ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată

la data de 5 iulie 2011 la Judecătoria sectorului 6 București, contestatoarea N.(M.)D.

a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., următoarele:

- să constate

prescrierea titlului executoriu comunicat de A.

V.

A.S., prin

adresa din 14 iulie 2003, - apartament situat în București, sector 6, ipotecat

în baza contractului de garanție imobiliară autentificat din 20 ianuarie 1999, înregistrat

în Registrul de transcripțiuni al Judecătoriei sector 6 București din 21

ianuarie 1999;

- să constate

primarea acțiunii de executare silită a imobilului ipotecat și să hotărască desființarea

ei;

- să dispună radierea

ipotecii privind imobilul apartament menționat anterior, drept consecință a capetelor

de cerere 1 și 2;

- să dispună suspendarea

oricărei acțiuni de executare silită, prezente și viitoare din partea A.V.A.S.,

privind imobilul menționat, până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile

în prezenta cauză.

În drept, cererea

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 389 C. proc. civ. și ale art. 13 pct. 5 din

O.U.G. nr. 51/1998.

La data de 22

septembrie 2011, intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea excepțiilor invocate de contestatoare, admiterea excepțiilor invocate

de intimată, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Intimata a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii, față de calificarea ca acțiune în constatare

și de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care prevăd caracterul subsidiar al unei

astfel de acțiuni, iar în situația calificării acțiunii ca fiind o contestație la

executare, intimata a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a

Judecătoriei sectorului 6, arătând că în cauză operează dispozițiile speciale ale

art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, iar competența de judecare a contestației aparține

Curții de Apel București, secția comercială.

Referitor la capătul

de cerere privind radirea ipotecii, intimata a invocat necompetența instanței, având

în vedere dispozițiile Legii nr. 7/1996 și, de asemenea, excepția tardivității contestației

de executare, în raport de dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., susținând că termenul de 15 zile curgea de la date de 17 iunie 2011 când contestatoarea

a primit ultima somație - adresa din 16 iunie 2011.

Prin sentința

civilă nr. 8482 din 9 noiembrie 2011, Judecătoria sectorului 6 București, a admis

excepția necompetenței materiale invocată de intimată prin întâmpinare și a declinat

competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, pe rolul căreia

cauza a fost înregistrată la data de 2 decembrie 2011.

La data de 17

februarie 2012, contestatoarea a formulat precizări scrise cu privire Ia cererea

întroductivă, iar referitor la primul capăt de cerere, a precizat că acțiunea reprezintă

o contestație la executare, întemeiată pe prevederile art. 399 și următoarele C.

proc. civ. și prin aceeași cerere precizatoare, a motivat în fapt capătul 4 al cererii

introductive, având ca obiect suspendarea executării silite până la judecarea contestației

la executare, fiind indicat și temeiul de drept - art. 403 C. proc. civ.

Prin încheierea

de ședință de la 2 aprilie 2012, Curtea de Apel, a respins cererea de suspendare

a executării silite până Ia soluționarea contestației la executare (capătul 4 al

cererii introductive) și a respins excepțiile înadmisibilității și tardivității

contestației, invocate de intimată prin întâmpinare; la data de 21 mai 2012, Curtea

de Apel a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins contestatoarei proba cu expertiza

grafologică, ca nefiind utilă pentru soluționarea cauzei.

Prin sentința

civilă nr. 59 din 6 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea N.(M.)D. în

contradictoriu cu intimata A.V.A.S.

A constatat perimată

executarea silită pornită de intimata A.V.A.S. în baza titlului executoriu reprezentat

de contractul de ipotecă autentificat din 20 ianuarie 1999.

A constatat prescris

dreptul intimatei A.V.A.S. de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat

de contractul de ipotecă autentificat din 20 ianuarie 1999.

A anulat executarea

silită și actele de executare întocmite de intimata A.V.A.S. privind imobilul ipotecat

situat în București, sector 6.

