ÎCCJ, decizie (scj.ro #85129)

Domeniu public. Hotărâre a Guvernului privind atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale. Domeniu privat. Proprietate cooperatistă. Sarcina probei. Hotărâre a consiliului local. Act preparator.

Legea nr.109/1996 , art.160 Legea nr.213/1998 , art.7 În litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale: - sarcina probei revine Guvernului, în calitate de emitent al hotărârii, întrucât a se susține că partea, care se consideră vătămată prin atestarea apartenenței la domeniul public a unui imobil care îi aparține, ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate pentru că i s-a încălcat un drept existent, echivalează cu inversarea sarcinii probei, în condițiile în care o asemenea cauză nu are ca obiect o acțiune în revendicare; - hotărârile emise de autoritățile locale, având ca obiect inventarierea bunurilor proprietate publică, sunt proceduri prealabile emiterii hotărârii Guvernului de atestare a apartenenței bunurilor respective la domeniul public de interes local; - actul vătămător este hotărârea Guvernului, iar nu hotărârile prealabile emise de autoritățile locale, întrucât hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor și prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.1806 din 21 martie 2005 Prin acțiunea formulată la 28 august 2003, reclamanta CONSUMCOOP Vânju Mare a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Livezile, județul Mehedinți și Guvernul României, solicitând ca, în contradictoriu cu aceștia, să se dispună anularea în parte a H.G. nr.963/2003, și anume pozițiile nr.16-1.5.2 și 27-1.5.2. din anexa nr.41. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că prin încălcarea dreptului său de proprietate asupra construcțiilor respective și anume Magazinul Universal Livezile și Magazinul Universal Izvorul Aneștilor, pârâții au trecut în domeniul public al comunei Livezile aceste bunuri proprietatea cooperativei în conformitate cu prevederile Legii nr.109/1996.

Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ, prin sentința nr.430 din 24 iunie 2004, a respins excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul în interesul Guvernului, Ministerul Administrației și Internelor, ce se refereau la lipsa calității procesuale active a reclamantei, lipsa dovezilor de îndeplinire a procedurii prealabile și a tardivității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat pozițiile nr. 16-1.5.2 și nr.27-1.5.2. din anexa nr.41 la H.G. nr.963/2002, a respins cererea de intervenție și a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond sesizată a constatat că reclamanta a pretins că este proprietara construcțiilor astfel că are calitate procesuală activă, că a efectuat demersuri administrative în prealabil introducerii acțiunii, că aceasta este formulată în termen, fiind demonstrat că a construit pe un teren atribuit în folosință prin actul administrației județene, astfel că pârâții cu încălcarea art.7 din Legea nr.213/1998 și a prevederilor art.160 din Legea nr.109/1996, au trecut construcțiile în domeniul public local. Cu referire la cererea de intervenție, aceasta a fost apreciată ca o cerere de apărare făcută de pârâtul Guvernul României, Ministerul Administrației și Internelor neînțelegând să timbreze.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând hotărârea ca fiind pronunțată fără a fi depus actul contestat, că nu s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate sau că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurentul a mai criticat sentința pentru că nu a observat că includerea bunurilor respective în domeniul public s-a făcut la propunerea autorităților locale iar hotărârile respective nu au fost atacate, că eronat s-a reținut efectul Hotărârii Guvernului care a atestat un regim juridic al bunurilor respective, astfel reclamanta avea la dispoziție o acțiune ce excede contenciosului administrativ. Recursul este nefondat. Este de necontestat că reclamanta, ca persoană juridică, este titulara dreptului de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, cooperativele fiind titularele acestui drept, opozabil erga omnes , deci inclusiv statului, asupra acestor bunuri din patrimoniul lor.

Susținerea pârâților că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra celor două construcții este neîntemeiată, iar instanța de fond în mod judicios a constatat îndeplinirea procedurii prealabile prin adresa nr.1320 din 8 decembrie 2002, dar și calitatea procesuală activă și introducerea în termen a acțiunii, că terenul a fost transmis în folosința gratuită a reclamantei pentru edificarea celor două magazine. Este evident că prin emiterea hotărârii Guvernului criticată prin care bunurile reclamantei sunt menționate ca fiind proprietatea publică a statului reprezintă o încălcare a unui drept de proprietate deja existent, ceea ce demonstrează interesul în promovarea unei acțiuni de competența contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.29/1990 în vigoare la data derulării procesului.

Nu se poate susține că reclamanta ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate pentru că are încălcat un drept existent, deoarece a admite o asemenea argumentare ar însemna o inversare a sarcinii probei dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, speța de judecat nu are ca obiect o acțiune în revendicare. Independent de acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a reține, cum corect a motivat și instanța de fond, că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzute de art.7 din Legea nr.213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietăți, nu au fost aplicabile în cazul de față. Se mai constată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și faptul că problema pusă în discuție nu este aceea de simplă „atestare”, ci este o problemă de regim juridic al bunurilor în discuție.

Or, din acest punct de vedere, unul este regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel cum este definit în Constituție și Legea nr.213/1998 (inalienabile, imprescriptibile și insesizabile) și altul cel al bunurilor proprietatea cooperatistă, care deși este un drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decât cel de drept comun, specific proprietății private. Nefondată este și critica recurentului ce se referă la existența hotărârilor consiliului local și consiliului județean de inventariere a acestor bunuri în proprietatea publică, atât timp cât este demonstrat că bunurile în litigiu au fost și sunt proprietatea reclamantei conform art.160 din Legea nr.109/1966, aceste hotărâri menționând, în mod eronat, în cuprinsul lor un bun proprietatea reclamantei, ele fiind proceduri prealabile emiterii hotărârii Guvernului, care, preluând erorile, a schimbat regimul juridic al unei proprietăți private în proprietate publică.

Această constatare este relevantă în cauză, în sensul că acest ultim act este nelegal în ceea ce privește dreptul vătămat al reclamantei. Recursul a fost respins.