ÎCCJ, decizie (scj.ro #146418)

Agent comercial. Comitent. Operațiuni de comerț. Contract de agenție. Clauza de neconcurență.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte.

Index alfabetic: agent

-comerciant

-comitent

- clauză de neconcurență

Lg. 509/2002, art. 3 alin. 1, art. 4

Regula impusă de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 este în sensul că agentul nu poate negocia și nu poate încheia, pe contul său, fără consimțământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract, operațiuni de comerț concurente privind bunuri și/sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenție, alineatul următor al textului prevăzând posibilitatea agentului de a reprezenta mai mulți comitenți. Această posibilitate, însă, este condiționată de lipsa unei stipulații contrare în contractul de agent.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 definește clauza de neconcurență ca fiind acea prevedere contractuală al cărei efect costă în restrângerea activității profesionale a agentului pe perioada desfășurării și/sau ulterior încetării contractului de agenție, rezultând astfel că sunt vizate atât perioada derulării contractului, cât și cea ulterioară încetării acestuia.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 50 din 18 ianuarie 2018

Notă*: Legea nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți a fost abrogată de

Legea nr. 71/2011

la 01 octombrie 2011.

Notă**: În prezent, contractul de agenție este reglementat de disp. art. 2072-2095 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2012, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să se constate încetat, la data de 1 iulie 2012, contractul de agent comercial nr. x/2006, prin denunțare unilaterală de către pârâtă.

La data de 16 mai 2013, reclamanta a precizat pretențiile astfel: 120.000 lei – comision neachitat; 130.000 lei comision pentru perioada de preaviz de 6 luni; 260.000 lei indemnizație compensatorie echivalentă cu cuantumul unei remunerații anuale calculată pe baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract; 50.000 lei despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale.

Prin sentința nr. 227 din 16 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Între părți s-a încheiat un contract de agent comercial pentru comercializare produse – site metalice de cernut țesute clasic. Acest contract a fost încheiat în conformitate cu Legea nr. 509/2002, lege în prezent abrogată. Reclamanta nu a respectat clauzele contractuale, comisioanele pentru vânzările efectuate fiind însă plătite de pârâtă reclamantei, iar reducerea comisionului de la 10% la 5% s-a efectuat conform clauzelor contractuale.

Reclamanta nu a respectat clauzele contractuale.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 509/2002 și art. 3 din contractul părților, agentul comercial nu poate accepta reprezentarea unei întreprinderi concurente.

Reclamanta a recunoscut că a reprezentat și o altă firmă – C. pentru vânzarea unor site din poliuretan, alături de reprezentarea pârâtei, deși în contract este inserată clauza de neconcurență. A fost respinsă cererea reclamantei întrucât aceasta nu-și poate invoca propria culpă în apărarea sa.

În ce privește capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat să se constate că acest contract de agent comercial ar fi încetat prin denunțare unilaterală de către pârâtă, s-a reținut că acesta nu este fondat, întrucât reclamanta este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile din contract, iar pârâta a notificat-o în sensul rezilierii contractului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. solicitând schimbarea acesteia și admiterea acțiunii precizate în sensul constatării încetării contractului nr. x/2006 la 1 iulie 2012 și obligării pârâtei la plata sumelor stabilite în parte prin expertiza contabilă: 140.590 lei diferență de comision neachitat pentru vânzările efectuate până la încetarea contractului; 208.930,7 lei comision datorat pentru perioada de preaviz de 6 luni; 277.787,23 lei indemnizație compensatorie echivalentă cu cuantumul remunerației anuale calculată în baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract; 50.000 lei despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a încălcării obligației contractuale; plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 401/A-COM din 18 mai 2017, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

În contractul încheiat între părți se prevede că mandatarul beneficiază de exclusivitate a reprezentării produselor site metalice de cernut țesute clasic în România, în relații cu categoriile de clientelă, cum sunt: cariere, balastiere, cariere de nisip sau mine și în general pentru toate industriile ce desfășoară ca activitate cernutul materialelor.

Contractul reglementează obligația de loialitate și datorie de informare reciprocă a părților, prevăzându-se expres că mandatarul nu poate accepta reprezentarea unei întreprinderi concurente celei a mandantului, încălcarea obligației de exclusivitate constituind o eroare gravă ce poate justifica încetarea relațiilor contractuale fără somație sau preaviz.

În notificarea de reziliere transmisă de către pârâtă se susține încălcarea în mod repetat a dispozițiilor contractului de agent comercial, mandatarul neasigurând interesele mandantului deoarece vinde și produse fabricate de concurența directă pe piața din România.

În art. 10 din contract se prevede interdicția mandatarului de a desfășura o activitate concurentă, după încetarea contractului de mandat.

