ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3987/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3987/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 7 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 46841/3/2008 reclamanta SC

L.D.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL, solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 142.181,50 lei, reprezentând prejudiciul

cauzat prin nerestituirea integrală a mărfii aflate în standurile închiriate de

pârâtă către reclamantă și banii rămași în standurile reclamantei însușite de

pârât.

Prin sentința

comercială nr. 6199 din 18 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București a fost

admisă în parte acțiunea reclamantei SC L.D.C. SRL iar pârâta SC M.I. SRL a

fost obligată să plătească suma de 121.285,50 lei reprezentând contravaloarea

mărfurilor nerestituite reclamantei.

Prin decizia

comercială nr. 116/2011 a Curții de Apel București a fost respins ca nefondat

apelul formulat de pârâta SC M.I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 6199

din 18 mai 2010 a Tribunalului București în contradictoriu cu SC L.D.C. SRL.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că în condițiile în care nu se

contestă că în luna decembrie 2007 standurile folosite de intimată au fost

sigilate din inițiativa apelantei și nici faptul că desigilarea lor a fost

realizată în cursul lunii mai 2008 în prezența reprezentanților, iar expertiza

tehnică contabilă a putut evidenția lipsa anumitor produse proprietatea SC L.D.C.

SRL, produse care apăreau însă în documentele contabile ale acesteia la

punctele sale de lucru în decembrie 2007, la momentul la care i-a fost

împiedicat accesul în incinta spațiilor comerciale M.I., instanța de apel a

apreciat că în mod temeinic și legal prima instanță a admis pretențiile

societății reclamante, obligând SC M.I. SRL să restituite contravaloarea

mărfurilor nerestituite.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 116/2011 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat

recurs pârâta SC M.I. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, în

principal casarea cu trimitere a hotărârii recurate iar în subsidiar

modificarea deciziei în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii

acțiunii formulate de reclamanta SC L.D.C. SRL.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ. recurenta arată că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare

prin respingerea în mod nejustificat a tuturor cererilor de probe formulate.

Hotărârea instanței

de apel este contradictorie iar expertiza efectuată în cauză nu este o lucrare

obiectivă fiind de fapt o centralizare a situațiilor și tabelelor întocmite.

Instanța de apel avea

îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice

greșeală iar prin respingerea probelor solicitate a încălcat dreptul la apărare

al subscrisei precum și dispozițiile art. 6 CEDO raportat la art. 129 alin. (5)

C. proc. civ.

În mod greșit ambele

instanțe au reținut denunțarea unilaterală a contractului de închiriere pentru cele

18 spații comerciale aflate în incinta magazinului M.I. având în vedere că în

conformitate cu prevederile art. V lit. b) din contract s-a adus la cunoștința

reclamantei intenția de a înceta raporturile contractuale, acordându-i un

preaviz de 30 zile.

Procesele verbale de

predare primire încheiate cu ocazia desigilării standurilor au fost semnate

fără obiecțiuni, astfel că pretențiile intimatei de a fi despăgubită pentru

marfa lipsă la momentul returnării ei sunt neîntemeiate.

Intimata SC L.D.C. SRL

prin lichidator judiciar R.E.I.I. IPURL a formulat întâmpinare (concluzii

scrise) prin care solicita respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se

constată că recursul este nefondat.

Nu se poate reține

incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în condițiile

în care instanța de apel nu a încălcat obligațiile prevăzute de art. 129 alin. (5)

C. proc. civ. iar proba cu expertiză solicitată în apel a fost respins cu

respectarea dispozițiilor art. 167 alin. (1) și art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. având în vedere că în fața primei instanțe s-a administrat proba cu

expertiză fiind admise și obiecțiunile la raport formulate de pârâta SC M.I.

SRL, răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate aflându-se la dosarul de

fond filele 90-91.

Ca o garanție a accesului

liber al acțiunii civile, Codul de procedură civilă acordă părților drepturi

procesuale, drepturi ce trebuie exercitate cu respectarea dispozițiilor art. 723

alin. (1) și art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile în care

au fost administrate probele solicitate în fața primei instanțe, iar în fața

instanței de apel nu au fost reiterate aspecte noi, nu se poate susține că

instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al apelantei pârâte prin

respingerea motivată a probelor solicitate și nici încălcarea dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului neputând

constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a unei părți și

în apărarea intereselor acesteia.

Procesul civil este

un proces al intereselor private iar în situația în care partea este reprezentată

prin apărător, rolul activ al instanței este diminuat, fapt reținut corect de

instanța de apel prin încheierea de dezbateri din data de 8 martie 2011 cu atât

mai mult cu cât expertul desemnat a răspuns la obiecțiunile formulate de SC M.I.

SRL (fila 53 dosar fond) context în care nu se poate reține incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a invocat

și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar nu arată în ce constă

nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat

criticând în esență situația de fapt reținută de instanțe în fond și de apel,

motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Contractul de

locațiune încheiat de părțile litigante stabilește drepturi și obligații în

sarcina ambelor părți, locatarul fiind obligat în virtutea dispozițiilor art. 1420

pct. 3 C. proc. civ. să se abțină de la orice fapte personale care ar avea

drept consecințe tulburarea locatorului în folosința lucrului.

Recurenta pârâtă a

cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea mărfurilor nerestituite către

locatar, aspect reținut corect de instanța de fond, părțile fiind obligate să respecte

convențiile legal făcute în condițiile art. 969-970 C. civ.

În consecință nu se

poate reține nici incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de apel interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente

în cauză, situație în care Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de

pârâta SC M.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 116 din

15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă fiind în culpă

procesuală, va fi obligată să plătească intimatei reclamante cheltuieli de

judecată în cuantum de 5.000 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței

aflate la fila 50 dosar recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL

București împotriva deciziei comerciale nr. 116 din 15 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurenta pârâta SC M.I. SRL București la plata sumei de

5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC L.D.C.

SRL București prin lichidator judiciar R.E.I.I. IPURL.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 decembrie

2011.