Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83914)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83914) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Dreptul la un proces echitabil. Ascultarea martorilor. Investigator sub acoperire. Colaborator cu identitate protejată Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Probele și mijloacele de probă Indice alfabetic: Drept procesual penal - dreptul la un proces echitabil - ascultarea martorilor - investigator sub acoperire - c olaborator cu identitate protejată C. proc . pen ., art. 86 1 , art. 86 2 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , art. 6 paragrafele 1 și 3 În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv sau exclusiv pe declarația unui martor, fără ca persoana acuzată să fi avut posibilitatea de a contesta declarația și de a pune întrebări martorului.

Prin urmare, condamnarea nu poate fi întemeiată în mod decisiv sau exclusiv pe declarația investigatorului sub acoperire și a colaboratorului cu identitate protejată, fără ca aceștia să fi fost ascultați de către instanță și fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea de a contesta declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale și de a le pune întrebări. În virtutea rolului activ, instanța are obligația de a lua măsuri pozitive pentru ascultarea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului cu identitate protejată, în condițiile prevăzute în art. 86 1 și art. 86 2 C. proc . pen . I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1687 din 29 aprilie 2010 Prin sentința nr. 289 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen ., s-a dispus condamnarea inculpatului B.C.

la pedeapsa de 3 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen ., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen ., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen . pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen ., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen ., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: La data de 19 decembrie 2005, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul în cauză se ocupa cu traficul de droguri pe raza Municipiului Drobeta Turnu Severin . Pe baza informațiilor obținute în urma investigațiilor efectuate de lucrătorii de poliție, din care rezulta că inculpatul oferea spre vânzare droguri de mare risc și consuma în cercuri restrânse drogurile pe care le comercializa, prin ordonanța procurorului a fost autorizată folosirea investigatorului sub acoperire V. și a colaboratorului acestuia D.S. în vederea cumpărării de droguri de la inculpat.

De asemenea, a fost autorizată interceptarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental purtate între inculpat și investigatorul sub acoperire și colaboratorul cu identitate protejată, precum și cu alte persoane și au fost întocmite procese-verbale cu privire la activitățile desfășurate în caz. Pe baza probelor administrate a rezultat că la data de 5 ianuarie 2006, în jurul orei 11,00, inculpatul B.C. a vândut colaboratorului cu identitate protejată D.S. o doză sub formă de bilă din material plastic ce conținea cantitatea de 0,43 g cocaină în amestec cu diazepam , conform raportului de constatare tehnico-științifică din 9 ianuarie 2006. Cumpărarea autorizată a avut loc pe raza orașului Drobeta Turnu Severin , pentru drogul vândut inculpatul primind de la colaborator suma de 350 lei.

La data de 22 ianuarie 2006, în jurul orei 16,20, colaboratorul D.S. s-a reîntâlnit cu inculpatul B.C. într-o parcare și, în schimbul sumei de 350 lei, a cumpărat de la inculpat o altă doză, sub formă de bilă din material plastic, conținând cantitatea de 0,30 g cocaină. Felul și cantitatea drogului traficat a fost stabilită prin raportul de constatare tehnico-științifică din 31 ianuarie 2006. O nouă vânzare de cocaină a fost efectuată de inculpat la data de 9 februarie 2006, de această dată către investigatorul sub acoperire V. și colaboratorul cu identitate protejată D.S. Astfel, la data menționată, investigatorul și colaboratorul cu identitate protejată s-au întâlnit cu inculpatul B.C. la restaurantul C. din orașul Drobeta Turnu Severin ; în respectiva împrejurare, investigatorul a acceptat propunerea inculpatului de a cumpăra de la acesta o doză de cocaină, de aproximativ un gram, cu suma de 700 lei.

În acest sens, investigatorul i-a predat colaboratorului suma de 700 lei. Inculpatul a părăsit restaurantul însoțit de colaborator, iar după circa 40 de minute a revenit, cerându-i investigatorului, prin intermediul colaboratorului, să iasă din local și vină în imediata apropriere, unde se afla un taxi staționat. Investigatorul a ieșit din restaurant și s-a deplasat însoțit de colaborator la mașina în care se afla inculpatul, primind de la acesta o bilă de celofan care conținea o substanță de culoare albă. Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 21 februarie 2006 s-a stabilit că doza predată de inculpat investigatorului sub acoperire conținea cantitatea de 1,30 g cocaină. Cele trei operațiuni de cumpărare autorizată de droguri de la inculpat au fost consemnate în procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire și colaboratorul cu identitate protejată.

