ÎCCJ, decizie (scj.ro #85105)

Domeniul public al unităților administrativ-teritoriale. Hotărâre a Guvernului de atestare. Dovada pozitivă a dreptului de proprietate. Interes legitim. Aparență a dreptului de proprietate. Expropriere abuzivă. Legea nr.213/1998 H.G. nr.904/2002 Împrejurarea că, în cadrul unui proces în revendicare, nu s-a făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren nu este relevantă pentru soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind legalitatea adoptării, în baza dispozițiilor Legii nr.213/1998, a hotărârii Guvernului prin care respectiva suprafață de teren a fost atestată ca aparținând domeniului public al unei unități administrativ-teritoriale.

În condițiile în care, cu privire la suprafața de teren, dovada unui interes legitim și a aparenței dreptului de proprietate sunt confirmate prin hotărâre judecătorească, atestarea apartenenței imobilului respectiv la domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, în măsura în care această apartenență nu este stabilită cu caracter imperativ de Legea nr.213/1998, echivalează, prin efectele sale, cu o expropriere abuzivă. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.39 din 11 ianuarie 2005 Prin acțiunea formulată la data de 20.03.2003, reclamanții G.X. și G.I.N. au chemat în judecată Guvernul României și Consiliul Județean Constanța, solicitând anularea poziției nr.314 din anexa nr.1 la H.G.

nr.904/2002, referitoare la imobilul – teren și construcție – situat în municipiul Mangalia, Str.Izvor nr.3, Județul Constanța. În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a constatat dreptul lor de proprietate asupra imobilului în discuție, că și-au transcris acest drept și că au fost puși în posesie prin Dispoziția nr.105/22.07.1998 a Primarului municipiului Mangalia. Cu toate acestea, au fost împiedicați să-și exercite dreptul de proprietate asupra imobilului întrucât, în mod abuziv, prin H.G. nr.904/2004, Guvernul României a atestat apartenența imobilului la domeniul public al Județului Constanța. În cauză, au formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, Ministerul Administrației și Internelor, precum și Muzeul de Arheologie „Callatis”, Mangalia.

Prin sentința civilă nr.1849 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ a respins acțiunea, reținând că reclamanții nu au făcut dovada pozitivă a unui titlu de proprietate, hotărârea judecătorească invocată, respectiv sentința civilă nr.668/1997, fiind pronunțată într-o acțiune în constatare și nicidecum într-o acțiune în realizarea dreptului. Considerând această hotărâre ca fiind nelegală și netemeinică, reclamanții au declarat recurs. Recurenții au susținut că hotărârea Curții de Apel București este contradictorie și se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, fiind evidentă preluarea concluziilor deciziei Curții Supreme de Justiție nr.2597/2003, pronunțată într-o altă cauză având ca obiect revendicarea imobilului în discuție și prin care s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada pozitivă a unui titlu de proprietate.

Nu numai că o asemenea concluzie este străină pricinii ce face obiectul cauzei de față, dar ea este, în opinia recurenților, contrazisă de dovezile administrate, respectiv hotărârea definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Mangalia, prin care s-a constatat că sunt proprietarii imobilului, decizia Primarului municipiului Mangalia, de punere în posesie, precum și dovada plății neîntrerupte a impozitelor pe perioada 1997 – 2003, toate aceste dovezi fiind înlăturate nejustificat de instanța fondului. Recurenții au criticat soluția Curții de Apel București și pentru faptul că, în lipsa dovezilor care să ateste că statul ar fi deținut cu titlu valabil bunul respectiv, a confirmat atestarea apartenenței imobilului la domeniul public, încălcând astfel dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998.

Recursul este fondat. Potrivit poziției nr.314 din anexa nr.1 la H.G. nr.904/2002, imobilul – construcție și teren – situat în municipiul Mangalia, Str. Izvor nr.3, Județul Constanța a fost atestat ca aparținând domeniului public al județului Constanța. Contestând această hotărâre, reclamanții au invocat și dovedit atât interesul legitim derivat din faptul că autorul lor a deținut în proprietate imobilul în discuție, cât și aparența de drept confirmată prin sentința civilă nr.668/1997 a Judecătoriei Mangalia prin care s-a constatat că sunt proprietarii imobilului. Mai mult, această sentință a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, împrejurarea că dreptul de proprietate al autorului reclamanților nu a încetat nici un moment, de la data dobândirii lui.

Pe de altă parte, această hotărâre a produs efecte juridice – ea devenind opozabilă erga omnes din momentul transcrierii în registrul de transcripțiuni – și a fost concretizată prin Dispoziția nr.105/22.07.1998 emisă de Primarul municipiului Mangalia, pentru punerea în posesie. Împrejurarea că, în cadrul unui proces în revendicare pentru imobilul în discuție, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate, concluzie însușită și folosită drept argument în soluția de respingere a acțiunii promovate de reclamanți în contencios administrativ, este nerelevantă. Aceasta întrucât ea aparține unei cauze cu obiect diferit de cel al litigiului de față, în care se analizează legalitate emiterii unei hotărâri de Guvern în raport de dispozițiile Legii nr.213/2004 care stabilesc imperativ condițiile în care se poate determina apartenența unui bun la domeniul public.

În conformitate cu dispozițiile art.6 din actul normativ enunțat: „fac parte din domeniul public și privat al statului sau unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06.03.1995 – 22.10.1999, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil”. Or, sub acest aspect, în cauză nu s-a administrat nici o probă care să confirme că imobilul respectiv ar fi fost deținut de stat în baza unui titlu valabil. Astfel fiind, și cum reclamanții și-au dovedit atât interesul cât și aparența de drept în promovarea acțiunii, soluția de menținere a poziției 314 din anexa nr.1 la H.G. nr.904/2002 este vădit nelegală și netemeinică, echivalând prin efectele sale cu o expropriere abuzivă.

Recursul a fost admis.