A respins capătul

3 de cerere, având ca obiect radierea ipotecii.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin contestația

la executare, garanta N.(M.)D. a invocat perimarea executării silite, în sensul

că potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ., dacă creditorul a lăsat să treacă

6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte

acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate

cere desființarea ei.

Contrar susținerilor

intimatei, Curtea de Apel, a reținut că în cauză au aplicabilitate prevederile art.

389 C. proc. civ. privind perimarea executării silite, neavând incidență dispozițiile

art. 390 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile art. 387 și art.

389 C. proc. civ. nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea

fără somație.

Curtea de Apel

a mai reținut că dispozițiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd

că titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nicio

formalitate, trebuie interpretate în corelație cu celelalte norme relevante în cauză,

respectiv cu prevederile art. 58 din O.U.G nr. 51/1998, deoarece sintagma „fără

nicio formalitate" nu se referă Ia posibilitatea creditorului de a proceda

ia executarea silită fără somație.

În consecință,

comunicarea titlului executoriu are natura unei somații de plată a datoriei, iar

neconformarea de bună-voie a debitorului atrage începerea procedurii executării

silite împotriva sa și fiind vorba de o executare silită ce se pornește prin somație,

în cauză își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 389 C. proc. civ. privind perimarea

acesteia, în situația în care au trecut mai mult de 6 luni de la îndeplinirea oricărui

act de executare, fără a fi urmat alte acte de urmărire.

În speță, este

fără niciun dubiu că, de la ultimele acte de executare efectuate în anul 2008, au

trecut mai mult de 8 luni fară ca intimata creditoare să facă alte acte de urmărire.

Așadar, termenul de porimare s-a împlinit cel târziu în anul 2007, iar executarea

silită pornită în anul 2003 (adresa din 14 iulie 2003) în baza titlului executoriu

neprezentat de contractul de ipotecă autentificat din 20 ianuarie 1999 s-a perimat

ca urmare a pasivității creditoarei ulterior anului 2006 și ca efect al perimării,

toate actele de executare, efectuate până în anul 2008 inclusiv, sunt nule și vor

fi desființate.

În ce privește

prescripția executării silite, Curtea de Apel, a reținut că în considerarea dispozițiilor

art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit cărora termenul de prescripție

a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. este de

7 ani și în aplicarea art. 405 alin. (2) C. proc. civ., termenul de prescripție

a executării a început să curgă pentru A.V.A.S. la data de 13 decembrie 1999, când

a fost încheiat contractul de cesiune de creanță, iar dreptul de a cere executarea

silită era născut, așa încât acest termen se împlinea, în condițiile în care ar

fi curs fără întreruperi, Ia data de 13 decembrie 2006

Prin efectul combinat

al perimării executării silite desfășurate în perioada 2003-2008 și al curgerii

neîntrerupte a termenului de prescripție, ce s-a împlinit Ia 13 decembrie 2006,

emiterea de către creditoare în luna iunie 2011 a unei noi somații de executare

este lovită de nulitate, ca efect al intervenirii prescripției dreptului de a cere

executarea silită și pierderii puterii executorii a titlului.

Capătul 3 din

cererea introductivă, având ca obiect radierea ipotecii a fost respins, reținându-se

că solicitarea contestatoarei de radiere a ipotecii nu este admisibilă deoarece

Ia momentul pronunțării sentinței curții de apel nu exista o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă prin care să se fi constatat că au încetat efectele actului

juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea,

Împotriva sentinței

Curții de Apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., invocând excepția de tardivitate

a contestației la executare având in vedere dispozițiile art. 401 alin. (1)

pct. c) C. proc. civ. și pe fondul cauzei, în situația în care se va trece peste

excepția invocată, solicitând admiterea recursului și, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

respingerii contestației Ia executare, ca neîntemeiată.

În susținerea

recursului său, recurenta arată că în mod nelegal instanța de fond a admis excepțiile

perimării și prescripției executării silite invocate de contestatoare.

Susține, în esență,

că a comunicat titlurile executorii și somația de plată a sumei de 3.651.977,44

dolar SUA, deși somația de plată nici măcar nu era necesară pentru că dispozițiile

art. 387 și 389 C. proc. civ. nu se aplică când legea încuviințează executarea fără

somație și conform art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 „titlul executoriu se

comunică debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate".