De asemenea, au fost întocmite note de redare a conținutului convorbirilor interceptate în mediu ambiental purtate între inculpat și investigatorul sub acoperire și colaboratorul cu identitate protejată, cu referire la actul material din 9 februarie 2006. În raport cu această situație de fapt, prima instanță a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat, constând în vânzarea repetată de cocaină la datele de 5 ianuarie 2006, 22 ianuarie 2006 și 9 februarie 2006 realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., forma continuată a infracțiunii fiind dată de unicitatea rezoluției infracționale în baza căreia s-a acționat.

Inculpatul nu a fost audiat nemijlocit de instanță, ca urmare a refuzului său de a da declarații în cauză. La cererea apărării a fost audiat în proces martorul I.R., fratele inculpatului, a cărui depoziție a fost însă înlăturată de instanță, reținându-se că aspectele relatate erau irelevante sub aspectul faptelor ce formau obiectul acuzațiilor. De asemenea, s-a apreciat că martorul nu oferea suficiente garanții de obiectivitate, având în vedere că în fața instanței negase orice implicare a sa în traficul de droguri, deși prin rechizitoriul emis în cauză îi fusese aplicată o sancțiune cu caracter administrativ pentru fapta de a fi vândut droguri de mare risc. Prin decizia nr. 33 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen . Motivul de casare invocat a fost susținut oral în raport cu insuficiența probelor în acuzare și grava eroare săvârșită de instanțe în evaluarea și interpretarea probatoriilor cauzei. Examinând cauza atât în raport cu critica formulată, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate și care vor fi expuse în continuare: Din actele și lucrările dosarului se reține că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți cu privire la faptul că inculpatul B.C.

se ocupa cu traficul de droguri pe raza Municipiului Drobeta Turnu Severin . Pentru probarea activității infracționale, având în vedere că din informațiile obținute în cursul investigațiilor preliminare rezulta că inculpatul oferea spre vânzare droguri de mare risc și consuma în cercuri restrânse drogurile pe care le comercializa, prin ordonanțele procurorului a fost autorizată folosirea investigatorilor sub acoperire cu nume de cod M.A. și V., precum și a colaboratorului cu identitate protejată D.S., în vederea cumpărării de droguri de la inculpat. De asemenea, a fost autorizată interceptarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental purtate între inculpat și investigatorul sub acoperire și colaboratorul cu identitate protejată, precum și cu alte persoane și au fost întocmite procese-verbale cu privire la activitățile desfășurate în caz.

Pe baza probatoriilor obținute după punerea în aplicare a autorizațiilor menționate, prin rechizitoriul nr. 76/D/P/2007 din 6 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C. sub acuzația de trafic de droguri de mare risc săvârșită prin vânzarea repetată de cocaină către colaboratorul cu identitate protejată D.S. și investigatorul sub acoperire V., la datele de 5 ianuarie 2006, 22 ianuarie 2006 și 9 februarie 2006. În tot cursul urmăririi penale, inculpatul a refuzat să dea declarații în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Și în fața instanței, inculpatul a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc . pen ., în sensul de a nu fi audiat în cauză. În apărare, la cererea inculpatului, a fost încuviințată de instanță audierea martorului I.R. Actele de cercetare judecătorească efectuate în cauză nu constată administrarea altor probatorii în fața instanței. Vinovăția inculpatului a fost stabilită de instanță pe baza probelor administrate exclusiv în faza de urmărire penală, cu referire la declarațiile investigatorului sub acoperire și colaboratorului cu identitate protejată, rapoartele de constatare tehnico-științifică privind felul și cantitatea drogului traficat, conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpat, colaborator și alte persoane și înregistrarea în mediu ambiental a discuției din 9 februarie 2006 purtată între inculpat, investigator și colaborator.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat. Una dintre criticile formulate în cadrul susținerii privitoare la greșita condamnare a inculpatului a constituit-o omisiunea primei instanțe de a proceda la ascultarea nemijlocită a martorilor, ale căror depoziții serviseră la stabilirea faptelor cauzei și a vinovăției inculpatului. La judecata în apel nu au fost administrate alte probe și nici nu au fost readministrate probele din faza de urmărire penală. Pe baza acelorași probe avute în vedere și de prima instanță a fost menținută în apel condamnarea inculpatului.

