ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3337/2011

Ședința publică de la 27 octombrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 7262 din 21 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 30400/3/2009,

judecătorul din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC I.S.P.C.F. SA în contradictoriu

cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 324.780,59 lei reprezentând contravaloare servicii

verificatori tehnici atestați MLPAT, la care de adaugă dobânda legală calculată

până la achitarea debitului. S-a reținut că între părți s-a încheiat contractul

de proiectare nr. 4988 din 27 august 1998 având ca obiect executarea lucrării

de proiectare „Reabilitarea liniei de cale ferată București-Brașov”, potrivit

Capitolului 5, proiectantul obligându-se ca la comanda expresă a clientului dă

execute verificarea tehnică a proiectelor cu verificatori atestați conform

prevederilor Legii nr. 10/1995. în baza acestei dispoziții contractuale,

reclamanta a încheiat mai multe contracte cu verificatori tehnici atestați,

achitând și facturile emise în baza acestor contracte, pentru verificările

efectuate, ulterior solicitând pârâtei plata acestor sume. Pârâta a răspuns că

problema poate fi rezolvată numai prin încheierea uni act adițional, motiv

pentru care reclamanta a transmis pârâtei un asemenea act adițional, pârâta

nesemnându-l.

Din această situație

de fapt, judecătorul fondului a apreciat că reclamanta l-a investit cu

judecarea unei

actio de in rem verso

, respectiv îmbogățirea fără justă

cauză. Judecătorul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii

fără justă cauză, considerând că mărirea patrimoniului pârâtei și diminuarea

patrimoniului reclamantei are ca temei dispozițiile art. 5 din contract, astfel

încât reclamanta avea la dispoziție o acțiune contractuală pentru obținerea

sumei solicitate.

Sentința de fond a

fost apelată de reclamanta SC I.S.P.C.F. SA, care a solicitat admiterea

apelului și schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, criticile sale

vizând greșita interpretare a probatoriului administrat în cauză și a

dispozițiilor legale incidente.

Prin decizia

comercială nr. 138 A din 14 martie 2011, completul de judecată din cadrul

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul

reclamantei ca nefondat, cu următoarele considerente: a înlăturat critica

reclamantei referitoare la dovedirea condițiilor necesare promovării acțiunii

în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, apreciind că această

acțiune este subsidiară acțiunii contractuale pe care o are la dispoziție

reclamanta; a înlăturat și cea de-a doua critică a reclamantei prin care se

reproșa judecătorului fondului că nu a schimbat calificarea acțiunii, reținând

că atât întemeierea în drept a acțiunii cât și expunerea situației de fapt au

în vedere îmbogățirea fără justă cauză, astfel încât judecătorul nu are

îndreptățit să schimbe această calificare a acțiunii.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamanta SC I.S.P.C.F. SA, care a solicitat admiterea

apelului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând

soluția judecătorilor din perspectiva greșitei aplicări a legii. În dezvoltarea

acestei critici de nelegalitate, reclamanta a arătat că judecătorii apelului nu

au analizat motivele invocate în memoriul de apel, neverificând stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către judecătorul fondului, așa cum

obligă art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Reclamanta a subliniat că judecătorii

apelului au respins prima critică vizând îndeplinirea condițiilor îmbogățirii

fără justă cauză, fără a motiva; a mai susținut că din chiar poziția exprimată

de pârâtă rezultă că nu are la îndemână o acțiune contractuală, pârâta

specificând că ar putea achita suma solicitată prin acțiune doar în situația

încheierii unui act adițional, act care nu a mai fost încheiat; a susținut,

totodată, că a argumentat îndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă

cauză, judecătorii apelului nerăspunzând acestor argumente.

Reclamanta a mai

susținut că și dacă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză,

judecătorii erau obligați să pună în discuția părților necesitatea precizării

temeiului de drept, în baza rolului activ reglementat de art. 129 C. proc. civ.

A arătat că reținând certitudinea plății sumelor de către reclamantă și

prestarea serviciilor în beneficiul pârâtei, judecătorii erau obligați să

dispună obligarea pârâtei la plată, indiferent de temeiul contractual sau

extracontractual pe care îl găseau aplicabil în speță.

