ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2011

HOTĂRÂRE
10.11.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 37 din 28 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 11486/2/2010,

judecătorul din Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a admis

contestația formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.,

a constatat perimată executarea silită începută de A.V.A.S. prin comunicarea

titlului executoriu la data de 14 mai 2007, dispunând anularea tuturor

măsurilor de executare silită luate de pârâtă; a constatat, totodată, prescris

dreptul A.V.A.S. de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de

sentința civilă nr. 2019 din 17 mai 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte și litigii de muncă; a respins cererea reconvențională ca

rămasă fără obiect.

În considerentele

deciziei, judecătorul fondului a reținut că prin sentința civilă ce constituie

titlul executoriu al pârâtei, s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei

de 100.209 dolari SUA, precum și instituirea sechestrului judiciar asupra

bunurilor mobile și imobile ale acestuia în limita despăgubirilor la care a

fost obligat. În raport de considerentele hotărârii judecătorești care

constituie titlul executoriu al pârâtei, judecătorul a reținut că reclamantul

nu are calitatea de debitor cedat, astfel încât a apreciat că executarea silită

începută de A.V.A.S. nu se supune dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, care

stabilește un termen de prescripție derogatoriu de la termenul general de

prescripție de 3 ani. Constatând că titlul executoriu al pârâtei are un alt

temei juridic decât cel reglementat de O.U.G. nr. 51/1998, judecătorul a

apreciat că în cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 3 nai,

care ar fi urmat să fie împlinit la data de 17 mai 2007.

Judecătorul a

constatat că anterior împlinirii acestui termen de prescripție, pârâta a

efectuat un act de executare, constând în emiterea somației, act de natură a

întrerupe cursul prescripției. Judecătorul a mai constatat că pârâta a mai

efectuat acte de executare silită, ultimul fiind îndeplinit la data de 5

noiembrie 2007, perimarea executării silite intervenind la data de 5 mai 2008.

În raport de această dată, judecătorul a apreciat că îndeplinirea următoarelor

acte de executare din 24 iulie 2009 nu au efect întrerupător de executare, în

condițiile în care pârâta a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la ultimul

act de executare, respectiv cel din data de 5 noiembrie 2007. A fost înlăturată

apărarea pârâtei în sensul că fiind vorba de o executare fără somație, nu

operează instituția perimării. S-a constatat incidența prevederilor art. 405

2

alin. (3) C. proc. civ., în raport de actele de executare efectuate după

intervenirea perimării executării silite. De asemenea, în raport de termenul de

prescripție generală considerat a fi aplicabil în speță, judecătorul a apreciat

ca fiind prescris dreptul la executare silită al pârâtei.

Sentința de fond a

fost recurată de pârâta A.V.A.S., care a solicitat admiterea recursului și

modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației la executare

ca nefondată.

Pârâta a criticat

sentința de fond sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii,

considerând ca fiind eronate considerentele judecătorului fondului care a

considerat că sunt aplicabile în speță dispozițiile legale privind perimarea

executării silite, în considerarea faptului că executarea silită se face fără

somației; pârâta a mai invocat greșita stabilire a termenului general de

prescripție, în condițiile în care este aplicabil termenul special de

prescripție de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, a mai invocat

greșita calificare a acțiunii ca fiind contestație la executare.

Prin întâmpinare,

reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind

legală și temeinică sentința de fond.

Nu au fost

administrate înscrisuri noi în recurs.

Analizându-se

legalitatea sentinței de fond, în raport de criticile formulate și de apărările

invocate, se apreciază că recursul este fondat și va fi admis pentru

următoarele considerente:

Se subliniază, în

primul rând corecta calificare a acțiunii, realizată de judecătorul fondului:

în mod corect judecătorul a stabilit că se află în prezența unei contestații la

executare, prin care se invoca perimarea unei executări silite începute de

pârâtă, precum și prescripția dreptului de a se cere executarea silită.

De asemenea, se

observă că în mod corect a stabilit judecătorul fondului că în speță sunt aplicabile

prevederile Codului de procedură civile referitoare la perimarea executării

silite efectuate de pârâtă. Se constată că prin chiar prevederile O.U.G. nr.

51/1998 se stabilește completarea dispozițiilor acestui act normativ cu cele

ale Codului de procedură civilă, în măsura în care ordonanța nu conține

dispoziții derogatorii. În ce privește perimarea executării silite, se constată

că ordonanța de urgență nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun,

astfel încât sunt aplicabile prevederile legale în materia cuprinse în Codul de

procedură civilă. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în senul neaplicării

acestor dispoziții pentru faptul că executarea silită declanșată în temeiul

O.U.G. nr. 51/1998 este o executare silită fără somație. Se reține că ordonanța

reglementează în procedura specială a executării creanțelor bancare

neperformante procedura somației, ca prim act de executare, somație adresată

debitorului, împreună cu titlul executoriu și cu indicarea termenului de 5 zile

în care se poate face plata voluntară a datoriei, urmând ca după expirarea

acestui termen să se procedeze la începerea executării silite. În consecință,

se reține că executarea silită reglementată de O.U.G. nr. 51/1998 nu stabilește

un regim derogatoriu de la dreptul comun, executarea începând cu o somației,

astfel încât sun deplin aplicabile prevederile legale referitoare la perimarea

executării silite.

În acest context, se

re4ține că pârâta a declanșat executarea silită prin comunicarea titlului

executoriu, efectuând și alte acte de executare, ultimul fiind făcut în data de

5 noiembrie 2007. Ulterior acestei date, pârâta nu a insistat în executarea

silită pornită împotriva reclamantului, astfel încât după trecerea unui termen

de 6 luni de la acel ultim act de executare a intervenit perimarea, așa cum a

constata și judecătorul fondului.

Este

găsită întemeiată, critica pârâtei referitoare la termenul de prescripției al

dreptului de a cere executarea silită aplicabil în speță. Se reține că în mod

greșit a apreciat judecătorul fondului că a intervenit prescripția dreptului de

a cere executarea silită, prin raportare la termenul general de prescripție de

3 ani, în condițiile în care în speță este aplicabil termenul special de

prescripție de 7 ani. Se constată, astfel, că sentința civilă ce constituie

titlul executoriu al pârâtei se înscrie în categoria actelor ce pot fi

executate în procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 51/1998. Se reține

că despăgubirea la care a fost obligat reclamantul a avut la bază constatarea

calității de director al acestuia, cu implicații în acordarea creditului

neperformant, fiind incidente în cauză, în acest context prevederile art. 38

lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, conform art. 39 alin. (2) din

același act normativ, titlul executoriu în ace4st caz este sentința definitivă

pronunțată de instanțele de judecată. În consecință, reținând incidența

prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 și implicit, a termenului de prescripție

specială de 7 ani, raportat și la data la care sentința ce constituie titlul

executoriu a rămas definitivă – 21 mai 2005, se constată că în mod greșit

judecătorul fondului a apreciat intervenită prescripția dreptului de a cere

executarea silită.

Față de

considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va

fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul

respingerii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Vor fi menținute

restul dispozițiilor sentinței recurate, atât sub aspectul excepției perimării

executării silite începute de A.V.A.S., cât și sub aspectul soluției date

cererii reconvenționale, prin care s-a solicitat sistarea dreptului de

proprietate comună asupra bunului imobil supus executării silite. Soluția se

impune sub ultimul aspect atât din perspectiva constatării perimării executării

silite începute de A.V.A.S. (sistarea stării de coproprietate putând fi

solicitată doar în cadrul unei executări silite), cât și din perspectiva lipsei

unor critici pe acest aspect în calea de atac a recursului.

Admite recursul

declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale nr. 37 din 28 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică în parte

sentința recurată în sensul respingerii excepției prescripției dreptului

material la acțiune.

Menține restul

dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83039)
tă de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă; a respins cererea reconvențională ca rămasă fără obiect. În considerentele deciziei, instanța a reținut că prin sentința civilă ce constituie titlul executoriu al pâ
ÎCCJ 2007-09-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 310/2011
S.U.A. și să-l oblige în consecință, la 14.531.000 dolari S.U.A., cu taxele și dobânzile aferente. Instanța arbitrală s-a pronunțat la 12 octombrie 2005 și cum termenul de exercitare a acțiunii în anulare a expirat la 9 februarie 2006, recl
ÎCCJ 2011-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2011
cțiune, ca neîntemeiată. S-a constatat că susținerile pârâtei privind excepția antamează și aspecte de fond în ce privește netemeinicia cererii de întoarcere a executării, astfel că aspectele reținute pe excepție sunt comune cu cele referit
ÎCCJ 2009-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2009
11 decembrie 2007. Contestatorul a mai susținut că, procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 17940/11 decembrie 2007 este nul întrucât lipsește semnătura debitorului și a martorilor, încălcându-se astfel dispozițiile articolului 63 li
ÎCCJ 2010-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2457/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și
Sursă