Această constatare este relevată de actele dosarului și considerentele deciziei din apel care, în partea ce interesează, menționează explicit că vinovăția inculpatului era dovedită cu declarațiile investigatorului sub acoperire și colaboratorului cu identitate protejată coroborate cu rapoartele de constatare tehnico-științifică efectuate în cauză și interceptările convorbirilor telefonice și în mediu ambiental purtate de inculpat și martorii menționați. În raport cu situația expusă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele anterioare nu au efectuat în caz o cercetare judecătorească efectivă, de natură a asigura inculpatului dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, mijloacele de probă trebuie administrate într-o audiere publică, în prezența acuzatului, în vederea respectării principiului contradictorialității și egalității armelor, fiind în sarcina judecătorului național să vegheze ca toate aspectele ce pot influența soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbaterii contradictorii în cadrul procesului penal. De asemenea, s-a stabilit că nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv ori exclusiv pe declarația unui martor, dacă acuzatul nu a avut posibilitatea efectivă de a contesta respectiva mărturie și de a interoga martorul în acuzare fie cu prilejul ascultării sale, fie într-un stadiu ulterior al procedurii.

Aplicând criteriile jurisprudențiale la cazul în speță, se constată că vinovăția inculpatului a fost stabilită de instanțe, cel puțin pentru actele materiale din 5 ianuarie 2006 și 22 ianuarie 2006, exclusiv pe baza declarațiilor date de investigatorii sub acoperire M.A. și V. și colaboratorul cu identitate protejată D.S., fără ca aceste persoane să fi fost audiate nemijlocit de către instanțe și fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor și de a contesta mărturiile care îl incriminau. Deși martorii în cauză nu au dat declarații decât în timpul urmăririi penale la procuror, iar inculpatul și-a susținut în mod constant nevinovăția, instanța de fond și instanța de prim control judiciar nu au depus nicio diligentă în vederea citării și audierii martorilor, singura probă administrată în mod direct la judecata în primă instanță fiind cea a ascultării martorului I.R., la cererea inculpatului.

De asemenea, se constată că în cursul judecății în primă instanță, procurorul a solicitat audierea investigatorului sub acoperire (cel mai probabil a celui cu nume de cod V., la autorizarea investigatorului sub acoperire M.A. nefăcându-se referire în hotărârea primei instanțe și nici în decizia din apel), cerere asupra căreia instanța nu s-a mai pronunțat, deși amânase pronunțarea în acest sens la termenul din 6 iulie 2009. Or, în virtutea rolului activ, atât primei instanțe, dar mai ales instanței de apel, în fața căreia se invocase inexistența cercetării judecătorești, le revenea obligația de a lua măsuri pozitive în vederea ascultării investigatorilor sub acoperire și a colaboratorului cu identitate protejată, în condițiile reglementate de art. 86 1 și art. 86 2 C. proc . pen ., pentru se stabili cu certitudine dacă și în ce împrejurări a avut loc vânzarea drogurilor de către inculpat.

Cum neregularitatea constatată afectează de nulitate ambele hotărâri pronunțate în cauză, ca urmare a inexistenței cercetării judecătorești, omisiune ce nu a fost complinită nici în apel, deși instanța de control judiciar era chemată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, chiar și în lipsa unor critici exprese privind neadministrarea directă a probatoriilor pe baza cărora se dispusese condamnarea inculpatului, admițând recursul declarat în cauză conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea ambelor hotărâri, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță - Tribunalul Mehedinți, urmând ca această instanță să facă toate demersurile necesare în vederea audierii martorilor menționați și să administreze orice alte probe necesare pentru justa soluționare a cauzei.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83828)
Investigator sub acoperire. Dreptul la un proces echitabil Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Probele și mijloacele de probă Indice alfabetic: Drept procesual penal - investigator sub acoperire C. proc. pen., art. 6
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84277)
Folosirea interpreților. Condiții. Audierea martorilor apărării. Dreptul la un proces echitabil Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Mijloacele de probă. Folosirea interpreților. Declarațiile martorilor Indice alfabet
ÎCCJ 2008-09-17
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2843/2008
șe foto, raport de constatare tehnico-științifică, proces verbal de cântărire, dovadă de predare, autorizație de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice, proces verbal de redare integrală în formă scrisă a convorbirilor tele
ÎCCJ 2010-05-13
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1900/2010
acoperire, cu nume de cod O. și B., probă la care ulterior a renunțat, în condițiile art. 329 alin. (2) C. proc. pen., după punerea în discuție a renunțării, instanța trebuia să încuviințeze ca aceștia să nu mai fie ascultați, numai motivat
ÎCCJ 2010-04-29
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1687/2010
u-se vorbire în hotărârea primei instanțe și nici în decizia din apel), cerere asupra căreia instanța nu s-a mai pronunțat, deși amânase pronunțarea în acest sens la termenul din 6 iulie 2009. Or, în virtutea rolului activ, atât primei inst
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă