost
respins ca nefondat.