ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3987/2011

Ședința publică de la 7 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 46841/3/2008 reclamanta SC L.D.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 142.181,50 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin nerestituirea integrală a mărfii aflate în standurile închiriate de pârâtă către reclamantă și banii rămași în standurile reclamantei însușite de pârât. Prin sentința comercială nr. 6199 din 18 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC L.D.C. SRL iar pârâta SC M.I.

SRL a fost obligată să plătească suma de 121.285,50 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor nerestituite reclamantei. Prin decizia comercială nr. 116/2011 a Curții de Apel București a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC M.I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 6199 din 18 mai 2010 a Tribunalului București în contradictoriu cu SC L.D.C. SRL. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că în condițiile în care nu se contestă că în luna decembrie 2007 standurile folosite de intimată au fost sigilate din inițiativa apelantei și nici faptul că desigilarea lor a fost realizată în cursul lunii mai 2008 în prezența reprezentanților, iar expertiza tehnică contabilă a putut evidenția lipsa anumitor produse proprietatea SC L.D.C.

SRL, produse care apăreau însă în documentele contabile ale acesteia la punctele sale de lucru în decembrie 2007, la momentul la care i-a fost împiedicat accesul în incinta spațiilor comerciale M.I., instanța de apel a apreciat că în mod temeinic și legal prima instanță a admis pretențiile societății reclamante, obligând SC M.I. SRL să restituite contravaloarea mărfurilor nerestituite. Împotriva deciziei comerciale nr. 116/2011 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea cu trimitere a hotărârii recurate iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC L.D.C.

SRL. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. recurenta arată că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare prin respingerea în mod nejustificat a tuturor cererilor de probe formulate. Hotărârea instanței de apel este contradictorie iar expertiza efectuată în cauză nu este o lucrare obiectivă fiind de fapt o centralizare a situațiilor și tabelelor întocmite. Instanța de apel avea îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală iar prin respingerea probelor solicitate a încălcat dreptul la apărare al subscrisei precum și dispozițiile art. 6 CEDO raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În mod greșit ambele instanțe au reținut denunțarea unilaterală a contractului de închiriere pentru cele 18 spații comerciale aflate în incinta magazinului M.I. având în vedere că în conformitate cu prevederile art. V lit. b) din contract s-a adus la cunoștința reclamantei intenția de a înceta raporturile contractuale, acordându-i un preaviz de 30 zile. Procesele verbale de predare primire încheiate cu ocazia desigilării standurilor au fost semnate fără obiecțiuni, astfel că pretențiile intimatei de a fi despăgubită pentru marfa lipsă la momentul returnării ei sunt neîntemeiate. Intimata SC L.D.C. SRL prin lichidator judiciar R.E.I.I. IPURL a formulat întâmpinare (concluzii scrise) prin care solicita respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat. Nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în condițiile în care instanța de apel nu a încălcat obligațiile prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. iar proba cu expertiză solicitată în apel a fost respins cu respectarea dispozițiilor art. 167 alin. (1) și art. 201 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că în fața primei instanțe s-a administrat proba cu expertiză fiind admise și obiecțiunile la raport formulate de pârâta SC M.I. SRL, răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate aflându-se la dosarul de fond filele 90-91.

Ca o garanție a accesului liber al acțiunii civile, Codul de procedură civilă acordă părților drepturi procesuale, drepturi ce trebuie exercitate cu respectarea dispozițiilor art. 723 alin. (1) și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. În condițiile în care au fost administrate probele solicitate în fața primei instanțe, iar în fața instanței de apel nu au fost reiterate aspecte noi, nu se poate susține că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al apelantei pârâte prin respingerea motivată a probelor solicitate și nici încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a unei părți și în apărarea intereselor acesteia.

Procesul civil este un proces al intereselor private iar în situația în care partea este reprezentată prin apărător, rolul activ al instanței este diminuat, fapt reținut corect de instanța de apel prin încheierea de dezbateri din data de 8 martie 2011 cu atât mai mult cu cât expertul desemnat a răspuns la obiecțiunile formulate de SC M.I. SRL (fila 53 dosar fond) context în care nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurenta a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat criticând în esență situația de fapt reținută de instanțe în fond și de apel, motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Contractul de locațiune încheiat de părțile litigante stabilește drepturi și obligații în sarcina ambelor părți, locatarul fiind obligat în virtutea dispozițiilor art. 1420 pct. 3 C. proc. civ. să se abțină de la orice fapte personale care ar avea drept consecințe tulburarea locatorului în folosința lucrului. Recurenta pârâtă a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea mărfurilor nerestituite către locatar, aspect reținut corect de instanța de fond, părțile fiind obligate să respecte convențiile legal făcute în condițiile art. 969-970 C. civ. În consecință nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în cauză, situație în care Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC M.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 116 din 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței aflate la fila 50 dosar recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 116 din 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta pârâta SC M.I. SRL București la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC L.D.C. SRL București prin lichidator judiciar R.E.I.I. IPURL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.