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

actelor dosarului, se constată următoarele:

Invocarea excepției

tardivității contestației la executare nu este întemeiată și se respinge în consecință,

întrucât, în raport de dispozițiile art. 401 alin. (1) pct. c) C. proc. civ. și

văzând actele dosarului, se constată că, în speță, contestația la executare a fost

formulata în termenul legal.

De altfel, contrar

susținerii recurentei, instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei excepții, prin

respingerea ei, potrivit încheierii de ședință de la data de 2 aprilie 2012, motivarea

soluției fiind consemnată în considerentele încheierii.

Pe fondul cauzei,

se constată că susținerile recurentei pârâte nu sunt fondate.

Astfel în ce privește

excepția de perimare a executării silite invocate de contestatoarea N.(M.)D. se

reține că în mod judicios a fost admisă de curtea de apel, deoarece, într-adevăr,

contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 389

C. proc. civ., privind perimarea executării silite.

Aceasta, deoarece

sintagma „fără nicio formalitate" conținută de dispozițiile art. 41 alin.

(1) din O.U.G. nr. 51/1998 nu se referă la posibilitatea creditorului de a proceda

la executarea silită fără somație, ci la situația prealabilă măsurilor de executare

silită, iar sintagma „fără nicio altă somație" prevăzută de art. 58 din aceeași

ordonanță privește momentul ulterior, respectiv acela al începerii executării, care

poate avea loc numai după comunicarea titlului executoriu și numai după expirarea

termenului acordat pentru achitarea de bună-voie a creanței.

Așadar, în speță,

comunicându-se titlul executoriu, conținând în sine și somația de plată a datoriei,

corect s-a apreciat de către curtea de apel că în cauză își găsesc aplicabilitatea

dispozițiile art. 389 C. proc. civ., privind perimarea executării silite, în situația

în care au trecut mai mult de 8 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare

fără să fi urmat alte acte de urmărire.

Or, este în afara

oricărui dubiu, așa cum a recunoscut și recurenta, ci ultimul act de executare silită

privind-o pe debitoare s-a efectuat în anul 2006, iar de la acest ultim act aceasta

a rămas în pasivitate, lăsând să treacă mai mult de 8 luni fără a mai efectua vreun

act de executare, împrejurare în care în mod corect curtea de apel a înlăturat susținerile

creditoarei A.V.A.S., în sensul că nu ar fi incidente în prezenta cauză dispozițiile

art. 389 C. proc. civ. privind perimarea și tot corect a apreciat că drept efect

al perimării toate actele de executare efectuate până în anul 2006, inclusiv, sunt

nule și se impune a fi desființate.

În ce privește

excepția prescripției executării silite a creanțelor, preluate de A.V.A.S., se constată

că, de asemenea, în mod corect instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție

de 7 ani a început să curgă de la data de 13 decembrie 1999, - data preluării de

către recurentă a creanței neperformante, prin contractul de cesiune de creanță

din 13 decembrie 1999 și s-a împlinit Ia data de 13 decembrie 2006, în condițiile

în care acesta, intervenind perimarea, nu a fost întrerupt, dispozițiile art. 405

alin. (3) C. proc. civ. fiind categorice în acest sens și anume că „prescripția

nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a

perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat Ia ea".

Așa fiind, curtea

de apel a reținut judicios că prin efectul combinat ai perimării executării silite

și al curgerii neîntrerupte a termenului de prescripție, orice act de executare

efectuat de recurentă după data de 13 decembrie 2008, respectiv somația de executare

emisă de aceasta la 18 iunie 2011 este lovită de nulitate absolută.

În consecință,

având în vedere considerentele mai sus expuse, reținându-se că recurenta pârâtă

nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. să fie de natură să conducă

la modificarea ori casarea sentinței Curții de Apel, aceasta va fi menținută ca

fiind legală și se va respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 59/2012 din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 aprilie 2013.