Această clauză este distinctă de cea cuprinsă în art. 3 care vizează obligațiile mandatarului pe perioada derulării contractului de agent comercial, în sensul interdicției acestuia de a reprezenta o societate concurentă.

De asemenea, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 definește clauza de neconcurență ca fiind acea prevedere contractuală al cărei efect constă în restrângerea activității profesionale a agentului pe perioada desfășurării și/sau ulterior încetării contractului de agenție, rezultând astfel că se are în vedere atât perioada derulării contractului, cât și cea ulterioară încetării acestuia.

În clauza cuprinsă în art. 3 din contract părțile nu se referă la bunurile care formează obiectul contractului de agent, interdicția fiind una generală, raportându-se la imposibilitatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea ce presupune interdicția de vânzare atât a unor produse identice sau similare, cât și a unor produse care nu întrunesc cerințele menționate dar care aparțin unei întreprinderi concurente.

Încălcarea acestei clauze este relevată reclamantei încă din aprilie 2011, în care se arată că reclamanta vinde pentru o altă societate site din poliuretan, o parte din clienții pârâtei trecând de la oțel la poliuretan.

Curtea nu a reținut încălcarea de către pârâtă a clauzei de exclusivitate, în sensul că aceasta ar fi înstrăinat produsele sale prin alți distribuitori ca D. și E., în contextul în care art. 2 alineat final din contractul părților exclude din sfera contractului vânzările efectuate către agenți economici care utilizează produsele mandantului ca element sau component al materialelor pe care acestea le fabrică în vederea revânzării.

Contractul prevede că mandatarul este obligat să transmită informații privind clientela, rezultând că sunt avute în vedere și aspecte referitoare la solvabilitate a clienților, fiind realizată trimitere la Carta rețelei comerciale a societății pârâte care face parte integrantă din contract.

Expertiza efectuată în cauză relevă faptul că plata comisionului se efectua pe baza facturilor emise de către reclamantă către pârâtă, comisioanele fiind plătite de aceasta din urmă ținând seama de informațiile transmise de reclamantă, astfel că nu se poate reține dezacordul acesteia cu privire la un comision redus.

În ipoteza în care reclamanta contestă calculul determinat de expert fără a pune la dispoziția acestuia înscrisuri sau date care să conteste evidența întocmită de pârâtă, rezultă că suma determinată de expert vizează toți clienții cumpărători de site metalice de cernut, imputându-se reducerea valorii aferente vânzărilor efectuate către societățile care nu intră în sfera de aplicare a contractului.

Curtea a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la primirea diferenței de comision de la 5% la 10%, solicitată.

La art. 8 alin. 4 din contract, părțile au stabilit că dispozițiile referitoare la preaviz nu se aplică atunci când contractul se reziliază din cauza unor erori grave a uneia din părți sau la survenirea unui caz de forță majoră.

Fiind reținută culpa reclamantei în rezilierea contractului, rezultă că nu are relevanță durata preavizului și nici valoarea comisionului prevăzut pentru această perioadă.

Potrivit art. 9 din contract indemnizația compensatorie pentru repararea prejudiciului suferit nu va fi acordată dacă încetarea contractului este provocată din vina gravă a mandatarului, astfel că această cerere nu poate fi primită.

În contextul rezilierii contractului din vina reclamantei nu se poate reține nici dreptul acesteia la primirea despăgubirilor pentru pagubele cauzate, ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale de către pârâtă.

Nu pot fi reținute susținerile referitoare la modalitatea de facturare care ar dezavantaja-o pe reclamantă prin raportarea comisionului calculat la încasări, de vreme ce însăși reclamanta emitea facturi pentru comision.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia – art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002, a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 C. proc. civ., art. 969, art. 977, art. 982-984 C. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din conținutul imperativ al art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002 rezultă că aplicarea clauzei de neconcurență, indiferent de conținutul ei, este limitată de lege doar la bunurile și serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze și să încheie operațiuni.

Instanța de apel a stabilit nelegal că prin conținutul art. 3 alin. 5 din contract părțile au înțeles să deroge de la dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002.

Clauza generală de neconcurență cuprinsă în art. 3 alin. 5 din contract nu poate fi considerată ca o interdicție generală în condițiile în care conținutul clauzei de neconcurență a fost explicit detaliat în articolul specific (art. 10) care reglementa această clauză.

Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Dacă existența a două clauze cu privire la neconcurență producea o îndoială, aceasta trebuia interpretată în favoarea recurentei-reclamante.

Intimata-pârâtă nu a făcut nicio dovadă că reclamanta a vândut și site metalice ale altor producători în perioada executării contractului de agent.

În mod nelegal a stabilit instanța de apel că încetarea contractului de agent comercial s-a produs prin rezilierea acestuia de către intimata-pârâtă ca urmare a încălcării de către recurenta-reclamantă a clauzei de neconcurență, încetarea contractului având loc în realitate prin denunțare unilaterală de către intimata-pârâtă.

