ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 37 din 28 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 11486/2/2010, judecătorul din Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a admis contestația formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a constatat perimată executarea silită începută de A.V.A.S. prin comunicarea titlului executoriu la data de 14 mai 2007, dispunând anularea tuturor măsurilor de executare silită luate de pârâtă; a constatat, totodată, prescris dreptul A.V.A.S. de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2019 din 17 mai 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă; a respins cererea reconvențională ca rămasă fără obiect.

În considerentele deciziei, judecătorul fondului a reținut că prin sentința civilă ce constituie titlul executoriu al pârâtei, s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 100.209 dolari SUA, precum și instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile ale acestuia în limita despăgubirilor la care a fost obligat. În raport de considerentele hotărârii judecătorești care constituie titlul executoriu al pârâtei, judecătorul a reținut că reclamantul nu are calitatea de debitor cedat, astfel încât a apreciat că executarea silită începută de A.V.A.S. nu se supune dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, care stabilește un termen de prescripție derogatoriu de la termenul general de prescripție de 3 ani.

Constatând că titlul executoriu al pârâtei are un alt temei juridic decât cel reglementat de O.U.G. nr. 51/1998, judecătorul a apreciat că în cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 3 nai, care ar fi urmat să fie împlinit la data de 17 mai 2007. Judecătorul a constatat că anterior împlinirii acestui termen de prescripție, pârâta a efectuat un act de executare, constând în emiterea somației, act de natură a întrerupe cursul prescripției.

Judecătorul a mai constatat că pârâta a mai efectuat acte de executare silită, ultimul fiind îndeplinit la data de 5 noiembrie 2007, perimarea executării silite intervenind la data de 5 mai 2008. În raport de această dată, judecătorul a apreciat că îndeplinirea următoarelor acte de executare din 24 iulie 2009 nu au efect întrerupător de executare, în condițiile în care pârâta a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare, respectiv cel din data de 5 noiembrie 2007. A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că fiind vorba de o executare fără somație, nu operează instituția perimării. S-a constatat incidența prevederilor art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ., în raport de actele de executare efectuate după intervenirea perimării executării silite.

De asemenea, în raport de termenul de prescripție generală considerat a fi aplicabil în speță, judecătorul a apreciat ca fiind prescris dreptul la executare silită al pârâtei. Sentința de fond a fost recurată de pârâta A.V.A.S., care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată. Pârâta a criticat sentința de fond sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii, considerând ca fiind eronate considerentele judecătorului fondului care a considerat că sunt aplicabile în speță dispozițiile legale privind perimarea executării silite, în considerarea faptului că executarea silită se face fără somației; pârâta a mai invocat greșita stabilire a termenului general de prescripție, în condițiile în care este aplicabil termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de O.U.G.

nr. 51/1998. De asemenea, a mai invocat greșita calificare a acțiunii ca fiind contestație la executare. Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința de fond. Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs. Analizându-se legalitatea sentinței de fond, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Se subliniază, în primul rând corecta calificare a acțiunii, realizată de judecătorul fondului: în mod corect judecătorul a stabilit că se află în prezența unei contestații la executare, prin care se invoca perimarea unei executări silite începute de pârâtă, precum și prescripția dreptului de a se cere executarea silită.

De asemenea, se observă că în mod corect a stabilit judecătorul fondului că în speță sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civile referitoare la perimarea executării silite efectuate de pârâtă. Se constată că prin chiar prevederile O.U.G. nr. 51/1998 se stabilește completarea dispozițiilor acestui act normativ cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care ordonanța nu conține dispoziții derogatorii. În ce privește perimarea executării silite, se constată că ordonanța de urgență nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, astfel încât sunt aplicabile prevederile legale în materia cuprinse în Codul de procedură civilă. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în senul neaplicării acestor dispoziții pentru faptul că executarea silită declanșată în temeiul O.U.G.

nr. 51/1998 este o executare silită fără somație. Se reține că ordonanța reglementează în procedura specială a executării creanțelor bancare neperformante procedura somației, ca prim act de executare, somație adresată debitorului, împreună cu titlul executoriu și cu indicarea termenului de 5 zile în care se poate face plata voluntară a datoriei, urmând ca după expirarea acestui termen să se procedeze la începerea executării silite. În consecință, se reține că executarea silită reglementată de O.U.G. nr. 51/1998 nu stabilește un regim derogatoriu de la dreptul comun, executarea începând cu o somației, astfel încât sun deplin aplicabile prevederile legale referitoare la perimarea executării silite.

În acest context, se re4ține că pârâta a declanșat executarea silită prin comunicarea titlului executoriu, efectuând și alte acte de executare, ultimul fiind făcut în data de 5 noiembrie 2007. Ulterior acestei date, pârâta nu a insistat în executarea silită pornită împotriva reclamantului, astfel încât după trecerea unui termen de 6 luni de la acel ultim act de executare a intervenit perimarea, așa cum a constata și judecătorul fondului. Este găsită întemeiată, critica pârâtei referitoare la termenul de prescripției al dreptului de a cere executarea silită aplicabil în speță. Se reține că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, prin raportare la termenul general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care în speță este aplicabil termenul special de prescripție de 7 ani.

Se constată, astfel, că sentința civilă ce constituie titlul executoriu al pârâtei se înscrie în categoria actelor ce pot fi executate în procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 51/1998. Se reține că despăgubirea la care a fost obligat reclamantul a avut la bază constatarea calității de director al acestuia, cu implicații în acordarea creditului neperformant, fiind incidente în cauză, în acest context prevederile art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, conform art. 39 alin. (2) din același act normativ, titlul executoriu în ace4st caz este sentința definitivă pronunțată de instanțele de judecată. În consecință, reținând incidența prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 și implicit, a termenului de prescripție specială de 7 ani, raportat și la data la care sentința ce constituie titlul executoriu a rămas definitivă – 21 mai 2005, se constată că în mod greșit judecătorul fondului a apreciat intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, atât sub aspectul excepției perimării executării silite începute de A.V.A.S., cât și sub aspectul soluției date cererii reconvenționale, prin care s-a solicitat sistarea dreptului de proprietate comună asupra bunului imobil supus executării silite. Soluția se impune sub ultimul aspect atât din perspectiva constatării perimării executării silite începute de A.V.A.S. (sistarea stării de coproprietate putând fi solicitată doar în cadrul unei executări silite), cât și din perspectiva lipsei unor critici pe acest aspect în calea de atac a recursului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale nr. 37 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.