ÎCCJ, decizie (scj.ro #82747)

Imobil preluat de stat în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare liber consimțite de foștii proprietari. Inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 33/1994 pentru restituirea imobilului Dacă preluarea imobilului de către stat, în scop de utilitate publică, nu s-a făcut prin procedura exproprierii, ci prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, liber consimțite de foștii proprietari, calea restituirii nu este deschisă nici în baza Legii nr. 10/2001, nici în baza art. 35 din Legea nr. 33/l994, pentru repunerea totală ori parțială în situația anterioară vânzării foștii proprietari sau moștenitorii lor având la îndemână acțiunile întemeiate pe contract de care beneficiază orice vânzător.

Decizia nr.1461 din 10 aprilie 2002 Prin încheierea din 6 aprilie 2001, Tribunalul Brașov a suspendat judecata cauzei, în baza art. 47 din Legea nr.10/2001, luând act de cererea formulată de reclamanți în acest sens. Apelul declarat împotriva acestei încheieri de pârâta CNCF-CFR-SA – Regionala CF Brașov a fost admis de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, care, prin decizia nr.100/Ap din 26 octombrie 2001, a desființat încheierea dată de Tribunalul Brașov și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit cadrul legal pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și a celor preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor.

Prin aceeași lege s-a dat posibilitatea ca partea să aleagă soluționarea pretențiilor pe baza acestei legi, solicitând suspendarea cauzei sau renunțând la judecată . S-a mai reținut că imobilul ce face obiectul cauzei nu a fost preluat abuziv de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 –22 decembrie 1989 pentru a face obiect de restituire în baza Legii nr. 10/2001 ci, fiind expropriat, face obiect al Legii nr. 33/1994. Ca urmare, cauzei nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.47 din Legea nr.10/2001 cu privire la suspendarea judecății, astfel că măsura luată de tribunal prin încheierea apelată a fost calificată ca nelegală. Recursul declarat de reclamanți este nefondat. Bunul imobil a cărui retrocedare se solicită a trecut din proprietatea privată a antecesoarelor reclamanților-recurenți în proprietatea pârâtei, fosta S.C.

F. R., prin două contracte intitulate „acte de vânzare-cumpărare pentru cauză de utilitate publică” , înscrisurile doveditoare ale celor două acte juridice fiind autentice. Primul, s-a încheiat la data de 20 decembrie l945 între A..I . M. și M.B., pe de o parte, și cumpărătoarea S. C. F. R., pe de altă parte, și a avut ca obiect cota de ¾ din imobil pentru care vânzătoarele au primit un preț de 62.ooo.ooo lei. Al doilea act s-a încheiat la data de l8 decembrie 1948 și a avut ca obiect restul cotei de ¼ din același imobil, pentru care vânzătoarea E.E.T.

a consimțit că primească un preț de 157.505 lei ( conform valorii monetare de la acea dată ) . Din examinarea celor două contracte rezultă, pe de o parte, că vânzătoarele au primit în schimbul transmiterii dreptului de proprietate un preț , iar nu o despăgubire , pe de altă parte, cele două acte juridice au fost rodul acordului de voință al părților , ele nefiind încheiate nici în temeiul Încheierii de expropriere nr. 27 din 4 septembrie l943 a Curții de Apel București – Secția a II – a, ale căror prevederi nu au fost urmate și respectate, și nici în temeiul Legii de expropriațiune în vigoare la data încheierii contractelor, aspect, de altfel, recunoscut de reclamanți atât prin considerentele acțiunii, cât și prin motivele de casare.

În speță, trecerea nemișcătorului din proprietate privată în proprietatea S.C.F.R. , deși s-a făcut în scop de utilitate publică, nu a operat în temeiul unui act unilateral al autorității publice, ci în temeiul unor contracte civile, în care ambele părți au fost egale în drepturi și obligații, vînzătoarele consimțind ca, în schimbul unui preț, proprietatea lor privată să fie transmisă unei societăți care să o folosească pentru un scop de interes general ( public ). Cum trecerea in proprietate publică s-a realizat pe cale consensuală, în temeiul unor contracte sinalagmatice care și-au produs efectele urmărite de părți la încheierea lor, tot astfel și revenirea bunului sau a unei porțiuni din el în proprietatea privată a vânzătoarelor ori a succesorilor trebuie realizată pe aceeași cale, întrucât cauza actelor juridice, la încheierea cărora vânzătoarele au consimțit, a fost dobândirea prețului – echivalent al nemișcătorului vândut.

Pe de altă parte, potrivit art.481 C.civ., nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Or, autoarele recurenților „ nu au fost silite ” a ceda proprietatea lor, ci, în cauză, schimbarea titularului și a destinației proprietății s-a realizat pe cale consensuală, în temeiul unor contracte civile. Pe cale de consecință, vânzătoarele ori succesorii lor, care au pierdut proprietatea asupra nemișcătorului în mod voluntar, nu au deschisă calea retrocedării, nici în baza Legii nr. 10/2001, nici în temeiul dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/l994, cum greșit a motivat instanța de apel, ci, pentru repunerea totală ori parțială în situația anterioară vânzării, ei au la îndemână acțiunile izvorând din contract de care beneficiază orice alt vânzător.

Față de cele ce preced și care înlocuiesc considerentele instanței de apel, recursul reclamanților se respinge ca nefondat. .