ÎCCJ, decizie (scj.ro #83147)

Contract de prestări servicii. Acțiune în pretenții.

Prescripție.

Cuprins pe materii : Drept comercial. Prescripție extinctivă.

Index alfabetic : prescripție

-

proces verbal de recepție finală

Decretul

nr. 167/1958, art.3, art. 8

Prescripția nu operează atâta

timp cât părțile nu au încheiat un act de recepție finală a

lucrărilor executate, de la care să înceapă să curgă

dreptul părții îndreptățite a solicita contravaloarea

lucrărilor executate.

ICCJ,

Secția

Comercială

,

Decizia

nr.1844 din 10

iunie

2009

Reclamanta S.C. P.C. S.A. a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R.

S.A. București solicitând să se dispună obligarea pârâtei la

plata sumei de 2.051.909,87 RON, reprezentând contravaloare lucrări, în

termen de maxim 30 de zile de la data pronunțării sentinței.

A

arătat reclamanta că a executat o serie de lucrări de

construcții și instalații la obiectivul R.K. Clădire

Călători Suceava în baza solicitărilor S.N.C.F.R. –Regionala

Iași, fără ca aceasta din urmă să-și execute

obligațiile de plată.

Pârâta a

invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în

susținerea căreia a arătat că termenul de 3 ani

prevăzut de Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit, întrucât la data ultimului

proces-verbal din 11.12.2003, situația lucrărilor executate în

perioada 27.11.2003 - 11.12.2003 și până la data de 21.12.2006, data

convocării la conciliere, au trecut 3 ani.

Reclamanta a menționat că termenul de prescripție curge de la

data sistării lucrărilor și nașterii obligației de

plată a lucrărilor deja executate, și anume de la data de

20.01.2004 când pârâta, prin adresa nr. 61/48/20.01.2004 a solicitat sistarea

lucrărilor și a comunicat părții adverse că

lucrările executate ulterior acestei date nu vor fi onorate la plată.

A mai arătat că prima invitație la conciliere a fost la data de

20.11.2006, iar cea de-a doua din 05.12.2006, anterior datei de 11.12.2006 când

s-ar fi împlinit termenul de prescripție, în ipoteza în care acesta ar

curge de la data de 11.12.2003.

Prin

sentința comercială nr. 6211 din 09.05.2008, Tribunalul

București – Secția a VI-a Comercială a admis excepția

prescripției și a respins acțiunea reclamantei.

Tribunalul a reținut că acțiunea a fost introdusă de

reclamantă la data de 10.01.2007 – data poștei – în condițiile

în care termenul de prescripție a început să curgă cel mai

târziu la 31.12.2003, împlinindu-se la 31.12.2006, iar adresa  din

20.01.2004 nu este de natură a întrerupe termenul de prescripție

conform dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Din

conținutul acestei adrese a rezultat că, de fapt, pârâta i-a

comunicat reclamantei că începând cu data de 20.01.2004 sistează

lucrările de reparații la obiectivul Stația Suceava și

că orice lucrare executată ulterior acestei date se va face pe riscul

executantului. Tribunalul a apreciat că adresa menționată nu

reprezintă o recunoaștere a debitului, ci doar o comunicare de

sistare a lucrărilor executate fără contract. Totodată, s-a

constatat că reclamanta nu a făcut dovada executării

lucrărilor până în luna ianuarie 2004, precum a susținut.

Împotriva sentinței tribunalului reclamanta a declarat apel, în motivarea

căruia a susținut că părțile nu au încheiat un

proces-verbal de recepție finală a lucrărilor executate, conform

dispozițiilor legale privind lucrările de construcție executate,

fapt pentru care nu operează prescripția dreptului la acțiune

pentru contravaloarea lucrărilor executate.

Prin

decizia comercială nr. 442 din 29.10.2008 pronunțată de Curtea

de Apel București – Secția a V-a Comercială a fost admis apelul

reclamantei cu consecința desființării hotărârii atacate

și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

Instanța a apreciat că procesul-verbal din 11.12.2003 nu constituie

un proces-verbal de recepție finală, întrucât în acest act se

menționează lucrările efectuate și cele ce urmează a

fi executate în perioada următoare, respectiv 11.12. – 18.12.2003,

fixându-se ca următoarea ședință de analiză să

aibă loc la data de 15.01.2004. Așadar, având în vedere

conținutul menționatului proces-verbal și faptul că

părțile nu au încheiat un act de recepție finală a

lucrărilor executate, în cauză nu s-a prescris dreptul la

acțiune pentru contravaloarea lucrărilor executate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 teza a II-a

C.proc.civ

..

Recurenta a susținut că izvorul dreptului pretins de reclamantă

este un fapt juridic licit – îmbogățirea fără justă

cauză – și nu un act juridic civil – contract comercial - și, în

raport de calificarea juridică a acestui fapt juridic civil,

prescripția extinctivă este reglementată printr-o normă

specială și anume art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care începe

să curgă de la data de 11.12.2003, data încheierii procesului-verbal

semnat și însușit de ambele părți.

