ÎCCJ, decizie (scj.ro #83039)

Executare silită începută de AVAS. Perimarea executării. Dispoziții legale aplicabile Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită Index alfabetic: contestație la executare - perimarea executării C. proc. civ., art. 389 O.U.G. nr. 51/1998 Executarea silită a creanțelor bancare neperformante reglementată de O.U.G. nr. 51/1998 începe cu o somație, ca prim act de executare, somație adresată debitorului, împreună cu titlul executoriu și cu indicarea termenului de 5 zile în care se poate face plata voluntară a datoriei, urmând ca după expirarea acestui termen să se procedeze la începerea executării silite. Prin urmare, având în vedere faptul că executarea silită reglementată de O.U.G.

nr. 51/1998 nu stabilește un regim derogatoriu de la dreptul comun, executarea începând cu o somație, devin aplicabile prevederile legale din Codul de procedură civilă referitoare la perimarea executării silite. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575 din 10 noiembrie 2011 Prin sentința comercială nr. 37/2011, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, a admis contestația formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a constatat perimată executarea silită începută de AVAS prin comunicarea titlului executoriu la data de 14.05.2007, dispunând anularea tuturor măsurilor de executare silită luate de pârâtă; a constatat, totodată, prescris dreptul AVAS de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2019/2004 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă; a respins cererea reconvențională ca rămasă fără obiect.

În considerentele deciziei, instanța a reținut că prin sentința civilă ce constituie titlul executoriu al pârâtei s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 100.209 USD, precum și instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile ale acestuia în limita despăgubirilor la care a fost obligat. În raport de considerentele hotărârii judecătorești care constituie titlul executoriu al pârâtei, instanța a reținut că reclamantul nu are calitatea de debitor cedat, astfel încât a apreciat că executarea silită începută de AVAS nu se supune dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, care stabilește un termen de prescripție derogatoriu de la termenul general de prescripție de 3 ani. Constatând că titlul executoriu al pârâtei are un alt temei juridic decât cel reglementat de O.U.G.

nr. 51/1998, instanța a apreciat că în cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, care ar fi urmat să fie împlinit la data de 17.05.2007. Instanța a constatat că, anterior împlinirii acestui termen de prescripție, pârâta a efectuat un act de executare, constând în emiterea somației, act de natură a întrerupe cursul prescripției. instanța a mai constatat că pârâta a mai efectuat acte de executare silită, ultimul fiind îndeplinit la data de 5.11.2007, perimarea executării silite intervenind la data de 5.05.2008. În raport de această dată, instanța a apreciat că îndeplinirea următoarelor acte de executare din 24.07.2009 nu are efect întrerupător de executare, în condițiile în care pârâta a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare, respectiv cel din data de 5.11.2007.

A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că fiind vorba de o executare fără somație nu operează instituția perimării. S-a constatat incidența prevederilor art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ., în raport de actele de executare efectuate după intervenirea perimării executării silite. De asemenea, în raport de termenul de prescripție generală considerat a fi aplicabil în speță, instanța a apreciat ca fiind prescris dreptul la executare silită al pârâtei. Sentința de fond a fost recurată de pârâta A.V.A.S., care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată.

Pârâta a criticat sentința de fond sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii, considerând ca fiind eronate considerentele instanței care a considerat că sunt aplicabile în speță dispozițiile legale privind perimarea executării silite, în considerarea faptului că executarea silită se face fără somație; pârâta a mai invocat greșita stabilire a termenului general de prescripție, în condițiile în care este aplicabil termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, a mai invocat greșita calificare a acțiunii ca fiind contestație la executare. Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința de fond.

Analizându-se legalitatea sentinței de fond, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, s-a apreciat că recursul este fondat și a fost admis pentru următoarele considerente: Se subliniază, în primul rând corecta calificare a acțiunii, realizată de instanța fondului: în mod corect instanța a stabilit că se află în prezența unei contestații la executare, prin care se invoca perimarea unei executări silite începute de pârâtă, precum și prescripția dreptului de a se cere executarea silită. De asemenea, se observă că în mod corect a stabilit instanța fondului că în speță sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă referitoare la perimarea executării silite efectuate de pârâtă.

Se constată că prin chiar prevederile O.U.G. nr. 51/1998 se stabilește completarea dispozițiilor acestui act normativ cu cele ale Codului de procedură civilă în măsura în care ordonanța nu conține dispoziții derogatorii. În ce privește perimarea executării silite, se constată că ordonanța de urgență nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, astfel încât sunt aplicabile prevederile legale în materia cuprinse în Codul de procedură civilă. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul neaplicării acestor dispoziții pentru faptul că executarea silită declanșată în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 este o executare silită fără somație.

Se reține că ordonanța reglementează în procedura specială a executării creanțelor bancare neperformante procedura somației, ca prim act de executare, somație adresată debitorului, împreună cu titlul executoriu și cu indicarea termenului de 5 zile în care se poate face plata voluntară a datoriei, urmând ca după expirarea acestui termen să se procedeze la începerea executării silite. În consecință, se reține că executarea silită reglementată de O.U.G. nr. 51/1998 nu stabilește un regim derogatoriu de la dreptul comun, executarea începând cu o somație, astfel încât sunt deplin aplicabile prevederile legale referitoare la perimarea executării silite. În acest context, se reține că pârâta a declanșat executarea silită prin comunicarea titlului executoriu, efectuând și alte acte de executare, ultimul fiind făcut în data de 5.11.2007.

Ulterior acestei date, pârâta nu a insistat în executarea silită pornită împotriva reclamantului, astfel încât după trecerea unui termen de 6 luni de la acel ultim act de executare a intervenit perimarea, așa cum a constatat și judecătorul fondului. Este găsită întemeiată, critica pârâtei referitoare la termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită aplicabil în speță. Se reține că în mod greșit a apreciat instanța fondului că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, prin raportare la termenul general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care în speță este aplicabil termenul special de prescripție de 7 ani. Se constată, astfel, că sentința civilă ce constituie titlul executoriu al pârâtei se înscrie în categoria actelor ce pot fi executate în procedura specială reglementată de O.U.G.

nr. 51/1998. Se reține că despăgubirea la care a fost obligat reclamantul a avut la bază constatarea calității de director al acestuia, cu implicații în acordarea creditului neperformant, fiind incidente în cauză, în acest context prevederile art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, conform art. 39 alin. (2) din același act normativ, titlul executoriu în acest caz este sentința definitivă pronunțată de instanțele de judecată. În consecință, reținând incidența prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 și, implicit, a termenului de prescripție specială de 7 ani, raportat și la data la care sentința ce constituie titlul executoriu a rămas definitivă – 21.05.2005, se constată că în mod greșit instanța fondului a apreciat intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei a fost admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, atât sub aspectul excepției perimării executării silite începute de AVAS, cât și sub aspectul soluției date cererii reconvenționale, prin care s-a solicitat sistarea dreptului de proprietate comună asupra bunului imobil supus executării silite. Soluția se impune sub ultimul aspect atât din perspectiva constatării perimării executării silite începute de AVAS (sistarea stării de coproprietate putând fi solicitată doar în cadrul unei executări silite), cât și din perspectiva lipsei unor critici pe acest aspect în calea de atac a recursului.