Instanța de apel a încălcat art. 969 C. civ. și art. 129 alin. 5 C. proc. civ. prin respingerea apelului și cu privire la sumele de bani datorate de intimata-pârâtă pentru încălcarea obligațiilor sale pe perioada executării contractului, respectiv diferență de comision neachitat în valoare de 140.590 lei și despăgubiri în valoare de 50.000 lei.

Potrivit art. 6 din contract, se convine între mandant și mandatar posibilitatea reducerii comisionului de comun acord. Nu a existat un acord comun pentru reducerea comisionului.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate cu consecința admiterii acțiunii prin care s-a solicitat instanței:

- să constate încetarea la 1 iulie 2012 a contractului de agent comercial nr. x din 15 martie 2006 prin denunțare unilaterală de către intimata-pârâtă;

- obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor datorate în temeiul contractului și al Legii nr. 509/2002, astfel: a) 140.590 lei reprezentând diferență de comision neachitat pentru vânzările efectuate până la încetarea contractului;

b) 208.930,7 lei reprezentând comision datorat pentru perioada de preaviz de 6 luni;

c) 277.787,23 lei reprezentând indemnizație compensatorie echivalentă cu cuantumul unei remunerații anuale (calculată pe baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract);

d) 50.000 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale.

La data de 11 octombrie 2017, recurenta a depus precizări prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. arătând că hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii.

În cauză, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:

Între părți s-a încheiat contractul de agent comercial nr. x/2006 pentru comercializarea de produse-site metalice de cernut țesute clasic, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 509/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din acest contract este interzisă mandatarului reprezentarea unei întreprinderi concurente.

Regula impusă de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 este aceea că agentul nu poate negocia și nu poate încheia, pe contul său, fără consimțământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract, operațiuni de comerț concurente privind bunuri și/sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenție, alineatul următor al textului prevăzând posibilitatea agentului de a reprezenta mai mulți comitenți. Această posibilitate însă este condiționată de lipsa unei stipulații contrare în contractul de agent.

În speță, art. 3 din contractul părților interzice mandatarului reprezentarea unei societăți concurente, ceea ce echivalează, cu existența unei stipulații contrare posibilității agentului de reprezentare a mai multor comitenți.

În Legea nr. 509/2002 în art. 4 alin. 1 este definită clauza de neconcurență ca fiind acea prevedere contractuală al cărei efect costă în restrângerea activității profesionale a agentului pe perioada desfășurării și/sau ulterior încetării contractului de agenție, rezultând astfel că se are în vedere atât perioada derulării contractului, cât și cea ulterioară încetării acestuia.

Referitor la această dispoziție normativă, părțile au prevăzut o interdicție de reprezentare a altor comitenți în art. 3 din contract, respectiv o interdicție de reprezentare a altor comitenți pe o perioadă de 1 an după încetarea contractului, aceasta din urmă neavând relevanță în speță.

În clauza prevăzută la art. 3 din contract părțile nu se referă la bunurile care formează obiectul contractului de agent, interdicția fiind una generală, raportându-se la imposibilitatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea ce presupune interdicția de vânzare atât a unor produse identice sau similare, cât și a unor produse care nu întrunesc cerințele menționate dar care aparțin unei întreprinderi concurente.

Încălcarea obligației prevăzute la art. 3 din contractul nr. x/2006 referitoare la interdicția recurentei-reclamante de a reprezenta orice alt concurent al mandantului reprezintă motivul pentru care pârâta-intimată a declarat rezilierea contractului.

Astfel, declarația de reziliere a contractului de către pârâtă se întemeiază pe culpa reclamantei-recurente care nu și-a respectat obligațiile din contractul de agent comercial, fiind realizată aplicarea art. 3 alineat final din contractul părților.

Atitudinea recurentei-reclamante a dus la rezilierea contractului, astfel că aceasta nu este îndreptățită să primească indemnizația menționată în art. 9 din contractul părților.

Potrivit dispozițiilor art. 970 C.civ., părțile trebuie să-și execute obligațiile contractuale cu bună-credință. Declarația de reziliere a contractului a fost determinată de încălcarea de către reclamanta-recurentă a clauzelor contractuale.

În ceea ce privește reducerea comisionului de la 10% la 5%, aceasta s-a realizat în conformitate cu dispozițiile stabilite de părți prin contract.

Legea reglementează plata comisionului strâns legată de îndeplinirea obligațiilor agentului comercial.

Înalta Curte reține că părțile nu pot conveni prin contract să se eludeze legea, însă în speță, este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul nr. x/2006. Astfel, recurenta-reclamantă nu avea posibilitatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea ce presupune interdicția de vânzare atât a unor produse identice sau similare, cât și a unor produse care nu întrunesc cerințele menționate, dar care aparțin unei întreprinderi concurente.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.