Procesele-verbale încheiate ulterior

acestei date nu sunt autentice și nu sunt  înregistrate în

evidențele societății pârâte, astfel că acestea nu au

forță probantă.

Recurenta a mai arătat că s-a pronunțat o soluție

greșită cu încălcarea dispozițiile HGR nr. 273/1994,

dispoziții care nu se aplică în speță, întrucât nu ne

aflăm în prezența unui contract cu clauze ferme, în conținutul

căruia să cuprindă termene și modalități de

efectuare a recepției finale a lucrărilor.

A arătat că lucrările

efectuate sunt în afara contractului, astfel încât operează

prescripția extinctivă înscrisă în art. 8 din Decretul nr.

167/1958, când momentul curgerii prescripției începe de la data ultimului

proces-verbal încheiat de părți la data de 11.12.2003 – ultimul

proces-verbal privind situația lucrărilor executate – dată în

raport cu care acțiunea reclamantei depusă la data de 10.01.2007 nu

poate fi constatată decât ca prescrisă.

Recursul

este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.

8

C

.proc.civ

.,

când instanța interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul neîndoielnic al acestuia,

Înalta Curte a analizat dacă instanța de apel a schimbat natura

actului juridic civil, cu consecința calificării sale eronate.

Instanța de apel a apreciat în mod corect actul juridic dedus

judecății în raport de prevederile legal privind construcțiile,

constatând că raporturile dintre părți s-au derulat prin

prestări succesive ale lucrărilor, consemnate în procese-verbale,

fără a se efectua o recepție finală a acestora.

Și, chiar dacă lucrările a

căror contravaloare, se pretinde, prin prezenta acțiune, au fost

executate cu mai mult de 3 ani în urmă, termenul de prescripție

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă

numai de la data procesului-verbal de recepție definitivă, în sensul

art. 1 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții

și instalații aferente, potrivit căruia recepția constituie

o componentă a sistemului calității și este actul prin care

se certifică că executantul și-a îndeplinit obligațiile în

conformitate cu prevederile contractului sau ale documentației executate.

Potrivit aceluiași regulament, recepția se face la terminarea

lucrărilor și la finalizare, respectiv după expirarea perioadei

de garanție.

În

cauză, părțile s-au întâlnit la data de 11.12.2003, când s-a

încheiat un proces-verbal privind situația lucrărilor executate de

către pârâtă în perioada 27.11.2003 – 11.12.2003, la obiectivul R.K.

Clădire Călători Suceava, precum și lucrările

programate a fi executate pentru perioada următoare, respectiv 11.12.2003

– 18.12.2003, ocazie cu care au stabilit ca următoarea analiză

să aibă loc la data de 12.01.2004.

Din

cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 11.12.2003 a rezultat,

fără dubiu, că acesta nu constituie un act de recepție

finală, întrucât se menționează lucrările ce urmează a

se efectua în perioada ulterioară încheierii lui.

Prin

urmare, părțile nu au încheiat un proces-verbal de terminare a

lucrărilor sau vreun proces-verbal de recepție finală, conform

dispozițiilor legale anterior menționate, a lucrărilor de

construcție executate de către pârâtă, fapt pentru care nu poate

opera prescripția dreptului la acțiune pretins de pârâtă.

Criticile recurentei privind nevalabilitatea proceselor-verbale încheiate

ulterior procesului-verbal din 11.12.2003, sunt nefondate, deoarece pârâta a

solicitat reclamantei să sisteze lucrările (la data de 20.01.2004),

astfel că ultimul proces-verbal privind situația lucrărilor

executate este cel din 11.12.2003, fapt analizat în mod corect de instanța

de apel, care a avut în vedere acest înscris.

Motivul

de casare întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a

C.proc.civ

., este de asemenea nefondat, întrucât, așa

cum s-a arătat anterior, în raport de calificarea juridică a

procesului-verbal din 11.12.2003 că acest înscris nu a constituit un

proces-verbal de recepție finală în sensul dispozițiilor legale

în materie, pentru a determina momentul începerii unei eventuale

prescripții, dreptul material al reclamantei nu s-a prescris, cum în mod

corect a apreciat instanța de apel.

Așadar, Înalta Curte a constatat că actul juridic dedus

judecății a fost calificat legal, instanța de apel recurgând la

normele de drept aplicabile speței, dându-le o interpretare corectă

din perspectiva analizării înscrisului intitulat proces-verbal – încheiat

la 11.12.2003 – în raport cu care s-a constatat legal și temeinic că

nu operează prescripția, atâta vreme cât părțile nu au

încheiat un act de recepție finală, de la care să înceapă

să curgă dreptul reclamantei pentru contravaloarea lucrărilor

executate.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

C.proc.civ

., a respins recursul ca nefondat.