Prin întâmpinare, pârâta

C.N.C.F. C.F.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că

fiind legală decizia pronunțată de judecătorii apelului.

Reclamanta a

administrat proba cu înscrisuri.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările

invocate, se apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 295

alin. (1) C. proc. civ., judecătorii apelului sunt obligați să verifice, în

limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță. Se observă că principala critică a reclamantei vizează

îndeplinirea condițiilor de promovare a acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără

justă cauză, criticând principalul argument al judecătorului fondului în sensul

existenței unei acțiunii contractuale aflate la îndemâna reclamantei pentru

obținerea sumei solicitate.

În considerentele

deciziei recurate, judecătorii apelului nu au răspuns acestei critici, reținând

doar că reclamanta are la dispoziție o acțiune contractuală, fără a argumenta

de ce nu pot fi reținute criticile reclamantei în acest sens. Practic,

judecătorii apelului nu au procedat la analiza memoriului de apel și a

criticilor reclamantei față de hotărârea judecătorului fondului.

Se constată,

totodată, că nici judecătorul fondului nu a motivat considerentul reținut

pentru respingerea acțiunii reclamantei și care viza existența acțiunii

contractuale. Se face referire la dispozițiile contractului de proiectare, fără

a se răspunde susținerii reclamantei în sensul inexistenței reglementării

contractuale, care s-a raportat și la poziția expresă a pârâtei în sensul că

sumele solicitate ar putea fi achitate doar în situația încheierii uni act

adițional (singurul, deci, care ar fi putut constitui temei contractual pentru

promovarea unei asemenea acțiuni în justiție).

Se observă, însă, că

sunt îndeplinite condițiile acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă

cauză; astfel există o mărire a patrimoniului pârâtei (serviciile de verificare

fiind efectuate în beneficiul acestei părți), coroborată că o diminuare a

patrimoniului reclamantei (prețul serviciilor prestate în beneficiul pârâtei

fiind suportat de reclamantă), se constată, de asemenea, că reclamanta nu are

la îndemână o altă acțiune pentru obținerea sumei plătită pentru serviciile

prestate în beneficiul pârâtei, contractul la care au făcut referire atât

judecătorul fonului, cât și judecătorii apelului, neconținând prevederi care să

reglementeze plata serviciilor angajate de reclamantă și plătite de aceasta,

servicii prestate în folosul pârâtei (contractul enunța doar posibilitatea

efectuării acestor servicii, fără a reglementa modalitatea de plată; acesta a

fost și considerentul pentru care în cadrul concilierii, pârâta a motivat

refuzul plății sumei solicitate de reclamantă pe lipsa actului adițional care

să reglementeze modalitatea de plată a serviciilor de verificare).

Se observă, totodată,

că judecătorul fondului a soluționat, practic, litigiul fără a intra în

cercetarea fondului, argumentația sa rezumându-se doar la constatarea

neîndeplinirii condițiilor promovării

actio de in rem verso

. Se

constată, deci, că nu există o verificare pe fond a pretențiilor reclamantei,

prin valorificarea materialului probator. Or, în recurs, nu se poate proceda la

analiza probelor administrate, această cale de atac fiind limitată la controlul

de legalitate al hotărârilor pronunțate.

Constatându-se deci,

că decizia de apel și sentința de fond sunt nelegale, din perspectiva

reținerii, cu aplicarea greșită a legii, a neîndeplinirii condițiilor pentru

promovarea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, se observă

imposibilitatea rezolvării fondului cauzei în recurs, pentru această operațiune

fiind necesară evaluarea probatoriului.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi

admis, iar decizia de apel și sentința de fond vor fi casate cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, judecătorul fondului urmând a verifica temeinicia

pretențiilor reclamantei, în raport de probele administrate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de reclamanta SC I.S.P.C.F. SA, împotriva deciziei Secției a VI-a com.

a Curții de Apel București nr. 138 din 14 martie 2011.

Casează decizia Secției

a VI-a com. a Curții de Apel București nr. 138 din 14 martie 2011și sentința

Secției a VI-a com. a Tribunalului București nr. 7262 din 21 iunie 2010 și

trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.