Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2010
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3294/2010

HOTĂRÂRE
23.09.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3294/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 202/F din 17 martie 2010, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. a) C. pen. și a art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, în condițiile dispozițiilor art. 86 2 C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 82 alin. (3) raportat la art. 86 2 alin. (2) C. pen.

Pe durata termenului de încercare s-au instituit în sarcina inculpatului obligațiile art. 86 3 alin. (1) și (3) C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86 4 C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În esență, s-au reținut următoarele: În urma sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliție din cadrul B.C.C.O. - S.C.C.O. Ilfov, cu privire la faptul că numiții "C." și "G." comercializează droguri în zona P.U. București, la data de 22 august 2008, colaboratorul "H.", nume de cod, a cumpărat de la inculpații D.C.

zis "C." și G.V. zis "A." (condamnat în aceeași cauză), un număr de 6 comprimate ce conțineau substanța activă MDMA, conform raportului de constatare tehnico-științifică, contra sumei de 280 RON. La data de 26 august 2008, același colaborator a cumpărat de la inculpatul G.V. 4 comprimate Ecstasy pentru suma de 200 RON, tranzacție intermediată de inculpatul D.C. La data de 04 septembrie 2008, același colaborator a cumpărat de la inculpatul D.C., șapte comprimate Ecstasy pentru suma de 350 RON. Ulterior, la data de 14 septembrie 2008, inculpatul D.C. a fost depistat de lucrătorii de poliție în zona Piața Romană, asupra sa fiind găsite un nr. de 7 comprimate ecstasy, conținând substanța MDMA, iar cu ocazia percheziției corporale s-au găsit sumele de 100 euro și 500 RON, care proveneau din vânzarea anterioară a 13 comprimate ecstasy.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 103 din 11 mai 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C. împotriva sentinței. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul. În ședința publică din 23 septembrie 2010, după verificarea identității recurentului inculpat, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, acesta a învederat instanței că își retrage recursul declarat. Față de această manifestare de voință a recurentului inculpat, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. și a se dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat D.C. împotriva Deciziei penale nr. 103 din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4192/2009
Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul București, secția penală, prin sentința penală nr. 451 din 21 aprilie 2009 dată în dosar nr. 42764/3/2008 a sol
ÎCCJ 2006-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2894/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74/ F din 24 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât următoarele: În temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins
ÎCCJ 2012-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2012
a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 77 din 13 febru
ÎCCJ 2010-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2319/2010
Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Sentința penală nr. 970 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost soluționată acțiunea penală privind pe inculpații P.M., D.M.B., I.C. și N.F., t
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3346/2010
toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București, secția I penală, apreciat ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul N.C.R. și ca fondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă